Aceste norme prevăd însă că expunerea la un zgomot de 110 de decibeli, timp de două ore în fiecare zi, poate duce la asurzirea cangajaţilor (poliţiştilor – n.r.) sau poate provoca leziuni ale auzului în cazul trecătorilor.
Pot apărea probleme de auz
Pe noile Loganuri ale Poliţiei au fost montate, potrivit datelor oficiale, sirene care emit sunete de 110 decibeli. Specialiştii în ORL susţin faptul că cei mai afectaţi de zgomotul făcut de sirenele de pe maşinile de poliţie sunt chiar poliţiştii.
Profesorul Silviu Albu a declarat că expunerea la un zgomot ridicat pentru o perioadă lungă de timp duce la apariţia unor probleme de auz. „Poliţiştii nu merg opt ore într-una cu sirena pornită. Dacă ar fi aşa ar apărea unele probleme”, spune profesorul Albu.
Loganul folosit de Poliţia Română, şi care a avut preţ de achiziţie, în prima fază de 70.000 de euro, în care sunt incluse preţul maşinii dar şi a dotărilor, dispune de un bloc optic echipat cu sirenă, girofar şi proiectoare şi include difuzoare de 100 de W, suficient de zgomotoase şi pentru şoferii mai tari de urechi care de multe ori nu trag pe marginea drumului la trecerea unuio echipaj de poliţie.
Nicio reclamaţie
Comisarul şef Alexandru Mureşan, şeful Poliţiei Rutiere Cluj, a declarat că nu a primit nicio reclamaţie din partea poliţişitilor sau a participanţilor la trafic lega de zgomotul făcut de maşinile de poliţie.
„Nu am primit nicio reclamaţie. Nici nu ştiam de anunţul de pe sirena maşinii de poliţie”, a spus poliţistul.







Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum