NATO, aşteptată să pluseze
Administraţia americană a anunţat însă că speră ca şi ceilalţi membri ai Alianţei Nord-Atlantice să se alăture eforturilor SUA de stabilizare a Afganistanului prin decizii similare de consolidare a prezenţei militare pe frontul afgan.
„Este clar că, dacă preşedintele Obama decide să trimită forţe suplimentare în Afganistan, se va aştepta ca aliaţii noştri să mobilizeze, de asemenea, noi trupe”, a explicat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Geoff Morrell, citat de AFP.
În discursul pe care îl va rosti săptămâna viitoare, Obama va trebui, pe de o parte, să arate determinare şi optimism aliaţilor, dar să-şi convingă poporul american că misiunea din Afganistan nu este una pe termen nelimitat.
Semnalul transmis aliaţilor trebuie să fie unul puternic în condiţiile în care Olanda şi Canada se pregătesc să-şi retragă contingentele de pe frontul afgan.
În ultimele luni, oficialii americani au încercat din răsputeri să convingă guvernele celor două ţări să renunţe la aceste planuri, în paralel cu discuţii cu ceilalţi aliaţi pe mult-dezbătuta problemă a suplimentării trupelor.
Doar Londra a răspuns pozitiv solicitărilor, promiţând trimiterea unui nou contingent de 500 de militari. Ceilalţi aliaţi, printre care Italia şi Germania, au avertizat că războiul din Afganistan a devenit mult prea nepopular pe plan intern pentru a mai adopta astfel de măsuri.
CRITICI DE LA LONDRA
Britanicii au găsit ţapul ispăşitor la Casa Albă
Ministrul britanic al Apărării, Bob Ainsworth, l-a criticat pe liderul de la Casa Albă, învinovăţindu-l pentru sprijinul redus manifestat de opinia publică pentru conflictul din Afganistan.
El a explicat că americanii au examinat cu întârziere planul propus de generalul Stanley McChrystal, situaţie care, alături de lipsa unei strategii clare până în prezent, au îngreunat eforturile guvernului de la Londra de a convinge cetăţenii în privinţa obiectivului misiunii militare de pe frontul afgan.
Preşedintele american a contribuit şi el la pesimismul opiniei publice britanice prin „şovăiala” arată faţă de problema Afganistanului, au argumentat alţi oficiali de la Londra.
În cursul unei audieri în Comisia de Apărare din Camera Comunelor, Bob Ainsworth a declarat că toate aceste aspecte, alături de creşeterea alarmantă a numărului de victime în rândul militarilor britanici, au anulat orice efort al executivului de a prezenta cetăţenilor semne ale progresului înregistrat în Afganistan.
Ministrul şi-a exprimat însă speranţa că, odată ce noua strategie a administraţiei de la Washington va fi implementată şi va avea rezultate palpabile, opinia publică din Marea Britanie va reveni la un sentiment mai bun faţă de operaţiunile de pe frontul afgan.
Joi, 26 Noiembrie 2009. 0 vizualizări, 26 comentarii, 0 voturi
SUA trimit ultimele întăriri în Afganistan
Preşedintele american va anunţa, marţea viitoare, mobilizarea de noi trupe pe frontul afgan, o strategie care s-a lăsat mult aşteptată.
Liderul de la Casa Albă, Barack Obama, urmează să facă publică, la începutul săptămânii viitoare, într-un discurs televizat, decizia de suplimentare a trupelor americane din Afganistan cu 34.000 de militari, după luni întregi de evaluare a unei noi strategii pentru frontul afgan.
„După opt ani, în cursul cărora nu am avut, cred, nici resursele şi nici strategia necesară atingerii obiectivului, intenţionez să duc la bun sfârşit misiunea”, a declarat, marţi, Obama, într-o conferinţă de presă.
Deşi liderul american nu a oferit nicio cifră, strategilor militari din cadrul Pentagonului li s-a cerut să pregătească documentaţia necesară mobilizării a 34.000 de militari pe frontul afgan, scrie „The Daily Telegraph”. În septembrie, generalul Stanley McChrystal, comandatul forţelor NATO din Afganistan, ceruse suplimentarea efectivelor cu 40.000 de militari. Aproximativ 68.000 de militari americani sunt în prezent detaşaţi pe frontul afgan.
- Recomandă
- Dimensiune text
- Tipareste
- Comenteaza
- Conversie PDF
Trimite pe:









Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum