Atractivitatea euro a sporit în timpul crizei, când Danemarca şi Islanda şi-au semnalat şi ele intenţia de a adopta moneda unică, ce aduce „stabilitate economică şi politică“, potrivit premierului danez Anders Fogh Rasmussen. Convingerea a fost întărită după ce Islanda şi Ungaria, care nu fac parte din zona euro, au asistat la prăbuşirea monedelor naţionale şi au fost forţate să apeleze la împrumuturi.
Aderarea Slovaciei, prima ţară din fostul bloc sovietic care face acest pas, va ridica populaţia zonei euro la aproape 323 de milioane de locuitori. Slovenia, Cipru şi Malta au trecut deja la euro, iar Polonia, Ungaria şi Statele Baltice ar putea adopta moneda unică după 2010, în vreme ce România speră să le urmeze în 2014.
Barroso avertizează asupra scumpirilor
De la aderarea Slovaciei la UE în 2004, ţara cu 5,5 milioane de locuitori şi o creştere economică de peste 7% în 2008 a reuşit să se alinieze la criteriile de la Maastricht mulţumită reformelor implementate de guvernul liberal precedent. După o campanie de informare susţinută şi un început de criză care a afectat ţara, şi cetăţenii slovaci şi-au schimbat părerile uşor reticente în privinţa euro. În noiembrie, spre exemplu, 58% dintre cetăţenii ţării aprobau adoptarea monedei unice, în vreme ce 38% aveau o părere negativă.
Mai rămân însă nemulţumiri, inclusiv legate de înlocuirea bancnotelor cu monedele considerate incomode, în condiţiile în care un euro valorează peste 30 de coroane slovace.
Pentru a limita efectele creşterii preţurilor, guvernul slovac a adoptat mai multe măsuri, care vizează în special un control strict al preţului energiei. Chiar şi aşa, şeful Comisiei Europene a avertizat cu privire la creşterea preţurilor. Jose Manuel Barroso a apreciat că este important ca toată lumea din Slovacia să fie atentă pentru a preveni scumpirile datorate rotunjirilor de preţuri. „Consumatorii nu trebuie să fie loviţi la buzunar“, a precizat Barroso.
Marţi, 30 Decembrie 2008. 0 vizualizări, 17 comentarii, 0 voturi
Slovacia adoptă euro în plină criză economică
La zece ani de existenţă, moneda unică se bucură de atractivitate.
Slovacia va renunţa la „coroană“ pentru a adopta moneda unică europeană, pe 1 ianuarie 2009, la aproape 20 de ani după căderea comunismului şi în chiar ziua în care „euro“ va sărbători zece ani de existenţă. Trecerea la euro în plină criză economică a fost catalogată drept „o şansă uriaşă“, de către premierul slovac Robert Fico.
- Recomandă
- Dimensiune text
- Tipareste
- Comenteaza
- Conversie PDF
Trimite pe:








Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum