Turbat de furie, Becali a plecat înapoi în lojă, hotărât să-l demită pe Bergodi, pe care l-a numit nebun. „E puţin tra-la-la. L-a deranjat că i-am întrerupt indicaţiile preţioase. L-am dat afară, pentru că m-am simţit jignit. Apoi, ce mare echipă a făcut Bergodi?”, a spus Becali după meciul cu Şerif.
Jucătorii l-au vizitat pe Cristiano Bergodi la Marriott
Joi noapte, în jurul orei 2.00, Becali, însoţit de directorul sportiv Basarab Panduru, au bătut la uşa lui Mihai Stoichiţă, fost antrenor la Steaua, până acum două zile - fără contract. Conştient că un nou mandat la Steaua, după o incursiune exotică prin Panama, Armenia, Kuwait sau Cipru, ar da foarte bine la CV, acesta a spus „da” fără să stea pe gânduri. El urmează să semneze contractul cu şeful din Ghencea în cursul acestui weekend.
Numirea lui Stoichiţă (55 de ani) pe banca Stelei s-a făcut numai la insistenţele lui Panduru, care a refuzat iniţial propunerea lui Becali de a deveni „principal”. „Basarab a insistat pentru mine. Eu am avut numai conflicte cu Becali”, a spus Stoichiţă. Acesta face referire la un diferend recent, din timpul unei emisiuni TV. „Băi, Gigi...”, a spus Stoichiţă la un moment dat. „Tu eşti «băi, Gigi» cu mine, mă?”, s-a încordat Becali. „Voiam să zic «domnule Becali»”, a dat înapoi „Lippi”.
Cristiano Bergodi a plecat de la stadion, joi noapte, cu lacrimi în ochi. Ieri, câţiva jucători, în frunte cu căpitanul Sorin Ghionea, l-au vizitat la Hotelul Marriott, pentru a-l încuraja.
LIGA EUROPA
STEAUA - ŞERIF ................0-0
STEAUA: Zapata 7 – Ninu 4, Ghionea 5, Rada 6, P. Marin 6 – Szekely 5, Onicaş 5 (58, Toja 5), A. Ionescu 5, Nicoliţă 4 – B. Stancu 4 (70, Kapetanos 6), Surdu 5 (79, Cr. Tănase). Antrenor: Cristiano Bergodi
ŞERIF: Namaşco 6 – Tsynya 6, Tarkhnishvili 6, Da Costa 6, Volkov 5 (63, Diedhiou 5; 90, Suvorov) – Rouamba 6, Rodriguez 5 – Balima 6, Verbetchi 5 (81, Bulat), Erokhin 5 – Kuchuk 5. Antrenor: Leonid Kuchuk
Stadion: „Steaua” - Bucureşti; Spectatori: - ; Arbitri: P. Kralovec 6 - M. Zamal 6, M. Wilczek 6 (toţi din Cehia)
HAOS
Ciobanul din Pipera devorează antrenorii
Cristiano Bergodi n-a scăpat nici el din malaxorul care devorează antrenorii de pe banca Stelei. Italianul n-a trecut peste accesele dictatoriale ale lui Gigi Becali, întregind o listă de victime deschisă de Victor Piţurcă în 2004. La acea vreme, antrenorul Stelei a demisionat din cauza unui conflict pe care l-a avut cu fostul oier, legat de folosirea lui Romeo Pădureţ.
A urmat Walter Zenga, dat afară cu trei etape înainte de finalul campionatului 2004-2005, din cauza rezultatelor care ar fi putut pune în pericol câştigarea titlului. Şi Ţiţi Dumitriu a fost îndepărtat din Ghencea, deşi câştigase campionatul în 2005, după un conflict cu Virgil Becali, vărul lui Gigi. Apoi a venit rândul lui Protasov să plece de la echipă, în iarna anului 2005, după ce la urechile ucraineanului ajunseseră veşti legate de demiterea sa. Oleg găsise oricum un contract mai bun la Dnepr Dnepropetrovsk, în ţara natală.
