Dar, cu toate acestea, nu reuşesc să mă bucur defel la gândul că zumzetul tipografiilor va amuţi, lăsând în loc doar cadenţa silenţioasă a tastaturilor. Fireşte, într-o economie liberă, soarta presei scrise poate fi privită prin ochii de cioclu îndreptaţi spre durata de viaţă a oricărui produs. Dar este presa scrisă un simplu produs?
„Cred cu adevărat că nicio democraţie nu poate rămâne sănătoasa fără o presă scrisă la fel de sănătoasă. Este în interesul democraţiei ca presa scrisă să fie ajutată, la fel cum fiinţa umană nu ezită să ia un medicament atunci când sănătatea îi este ameninţată”, declara, nu de mult, Tom Fiedler, decan în cadrul Universităţii din Boston.
Cine va susţine presa scrisă în România? Statul? Nicidecum. Organizaţiile neguvernamentale? Nici atât. Singurii care o vor ”susţine” vor fi eternii oligarhi. Iar dacă în Bucureşti măcar vor încerca să pozeze în apărători ai democraţiei, în provincie, adică acolo unde presa scrisă se pregăteşte deja de îngropăciune, nu vor avea vreo ezitare în a o tranforma într-un instrument. Un instrument prin care până şi definţiile din dicţionar se pot schimba.
Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum