Şoferul-scriitor: „Mutu e o poezie“

Åži Euro 2008 îl fascinează, pentru că e fotbalist amator într-o ligă semiprofesionistă. Joacă în echipa TL, a transporturilor publice din Lausanne. E libero, fundaÅŸul acela mai retras, mai singur, ca un lup, un post romantic, greu de găsit azi în fotbalul mare. A văzut meciurile cu FranÅ£a ÅŸi cu Italia acasă, împreună cu mai mulÅ£i prieteni, ÅŸi spune: „M-au chemat niÅŸte italieni pe la ei, dar ce să caut, să mă enervez, să pocnesc vreunul, că, ÅŸtii, eu sunt «Lupul», sunt mai răzvrătit... BăieÅ£ii noÅŸtri au fost de senzaÅ£ie. LobonÅ£ «a marcat» cel mai mult, n-ai văzut, cu Italia «a marcat» vreo ÅŸapte...“. Mutu, cu căderile ÅŸi ridică rile lui, Mutu ăsta tragic cum e?
 
„Ce, bă, e dat dracu’ Mutu, e un personaj. E ÅŸi el o poezie“. Åži când o spune, lui Daniel îi strălucesc ochii mari, de copil neastâmpărat.

Decorurile de la Hollywood

În ’90, când a ajuns în ElveÅ£ia, l-au fascinat rigurozitatea, precizia. „Când am văzut eu ce e pe aici, mergeam, aÅŸa, pe străzi cu gâtul în sus ÅŸi mă minunam. Ce, bă, eram departe rău de ei, acum ne-am mai dezvoltat ÅŸi noi în Å£ară... Atunci ziceam că sunt pe un platou de filmare, clădirile mi se păreau decoruri de la Hollywood. Åži ÅŸtii ce? Dacă nu te adaptezi, mori! Te obligă sistemul să fii ÅŸi tu serios, nu merge aÅŸa. Mi-am zis că decât să-i învăţ eu pe ei oltenisme, mai bine îi las să mă înveÅ£e ei franÅ£uzeÅŸte!“. Nu câÅŸtigă strălucit ca ÅŸofer, mai ales că are de plătit ÅŸi chiria apartamentului, peste 1.000 de franci pe lună, pentru o locuinţă de trei camere în Prilly, o localitate minusculă lipită de Lausanne. Popescu termină tura la 14.02. E la volan de dimineaţă de la 5.30, cu o oră pauză de masă.

Idolul Mihai Constantinescu

De-abia aÅŸteaptă să termine, pentru că avem program. Mergem la o expoziÅ£ie de pictură, în Vevey. „Te duc la o olteancă de-a mea, Livia Balu, face niÅŸte gravuri mamă-mamă, înnebuneÅŸti!“. Livia are 46 de ani ÅŸi s-a stabilit în ElveÅ£ia de ÅŸapte ani, la Basel. E atât de bună în meseria ei încât a ajuns să le predea elveÅ£ienilor la Facultatea de Artă! La Vevey a prezentat „L’eloge du carnaval“, picturi ÅŸi gravuri inspirate din carnavalul anual de la Basel, unul dintre cele mai mari din Europa. Livia e colecÅ£ionară de premii, fiind mai apreciată în ElveÅ£ia decât în Å£ară.

Drumul până la expoziÅ£ia Liviei e o aventură în sine, pentru că MDP se opreÅŸte când te aÅŸtepÅ£i mai puÅ£in, întinde braÅ£ul ÅŸi zice: „Vezi? Vezi? Uite, o poezie!“. Eu văd o femeie care Å£ine într-o mână o ceaÅŸcă de cafea ÅŸi în alta o Å£igară, ÅŸi lasă umbra acestei imagini pe asfaltul curat ca o oglindă. Popescu vede în asta o poezie frumoasă.

S-a apucat să scrie versuri pe la 14 ani, dar marea lui dorinţă era să fie ca Mihai Constantinescu! Să fie un cântăreÅ£ de succes, de aia scria versuri ÅŸi muzică. „La muzică am fost afon, am rămas cu versurile. Las’ că e bine, tot am ajuns celebru...“.

LA STATUIA DIN VEVEY

O floare pentru domnul Eminescu

Dacă tot am ajuns în Vevey, la zece minute de mers cu trenul de Lausanne, nu ne-am lăsat până n-am fost la statuia lui Mihai Eminescu din micuÅ£a localitate cunoscută mai ales pentru că aici e îngropat Charlie Chaplin ÅŸi pentru că tot aici este sediul central al firmei Nestle. Da, Eminescu are statuie în Vevey, pe faleză, la câÅ£iva paÅŸi de a lui Chaplin ÅŸi de o furculiţă imensă, omagiu pentru Nestle! E un bust amplasat în 2000, cu sprijinul Ambasadei României. După ce lasă un trandafir pe caldarâm, pentru „domnul Eminescu“, Popescu povesteÅŸte: „A fost o dispută aici, că de ce să-l punem pe Eminescu, dacă el n-a călcat vreodată prin Vevey, da’ uite că ai noÅŸtri s-au zbătut, a intervenit ÅŸi PrinÅ£ul Sturdza, ÅŸi nu s-au lăsat până n-au pus bustul“. Åži e foarte frumos că e aÅŸa, deÅŸi au existat ÅŸi cereri ale unor cetăţeni nemulÅ£umiÅ£i de vecinătatea poetului român cu marele Chaplin. Primăria din Vevey n-a cedat, mai ales că orăşelul e înfrăţit cu satul românesc Goicea ÅŸi că aici se află editura care i-a publicat poetului nostru naÅ£ional opera în ElveÅ£ia. Se pare că „ultimul romantic“, aÅŸa cum scrie pe bustul sprijinit pe niÅŸte cărÅ£i sculptate superb, le-a plăcut elveÅ£ienilor din moment ce în Vevey există chiar o asociaÅ£ie intitulată „Les amis de Eminescu“. Åži tot la Vevey, o altă româncă a devenit celebră: Clara Haskil (1895-1960), o pianistă stabilită acolo ÅŸi care a dat ÅŸi numele unui apreciat festival.

MAI ARE UN SINGUR DOR

„Iau Nobelul ÅŸi-l plimb cu troleul!“

Călătorii coboară din „7“, MDP îmi arată mândru aparatele sofisticate de la „bordul“ troleibuzului său. „Åžtiu când am câteva secunde avans, ne arată aici, aÅŸa că mai tragem de timp când suntem aproape de centru, să n-ajungem prea devreme. Totul e calculat, nu te joci... Eu conduc ÅŸi autobuz, ÅŸi troleibuz, conduc orice, tot ce vedeÅ£i voi pe stradă că merge, eu am carnet să conduc. Ne schimbă ăştia mereu de pe un număr pe altul, să nu ne plictisim, ne Å£in cursuri să ne perfecÅ£ ionăm, calitate...“.

Lui Popescu îi place meseria asta, deÅŸi spune că nu o să o practice decât încă vreo trei-patru ani. Visează frumos: „Iau Nobelul ÅŸi-l plimb cu troleul, apoi mă las, văd eu ce fac...“. Nu-l deranjează că i se spune ÅŸoferul-scriitor, chiar dacă ar prefera scriitorul-ÅŸofer: „Păi, n-am pus eu la o carte de-a mea motto la introducere: «Sunt ÅŸofer pe IAS-eu ÅŸi am gagică de liceu/- Sunt ÅŸofer pe basculantă ÅŸi am gagică vagaboandă/Sunt ÅŸofer pe autobuz ÅŸi-am gagică-n cucuruz»? Ce, marii scriitori n-au avut toÅ£i meserii ciudate? Au fost poÅŸtaÅŸi, au fost de toate“.

Să se întoarcă în România nu se gândeÅŸte. „Să vin ca să ce? Nu pot să fiu ÅŸofer acolo, toÅ£i te înjură, la autobuze n-ai banda ta. Cu literatura să vedem. Cine ÅŸtie cum mă vor primi scriitorii români... Eu sunt un străin peste tot acum“.

CURRICULUM VITAE

Cine e acest Popescu?

Marius Daniel Popescu este un om ca o ofertă promoÅ£ională: toÅ£i într-unul. E ÅŸi român, ÅŸi oltean, ÅŸi Å£igan, ÅŸi ÅŸofer de autobuz, ÅŸi imigrant, ÅŸi redactor-ÅŸef la o revistă literară care funcÅ£ionează la el acasă, ÅŸi poet, ÅŸi prozator publicat în Paris la „Jose Corti“, ÅŸi fotbalist amator, ÅŸi soÅ£, ÅŸi tată, ÅŸi vagabond mereu în căutarea eternului feminin. S-a născut la Craiova pe 10 iunie 1963, a fost student la Facultatea de Silvicultură din BraÅŸov, a făcut RevoluÅ£ia pe străzi, a plecat în ’90 la Lausanne cu o elveÅ£iancă de care s-a îndrăgostit fulgerător la un schimb de experienţă între studenÅ£i ÅŸi cu care s-a căsătorit la câteva săptămâni de la prima întâlnire. În ElveÅ£ia a luat-o de la zero, a fost drujbar, a curăţat canale, până ÅŸi-a găsit locul, ca ÅŸofer pentru transportul din Lausanne. A divorÅ£at, s-a recăsătorit cu o pictoriţă ÅŸi are două fete adolescente. MDP a publicat patru volume de poezie în Å£ară, încă două în ElveÅ£ia. Primul în 1995: „4x4. poemes tout-terrains“, care a apărut la Editura Antipodes. În 2006, pentru „Arrets deplaces“ (apărută în 2004, tot la Antipodes, în Lausanne) a luat Premiul Rilke. Marea lovitură a dat-o anul acesta cu „Simfonia lupului“, debutul său în proză, premiat cu prestigiosul „Robert Walser“. De la acest roman autobiografic de 400 de pagini lui Popescu îi merge bine. E pe cale să înhaÅ£e o bursă de 50.000 de franci, iar volumul va fi publicat în toamnă în România, la Humanitas.

Corespondenţă din Lausanne

ULTIMELE ÅžTIRI DE LA EURO 2008:

Patru schimbări în echipă pentru meciul cu Olanda

„Nici taică-său nu credea că o să iasă fotbalist!“

Viorel Moldovan: „Olandezii vor fi moi“

Bölöni: „Avem peste 50 la sută ÅŸanse de calificare!“

Austriecii speră, polonezii s-au resemnat

CRISTIAN DELCEA: Dacă ne calificăm...
----------------------------------------------------------------------
Războaiele de la Euro ne-au decimat naţionala!

Ar fi fost prea frumos!

Lobonţ- povestea unui erou

David Villa loveÅŸte din nou ÅŸi duce Spania în „sferturi“

Se roagă de olandezi!