Verestoy a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Cluj, unde a primit îngrijirile medicale necesare. Deşi era rănit uşor, având o fractură la o mână şi una la gambă, senatorul a profitat de această oportunitate şi a solicitat transferul la Bucureşti cu acelaşi avion SMURD, deşi starea bebeluşului era critică, de altfel fiind şi situaţia în care SMURD dispune astfel de transporturi aeriene.
Copilul avea nevoie urgentă de o operaţie, iar avionul trebuia să decoleze special pentru el spre Bucureşti pentru a ajunge la medicii care se ocupau de acest caz. Atât conducerea SCJ Cluj, cât şi personalul de pe aeronavă au fost de acord să facă o excepţie în cazul senatorului UDMR-ist.
Justiticarea medicilor: La arsuri, timpul de salvare nu se numără în zeci de minute, ci în ore
Cristiana Ciortea, directorul SCJ Cluj, a recunoscut că situaţia lui Verestoy nu era una gravă, care să implice transportarea de urgenţă la Bucureşti, însă a ţinut să precizeze că “transportul acestuia s-a efectuat doar datorita faptului că exista aceasta posibilitate".
"Domnul Verestoy are fractură de gambă dreaptă, în rest nu există suspiciuni de leziuni interne. Este stabil, conştient, are o stare clinică bună", afirma Ciortea.
"Avionul a sosit la Cluj pentru a lua un copil care avea nevoie urgentă de o operaţie şi, având în vedere că exista aceasta ocazie, a fost luat şi domnul Verestoy Attila. Dar avionul nu a venit la Cluj pentru el, ci pentru acel copil", a insistat şi directorul SMURD, Raed Arafat, citat de ziarul “Ghimpele".
Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Floreasca din Capitală, Bogdan Opriţa, a explicat că s-a luat decizia ca Verestoy să fie adus la Bucureşti la cererea acestuia, mai ales că la Cluj se afla un avion cu echipaj SMURD la bord, care a preluat şi un copil cu arsuri, ce a fost transportat la Spitalul "Grigore Alexandrescu" din Capitală.
"Avionul plecase deja la Cluj după copil, dar în timpul zborului, cam pe la ora 21, cu o jumătate de oră înainte să ajungă la destinaţie, am primit o solicitare de transfer spre Bucureşti a lui Verestoy Attila şi s-a decis că poate fi luat şi el. Copilul era, într-adevăr, în stare gravă, da, la arsuri, timpul de salvare nu se numără în zeci de minute, ca la infarct, ci în ore. La aterizare, primul preluat a fost copilul. El a fost dus la Spitalul Grigore Alexandrescu, unde a primit toate îngrijirile, iar Verestoy a fost transportat la Floreasca, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la antebraţ. Peste 2 săptămâni va fi operat la gambă", a declarat, pentru EVZ, dr. Bogdan Opriţa, purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca din Capitală.
Verestoy, prima operație la mână. Urmează gamba
La această oră, senatorul a fost operat la mână, medicii Spitalului de Urgenţă Floreasca din Capitală aprecind că acesta trebuie supus unei intervenţii chirurgicale.
Opriţa a declarat, în aceastră dimineaţă, că stabilă starea de sănătate a senatorului Verestoy Attil este stabilă. Bogdan Opriţa a precizat că Verestoy Attila are o fractură la gambă, o fractură la o mână (pumn) şi o fractură de claviculă. Deocamdată, Verestoy nu poate fi operat la gambă, întrucât are un hematom mare, iar până la retragerea acestuia nu se va intervene, a mai explicat medical în cauză.








Spune-ţi părerea!
Sometimes, rom and romani are spelled with a double r, i.e., rrom and rromani. In this case rr is used to represent the phoneme /ʀ/ (also written as ř and rh), which in some Romani dialects has remained different from the one written with a single r. The rr spelling is common particularly in Romania, in order to distinguish from the endonym for Romanians (sg. român, pl. români).
Diferenta numai atât este....asta e realitatea
Trebiue sa schimbati iarasi numele poporului, cum ati facut de mai multe ori...nu va fi o problema pentru voi
Din ciobani albanezi ati devenit lepra Europei
Porc obraznic, se vede cat esti de nobil!
sunt consternat.cum este posibil ca sunt publicate comentarii cu un iz sovinist SUNT SIGUR CA ACEST COMENTARIU ......
Pe escrocul asta trebuia sa il aduca la Bucuresti in varful unui camion cu cherestea, nu sa tina pe loc avionul, punand in pericol viata unui copil.
Le-am dat pamant si apa, i-am lasat cu limba aia asiatica spurcata, i-am lasat sa isi faca partide,.....si acum, in loc sa ne multumeasca in genunchi ca nu i-am asuprit, ni se urca in cap, paduchii naibii!
Suntem un neam de fraieri pacifisti, trebuia sa le dam cu DTT!
Te-am atins cu adevarul, maghiarule?
Buna seara, copii portocalii. Povestea de astazi (reala in toate detaliile ei) spune ca a fost o data un primar general care si-a semnat singur atribuirea unei case (cea din Mihaileanu) dupa ce trecuse pe numele fiicei viloiul pe care si-l cumparase probabil din banii proveniti din bisnita practicata pe vremea lui Ceausescu cand securitatea a inchis ochii la ilegalitatiile lui in semn de recunostiinta. Va amintiti ca atunci cand a izbucnit scandalul primarasul nostru a zis ca da casa inapoi. A dat-o pana in kil, adica a mai tras o minciuna, ca asta-i sta in fire (sa mai amintim doar cateva gogonate: \"in cinci minute demisionez\", \"sunt bani pentru majorarea lefurilor cadrelor didactice\", \"salariile si pensiile nu se vor dimiunua\" etc etc etc!) Dar insusirea casei respective a insemnat si un FURT din buzunarul bucurestenilor, imobilul fiind platit la un pret de cca trei ori mai mic decat cel real, al pietei! Ceea ce reprezinta o vaduvire a bugetului primariei, format in principal din taxele si impozitele platite de bucuresteni. Sa mai adaug ca atunci i-am scris de doua ori primarului borfas, cerandu-i sa ma ajute sa gasesc si eu un asemenea chilipir. Astept si astazi raspunsul, desi potrivit legii trebuia sa il primesc in 30 de zile. Dar cum ar putea Ba$escu sa respecte legea cand el e legea?
Fata mamii! Lasa lumea in pace si vino acasa. Eu stiu ca tat'tu a fost rau cu tine si te-a abuzat de mica, dar ce vrei de la un alcoolic?... Da' sa stii ca te-a iubit si te iubeste si acum... ma trezeste noaptea cu strigate \"Cici! Cici! Inghite tot fata tatii! Ca e plin de vitamine!...\" Hai vino sa iti iei si pastilutzele si o sa fie bine....:)
tele van a faszam a sok kibaszott mokannyal!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
El ,senatorul e hoti iar copilul pui de hoti(hoti in devenire)si atunci care e diferenta.....
Analfabetule, diferenta este mare adica diferenta dintre niste asiatici ratati si europeni. Dovada: chiar faptul ca iti este rusine sa smnezi cu numele tau bodszgoresc.
gura mamei tale de mongoloid imputit ce esti
Mă gândesc că dacă în locul TIR-ului era un Logan.... aveam o copie la indigo a cazului Huidu.
Mă gândesc că dacă în locul TIR-ului era un TANC ....
Si eu ma gindesc ca se face prea mare tam tam pentru chestia cu elicopterul !Nu ca ma inebunesc dupa pretenii maghiari !
Pacat ca doctorul Arafat cu chestia asta si-a patat imaginea.
Presă cârcotașă.E adevărat că pentru un amărăștean nu se accepta.Dar hai să vedem si partea bună.Nu a trebuit să se cheltuie bani cu 2 transporturi ci doar pentru unul.
Oricum Verestoy pleca de la Cj cu un avion că face parte din Comisia Parlamentară de Siguranta si Aparare a tarii
\"În cadrul organizării misiunii de transfer către aeroport a apărut o desincronizare la sosirea pacientului, a cărui imobilizare a fracturilor şi stabilizare a durat un timp mai lung decât cel estimat anterior. Subliniem faptul că viaţa copilului nu a fost pusă în pericol şi, contrar afirmaţiilor tendenţioase şi nejustificate care au apărut în cursul acestei zile, copilul a beneficiat de îngrijire medicală de nivel înalt, în condiţii de terapie intensivă, în ambulanţa SMURD, în care s-a aflat până la preluarea sa, la momentul transferului în avionul sanitar destinat SMURD. Nou-născutul a fost transferat în condiţii bune, de maximă siguranţă, la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii \"Grigore Alexandrescu\" din Bucureşti şi, din ultimele informaţii, starea sa este stabilă şi prognosticul este pozitiv\", subliniază Fundaţia pentru SMURD, potrivit Mediafax.
Nedumerire: jegul asta penal face parte din Comisia Parlamentară de Siguranta si Aparare a tarii ?? Vai de noi !!
Da de ce trebuia sa plece hunguru la Bucuresti cu avionul Smurd ?? Orcum nu avea ceva grav care sa justifice deplasarea de urgenta la Bucuresti.Saracul n-a furat destul incat sa-si plateasca drumul la Bucuresti. Mi-e scarba.
Daca decizia apartine lui Raed Arafat care s-a \"orientat\" avand in vedere ca ministrul sanatatii este ungur ca si Verescoi, padron Kerestoi, este desclificant si dezamagitor pentru un om care a facut multe lucruri bune. Inseamna ca s-a\"romanizat\" complet si libanezul. Mai putin ungurul, care a ramas tot un mare nesimtit.
Nu cred ca decizia apartine lui Arafat- l-am auzit spunand ca transportul ungurului cu avionul nu era justificat.Grav era baietasul si intarzierea plecarii lui la Bucuresti o grava eroare.
Pentru acest attila, un boszgor nesimtit , un copil de 4 luni cu arsuri pe 20 % din suprafata corpului si care avea dureri groaznice si trebuia sa ajunga urgent la un spital in Bucuresti a asteptat 90 de minute pana la sosirea porcului cu o fractura la gamba care putea fi tratata la Cluj. Caracter de jeg asiatic. RUSINE !!!!!
Copilul a primit antialgice, nu a rabdat durerile. Incercati sa analizati situatia obiectiv, nu patetic. Copilul a primit absolut tot ce avea nevoie in ambulanta smurd.
In rest, perfect de acord ca dl verestay nu trebuia asteptat caci situatia sa medicala nu justifica DELOC transportul cu avionul.
iarasi marii specialisti ai evz-ului. o fractura de gamba cu una de \"mana\" si o clavicula de cand este o leziune usoara? timpul de vindecare a fracturilor de gamba este de cel putin 12 saptamani.
si verestoy e prost daca s-a dus intr-un loc unde un medic poate afirma o prostie de genul: \"nu poate fi operat la gambă, întrucât are un hematom mare\", poate pielea se va necrotiza si nu se va poate opera niciodata din cauza hematomului neevacuat. decizia corecta ar fi fost o operatie de urgenta si evacuarea si drenarea hematomului, insa ce sa spunem, prostul s-a dus la prosti sa se trateze, eu m-as fi dus in directia opusa daca as fi fost accidentat la Cluj si as avea banii lui verestoy
Grav era copilul de cateva luni si cu arsuri pe 20% din corp, nu verestoy.
.....cica ditamai hoi-tu parlamentarului a fost asezat pe targa cu rotile in perfecta stare de constienta,....si,si copilul aruncat pe un scaun de pasageri !!!.....ca doar nu era parlamentar !!!
O mica corectie....nu e hoit...e PORK!!!! Un pork securist care merita asomat!!!!
Ce este viata ??? Ieri si asta nu se dadea jos din pat pentru50.000 de euro. Astazi ar plati 1.000.000 de euro sa se dea jos din pat, dar n-are cui...
Sa prostit si babuinul asta,,,,,,,arafat
romanii se mananca precum cainii...sogorii profita.
porcul de crin,care nu a vrut sa intre in guvern!
si uite asa,sogorii,nu mai iereau la putere.
Eu sunt ungur dar pe porcul asta il urasc mai mult decat ii urasc pe porcii de romani
Maaa ! ...Tu, nu esti ungur! Tu esti porcul !
Ba da, poate e si una si alta. Ca de obicei.
Pentru cat a furat verestoy asta ,mai este inca liber ? DNA-ule,! se aude ?
Pinocchio,...Ai nasul cam lung si rosu. Verestoy nu are nimic in comun cu exploatarile forestiere. Mai mult poti fi sigur ca nici nu a furat.Si nu neaparat pentru ca nu e roman.
aude,dar nu ii pasa
2 probleme 1- Legile le fac ei pentru ei cu respectul lor, tpt ei le fac pentru noi cu respectul nostru. 2- Pomul are o viata, dar si un blestem.
ARAFAT ASTA AR TREBUI DAT AFARA URGENT !
POATE SE DUCE LA ARABETII LUI....SA VEDEM CE PĂTESTE ACOLO DACA FACE ASA CEVA CU VREUN PLOD DE ARAB....DA!
DACA VIATA COPILULUI A FOST PUSA IN PERICOL TREBUIE CA PARCHETUL SA SE AUTOSESIZEZE . IGHEN !
Esti prost de-a binelea. Acest serviciu SMURD est creatia lui Arafat. Du-te înapoi în cotet !
Ungure-a zsonyo curvo istenit.!......si pastele matii ca azi maine vine Craciunul.!
Da, firesc.,...La fel sa patesti !
In 1989 am schimbat o asa zisa dictatura( statul socialist) pe o dictatura adevarata , a celor cu bani, fara bun simt, a mafiei, a coruptiei, a marlanilor si a lipsei totale de educatie(vezi starea invatamantului romanesc de acum)!
DACA UN AMARASTEAN CU LOGAN ERA FACEA ACELASI ACCIDENT, AR FI PRIMIT ACELASI TRATAMENT???....IN NICI UN CAZ!...NERUSINAREA PARLAMENTARILOR ESTE IMENSA SI CONDAMNABILA....HUOOOOOOOO
He, he, he, ...Tzganii mahalagii si mahalagioaice ale securistului zabalos de la antena 3, iarasi s-au dat in petec. Iarasi au dezbatut teoria chibritului cu \"ce at fi fost daca \". Se stie ca romanii sunt o natie tembela , ....dat chiar atat, ..chiar atat de imbecili ? Chiar daca tocesc trtuarele si freaca zidurile occidentului, nu se lipeste nimic de ei. Sa vezi totusi niste oameni care se zice ca sunt cei ,mai culti si la parerea carora trebuie sa fii atent,cum delireaza in cazul accidentului lui Verestoy, e ceva, ceva care pe langa e pur rrromanesc este categoric penal. Sa jignesti medicul, care e singurul autorizat sa ia decizii in cazul asteptari si al elicopterului, pe Dr Arafat, un erou si simbol al cinstei si corectitudinii, si nu in ultimul rand pe Verestoy al carui vina era ca a facut accident si nu a fost programat, pai cu astfel de ciumpalaci e clar ca unde e locul romanilor si al rrromaniei.
Crezi cumva ca daca un om simplu facea aceeasi solicitare, avionul l-ar fi asteptat? In nici un caz. Si inca ceva, daca s-a exagerat in acest caz in defavoarea senatorului, acest lucru s-a intamplat din cauza ca Kerestoy este foarte antipatizat de populatie, in urma afacerilor, mai mult sau mai putin curate, pe care le-a facut cu lemnul doborat pe suprafete imense din padurile tarii. Sigur ca normal ar fi sa nu amestecam lucrurile, insa oameni suntem.
De ce tii cu tot dinadinsul sa fii magar. Simpatii sau antipatii, functii de orice fel in asemenea cazuri nu are importanta. Romanul e tembel si dezinformat si nu stie sa judece. Exemplu si aceasta galceava de la antena 3. Mai spala-te si ia niste carti in mana.
Te iei de mahalagii ca un domm...
sa-ti speli gura dupa ce mananci ce-ti place mai mult, cand este vorba despre ROMANI si ROMANIA. PS Nu ma intereseaza Antena 3, nu-mi formez opiniile si nu adopt atitudini dupa TV. Iar daca eu de cateva zeci de ani iau \"niste carti in mana\", trebuie sa iei si tu ceva. Chiar si in mana.
Aveam bani si de transport privat cu elicopterul si de tratament in strainatate, dar nimic nu ne ridica moralul mai tare si nimic nu vindeca mai bine ranile decat placerea de a ne pisha pe sarantocii de romani...atunci, acum si-n pururea si-n pururea vecilor, amin!
DACA VRETI CA BUCURESTIUL SA SCAPE DE MAIDANEZI SEMNATI pe internet APELUL ....\"BUCURESTIUL FARA MAIDANEZI\"........IN FIECARE ZI SUNT MUSCATI IN MEDIE 30 DE BUCURESTENI, IAR TRATAMENTUL UNUI OM COSTA CAM 100 EURO, DECI 3000 DE EURO PE ZI!!!....CAM 1 MILION DE EURO PE AN....AVEM OAMENI OMORATI DE MAIDANEZI SI OAMENI MULTILATI DE MAIDANEZI.....DECIDETI!!!
data viitoare sper sa crape
U D M R CARE A FACUT ATATA RAU TARI PT CA TINE CU P D L SI CHIORUL
as face un pariu ca sunt destui in UMDR care nici nu scriu nici cu majuscule si si nici cu greseli de ortografie. asa ca nu stiu cine face mai rau TARII
Oare unguru asta fura lemne si pt sicriu lui?
Verestoy, păzea, ca vin!