Astfel, în ianuarie 2007, Inedit Construcţii cumpără împreună cu GYVY Instal două terenuri în Cernica, de 10.000 de metri pătraţi fiecare. GYVY Instal este o firmă care colaborează des cu Primăria Sectorului 2. De exemplu, în 2008, firma a primit prin atribuire directă un contract pentru refacerea sediului Poliţiei Comu nitare din sector, în valoare de 1,8 milioane de lei. Inedit Construcţii şi GYVY cumpără la paritate cele două terenuri, conform contractelor - pentru primul plătind câte 135.000 de euro fiecare, iar pentru al doilea câte 125.000 de euro.
Tranzacţii împotriva firii
În 2009, asociaţii vând cele două terenuri din Cernica la preţuri mult mai mici decât cele de achiziţie. Surpriză: cumpărătorul era Media Advertising, al cărei administrator era de data aceasta soacra lui Corin Romanescu. Şi mai ciudat, GYVY primeşte doar un sfert din sumele rezultate din tranzacţie, în timp ce trei sferturi ajung, oficial, la socrul directorului de la Patrimoniu.
Astfel, GYVY a băgat în cele două terenuri 260.000 de euro şi s-a ales cu 70.000 de euro după doi ani. În schimb, socrii lui Romanescu au obţinut 210.000 de euro, printr-un mod foarte original de transfer al capitalului. Practic, familia s-a ales şi cu banii, şi cu terenurile. În paralel, Inedit Construcţii mai cumpără şi o locuinţă de lux în strada Plantelor (centrul Bucu - reştiului) cu 472.000 de euro (fără TVA). Şi acest imobil este vândut tot de la socru la soacră, în 2009.
Îmbogăţit în trei ani
Însă cireaşa de pe tort a reprezentat- o tranzacţia din vara aceasta, prin care Inedit Construcţii Imobiliare cumpără un alt teren, în comuna Nuci, din judeţul Ilfov. Terenul are o suprafaţă de 1.758 mp şi este extravilan, o tarla oarecare. Gheorghe Simion a plătit nu mai puţin de 3.960.000 de lei, adică circa 950.000 de euro.
Pe site-ul bizimobiliare.ro, în ace eaşi perioadă, un teren identic, în extravilanul comunei, valora doar 10.000 de euro. Preţul oficial în zonă este de 5 euro/mp, în timp ce firma socrului a plătit 540 de euro/ mp. Explicaţia: vânzătorul era tot Gheorghe Simion, ca persoană fizică. Practic, tot profitul din Inedit Construcţii a fost golit şi transferat pe numele socrului lui Corin Romanescu, directorul de la Direcţia Patrimoniu a Sectorului 2. Imediat după tranzacţie, firma a fost cedată unor terţi. Cercul se închisese. La fel cum s-a întâmplat şi cu firma soacrei, Media Advertising Inedit, cedată de asemenea.
Rezumatul: trei ani de combinaţii imobiliare în asociere cu GYVY, firmă care are lucrări la Primăria Sectorului 2 , având ca bilanţ 1 milion de euro în cont, o casă de peste 400.000 de euro şi 20.000 mp de teren în Cernica. Bugetarul Corin Romanescu s-a pregătit temeinic pentru preconizatele restructurări din sistemul bugetar.
Stă ascuns
Neculai Onţanu, primarul sectorului 2, spune că nu ştie nimic despre afacerile lui Corin Romanescu şi că va verifica toate informaţiile prezentate: „Voi urmări cu mare atenţie datele şi voi sesiza organele în drept”.
Corin Romanescu s-a ferit de EVZ. A fost de negăsit la biroul din incinta Colegiului Tehnic „Traian”, iar portarul ne-a spus că va lipsi toată săptămâna. Contactat telefonic, directorul adjunct de la Patrimoniu a spus că este o coincidenţă de nume, că nu lucrează la primărie, după care şi-a închis celularul.

Vineri, 06 Noiembrie 2009. 0 vizualizări, 23 comentarii, 0 voturi
Spălătoria de bani a unui bugetar milionar
Directorul adjunct de la Patrimoniu, serviciu al Primăriei Sectorului 2, a strâns milioane de euro dintr-o cascadă de învârteli imobiliare.
Combinaţii pe care le-a realizat, printr-o stranie coincidenţă, în asociere cu GYVY SRL, firmă abonată de ani de zile la lucrări de construcţii la sectorul 2. Lucrările îi sunt atribui te chiar de Direcţia de Patrimoniu, al cărei adjunct este Corin Romanescu.
Profit enorm
În 2006, Corin Romanescu a înfiinţat firma SC Inedit Construcţii Imobiliare SRL, în acte apărând numele socrului său, Simion Gheorghe, care este şi administrator. Succesul a fost fulminant: potrivit datelor Registrului Comerţului, SC Inedit Construcţii Imobiliare SRL a avut o cifră de afaceri de 7,14 milioane de lei şi un profit de 6,98 milioane de lei, adică 99% din cifra de afaceri. Afacerile extraordinare ale firmei socrului lui Romanescu se suprapun peste anumite afaceri mai puţin reuşite ale societăţilor care primeau comenzi de la Direcţia de Patrimoniu.
- Recomandă
- Dimensiune text
- Tipareste
- Comenteaza
- Conversie PDF
Trimite pe:







Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum