SUA renunță la antrenarea polițiștilor irakieni, un program de sute de milioane de dolari

Autor: Simona Mătieş

Statele Unite vor să scadă cheltuielile și se gândesc să suspende un program de mai multe milioane de dolari, care viza antrenarea polițiștilor irakieni.

Misiunea era concepută pentru trimiterea în Irak a 350 de ofițeri și oficiali ai Departamentului de Stat, apoi numărul acestora a scăzut la 190, apoi la 100, pentru ca acum să se ajungă la 50 de experți, care ar putea fi și ei retrași din Irak, până la finalul acestui an.

Efortul de pregătire în domeniul impunerii legii și ordinii în Irak a costat deja SUA, din octombrie 2011 până acum, 500 de milioane de dolari, fiind conceput ca o componentă importantă a unei misiuni de ajutorare, cea mai mare de la Planul Marshall încoace.

A fost, însă, un exemplu de scădere a influenței americane în zonă, după retragerea militarilor, și reflectă un calcul greșit făcut de oficialilii SUA, care nu au luat în considerare faptul că guvernul irakian își susține independența și suveranitatea într-un mod aproape agresiv.

Irakienii vor ”independență și suveranitate”

”Cred că odată cu plecarea militarilor americani, irakienii au decis să spună: ”OK, cât de consistentă este prezența americanilor aici?”, declara ambasadorul SUA în Irak, James F. Jeffrey, într-un interviu. ”Cât de consistentă ar trebui să fie? Cum ne afectează asta suveranitatea? În diverse domenii irakienii și-au exprimat în mod clar îngrijorarea”, a spus diplomatul.

Anul trecut, Departamentul de Stat a început un proiect, în valoare de 343 de milioane de dolari, pentru construcția sau modernizarea unor facilități destinate programului de antrenare a polițiștilor, care a cuprins sute de ofițeri și peste 1.000 de persoane implicate în misiune, în trei orașe: Bagdad, Erbil și Basra, timp de cinci ani.

Dar, ca atâtea alte lucruri în cei 9 ani de război, ocupație și reconstrucție, lucrurile nu au funcționat conform planului.

Robert M. Perito, director al Centrului de Inovație privind Guvernanța Sectorului de Securitate al SUA, a descris proiectul ca fiind ”un program mic care costă mult”.

”Prima problemă este că Departamentul de Stat nu operează într-un mediu periculos”, a explicat Perito, care a scris, anul trecut, o istorie a antrenării polițiștilor irakieni din Irak. ”Imediat ce militarii americani au părăsit Irakul, Departamentul de Stat s-a trezit pe cont propriu. Și asta a crescut instantaneu costurile și a restricționat capacitatea experților de a se mișca în zonă”, a mai spus el.

Sursa: New York Times

Taguri:Irak, SUA, politisti, antrenament, program

Stiri realitatea.net
Stiri rtv.net
Stiri doctorulzilei.ro

Spune-ţi părerea!

  • baba maria
    14 May, 09:49. baba maria

    maica maica sosnele maica esti tare orasnic maica nu ai educatie de la mama si bunica ta rusine rusine ...

  • Orwell
    14 May, 00:14. Orwell

    Americanii au fost orbiti de razbunare (dupa 11.09.2001-au pus botul la manipularea neoconservelor ),manipulati de catre evreii amerloci sionisti(atunci pe tp Adm GWBush jr .80% dintre eveii americani au fost ptr Invazia Irakului)

    Au dat cu mucii in fasole amerlocii ,degeaba ,o lume intreaga rade si cu locul care nu vede soarele de voi..Super Puterea ,care s- a facut de ras..

    Arogantza ,impotentza politica a unui handicapat Bush ,nationalismul si INTOLERANTZA ...
    Americanii s- au facut de ras ,si sunt dusi de nas de catre sionisti.
    1.300.000 de victime colaterale in Irak ,criminalii si au VOTAT PROPRIA IMUNITATE IN CONGRESUL AMERICAN!!

    La finalul celui de al doilea mandat GWBush jr ,a invitat toti fostii Presedinti USA .
    GWUSH SEN ;CARTER ;CLINTON SI PE OBAMBY SA se asigure de propria imunitate ;SI CA ACEASTA MARSAVIE SA NU FIE niociodata ADUSA IN FATA JUSTITIEI!!!!!

    Aberatiile tale Shosho ,..nu mai potzi mintzi nici macar un copil de 7 ani care sta pe net!!

    Shame you ,USA!!

    Sau esti prost ,sau inertios in prostie ,Shosho ,indoctrinat...

  • Shoshone
    13 May, 23:00. Shoshone

    Marea greseala a americanilor a fost ca au crezut ca acolo au de a face cu oameni ca in Germania, Japonia sau Coreea de Sud. Cand colo in tarile musulmane au de a face cu maimute!!! LOL!!!

    • Tiberius
      13 May, 23:46. Tiberius

      Shoshone; si maimutele au crezut ca au de a face cu oameni evoluati dar iun schimb la ei au venit teroristii noii ordini mondiale, care nu fac altceva decat omoara, violeaza si dau foc la copii si femei. Au trecut 10 ani de la incazia Iraqului si ma intrem oamenii astia ce cauta intr-o tara ca Iraq-ul? I-au chemat cineva acolo? Poate ma ajuti tu sa aflu adevarul! Ce zici?

  • Orwell
    13 May, 15:08. Orwell

    Au facut prapad in Invazia in Irak pe motive mincinoase a Adm GWBusjr...
    Acum anuleaza pregatirea astora ,ptr ca daca incepe hora intre Izdrakel si Iran ,sunt prinsi la mijloc...
    Irakienii ii vor sprijini pe iranieni?

    TOT CE SE POATE!!!

    Iata politica falimentara a Americstanului.

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele