O poveste pentru toţi. Incredibilul Stephen Hawking, geniul captiv în propriul trup

Autor: Ionuţ Fantaziu

LUPTĂ CU BOALA.  Astrofizicianul Hawking e paralizat complet de peste 45 de ani şi comunică prin intermediul unor aparate. E renumit pentru cercetările sale şi a contrazis doctorii, care i-au dat doar câţiva ani de trăit.

Se spune despre el că ar avea una dintre cele mai sclipitoare minţi ale planetei. E modest şi crede că celebritatea sa are o anumită legătură şi cu handicapul lui. Chiar dacă e captiv în propriul trup, paralizat, Stephen Hawking va împlini, mâine, 70 de ani.

Scleroza lateral amiotrofică, o boală ne­cru­ţătoare, i-a atacat muşchii şi l-a blocat într-un scaun cu rotile. Nu poate mişca decât foarte puţin muşchii feţei şi un deget de la mâna dreaptă. Asta nu l-a împiedicat să devină unul dintre cei mai renumiţi astrofizicieni.

"În viaţă există o sumedenie de lucruri pe care merită să le faci"

Vestea teribilă că suferă de scleroză amiotrofică nu l-a afectat. După ce a aflat diagnosticul, a elaborat un model matematic asupra originii şi evoluţiei universului în exapansiune, din momentul "Big Bang", şi a realizat un studiu despre relaţia dintre "găurile negre" din univers şi termodinamică.

"Când stai faţă în faţă cu posibilitatea de a muri, îţi dai seama că merită să trăieşti şi că există o sumedenie de lucruri pe care merită să le faci", a declarat astrofizicianul la una dintre conferinţele sale. Declaraţiile lui au stârnit oameni de ştiinţă şi personalităţi din întreaga lume. Vorbele sale au ajuns chiar şi în România, iar Vadim Tudor l-a pus într-un top al oamenilor enervanţi, pentru că într-o teorie de-a sa susţinea că nu ar exista viaţa de apoi.

Prima şcoală, de fete

Stephen Hawking s-a născut în 1942, la fix 300 de ani de la dispariţia lui Galileo Galilei. Tatăl său, dr. Frank Hawking, era cercetător în biologie, iar mama sa - politician. În familie mai erau două surori, Philippa şi Mary, şi Edward, care a fost adoptat. La vârsta de 8 ani, Stephen intră la şcoală şi nu la una oarecare, ci la St. Albans, un liceu pentru fete. Regula şcolii spunea că şi băieţii o pot urma, însă doar până la vârsta de 10 ani. Stephen Hawking a fost carcaterizat drept "un elev bun, dar nu excepţional".

A vrut matematică, a ales fizică

Când a fost rugat să numească o persoană care l-a inspirat în toată acea perioadă, a vorbit despre profesorul de matematică. Tatăl său l-a vrut la Oxford, acolo unde studiase el, însă în vremea aceea nu aveau specializare în matematică, ceea ce îşi dorea Stephen.

În cele din urmă, a acceptat rugăminţile tatălui, dar se specializează în fizică. L-au cucerit studiile despre teoriile termodinamicii, ale relativităţii şi despre mecanica cuantică. Profesorii spuneau că nu avea prea multe cărţi şi că nu lua notiţe, "mintea lui era complet diferită de cea a colegilor săi".

La un examen oral de trecere dintr-un an în celălalt, profesorii şi-au dat seama de capacităţile extrordinare pe care le are studentul Hawking: aveau în faţa lor un om mai inteligent decât majoritatea dintre ei.

"Multă lume mă întreabă cum mă simt având această boală"

Era leneş şi nu prea îi plăcea sportul, însă pe la 17 ani a observat că se întâmplă ceva ciudat cu corpul său. Începuse să scape lucrurile din mână şi nu îşi putea controla mişcările de fiecare dată. În 1963, la 21 de ani, i s-a spus că scleroza lateral amiotrofică îi va curma viaţa în câţiva ani. Însă a continuat ca un luptător. Mai mult, în aceeaşi perioadă s-a căsătorit şi a făcut trei copii.

\Cu timpul, muşchii au cedat şi l-au ţintuit în scaunul cu rotile. "Multă lume mă întreabă cum mă simt având această boală. Încerc să duc o viaţă normală, să nu mă gândesc la condiţia mea sau să regret lucrurile pe care nu le pot face, care nu sunt foarte multe", spune Stephen Hawking.

Astrofizicianul îşi va sărbători împlinerea celor 70 de ani la serviciu. La Centrul pentru cosmologie teoretică de la Universitatea Cambridge, unde este director, va avea loc, mâine, un simpozion cu tema "The State of the Universe". Alături de Stephen Hawking, vor mai ţine prelegeri Kip Throen, unul dintre cei mai renumiţi fizicieni teoreticieni, şi Martin Rees, câştigător al premiului Nobel.

"Am învăţat să citesc la 8 ani şi am fost un elev leneş. Caietele erau neîngrijite, iar scrisul îi dispera pe profesori. Colegii m-au poreclit Einstein, probabil văzuseră că pot mai mult."
Stephen Hawking, astrofizician

Teorie de viaţă

Femeia, o ecuaţie cu mai multe necunoscute

În urmă cu câteva zile, cu ocazia apropierii aniversării de 70 de ani, fizicianul a dat un interviu pentru revista "New Scientist". Întrebat de reporter la ce se gândeşte cel mai des în timpul unei zile, Hawking a răspuns: "La femei. Sunt un mister complet!". Omul de ştiinţă a fost căsătorit de două ori.

Prima lui soţie a fost Jane Wilde, pe care a luat-o de nevastă în 1965. Au divorţat în 1990. Cu Jane a făcut trei copii. A doua oară s-a căsătorit la mijlocul anilor ’90, cu Elaine Manson, cea care i-a fost infirmieră. În 2000, asupra acesteia apar suspiciuni că l-ar fi agresat pe Hawking, după ce el a avut nevoie de îngrijiri medicale din cauza unor tăieturi care i-au fost descoperite pe corp.

În timpul cercetărilor, fizicianul a refuzat să dea vreo declaraţie, iar ancheta nu a mai fost finalizată. "L-am văzut o dată cu un ochi vânăt şi l-am întrebat ce s-a întâmplat. Mi-a spus că s-a lovit de o uşă şi să nu mai zic", a povestit Manson pentru presa britanică. Cei doi au divorţat în anul 2006.

BOALA "LOU GEHRIG" 

Scleroza lateral amiotrofică atacă neuronii motorii, din creier şi din măduva spinării. Practic, muşchii se atrofiază

Deşi mulţi se întreabă cum a putut trăi Stephen Hawking atâţia ani cu o boală incurabilă, care duce la pierderea totală a muşchilor şi care are o speranţă de viaţă de maximum opt ani, un neurolog român a lămurit misterul: fizicianul care va împlini mâine 70 de ani suferă de o formă mai uşoară a bolii, care îi permite să fie hrănit printr-un tub.

Un caz la 100.000 de persoane

Nici până în prezent nu s-au descoperit cauzele bolii şi, implicit, un tratament. Se manifestă prin atrofie musculară, adică pierderea treptată a muşchilor de la nivelul membrelor (în special de la nivelul mâinilor), limbii şi plămânilor. Bolnavul moare fie pentru că nu mai poate să se mai hrănească, fie pentru că se sufocă. Celulele neuromotorii, care se află în creier şi în măduva spinării, sunt afectate.

"Are o evoluţie progresivă, este o boală degenerativă, a cărei cauză nu se cunoaşte şi este una din puţinele boli în cazul căreia nu avem nici măcar o ipoteză. S-au încercat tot felul de proceduri mo­derne, care nu au dat rezultate. Masajul sau alte proceduri de fizioterapie pot încetini distrugerea muşchilor, iar în momentul în care pacientul nu mai poate mânca, se face gastrectomie (n.r-secţionarea stomacului), iar alimentele sunt introduse printr-un tub, cu o pâlnie specială", ne-a declarat prof.dr. Constantin Popa, medic neurolog la Institutul de Boli Cerebrovasculare din Bucureşti.

Limba atrofiată, mâini atârnate

Incidenţa bolii este extrem de scăzută- un caz la 100.000 de persoane. Este mai frecventă în Africa. Afectează în special persoane de vârsta mijlocie, iar speranţa de viaţă este şi ea scăzută-maximum 6-8 ani. În România, la marile institute neurologice, cum este Institutul de Boli Cerebrovasculare, din Bucureşti, ajung cam 12-15 pacienţi pe an.

"Oameni bine îmbrăcaţi, la costum, dar care atunci când deschid gura nu sunt în stare să scoată un sunet, pentru că au limba atrofiată, iar când îi deschizi la cămaşă, vezi cum stau mâinile atârnate. Sunt cazuri şi cazuri- unii nu mai respiră bine, alţii nu mai vorbesc. Acestea sunt cele mai grave situaţii. Am avut în decembrie un pacient, un bărbat de 40 de ani, care avea insule de atrofie la limbă: nu mai putea vorbi şi îl hrăneam direct prin trahee", mai spune neurologul Constantin Popa.

Starea de sănătate se agravează

Boala a început să-i atace şi muşchii feţei

Potrivit unor surse din anturajul lui Stephen Hawking, renumitul fizician, chiar dacă are sisteme sofisticate care îl ajută să-şi expună gândurile, se descurcă din ce în ce mai greu. Dacă în urmă cu 5-6 ani putea să transmită spre sintetizatorul care îi transformă textul în speech, 2-3 fraze într-un minut, în prezent, în acelaşi timp, "scrie" 2-3 cuvinte.

Acest lucru se întâmplă din cauza muşchilor feţei care au început să fie atacaţi tot mai agresiv de boală. Specialiştii care îl ajută să se exprime cercetează noi modalităţi de a-l ajuta pe Hawking să treacă peste aceste obstacole, care, altfel îi ţine creierul captiv într-un corp.

OPINIILE LUI HAWKING

Cum arată viitorul

"Intrăm într-o perioadă din ce în ce mai periculoasă. Populaţia şi utilizarea resurselor finite ale Pământului cresc exponenţial, odată cu abilitatea noastră tehnică de a schimba mediul în bine sau rău. Va fi dificil de evitat un dezastru în următorii 100 de ani, ca să nu vorbim despre următorii 1.000 sau un million. Singura şansă este extinderea în spaţiul cosmic."

Existenţa extratereştrilor

"Există o posibilitate destul de mare să găsim viaţă simplă pe alte planete, însă viaţa inteligentă e cu siguranţă o raritate."

Existenţa lui Dumnezeu

"Creierul e ca un computer care nu mai func­ţionează atunci când componentele sale se strică. Şi nu există rai sau viaţa de după moarte pentru computere stricate, sunt doar basme pentru cei care se tem de întuneric."

Filozofie şi ştiinţă

"De ce suntem aici sau de unde venim? Mulţi dintre noi nu-şi mai pun aceste întrebări. Dar aproape toţi ne întrebăm: De ce suntem aici şi de unde venim? Aceste întrebări sunt pentru filozofie. Filozofii nu au ţinut pasul cu descoperirile ştiinţifice, în special cu cele din fizică".

TOPUL TRIBUNULUI

Astrofizicianul îi toacă nervii lui Vadim

Într-o emisiune TV de cancan, tribunul Vadim Tudor a făcut un "top 10" cu oamenii care îl enervează prin prezenţele şi declaraţiile lor. După ce a dojenit-o pe "păreroloaga de serviciu" Monica Tatoiu şi pe un general de telecomunicaţii, pe locul 8 l-a trecut şi pe "Hawkingks" (n.r. Hawking).

"Acel om, bătut de Dumnezeu. Dacă l-a bătut Dumnezeu, trebuie să-l bată şi el pe Dumnezeu, să spună că nu există Viaţă de Apoi, că nemurirea sufletului şi poveştile despre Rai sunt inventate de cei cărora în copilărie le era frică să stea pe întuneric?", întreba retoric şeful Partidului România Mare, referindu-se la boala de care suferă omul de ştiinţă ca la o pedeapsă divină.

Apoi, după cum e cunoscut, Vadim Tudor i s-a adresat direct lui Hawking: "Domnu` Hawking, ţi s-a dus buhu’ că eşti cel mai inteligent de pe planetă. Eu te asigur că eşti cel mai imbecil om de pe planetă". Imediat, moderatorul a încercat să-l mai tempereze, însă Vadim a replicat imediat: "Hai, dom’ne, e pamflet!".

CITIȚI ȘI:

Taguri:Stephen Hawking, boala genetica

Spune-ţi părerea!

  • ana
    12 ianuarie, 21:28. ana

    Secretebinepazite.net – locul unde poti vedea ceea ce politicienii vor sa tina ascuns

  • Piticul Atomic Alba
    7 ianuarie, 19:04. Piticul Atomic Alba

    Ce i-mi place de Hawking, a reusit sa il scoata pe WC Tudor din sarite!

    • sonoma
      7 ianuarie, 19:14. sonoma

      numai faptul ca ai asociat numele lui H cu c v tudor te descalifica de la a fi citit; luat in serios.. ehheeee

  • gogu
    7 ianuarie, 18:49. gogu

    mai exista romaniamare?..n-a murit w.c. tudor ??..stie un papagal ca el ce a descoperit acest SAVANT ??...taci vadime si mai ia o gura de fan..ca de atat kkat desigur ca pute rau de totin jurul tau

  • Sicilianu
    7 ianuarie, 17:39. Sicilianu

    \"transformă textul în speech\" am gresit ziarul? sunt cumva per NY times? aaaa... e romanesc ziarul, da' ma scriem si noi ca americanii, sa fim si noi ca americanii, tot ii pupam in fund pe americani

  • rk
    7 ianuarie, 16:12. rk

    Zice el :
    \"Există o posibilitate destul de mare să găsim viaţă simplă pe alte planete, însă viaţa inteligentă e cu siguranţă o raritate.\" Va sa zica, o raritate. Sau, matematic, foarte putin probabil. E greu sa-i cerem omului o explicatie despre aparitia vietii.
    Sa se ocupe teologia (filosofia, zice el).
    El s-a straduit sa-L descopere pe Dumnezeu ca o conditie necesara a ecuatiilor sale. O lupta mareata dar cam limitata. Omul s-a straduit. Cinste lui.
    Problema lui este ca nu a lamurit-o nici cu fizica - fiind intr-o mare incurcatura, nici cu Dumnezeu - in privinta Caruia n-a fost n-a fost categoric decat in ultima perioada. Eu unul ii urez \"La multi ani!\" si sa-l gasesca pe dumnezeu. De preferat pe cai cu mult mai simple, la indemana oricui. E suficient si un \"Doamne, nu am descalcit problema Ta\".

    • rk
      7 ianuarie, 16:15. rk

      Pentru cei cu stresuri gramaticale:
      sa-L gasesca
      Dumnezeu
      Or mai fi, dar ma grabesc. stima.

    • Gainar Gheorghe
      7 ianuarie, 19:12. Gainar Gheorghe

      Cel mai mare secret al Crestinitatii va fii pe punctul sa fie dezvaluit. Se pare ca , calugarii din Etiopia, v-a trebui sa mute Chivotul cu cele 2 table de piatra, pe care Moise a declarat ca le-a scris Dumnezeu. Si cum se va demonstra ca de fapt au fost cioplite cu datta si ciocanul, deci de mana omului, Bisericile Crestine nu mai au nici \"o dovada\" materiala de interventia lui Dumnezeu, ci numai trucuri ieftine si minciuni pe baza carora s-a construit aceasta mare afacere de \"vanzare de iluzii\", Religia Crestina, si se dovedeste o data pentru totdeauna, ca Asociatia Excrocilor in Sutana au \"construit Biserica Crestina\", pentru binele lor!

  • Bruttus
    7 ianuarie, 15:32. Bruttus

    Dar care dintre geniile cunoscute de matale don Ionita, functioneaza in afara corpului? Acest biet muritor, a devenit celebru pentru declaratiile sale de negare a existentei lui Dumnezeu.You have likely heard that it is impossible to prove that God exists. You have heard wrong. Not only can the existence of God be proven, denying the proof undermines rational thought. It is true that God does not need anyone, let alone this website, to prove His existence. The Bible teaches that the existence of God is so obvious that we are without excuse for denying Him. Not only can the existence of God be proven, denying the proof undermines rational thought. The first step towards the proof that God exists is to determine whether you actually believe that laws of logic exist. Logical proof would be irrelevant to someone who denies that laws of logic exist. An example of a law of logic is the law of non-contradiction. This law states, for instance, that it cannot both be true that my car is in the parking lot and that it is not in the parking lot at the same time, and in the same way.This type of logical proof deals with ‘transcendentals’ or ‘necessary starting points,’ and the proof is called a ‘transcendental proof.’ Any contrary view to the God of Christianity being the necessary starting point for rationality is reduced to absurdity. You have to assume God in order to argue against Him. Only the Christian worldview can logically support rationality.

  • Nick n.
    7 ianuarie, 15:21. Nick n.

    ”...nu există rai sau viaţa de după moarte pentru computere stricate, sunt doar basme pentru cei care se tem de întuneric.\"
    ...pedepsesc pacatele parintilor in copii lor pana la al saptelea neam, Ma indur pana la al saptezeci si saptelea neam.
    Hauking cu computerul stricat , isi poarata in proprilu scaun blestemul pacatelor inaintasilor lui, si l-si va duce blestemul cu el in lumea demonilor carora li sa incredintat, care-l ispitesc inpotriva lui Dumnezeu. Asta nu este suficient pentru el ca paraplegic, ne-ar vrea si pe noi asemenea lui. Creatorul nu poate face nimic impotriva vointei persoanei.
    Pacat ca Hauking nu a aflat in cei 70 de ani de existenta chinuita sub stapanirea demonilor cui trebuia sa-I ceara ajutorul...

    • Geo
      7 ianuarie, 15:55. Geo

      DUMNEZEU cel Atotputernic asa cum ne da la fiecare o sansa pentru a ne mantui, i-a dat si acestui (nefericit) om de stiinta aceasta sansa, dar in mod sigur nu a inteles acest lucru.El crede doar in ceea ce zice el ca intelege-mai ales din partea materiala a vietii.Nu intelege VESNICIA SUFLETULUI! -A cesta este cel mai de pret dintre toate!

    • soso
      5 mai, 21:55. soso

      daca taceai filozof ramaneai!

  • sic
    7 ianuarie, 13:11. sic

    Vadim si Becali = doi fanatici religiosi

  • DB
    7 ianuarie, 12:41. DB

    Bai, fratilor, acum cateva luni, tot pe evezeul vostru citeam ca hawking asta a murit... Acum vad ca isi celebreaza aniversarea!

  • dan
    7 ianuarie, 11:56. dan

    Sunt altii mult mai bun ca asta.

    • unix
      7 ianuarie, 12:59. unix

      daca tot stii tu atat de multe,ai putea sa ne xplici cine sunt cei despre care spui tu ca sunt cu mult mai buni decat Stephen Hawking si sa explici si de ce.

  • Memeito
    7 ianuarie, 11:27. Memeito

    Respect Vadim!
    Jos palaria in fata lui!

    • @memeito
      7 ianuarie, 11:37. @memeito

      Vadim, un scelerat ingamfat, pe scurt, un caz medical. Mi-e mila de prostii care il aduleaza!

      • hatru
        7 ianuarie, 16:14. hatru

        Un prost găseşte totdeauna unul mai prost, care să-l admire. Nicolas Boileau

  • gyorgy tozser
    7 ianuarie, 09:38. gyorgy tozser

    Taria de caracter.Cel mai titrat astrofizician contemporan a avut taria sa-si recunoasca erorile la 21 iulie 2004-la Dublin.Ar trebui sa fie exemplu pentru toti cei care pot umbla/vorbi.

  • Laurentiu Cremene
    7 ianuarie, 07:05. Laurentiu Cremene

    nea Vadim i-a sarit(din nou)mustiucul!exista cumva probe ca exista RAiul in versiunea crestina sau a altei religii?nu...exista marturiile unor religioosi,care au fost in moarte clinica si au facut marturisire conform educatiei lor religioase...majoritatea zdrobitoare a celor resuscitati din moarte clinica au declarat exact ce zice Hawking!

  • Vasiliu Stefan Viorel
    7 ianuarie, 02:42. Vasiliu Stefan Viorel

    ''nu mai putea vorbi şi îl hrăneam direct prin trahee\", mai spune neurologul Constantin Popa''.

    Paiiiiiii Trahea e sa respiri nu sa introduci alimente ca Esofagul!!!!!!
    Dar inainte de a publica un articol il veririfica cineva sau oricum nu conteaza la rata de analfabetism in crestere din Romania!

  • Horia
    7 ianuarie, 01:57. Horia

    Cu tot resoectul pentru handicapul omului, desi am cartile lui- am citi vreo 2 micute (ca pentru anecdote) trebuie sa spun:
    Howking reprezinta manelizarea Astrologiei ca stiinta si intr'o zi, va veni unul cu capul mare si'l va demonta; Daca era Iranian, nu avea nici o sansa sa fie aprobat.
    H

    • Laurentiu Cremene
      7 ianuarie, 07:08. Laurentiu Cremene

      absolut aiuritoare termenul foosut de tine MANELIZARE a stiintei!in stiinta nu tine vrajeala ca la tigni...ca va veni unul mai istet e clar...

    • nicolae
      7 ianuarie, 11:10. nicolae

      \"Howking reprezinta manelizarea Astrologie\"
      Howking cine e ala ?
      Hawking nu a avut vreodata treaba cu astrologia si alte vrajeli. Cu fizica, astronomia, astrofizica poate.

  • doctorul
    7 ianuarie, 00:48. doctorul

    Afirmatie gresita din articol:
    \"Are o evoluţie progresivă, este o boală degenerativă, a cărei cauză nu se cunoaşte şi este una din puţinele boli în cazul căreia nu avem nici măcar o ipoteză.\"

    De fapt. aceasta ca si majoritatea bolilor are drept cauza mutatii genetice, partial cunoscute. Iata o simpla cautare pe wikipedia:

    \"Familial ALS\" accounts for approximately 5%–10% of all ALS cases and is caused by genetic factors. Of these, approximately 1 in 10 is linked to a mutation in copper/zinc superoxide dismutase (SOD1), an enzyme responsible for scavenging free radicals. A recent study has identified a gene called FUS (\"Fused in Sarcoma\", ALS6) as being responsible for 1 in 20 cases of fALS\"

    • Alexandrinu
      7 ianuarie, 18:08. Alexandrinu

      Hawking e dus cu pluta.Boala de care a suferit el progreseaza rapid si afecteaza tot corpul.
      In concluzie,toate teoriile care le-a debitat in cartile lui de basme sunt gresite.
      O minte defecta produce ganduri eronate.

      • octav
        7 ianuarie, 21:39. octav

        Fratilor eu de fiecare data cand merg la biserica si ma rog, nu stiu cum, dincolo de orice statistica, logica, lucrurile se indreapta in mod favorabil. In legatura cu Dumnezeu si viata de apoi am avut indoieli, dar acum sunt convins ca exista si alceva decat viata asa cum o cunoastem noi. Dati pe youtube Thomas Cambell, My Big Toe, un fizician specializat in fizica nucleara si veti vedea prelegeri prin care explica fenomenul simtit de mine.

      • soso
        5 mai, 21:59. soso

        cat de prost esti!
        tu cate carti ai scris?

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele