Internat la sanatoriu
După incidentul care s-a petrecut chiar în holul Clinicii Medicală 3 din Cluj Napoca, S.M. a intrat în comă fiind operat de urgenţă la Clinica de Neurochirurgie. “Am avut două hematoame şi am stat trei săptămâni în comă. Acum îmi este frică să vorbesc despre ce s-a întâmplat. Ştiu că soţia lui este judecătoare la Alba. Cei de la poliţia din Cluj au venit şi m-au anchetat despre ce s-a întâmplat, dar nu ştiu ce s-a întâmplat mai departe. Acum nu suport lumina şi după ce fac trei paşi mi se face rău şi mă dezechilibrez", mai povesteşte bărbatul.
Purătorul de cuvânt al Poliţiei Cluj, inspectorul principal Gina Pop, ne-a declarat că Vladimir Damian este cercetat pentru tentativă de omor. “S-a început urmărirea penală împotriva lui Damian Vladimir", a comentat Gina Pop.
Surse judiciare spun că Vladimir Damian a fost audiat imediat după ce medicii de la Clinica de Neurochirugie din Cluj-Napoca au anunţat poliţia despre incident. "A declarat că îi pare rău de cele întâmplate şi că nu a vrut şi nu a urmărit să-l lovească aşa de tare pe angajatul său", spune un ofiţer de poliţie clujean.
În prezent, anchetatorii nu ştiu exact unde se află Vladimir Damian, deoarece la câteva zile după agresiune, avocatul lui a anunţat poliţia, prin intermediul unei scrisori medicale, cum că se află internat la Clinica de Boli Psihice din localitatea Petreşti, judeţul Alba.
Contactaţi de reporterii evz.ro, reprezentanţii spitalului au precizat că Vladimir Damian nu se află pe lista bolnavilor internaţi la această clinică. La rândul său, judecătoarea Damian Livia nu a putut fi contactată, fiind plecată în concediu de odihnă.
Datorii peste datorii la spitalele clujene
Vladimir Damian deţine firma Adrich Ro prin intermediul căreia a derulat afaceri cu mai multe spitale clujene, faţă de care are în prezent mai multe datorii.
Directorul Clinicii Medicală 3, Mihai Mleşniţe, spune că a fost nevoit să pună sechestru pe aparatul de papuci medicali deoarece firma lui Damian are datorii de peste 4.000 de lei. “Am dat jos aparatele de pe perete şi le-am pus într-un depozit", afirmă Mleşniţe.
La rândul lui, directorul Spitalului Municipal, doctorul Nicolae Constantea, a precizat că Damian are datorii la spital de 3.000 de lei. "Nu sunt banui mulţi, dar pentru noi orice bănuţ este util", a adăugat doctorul Constantea.
Potrivit declaraţiei de a avere a judecătoarei Livia Damian, familia Damian deţine trei apartamente în Alba Iulia, Bucureşti şi Varşovia, Polonia.







Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum