Băneasa, cel mai bun proiect de locuinţe
TOP. Zona rezidenţială Băneasa a fost declarată proiectul de locuinţe al anului 2008, în cadrul unui clasament al investiţiilor imobiliare din sud-estul Europei - Southeastern Europe Real Estate Awards. Festivitatea a fost organizată de Europaproperty, o companie care deţine mai multe publicaţ ii de profil imobiliar. Membrii juriului au avut de ales dintre proprietăţi şi investitori din România, Bulgaria, Slovenia, Slovacia, Croaţia, Serbia şi Muntenegru. „Cea mai bună firmă de consultanţă“ a fost compania Colliers International, care activează şi la noi, iar dezvoltatorul anului este Globe Trade Center, compania poloneză care are în construcţ ie numeroase proiecte şi în România, printre care Rose Garden şi FeliCity. (Teodora Trandafir)
Spectacol în Herăstrău
PENTRU PITICI. Teatrul Libelula îi aşteaptă pe copii în Parcul Herăstrău, cu un spectacol de două ore, dulciuri şi cărţi pentru copiii din parc, astăzi, la ora 11.00. Evenimentul este organizat cu prilejul încheierii campaniei sociale „2% pentru Marie Curie“, proiect iniţiat de Fundaţia Sheherazade şi sprijinit de Prefectura Municipiului Bucureşti. Tot azi, vor fi premiate şi cele mai frumoase desene şi mesaje realizate de elevii de şcoală primară, în cadrul unui concurs de trei săptămâni. (Mariana Marin)
Trafic restricţionat la Bucur Obor
ŞANTIER. Circulaţia rutieră în Pasajul Bucur Obor va fi închisă azi, între orele 7.00 şi 24.00, pe sensul dinspre Bd. Ferdinand spre strada Lizeanu, din cauza unor lucrări de asfaltare. Şoferii pot folosi, în schimb, breteaua care traversează intersecţia, pe deasupra pasajului, potrivit reprezentanţilor Poliţiei Capitalei. Tot din cauza lucrărilor la pasaj, începute în 22 martie, staţia de metrou Obor va rămâne în continuare închisă traficului de călători până pe 25 mai.
Vaccinări gratuite pentru animale
CAMPANIE. Stăpânii câinilor şi pisicilor din sectorul 1 îşi vor putea vaccina de azi, gratuit, animalele de companie. Programul iniţiat de Poliţia Animalelor va dura până în 7 iunie şi se va realiza în cinci etape. Prima zonă vizată este cartierul Străuleşti, astfel încât astăzi, între orele 10.00 şi 15.00, vor fi vaccinate animalele de companie de pe străzile Rămurele, Pietroşiţa, Lonea, Săveni, Salva şi Aldeni. Informaţii suplimentare le obţineţi dacă sunaţi la 668.36.47, între orele 8.30 şi 16.00. (Mariana Marin)
RADARE
Calea Dorobanţilor, Şos. Virtuţii, Str. Turda, Calea 13 Septembrie, Bd. Nicolae Grigorescu, Bd. Lascăr Catargiu, Bd. Iuliu Maniu, Drumul Taberei, Şos. Mihai Bravu, Calea Văcăreşti, Splaiul Independenţei, Bd. Unirii, Bd. G-ral Magheru, Şos. Kiseleff, Bd. Aviatorilor.
Radarele sunt amplasate doar pe timp de noapte.
Sâmbătă, 10 Mai 2008. 0 vizualizări, 0 comentarii, 0 voturi
Ştirile zilei
Pe scurt.
Weekend fără troleibuze pe Carol I
DEVIATE. Din cauza lucrărilor la reţeaua de energie electrică, circulaţia pe Bd. Carol, între Piaţa Rosetti şi Piaţa Pache Protopopescu (Izvorul Rece), va fi întreruptă astăzi şi mâine. Troleibuzele 69, 70, 85 şi 92 vor circula deviat, iar liniile 16, 66 şi 90 vor fi suspendate. Mâine, tramvaiele de pe linia 21 vor ocoli zona Calea Moşilor, circulând deviat până la staţia „Granitul“, pe traseul Şos. Colentina, Str. Ziduri Moşi, Şos. Pantelimon. Linia navetă 667 va prelua călătorii de pe liniile întrerupte. (Mariana Marin)
- Recomandă
- Dimensiune text
- Tipareste
- Comenteaza
- Conversie PDF
Trimite pe:







Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum