Şocantul destin al unui învingător în Cupa României

Un astfel de exemplu este Aurelian Leahu, fostul jucător al echipei de fotbal Petrolul PloieÅŸti. „Cuchi“ locuieÅŸte ÅŸi munceÅŸte de cinci ani în ElveÅ£ia, la Geneva. În 2003, Leahu a decis să părăsească România. Se despărÅ£ise de prima soÅ£ie, nu mai avea casă, iar perspectiva de a continua în fotbalul românesc ca antrenor l-a determinat să ia o decizie curajoasă. Fără niciun ban în buzunar, a luat totul de la zero la 2.500 de kilometri depărtare de Å£ară.

„Am calificare de antrenor“

În spatele zâmbetului său generos, „Cuchi“ Leahu ascunde însă o poveste de viaţă dramatică. Nu se plânge nicio secundă ÅŸi spune că, pentru el, ElveÅ£ia a însemnat salvarea de la o viaţă mizerabilă. MunceÅŸte din greu, pe bani puÅ£ini, dar e fericit, alături de Vali, actuala sa soÅ£ie, cu care locuieÅŸte într-o garsonieră din Geneva.

„La început a fost foarte greu“, îÅŸi începe povestea Leahu. „Am venit la fratele meu, care nici el nu o duce senzaÅ£ional. Nu mai aveam ce să fac în Å£ară. Casă nu mai aveam. I-am lăsat-o fostei soÅ£ii, pentru a creÅŸte băiatul acolo. Serviciu? Ultima oară jucam la Conpet PloieÅŸti. M-au rugat să rămân, că mă pun antrenor. Să ÅŸtiÅ£i că am calificare! N-am văzut însă niciun viitor, aÅŸa că am decis să plec“, spune fostul fotbalist.

„Sunt student la Medicină“

Au fost luni bune în care nu-ÅŸi găsea de muncă. Trăia din banii lui Vali, actuala sa soÅ£ie. Mai prindea câte ceva pe vreun ÅŸantier din Geneva. Doar la „negru“ ÅŸi pe bani puÅ£ini. „Am crezut că mă rup în două“, îÅŸi aminteÅŸte el.

De doi ani are un serviciu stabil. „Lucrez la Facultatea de Medicină din Geneva. La un bufet unde, începând cu ora 6.30, începe lumea să miÅŸune. La o cafea, la un sandvici, la o mâncare... Spăl, curăţ cartofi, gătesc. Sunt ca o femeie în casă“, explică fostul fundaÅŸ de buzunar al „găzarilor“, care câÅŸtigă numai 2.000 de franci lunar pentru munca sa. „Sunt student la Medicină. Scrie undeva că nu sunt?“, glumeÅŸte el, ÅŸi scoate din portofel o legitimaÅ£ie pe numele său, eliberată de Universitatea din Geneva.

„La ora 6.00 plec de acasă. Vin la serviciu ÅŸi mă apuc de treabă. Patronul alături de care lucrez vine abia pe la ora 9.00. I-am câÅŸtigat încrederea ÅŸi mă lasă singur câteva ore. Drept recompensă, plec eu la ora 15.00 ÅŸi mai rămâne el două ore... E băiat bun. Din păcate, ar cam trebui să-mi caut altceva de muncă. M-a anunÅ£at că vrea să se pensioneze. Că a obosit ÅŸi că, într-un an, vrea să se retragă“.

„Cuchi“ se mândreÅŸte cu Vali, soÅ£ia sa, o femeie simplă din Valea Călugărească. „Să dea Dumnezeu la toată lumea nevastă ca a mea. Nu-i aÅŸa, iubita mea?“, spune „Cuchi“.

Cei doi au făcut cununia religioasă la biserica românească din Geneva. Preotul le este ÅŸi naÅŸ de cununie. Pe Vali n-a deranjat-o niciodată faptul că, în unele perioade, numai ea aducea bani în casă. Vali face menaj la mai multe familii ÅŸi adună într-o lună puÅ£in peste 1.500 de franci.

A muncit pentru bolnavii de SIDA

ÎÅŸi aminteÅŸte cum a fost dată afară din casă, împreună cu soÅ£ul ei, de o patroană româncă, pentru că a avut „neobrăzarea“ să lucreze suplimentar într-o zi pentru niÅŸte bolnavi de SIDA. „Doamna a auzit ÅŸi ne-a făcut bagajul. Când am venit seara acasă, am găsit bagajele la uşă. Ne dăduse afară din cămăruÅ£a noastră de la demisol, unde nici fereastră nu aveam, dar era casa noastră. Am dormit câteva zile pe jos, la clubul unde lucra «Cuchi», ÅŸi ne spălam la chiuvetă“, rememorează Vali.

„Nu îmi e ruÅŸine de nimic. Nu fur, nu dau în cap. Muncesc. La fel ÅŸi Vali. Lumea ne respectă. Am sus, aici, pe perete, locul în care se strâng facturile. Vine ultima zi a lunii, mergem, le plătim, iar dacă ne mai rămâne ceva, e foarte bine. Am intrat în ritmul vieÅ£ii de aici. UitaÅ£i-vă, sunt în cartea de telefoane a Genevei! Păi, ce naiba, «Cuchi» Leahu chiar nu reprezintă nimic?“, se făleÅŸte fostul petrolist.

A luat mobila de la alţii şi covoarele de la pubelă

Garsoniera în care trăiesc cei doi arată decent, aranjată cu gust ÅŸi curată-lună. „Noi am făcut-o aÅŸa frumoasă! N-aveam nimic în ea, dar uÅŸor-uÅŸor ne-am luat tot ce ne-am dorit. Un patron la care am lucrat ÅŸi-a înnoit mobilierul ÅŸi a vrut să arunce patul. L-am luat noi. Nou costă 10.000 de franci, o avere. Se făcea dulap, pe perete, dar în timpul transportului i-am stricat mecanismul. VedeÅ£i canapeaua ÅŸi fotoliul? Ni le-a dat altcineva, tot un patron. N-a vrut să ne ia bani. A zis să-i dăm o mână de ajutor la curăţenie. Ne-am dus ÅŸi am muncit de ne-au sărit capacele. Le-am plătit cu vârf ÅŸi îndesat“.

Covoarele din casă au ÅŸi ele povestea lor. „Tot de aruncat au fost. Le-am luat de la o pubelă. Sunt ca noi“, spune „Cuchi“.

Åži-a dus soacra la Crans-Montana

Ca orice străin care ajunge în ElveÅ£ia, ÅŸi „Cuchi“ Leahu a avut un ÅŸoc atunci când a văzut preÅ£urile din magazine. „Mâncarea te omoară. E scumpă rău! Noi însă ne organizăm. De exemplu, cumpă răm un pui ÅŸi din el facem două feluri de mâncare. Pentru că în timpul săptămânii nu poÅ£i bea nici măcar o bere din cauza oboselii ÅŸi a serviciului, vinerea ne cumpărăm o sticlă de vin. AÅŸa, ca să ne mai respectăm ÅŸi noi“.

Are însă ÅŸi o Å£uică, adusă din Å£ară prin intermediul ÅŸoferilor de la o firmă de turism care face regulat curse ElveÅ£ia - România. „În weekend mergem ÅŸi ne plimbăm. În parcuri. Ai ce vedea în Geneva ÅŸi în toată ElveÅ£ia. Bani să ai! Odată a venit soacră-mea la noi. Femeie de la Å£ară. Am dus-o la Crans- Montana cu trenurile astea de zici că sunt avioane. A înnebunit femeia. A vrut să fugă din tren“, povesteÅŸte amuzat Leahu.

"Lucrez la Facultatea de Medicină, la un bufet unde începe lumea să miÅŸune încă de la ora 6.30. Eu plec de acasă de la 6.00. Spăl, curăţ cartofi, gătesc... Sunt ca o femeie în casă. CâÅŸtig 2.000 de franci elveÅ£ieni pe lună.", Aurelian Leahu, fost fotbalist la Petrolul, câÅŸtigător al Cupei României în 1995

PERFORMANÅ¢A CARIEREI

A dormit cu Cupa în braÅ£e

Aurelian Leahu a rămas celebru din imaginile care au însoÅ£it triumful echipei Petrolul PloieÅŸti în Cupa României, acum 13 ani. ÎÅŸi pusese capacul Cupei în cap ÅŸi dansa neîncetat.

La banchetul de la crama Seciu, de pe dealurile de la BoldeÅŸti-Scă- ieni, Leahu a „confiscat“ trofeul ÅŸi a dispărut cu el. Înspre dimineaţă a fost găsit dormind cu Cupa în braÅ£e! „Ce vremuri...“, oftează „Cuchi“.

„Mă credeÅ£i că am ÅŸi uitat că am jucat fotbal? Parcă de o viaţă curăţ cartofi ÅŸi fac mâncare pentru elveÅ£ieni! Când mă uit ÅŸi văd ce oameni se numesc fotbaliÅŸti în ziua de azi ÅŸi câÅ£i bani câÅŸtigă, mă apucă pandaliile ÅŸi nu m-aÅŸ mai întoarce în Å£ară niciodată. Ne leagă totuÅŸi copiii, familiile, prietenii“, spune Leahu. Pune mâna brusc pe telefon ÅŸi-l sună în Å£ară pe Mihai Cristache, fostul conducător al Petrolului din anii ’80-’90. „El m-a ajutat foarte mult. O face ÅŸi acum. Aici, în ElveÅ£ia, Adi Ursea, fostul meu coechipier de la Petrolul, m-a ajutat ÅŸi el foarte mult. Åži el, ÅŸi soÅ£ia lui. Să ÅŸtiÅ£i, însă, că românii nu te prea ajută. Se fac că nu te văd, că nu te aud“.

L-a vrut Steaua

La doar câÅ£iva ani după ce a cucerit Cupa României cu Petrolul, Leahu, alături de Bălăceanu ÅŸi Zmoleanu, trei dintre cei mai buni oameni ai „găzarilor“ în acea perioadă, erau daÅ£i afară de conducerea clubului. Steaua s-a interesat de el, deÅŸi Leahu avea 32 de ani.

„M-au dat la BistriÅ£a pe 5.000 de dolari“

„Cei de la Petrolul au cerut pe mine 120.000 de dolari. M-a sunat nea Tică Dănilescu ÅŸi mi-a zis că e prea mult. Am plecat apoi la GalaÅ£i. Lui Marius Stan mai că-i venea să plângă că nu mă poate lua. L-a sunat pe Goicea (n.r. - Eugeniu Goicea, fost conducător la Petrolul) ÅŸi mi-a dat telefonul să ascult. Cereau pe mine 110.000 de dolari. De unde să dea oamenii atâÅ£ia bani? După o săptămână, m-au dat doar pentru 5.000 de dolari la BistriÅ£a. Atunci a fost ultimul meu tren, dar ÅŸi-au bătut joc de mine“, se lamentează el.

BUCURIE

Şi-a speriat vecinii la meciurile naţionalei

Pentru Euro 2008, familia Leahu s-a pregătit special. Un steag mare al României a fost instalat la fereastra garsonierei. Lângă el - un altul, mai mic: al ElveÅ£iei. Leahu are ÅŸi tricoul lui Chivu, trimis din Å£ară de un prieten. „E scump pe aici“, spune „Cuchi“. „FiÅ£i puÅ£in atenÅ£i, să vedeÅ£i cum m-am bucurat la golul lui Mutu, din meciul cu Italia“, ne avertizează fostul „găzar“. Pune mâna pe o goarnă, scoate capul pe geam, se uită în jur ÅŸi suflă cu putere, după care se retrage într-un hohot de râs. Câteva păsări aflate în părculeÅ£ul din apropiere îÅŸi iau zborul, iar vecinii ies pe la ferestre. „Mamă-mamă, ce le-am făcut“, chicoteÅŸte Leahu. „Aici e belea cu zgomotul. N-ai voie să faci gălăgie. Uite, ÅŸi muzica am dat-o încet“, explică el, iar la combina muzicală se aude, în surdină, o melodie interpretată de Irina Loghin.

Corespondenţă din Geneva