"Deja este într-o fază finală. Va fi prezentat ministrului Economiei şi premierului Emil Boc", a anunţat preşedintele Comisiei pentru românii din afara graniţelor ţării, deputatul PDL, William Brînză.
Ghid de afaceri
Împreună cu Irinel Cristu, preşedintele Organizaţiei Oamenilor de Afaceri PDL Bucureşti, William Brînză a iniţiat şi procedurile privind editarea unui ghid pentru românii din străinătate, în care sunt descrişi, în amănunt, paşii pentru deschiderea unei afaceri în ţara în care locuiesc şi modalitatea în care pot obţine credite de la bănci.
De asemenea, cei doi propun cooptarea unor consuli onorifici, neplătiţi de stat, dintre românii plecaţi afară de mai mulţi ani, care şi-au deschis afaceri în zonele cu o numeroasă comunitate românească.
Obiectiv: atragerea marilor investitori străini
"Este o propunere susţinută şi de oamenii de afaceri din străinătate, prin intermediul căreia îi putem aduce în ţară pe românii care îşi doresc acest lucru, dar în baza unui plan concret, acela al atragerii marilor investitori străini în România care, odată veniţi pe piaţa noastră să îi aducă şi pe românii cu care lucrau în străinătate. Beneficiile acestui acord ar fi de ambele părţi. Partea străină va lucra cu oameni care cunosc deja managementul şi limba, iar partea română îi va integra pe piaţa forţei de muncă", a subliniat Brînză.
Astfel, în perioada martie-iunie 2012, cinci forumuri economice pentru românii din afara graniţelor ţării vor avea loc la Lion, Madrid, Castellon, Catania şi Trieste.
"Este un proiect la care am început să lucrez încă de anul trecut şi sunt fericit că am găsit acum şi partenerii necesari materializării lui", a mai spus William Brînză, mulţumind Ministerului Economiei pentru sprijin şi precizând totodată că propunerea va fi concretizată prin Centrul Român pentru Promovarea Comerţului şi Investiţiilor Străine.
Potrivit preşedintelui PDL Diaspora, numărul rezidenţilor români care au depăşit 12 luni de stat în străinătate (Europa, Canada, SUA şi Australia) este de aproximativ 3,6 milioane.
CITIŢI ŞI:








Spune-ţi părerea!
acest brinza nu are nici o credibilitate asa ca pina nu vezi nu crezi, plus ca acest individ afirma ca va prezenta programul premierului boc!!!!!!!! poate in vestiarul unde bietul om a fost filmat.....
buna mutarea mr cheese..
Lion, Madrid, Castellon, Catania şi Trieste.. sunt centre unde afacerile bubuie..
bine fermentata idea..
Mai intai baietii destepti cu ochi albastri isi trimit odraslele la studii in vest. Dupa ce-s gasesc frumosii si frumosele beizadele de lucru la facut ceaiul si dus cafele, li se pun la dispozitie fondurile care sa-i atraga din nou acasa unde curge grasimea pe masa pe o simandicoasa PDL-ista fata de masa. Si uite-asa cred ei ca Romania avanseaza de la secera la coasa. Daca voi va inchipuiti ca aceste fonduri vor fi acordate prin concurs, inca mai credeti intr-o tele mea de urs.
Baba care nu pune buza la ciorna branzarilor demo cratitzatzi de la Dor na.
poate ca ar fi bine sa se deschida si la viena ,...AUSTRIA ...tara de tranzitie a romanilor spre alte tari si unde multi romani gasesc ultima speranta de a mai lucra afara
alaturi de presedintele nostru...sus base si ai lui.....sai sprijinim...jos canaliile...
suntem alaturi de dumneavoastra si va vom sustine in tot ceea ce veti dori sa faceti .
JOS BA-SECU, JOS MAFIA PORTOCALIE !
palavrageala din care nu se intelege nimic.ca sa se intoarca romanii in tara nu trebuie sa se vorbeasca cu strainii si nici macar cu romanii.trebuie sa se faca cit mai multe finantari europene pe proiecte de investitie mici ,pe persona sau familiare.trebuie oferite consultatii ,monitoraje etc.
romania ofera foarte multe posibilitati de investitie in acest sens.
trebuie facuta multa publicitate.
trebuie dati exemple cei care reusesc.
in rest toata teoria d-.l brinza e consum de bani si energie pentru un rezultat zero
MIE MI SE PARE O UTOPIE, PT CA NU CRED CA AU INTELES ACESTI DOMNI DEPUTATI CEVA DIN MODUL DE FUNCTIONARE AL OCCIDENTULUI SI CU ATAT MAI PUTIN AL AFACERILOR PRIVATE REALE. INTREBARI: 1°CU CE EXPERT DIN VEST S-A CONSULTAT ACEST DOMN BRINZA CA SA SCOATA O ASTFEL DE LEGE!!!! 2°A INTREBAT PE UN ANTREPENOR ROMAN CU FIRMA DE AFARA CUM STAU LUCRURILE?3° SA DEA IN DEZBATERE LEGEA DRAFT. PT CA DUPA CUM VAD DOMNUL ACESTA A INCEPUT CAMPANIA ELECTORALA SI NU MA VAD REPREZENTAT DE EL.
Mai du-te-n plnoastra, bah Uiliam Branza.
Citeva observatii
unu la mina majoritatea romanilor plecati legal afara au cunostinta de cum sa isi deschida o afacere ,care sunt costurile si conditiile .Fiecare tara in parte are informatii detailiate despre asta .Problema nu sta aici .Problema e legat de legislatia romaneasca .Acum 2 ani cind am studiat eu problema ,iti trebui=a un dosarel de 20 de pagini ca sa impoerti in Romania din te miri ce tara ,dar ca sa exporti produse romanesti nu in Congo sau japonia ci in UE iti trebuia un ceaslov de aprobari ,reglementari .Asta culmea in conditiile in care toate regulile UE simplifica la greu procedurile metodele de taxare etc. Deci insasi legislatia in sine face sa foie mai convenabil sa aduci castraveti din Olanda decit sa expoerti mere sau vin din Romania.Asta e primul si cel mai major impediment .
A doua observatie legat de atragerea de investoitori straini ,ca unul care a participat in ultimii ani la stringeri de fonduri pentru investitii in agricultura ,mai ales in Europa ,singurul lucru de care mereu se plingeau toti la intrebarea de ce nu si Romania era din nou ...legislatia ,lipsa de cadastru ,farimitarea loturilor .Asta ca tot toata lumea bate apa in piua cu agricultura .Practic Romanai favorizeaza pe urmatorii ani nu productia agricola ca legislatie si atragerea investitorilor specilizati in domeniu ci atragerea noilor samsari imobiliari care s-au reprofilat pe terenuri agricole dupa ce a picat piata imobiliara.
Asa ca inainte sa cheltuiti bani pe ghiduri de cum sa iti deschizi o firma in UK sau Germania mai bine ati vedea cum puteti inbunatati legislatia economica care in Romania este profund ostila mediului privat ,favorizeaza mamutii de stat si mai ales companiile care capuseaza acesti mamuti si implicit statul roman. Nu mai intru in amanunte de verificarea calitatii si anumite certificate care in Romanai se obtin pe spaga is bune pentru piata romaneasca ,ca mai apoi produsele sa se dovedeasca un dezastru la export si sa fie rejectate din motive de calitate la al doilea transport.
Mai facura si alte guverne facilitati pentru romanii din diaspora si vandura ARO Campulung lui Peretz, care vandu totul, nu investi nimic, nimeni nu-l trase la raspundere si gata. La fel si cu Mefin Sinaia, fabrica de pompe de injectie o vandura cuiva care a profitat de terenuri si cladiri , i-a schimbat destinatia si s-a terminat ...si cred ac sunt multe exemple de mafioti care au profitat de Statul Roman si de munca romanilor. Cred ca singura grija ar trebui sa fie verificarea acestor investitori si cand isi depun actele pt licitatie si sa urmareasca daca fac investitiile promise.
nu-i nici o Brinza ce zici matale domnule fost tovaras promovarea asta de produse romanesti.
care produse?????? cum mai avem asa ceva?sau crezi ca prin occident abunda pietele stradale?unde fumega gratarele cu mici.
pun pariu ca ai cheltuit (substituit)citeva milioane de euro pe studiile astea
stii ce stimabile sa vedem daca-ti scoti cheltuiala din citi investitori straini or sa vina sa duca in tara lor salamurile afumate pline de E-uri.
chestia asta cu aducerea in tara de investitori la care romanii sa se intoarca si sa lucreze la ei acasa o viseaza fiecare emigrant de cind a inceput prima zi de lucru ei bine nu prea se leaga situatiile,barbatii reusind sa convinga foarte putini sau chiar deloc patroni care sa investeasca in Ro. Femeile au mai reusit sa tirasca dupa fundul lor cite un amarastean de occidental care fata de populatia autohtona se credea mare investitor.
avem un proverb care zice "nu da vrabia din mina pe cea dupa gard"
sa tii nea Brinza ca se potriveste si in occident
strigatul asta "veniti investitori straini" la pomul laudat a cam ragusit sacalii economici reusind de mult sa puna mina pe tot ce era interesant.
daca vreti sa prostiti "pu-limea" si sa le luati cei 10-20 de mii de euro strinsi in 10-15 ani de munca promitindu-le cai verzi pe pereti ,poate veti gasi 2 prosti.
vreti cu adevarat sa ne intoarcem acasa ?si noi vrem dar feritiva caci suntem periculosi si vom pune mina pe ghioga sa va dam la cap vipere hraparete.
gata cu "fara violenta" v-am iubit destul ,ne-ati scuipat peste tot,nu ne mai putem spala decit cu singe.
lasane,lasane
marinare ,marinare lasane.
opozitia si ea
sa i-si de demisia
la jilava este loc
pentru tot guvernu boc
puscarie pentru voi
parlament,guvern,ciocoi
lasane lasane
marinare ,marinare lasane
ia cu tin-si matelotii
sa-i spalati udrei chhiloti
lasane lasane
marinare marinare lasane
SUNT DEACORD CU PROIECTUL ELABORAT DE GUVERN ,ACEASTA AR FACE SA SE DEZVOLTE O CLASA DE MIJLOC DE CARE AVEM MULTA NEVOIE...
SUNT DE ACORD CU PROIECTUL ELABORAT DE GUVERB ASTA FACE SA SE DEZVOLTE O CLASA DE MIJLOC DE CARE AVEM MULTA NEVOIE...
Tot cauta modalitati de a sustrage bani din RO. Dar cateva portite sunt deschise: se aloca sume de bani pentru ca cei din diaspora sa nu-si uite cantecul si obiceiurile, un exemplu: Taste of Romania in Chicago, care este organizat de un fost om de afaceri, patronul de la A-American Custom Flooring, cu bani de la consulatul roman. Bineinteles ca el mai pune si intrare $20/persoana si astfel incearca sa-=si completeze veniturile, ca afacerea lui nu mai merge si astfel da o destinatie spatiilor pe care le are.
O alta afacere este Liceul romanesc tot din Niles, aici sunt profesori toate neamurile directorului si ale romanilor prosperi din Niles. Exista si aici o colaborare cu RO, carti pentru biblioteca....si paote si altele. De ce trebuie sa existe acest liceu, cand orice copil poate invata gratis la orice high school public?
De asemenea Camera de comert romano-americana, tot o afacere de 2 lei a lui Branza si alti oameni de afaceri din Chicago la care li s-au naruit afacerile.
Ideea ar fi sa lase banii trimisi de noi , cu eforturi, in RO, sa nu gaseasca tot felul de bagatele sa-i scurga in afara. Cine a plecat din RO si vrea sa lucreze, n-are nevoie de sustinerea lui Branza.
Domnul Branza a inventat o "modalitate legala" de a scoate banii de investitii din tara! O "inginerie financiara" in defavoarea populatiei Romaniei si in favoarea unor beizadele plecate la studii in strainatate, care vor sa se stabileasca acolo pe bannii nostri. In acest momente dificile, de criza, nu avem nevoie de acte filantropice din partea statului roman! Proiectul trebuie regandit pentru romanii din tara, nu din afara tarii!
evz sugepwula!!!
bravo absolventule de fac particulara de bucale!
Esti tare ca fularul!!
evz este cenzurat de idioti!
tovarase...,nu te preocupa de romanii di afara -acolo poti infiinta o firma in cateva ore .
in tara este problema--am lucrat afara ca firma -i.i. de instalatii electrice,dar in tara mea nu am dreptul dupa 25 de ani de meserie. T REBUESTE SA FACI CURSURI,SA DAI EXAMEN LA FIECARE 5 ANI.......daca investesti in unelte si cazi la examenul GRILA ai pierdut tot --lasa-ne sa muncim
va stau la dispozitie,pentru comparatie,cu aceaste legi din tari ale U.E.
Idei aveti si sunt si bune, pacat ca paridul dv nu vede asta si nu recunoaste ca fara diaspora nu era la guvernare . Sper ca macar pe ultima suta de metri sa va sustina sa reusiti sa sprijiniti cu adevarat diaspora romaneasca
este cel mai activ politician roman si pentru asta merita toata stima. Daca jumatate dintre ministri ar fi ca el Romania ar fi fost departe
dar pe Vreme cand il remaniati domnilor \???????????? pe ala de la finante care a stat in genunchi in fata FMI cand???succesc procum domnule Brinza.
suntem alaturi de dumneavoastra si va vom sustine in tot ceea ce veti dori sa faceti .
PDL-ul are nevoie de o remaniere puternica altfel....................
eu l-am cunoscut in Italia cand a venit la Ancona si mi-a facut o impresie foarte buna. Chiar vrea sa faca ceva pentru Romania, nu inteleg de ce atata reticenta ?
trebuie sa se schimbe ceva si in tara asta . este o ideebuna, speram sa se si concretizeze.
iar sifonati banii romanilor ? chiar nu va este rusine ,platim impozite sa va bateti joc de munca noastra ,sprijiniti societatiel romanesti de aici din tara ,dar voi sprijiniti ong-uri sa primiti voturi ,aceste ong-uri trebuie sa se descurce singure nu cu bani de la buget ,din sudearea muncii noastre ca sa va aduca voua voturi ,niste nenorociti ,asta sunteti ,chiar cred ca oamenii aia de la universitate trebuie sa va dea jos ca nu meritati nimic decit puscaria
William Brînză = gogosi cu zmoala, un nume deosebit, pur romanesc! M-am amuzat teribil... Dar lasind asta la o parte, ideea, teoretic, e frumoasa. Insa dupa cum spunea unu p-aici, nu as misca un pai sa bag valuta in buzunarul hotzilor romani. Statul Mafiot Roman este plin de hotzi. Si degeaba se ofuscheaza multi cind ne zic europenii tzigani si hotzi. Asta e... Chiar si foarte multi intelectuali au tendintze hotzomane, caci asta i-a invatzat comunismu'. Am vrut sa deschid o afacere in Romania. Pai ce, am putut? Trebuia sa-i "ung" pe totzi mafiotzii de la judetz in jos, numai ca sa stau in business. Un fel de taxe de protectie cu numele de "shpaga". Imi e sila de ideea de shpaga, iar asta e a doua natura a romanului. Si din pacate nu cred ca va scapa de ea vreodata...
ai vrut sa faci pe dreacu .... vezi ca smoala nu e cu z
Ceva informatii mai concrete se pot oferii? Unde putem primi informatii? Ori este totul doar in stadiul de "discutii"?
Diaspora a fost si va ramane inca o vreme cea mai mare ramura a economiei roamnesti,sigur, daca nu luam in calcul industria de consum pe bani imprumutati.
Cat de mult ajutor au nevoie si astepata sa primeasca diasporezi este greu de realizat, ei se descurca de obicei singuri.
Din pacate carcatita comunista inca mai imprastie bani pentru propaganda, de multe ori pe fond cultural sau religios dar ei nu au priza la roamnii din Diaspora.
Cu acesti bani se finanteaza si organizeaza acele demonstratii de care cineva era ingrijorat in articol.
Este insa foarte ciudat ca in contextul de criza din Roamnia caracatita USL formata inainte de eliberare de sub sechestru, inca sa mai reuseasca finatarea dezinformarii prin intermediul Diasporei.
Eu nu cred in vreun proiect de cel amintit dar este foarte indicat ca macar fondurile de finatare a promovarii propagandei de haos in Diaspora sa fie realocate in alte proiecte mai viabile.
Bai evz, pe toti analfabetii ii intervievati! L-ati gasit si pe Branza. O laba trista care numai cu bani este unde este. De ce nu scormoniti in trecutul inaltator al astuia sa vedeti ce rahat de profesor era el pe la UPG si ce aiureli preda el la "drept". Tiganul care a fost la PRM, care sarea pe studente cu putza si care nu are habar de limba romana. Rusine Romania, ai ajuns de rasul curului europei!
Lasa mai IOANE ca uite te descurci si tu, cu un comentariu pertinent te arati lumii. Cred ca asta cu saritul cu putza pe studente o visai tu cand pasteai turma pe imas si visai la ce-ai face daca ai fi profesor universitar. Dragule, cand ataci pe cineva o faci pe ideile lui nu cu frustrarile tale.
Lauti-i de gat pe alde ba$$oiu, branza, boc, hudrea si ceilalti! Cu astia veti fi muritori de foame toata viata! hehehe! Gm.
traiasca voiculescu cu antonescu si vantu cu ponta
Ce bun ar fi fost Geoana cu cei 25000 de euro ai lui nu? Lasa poate data viitoare.