Olăroiu, singurul care a rezistat
Cosmin Olăroiu este singurul care a rezistat la Steaua şi a plecat în condiţii amiabile, în vara anului 2007, după ce fusese instalat pe bancă în iarna anului 2005. Gheorghe Hagi a fost umilit public de Becali şi a renunţat în toamna anului 2007, demisionând. Lui i-a urmat pentru o scurtă perioadă Massimo Pedrazzini, care i-a făcut loc lui Marius Lăcătuş. „Fiara” a clacat după un meci cu Olympique Lyon, din Liga Campionilor (scor 3-5), atunci când a fost desfiinţat în presă de Becali.
A demisionat, fiind înlocuit cu Dorinel Munteanu, care a rezistat mai puţin de trei luni în Ghencea: a fost demis de fostul oier, atunci când se afla în vacanţă în Germania. Lăcătuş s-a întors în sezonul trecut pe banca tehnică a Stelei, iar în vară a renunţat încă o dată şi i-a lăsat locul lui Cristiano Bergodi. Italianul încheie un şir halucinant de schimbări ale antrenorilor, toate provocate de Gigi Becali. „Îmi este milă de Bergodi, Steaua este de nerefuzat, dar toţi cei care merg acolo ştiu ce risc îşi asumă. Nu este o consolare faptul că şi alţii păţesc ce am păţit eu”, ne-a declarat Dorinel Munteanu.
RUPTURĂ. Bergodi a fost demis de Gigi Becali după doar două luni şi jumătate de prezenţă pe banca tehnică a grupării „roş-albastre”
Foto: Vlad Stănescu
"Trebuie să mă obişnuiesc cu echipa. La fotbal nu e ca-n «Harry Potter», că pocneşti din degete. Dacă nu aveam curaj, aş fi refuzat şi rămâneam să mă uit pe HBO.",
Mihai Stoichiţă, noul antrenor al Stelei
PROTEST
Fanii cred că unii fotbalişti l-au săpat pe italian
Aproximativ 100 de suporteri s-au adunat ieri lângă baza de antrenament din Ghencea, pentru a protesta faţă de de înlocuirea lui Bergodi. Stoichiţă, care venea la antrenament, a fost luat pe sus de fani: „Mihai, n-o să ai viaţă cu noi. O să te contestăm de la primul meci”. Cu capul în jos, Stoichiţă le-a răspuns retoric: „Şi eu ce să fac, mă băieţi? Poate că o să vă fac să mă iubiţi, ca atunci când strigaţi Stoichiţă-Lippi”. Tehnicianul a fost însoţit în faţa fanilor şi de prietenul Basarab Panduru.
În timpul discuţiei cu cei doi, suporterii au povestit un episod care s-ar fi petrecut joi noapte într-o benzinărie de lângă stadionul Steaua: „Ochiroşii, Stancu şi Tănase stăteau la o masă şi spu neau că Gigi a făcut bine demiţându-l pe Bergodi şi că italianul a greşit faţă de patron”. Panduru, care pozează în prietenul lui Bergodi, a intervenit: „Vedeţi, şi jucătorii spun asta”. Suporterii se tem că, din acest moment, Becali va fi de fapt unicul antrenor al Stelei: „O să-l aducă pe Dayro Moreno la prima echipă. E o epavă columbianul. Mănâncă numai de la KFC”. Stoichiţă a căutat diplomaţia: „Nu, Dayro nu merită să joace la prima echipă. Dar dacă se antrenează bine...”. La final, fanii au dat verdictul: „Nu te apucă paltonul aici!”.
„Bă, vouă nu vă place golul?”
Mihai Stoichiţă a încercat să fie dur cu steliştii la primul antrenament: „Când auziţi vocea mea, vă uitaţi la mine, nu vă interesează altceva. Să fie clar!”. Stoichiţă a luat-o literalmente de la zero, învăţându-i pe stelişti pasa cu latul şi preluarea spre poartă: „Bă, vouă nu vă place golul? Preluaţi spre poartă, nu în lateral, că d-aia nu ajungeţi la poartă! Ăsta e fotbal!”.

CRIZĂ. Nemulţumiţi de instalarea lui Stoichiţă în funcţia de antrenor principal, suporterii Stelei au mers la stadion pentru a-i cere socoteală
Foto: Mediafax








Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum