"Ne programăm copiii să fie graşi încă înainte de naştere", a declarat Sarah Leibowitz de la Universitatea de Rockefeller, unul dintre conducătorii cercetării.
"Nu suntem numai ce mâncăm. Suntem şi ceea ce mănâncă mamele noastre", este concluzia studiului.
Luni, 17 Noiembrie 2008. 0 vizualizări, 7 comentarii, 0 voturi
Suntem ceea ce mănâncă mamele noastre
Dietele bogate în grăsimi ar trebui să fie date uitării de către femeile care au de gând să devină mame, din cauză că ar putea determina modificări majore la nivelul creierului noului-născut şi obezitatea prematură a copilului, se precizează într-un studiu condus de specialişti ai Universităţii Rockefeller, citat de BBC.
Studii anterioare efectuate pe cobai au dovedit că odată ajunse în sânge, trigliceridele (grăsimi-n.r.) stimulează producerea de proteine la nivelul creierului. Numite şi "peptide orexigenice", proteinele respective sunt responsabile pentru un apetit ridicat.
Ultimele studii au arătat că fenomenul este valabil şi în cazul gravidelor care, dacă nu îşi controlează dieta din timpul sarcinii, riscă să dea naştere unor copii ale căror afecţiuni ale creierului le vor afecta întreaga viaţă, în sensul unui risc major de a deveni obezi.
- Recomandă
- Dimensiune text
- Tipareste
- Comenteaza
- Conversie PDF
Trimite pe:








Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum