Actualizat

Stare de alertă în trei localităţi izolate din judeţul Buzău

Autorităţile au instituit stare de alertă, în această dimineață, în localităţile buzoiene Bisoca, Puieşti şi Râmnicelu, grav afectate de ninsori şi viscol, unde toate căile de acces sunt blocate de nămeţi care ating câţiva metri.

În cele trei localităţi, starea de alertă este valabilă până joi. Potrivit prefectului judeţului Buzău, Paul Beganu, cererea autorităţilor locale a venit încă de luni, a fost analizată, ulterior fiind eliberat ordinul de instituire a stării de alertă până în 16 februarie. În acest interval, primarii vor putea dispune o serie de măsuri precum mobilizarea oamenilor pentru deszăpezire. Practic, fiecare dintre cele trei localităţi va pune în practică în acest interval planul de măsuri specific fiecărei localităţi în parte, pentru astfel de situaţii.

Primarul localităţii Râmnicelu, Stanciu Dumitru, a declarat, pentru mediafax.ro, că a făcut apel la cei de la asociaţiile agricole să pună la dispoziţie tractoarele cu care să fie cărată zăpada în afara localităţii. De asemenea, după ce îşi vor curăţa gopodăriile de zăpadă, toţi oamenii vor fi convocaţi pentru a ajuta la deszăpezirea comunei. În această dimineață, în judeţul Buzău au fost redeschise DN 1 B Buzău-Ploieşti pentru maşinile sub 3, 5 tone.

De asemenea, a fost deschis pentru toate tipurile de autovevehicule DN 2 (E 85), de la Urziceni-Buzău până la limita cu judeţul Vrancea. În continuare rămân închise însă 21 de drumuri judeţene.

Taguri:buzau, vreme, stare de alerta

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele