„Sunt mândru că sunt ţigan!“

De pe stradă, la lotul naţional

N-a apucat să se bată prea mult pe stradă, pentru că s-a luat după fratele lui mai mare ÅŸi s-a dus la sala de box, unde s-a remarcat imediat ÅŸi n-a mai ieÅŸit din loturile naÅ£ionale. A luat bronzul olimpic la Atena în 2004, apoi cineva i-a pus destinul pe repede înainte: în iunie 2006 e înjunghiat în apropiere de complexul „Cleopatra“, din Mamaia. Tocmai sărbătoarea câÅŸtigarea „Centurii de Aur“ la categoria care l-a consacrat: 64 de kilograme. „Nu le-am făcut nimic, cred că erau drogaÅ£i“, spunea IonuÅ£ atunci.

O medalie pentru două victime

Halatul de spital nu era de el. AÅŸa că, la doar o lună după ce a fost trimis la pământ de un cuÅ£it, urca în ring ÅŸi lua bronzul la Europenele de la Plovdiv, în Bulgaria. A mai trecut un anotimp ÅŸi s-a făcut toamnă urâtă. Era duminică, 15 octombrie 2006. Gheorghe îÅŸi conducea BMW-ul cu viteză undeva, la intrarea în localitatea Ovidiu, din apropierea ConstanÅ£ei. Dumnezeu ÅŸtie cum a zburat în parapetul de pe contrasens, s-a răsturnat de câteva ori, BMW-ul s-a izbit de o Dacie papuc ÅŸi a făcut-o praf.

În ea era o familie nevinovată. Plecaseră la cumpărături. Nicolae Gheorghe avea atunci 43 de ani. El a trăit, dar ÅŸi-a pierdut în acel octombrie mizerabil soÅ£ia (36 de ani) ÅŸi fata (13 ani). IonuÅ£ Gheorghe a fost trimis în judecată. Pugilistul spune că tragedia s-a produs din pricina unei defecÅ£iuni tehnice a BMW-ului. Acum aÅŸteaptă să ia aurul la Beijing cu gândul la procesul care l-ar putea trimite ÅŸapte ani în puÅŸcărie pentru ucidere din culpă. „Sunt nevinovat. Dacă iau o medalie, o s-o dedic memoriei celor două victime“, promite IonuÅ£, care mai are un singur dor: boxul profesionist de peste Ocean.

PROIECTE

„Iau aurul ÅŸi mă duc la profesioniÅŸti!“

EVZ: IonuÅ£, sunteÅ£i doar doi pugiliÅŸti români la Olimpiadă, tu ÅŸi Georgian Popescu... Moare boxul amator?
IonuÅ£ Gheorghe: Tot mai puÅ£ini băieÅ£i vin la box. Åži de ce să vină, să-ÅŸi ia pumni aiurea în gură, dacă nu mai sunt bani, nu mai sunt turnee? Doar dacă iei o medalie olimpică simÅ£i că faci ÅŸi tu o treabă.

Åži iei iar medalie?
Păi, i-am cam bătut pe toÅ£i care sunt în competiÅ£ie. Dacă pic bine, să am un prim meci uÅŸor, să-mi intru în ritm, prind finala obligatoriu! Fără probleme.

Problemele pot să vină de la arbitraje?
Eu sper să fie corecţi, să nu ne fure. Domnul preşedinte Obreja e cineva pe plan internaţional, nu cred să aibă arbitrii ceva cu noi.

După Olimpiadă te-ai gândit să faci pasul la profesioniÅŸti?
Ce crezi? Iau medalie, sper să fie de aur, îmi fac o cotă, un nume bun, ÅŸi sper să mă duc. Trebuie să trăiesc ÅŸi eu.

„Nu dau România pe nimic!“

Ce nume de ring îÅ£i alegi?
Uite că nici nu m-am gândit. Mai demult îmi ziceau colegii „Lupul de mare“.

Ai vrea să mergi peste Ocean?
Categoric! E peste ce se întâmplă în Europa, da’ n-aÅŸ rămâne în America. Nu dau eu România pe nimic!

Ai ÅŸi zile când îÅ£i vine să te laÅŸi?
Oho! De mii de ori am vrut, mă uitam că alÅ£ii fac bani uÅŸor ÅŸi eu iau pumni în cap ca prostu’. Eram mai copil. Acum mi-am dat seama că tot eu sunt mai respectat, că banii nu sunt totul...

„Åži adidaÅŸii erau plini de sânge!“

Ai avut multe necazuri în ultimii ani. Ai fost înjunghiat, ai fost implicat în acel accident groaznic... Cum a fost?
Cu înjunghierea a fost că m-au luat aÅŸa, aiurea. Eram cu fraÅ£ii mei, cu prietenele, practic în familie. M-au luat direct, a zis unul: „Pe ăla în trening!“. Erau veniÅ£i special pentru mine, m-am bătut cu ei, m-au înjunghiat. Am căzut, m-am ridicat, m-am bătut iar cu ei, eram plin de sânge, ÅŸi adidaÅŸii erau plini de sânge! Am Å£ipat „M-au tăiat“, apoi m-au dus ai mei la spital, la urgenÅ£e. După o lună, eram gata! Am luat bronzul la Europene. Cu accidentul n-a fost vina mea. Îmi pare foarte rău pentru ce s-a întâmplat, nu e uÅŸor să treci prin aÅŸa ceva. Norocul meu că n-am văzut nimic, m-am dat peste cap cu maÅŸina ÅŸi m-am trezit la spital. Dacă vedeam impactul, acum nu mai puteam să dorm, nu mai eram om.

„MaÅŸina a fost de vină!“

Ai mers la înmormântarea femeilor?
Nu m-am dus. De frică nu m-am dus. Cine ÅŸtie ce mai păţeam... Acum e procesul, mergem în instanţă, voi aduce probe că maÅŸina a fost de vină. S-a întâmplat...

O să le dedici lor medalia?
Da, aÅŸa voi face...

Provii dintr-o familie de romi, nu?
Ce romi? Å¢igani! Nu mi-e ruÅŸine, sunt mândru că sunt Å£igan! De ce să-mi fie ruÅŸine? Nu ÅŸtiu să vorbesc limba lor, n-am trăit între ei, dar nu sunt ca alÅ£ii, să spun că nu sunt ce sunt!

"De mii de ori am vrut să mă las, văzând cum alÅ£ii fac bani uÅŸor. Dar acum mi-am dat seama că tot eu sunt mai respectat, că banii nu sunt totul." - IonuÅ£ Gheorghe, pugilist participant la Olimpiadă

Corespondenţă din Beijing