RĂSTURNARE DE SITUAŢIE. Examenul de admitere la facultate nu e chiar examen

Autor: Cristina Olivia Moldovan

Un ordin de ministru apărut în 13 martie 2012 în Monitorul Oficial, privind cadrul de organizare şi desfăşurare a admiterii în anul şcolar 2012-2013, obligă univerităţile să organizeze examene. Admiterea pe bază de dosar nu mai există.

UPDATE 16.30: Deşi consilierul ministrului Educaţiei, Tudorel Urianu, a confirmat dimineaţă pentru EVZ că, aşa cum prevede ordinul de ministru, universităţile sunt obligate să organizeze examen de admitere, după-masă situaţia s-a schimbat. "De fapt, instituţiile de învăţământ superior nu sunt obligate să organizeze probe de admitere, pentru că ar fi o discrepanţă prea mare între stat şi privat, iar o astfel de măsură i-ar împinge pe tineri spre facultăţile private, care nu ar organiza examen".

Totuşi, ordinul de ministru 3.313/ 2012 arată, negru pe alb: "Potrivit legii, instituţiile de învăţământ superior organizează examene de admitere pentru admiterea în fiecare program şi ciclu de studii universitare. Examenele de admitere se organizează pe baza metodologiilor proprii de admitere stabilite de către fiecare instituţie de învăţământ superior în baza autonomiei universitare, cu respectarea prevederilor legislaţiei în vigoare şi ale prezentului ordin". Tudorel Urian precizează: "Termenul de examen de admitere este cel care induce în eroare". 

Ceea ce este, însă, cert, este faptul că facultăţile nu mai pot lua în considerare la admitere mediile obţinute în timpul anilor de studiu.

Universitatea din Bucureşti se conformează

Confuzie există şi în universităţi. " Este o decizie bună, cu efecte pozitive.  Mai mult de jumătate din facultăţile Universităţii din Bucureşti au introdus încă de anul trecut concursul de admitere, precum şi alte forme de testare (teste grilă, interviu, eseu). În momentul de faţă, facultăţile îşi construiesc structura examenului şi luni vom valida propunerile în Consiliul de Administraţie, urmând a fi aprobate în Senatul Universităţii din Bucureşti", arată Mircea Dumitru, rectorul universităţii din Bucureşti.

Cum se desfăşoară admiterea

 

Conform ordinului, în cadrul admiterii poate exista o probă orală sau scrisă, pentru testarea cunoştinţelor şi a capacităţilor cognitive şi, în funcţie de opţiunea facultăţilor, pot fi luate în considerare notele de la probele de bacalaureat sau media de la bacalaureat, licenţă sau disertaţie, după caz, dar nu pot fi luate în calcul mediile sau notele din anii de studiu.

Pentru studiile universitare organizate într-o limbă străină, admiterea va conţine obligatoriu o probă de competenţă lingvistică, eliminatorie, notată cu admis/respins. De asemenea, probele practice pentru testarea capacităţilor artistice sau sportive sunt eliminatorii şi se vor nota cu admis/respins.

Reperul principal, bacalaureatul

“Legea Educaţiei Naţionale impunea organizarea examenului de admitere începând cu acest an. Practic, au fost eliminate mediile obţinute în anii de şcoală, pentru că s-a dovedit că erau nesemnificative. Examenul de bacalaureat de anul trecut a demonstrat că elevi cu medii de 7 şi 8 au picat bac-ul", spune Tudorel Urian, consilier al ministrului Educaţiei.

Precizări târzii

Conform legii, metodologia de admitere, condiţiile de admitere şi cifrele de şcolarizare trebuie făcute publice anual, cu cel puţin şase luni înainte. Ordinul de ministru a venit însă cu întârziere şi i-a luat prin surprindere atât pe rectori, cât şi pe viitorii absolvenţi de liceu şi părinţii lor.

Cum se va desfăşura admiterea la facultate

Pentru ciclul de studii universitare de licenţă, admiterea se organizează pe domenii de licenţă, la specializările/programele de studii autorizate să funcţioneze provizoriu sau acreditate în cadrul instituţiei de învăţământ superior. Concursul de admitere se poate organiza, ca până acum, în una sau două sesiuni. 

Statul finanţează un singur program de studiu

Un candidat poate fi admis şi înmatriculat ca student la cel mult două programe de studii concomitent, indiferent de instituţiile de învăţământ care le oferă. Un candidat declarat admis poate beneficia de finanţare prin granturi de studii pentru un singur program de licenţă, pentru un singur program de master şi pentru un singur program de doctorat.

Mai simplu pentru olimpici

În cazul olimpicilor, sistemul de admitere poate fi simplificat. În cadrul metodologiei proprii, instituţiile de învăţământ superior pot stabili facilităţi sau condiţii speciale referitoare la admiterea la programe de studii universitare de licenţă a candidaţilor care au obţinut în perioada studiilor liceale distincţii la olimpiadele şcolare şi/sau la alte concursuri naţionale sau internaţionale.

CITIȚI ȘI:

Taguri:examen scris, admitere la facultate, admitere, dosar admitere, facultate la stat

Stiri realitatea.net
Stiri rtv.net
Stiri doctorulzilei.ro

Spune-ţi părerea!

  • Maya
    12 April, 23:29. Maya

    Ministerul nu trebuie sa se joace cu soarta atator tineri, ar trebui ca legea sa fie clara si sa se stie, inca de la intrarea in liceu, ce este de facut. Fiecare isi organizeaza viata dupa un plan anume si nu sunt de acord ca un ministru (care se schimba dupa cum bate vantul politicii) sa rastoarne, pe ultima suta de metri, o situatie care capatase o oarecare \"normalitate\". Ca e buna, ca nu e buna metoda dosarelor, s-a vazut. Nulitati au fost si vor fi in orice facultate, conteaza ca cel care a intrat pe poarta unei institutii de inv. superior sa invete, sa-si merite titlul de licentiat. E inutil sa porti un carton pe care nu-l meriti, angajatorul nu primeste diplome, ci oameni capabili pe care-i salarizeaza corespunzator.

  • moneoz
    12 April, 13:54. moneoz

    Admiterea pe baza de dosar e cea mai mare porcarie. Iata cateva exemple:
    Termini un liceu cu profil uman si vii sa-ti depui dosarul la o facultate tehnica unde ai mari sanse sa scoti din calcul pe cineva care vine de la un liceu cu profil real sau chiar tehnic si care are un bagaj de cunostinte potrivit pentru o facultate tehnica.
    Vii cu dosarul de la un liceu slab si scoti din carti pe unul care-a terminat un liceu cu pretentii unde intr-adevar se face carte.
    Esti in aceeasi clasa cu un olimpic la una din materiile de baza pentru facultatea pe care vrea s-o urmeze, dar caruia nu-i plac anumite materii si care are rezultate mai slabe la bacalaureat decat tine, ii poti lua locul lejer fiindca scopul tau e diploma spre deosebire de olimpic al carui scop e sa invete sa faca intr-adevar ceva.

    In cazul in care admiterea s-ar face pe baza de examen treaba ar fi mult mai simpla. In plus daca s-ar pedepsi cu inchisoare copiatul sau ajutorul dat de profesor in timpul examenului, lucrurile ar sta mult mai bine in invatamant.

  • Ulise
    12 April, 10:50. Ulise

    nu mai este nici un mister pentru nimeni ca ministerul invatamantului este o turma de boi manata de un ciurdar bezmetic

  • SPAGANIA
    12 April, 08:52. SPAGANIA

    O schimbare in timpul jocului? Da numai nu astfel de guvern o poate face, caci sunt calzi la cap ca sa dovedeasca ce-a stricat altii.La o lipsa acuta de joburi poate isi asuma cum vor fi angajati acestia dupa terminarea acelor facultati?Binenteles ca locurile bugetate sunt platite din banii contribuabililor si pe aceste locuri ar trebui sa se dea un examen serios, cei care nu reusesc pe aceste locur pot opta pe locuri platite aceste fiind intr-un numar nelimitat.Din pacate oadata cu reducerea salariilor s-a creat o jena finaciara din care mai trebuie sa treaca cca 10 ani ca sa se revina astfel cei de pe locurile nebugetate nu-si vor putea permite sa-i sustina pe candidati macar la cei trei ani Bologna.Se vor reduce cu aceasta ocazie si numarul cadrelor didactice si prin urmare harababura continua.La asa locuri de munca asa rezultate.

  • Mircea
    29 March, 12:27. Mircea

    Nu vreau sa fiu tendentios, dar mi se pare un ministru foarte incapabil, daca nu... sa nu il injur mai mult pentru ca asemenea modificare nu o poti face cu 3 luni inainte; deoarece sunt mii de copii care au invatat si au avut in minte si acest aspect cu medii mari. Asa ca \"ministrule\" fa-ti naibii temele ca lumea si respecta legea. Asemenea modificari se vor face incepand cu cel putin sfarsitul promotiei actuale de clasa a XII-a, ca sa fie cel putin rezonabile, altfel, cred ca exista vreo \"odrasla de bugetar de bani gata\" care nu prea a invatat si ii \"cade\" greu sa fie admis la facultate pe dosar pentru ca are medii \"naspa\". Cred ca m-am facut inteles.

  • andreea
    29 March, 11:28. andreea

    Cristina Olivia Moldovan scrie de cateva zile pe acest subiect numai aberatii!!! Verificati informatia mai intai. Cititi ordinul de ministru mai bine si mai intrebati si rectorii universitatilor. Habar nu aveti cum sa scrieti un material!!! Din nou ati scris ca admiterea nu se mai face pe baza de dosar. Va intreb... daca e pe baza mediei la BAC... cum se face admiterea??? Prin examen???

  • Ixulescovici
    29 March, 02:07. Ixulescovici

    Este normal să se dea examen, în special la facultățile de stat, cele care au locuri fără taxă.

  • stefania
    28 March, 19:46. stefania

    Introduceti ce vreti ca foarte multe persoane vor ramane cu 12 clase.eu sunt in cks a12a si normal sunt la stat,dar,mai nou,platesc pentru competente si atestat la informatica 30 lei.oare mai este vreo diferenta intre stat si privat?eu nu cred

  • oare e bine?
    28 March, 16:57. oare e bine?

    Chiar credeti ca se va rezolva ceva cu asta?Nu va mai fi niciodata invatamantul de dinainte de 1989. In primul rand ,atunci erau putine locuri la facultate,deci putini studenti.Acum sunt multe facultati particulare,deci multi studenti.Pe vremuri ,fiind studenti putini intrau cei mai buni,acum intra si cei slabi.Iar dupa parerea mea universitatile particulare vor face orice artificiu posibil ca sa castige clienti,fie ei si mediocri.In ceea ce priveste examenul de admitere,nu sunt impotriva,dar e prost ales momentul Am copil in clasa a XII -a care a fost dat peste cap de vestea asta.Nu e normal ca inainte cu 3 luni de admitere sa schimbi regulile. Si inca ceva,daca nu va conta munca din anii de liceu,in afara de faptul ca nu se va mai invata ca acum la taote obiectele ci cel mult la cateva pentru admitere,cine garanteaza ca examanele la facultate nu vor fi aranjate? Cine garanteaza ca loazele cu bani nu vor dormi in liceu si apoi vor intra pe banii parintilor la facultate?
    Cat priveste media de la BAC,nici aceasta nu e edificatoare,poti compara un elev de mate-info care da examen la matematica t1 cu unul care da la istorie de exemplu?Daca se introduce bacalaureatul ca si criteriu,vor fi favorizati elevii de uman in detrimentul celor de real.
    Parerea mea e ca ar trebui sa se introduca examenul din anul scolar 2013-2014
    si sa conteze DOAR examenul.Acum elevii nu sunt pregatiti de schimbari deoarece mai sunt 3 luni pana la BAC/facultate si ei nu mai stiu pentru ce sa invete si ce ii asteapta.

    • Ixulescovici
      29 March, 02:02. Ixulescovici

      @oare e bine,
      De ce a fost dat peste cap de știrea asta ? Dacă până acum a învățat pentru „dosar”, înseamnă că are medii mari la toate materiile, nu-i așa ? Deci va reuși la orice examinare la orice facultate.

    • Suparaciosu
      29 March, 21:53. Suparaciosu

      Gresit ! Nu CA sunt multe facultati particulare !!! Nu aici este problema grava !!! Privatu se autosubventioneaza !!! NU cere bani de la STAT !!!!!!!!!!!! Facultatile de STAT, sunt MULTE...ele sunt subventionate de STAT si mai nou se SUBVENTIONAZA prin taxe , ceea cxe este ILEGAL !! O facultate de stat este conform CONstitutiei ?! , gratuita ?? de ce exista TAXA la STAT ??????? de ce le este frica celor de STAT de PRIVATI ???? Si cele de STAT scolarizeaza SOMERI in contextul actual !!!! care este problema ??? Ce stat, ce privat ?!!! Sunt locuri de munca asigurate ?? Nema !!! Facultatile de STAT trebuie sa-si restranga PORTOFOLIUL de INTELIGENTA, de urgenta, caci a dat peste....Banii trebuie redistribuiti de urgenta in alte sectoare...Tarisoara are prea MULTI SOMERI DESTEPTI.....Bani aruncati in vant...Terminati cu prostiile, OAMENII gandeste, nu mai ieste fraieri, NOI MUNCIM, nu gandim...ura si la gara Anghelesti, pa puiu...

  • mai bine pleci urgentdinrromanistan
    28 March, 14:43. mai bine pleci urgentdinrromanistan

    VREAU SA LE TRANSMIT UN MESAJ TUTUROR ABSOLVENTILOR DE LICEU , IN ROMANIA NU SE MERITA SA ITI FACI NICI MACAR O LICENTA , VETI MERGE LA FACULTATE , DACA MERGETI LA STAT AVETI PROFESORI KO.MUN.ISTI SI CONDITII SLABE , LA PRIVAT ACEEASI PROFESORI CONDITII MAI OK, VETI FACE CATE 500 DE STUDENTI O SINGURA SPECIALIZARE PENTRU CA DEH ASA E MAI COMOD PT PROFESORI , VETI AVEA COLEGI DE FACULTATE ABSOLVENTI DE SCOLI TEHNICE DE LA TREI VERZE , GLAMBOACA , PORUMBFIERT SAU BAICOI .

  • coi.tze pirogravate cu cenushalumata
    28 March, 14:38. coi.tze pirogravate cu cenushalumata

    ROMANIA - THE ONLY PLACE WHERE YOU GO TO COLLEGE TO BE A LICENSED IDI.OT !

  • andrei
    28 March, 14:07. andrei

    voi nu vedeti ca vegea este facuta pentru anul 2012-2013.....

  • 1234
    28 March, 13:26. 1234

    mi se pare foarte in regula admiterea pe baza de examen.Nu mi se pare normal ca un elev ce termina pe filologie,care are medii mai mari decat unul ce este la mate-info, sa intre la ase unde va avea de-a face cu materii pe care el nu le-a studiat.Este intr-adevar putin timp pentru a invata toata materia din care dai examen dar tind sa cred ca daca vrei sa faci cu adevarat un lucru il faci.

    • Diana
      28 March, 13:46. Diana

      Aceeasi parere o am si eu, elev in clasa aXII-a, profil matematica-informatica, colegiu national. Optez pentru ASE deoarece voi studia ceea ce imi place: informatica, matematica si nu mi se pare normal ca un elev de la profil uman sau de la un liceu prin care a trecut ca vantul si are medii mari pe nimic sa ia locul elevilor ce merita cu adevarat sa faca ce le place si ce stiu cel mai bine.

  • Carmen Stanescu
    28 March, 12:22. Carmen Stanescu

    Nu este normal sa aduci modificari, in admiterea la facultatea, cu doar 3 luni inainte, in orice stat anunti inainte, de la inceputul anului scolar ca se va da examen, toti elevii sa stie exact pe ce sa se canalizeze, ptr a fi perfect pregatiti la examen.
    Nu vii deodata cu noi idei, si cu doar 3 luni inainte introduci obligativitatea examenului, cand nu ai nici o informatie concreta la ce materii dai axeman, din ce programa s.a.m.d, totul nelegal sa schimbi o lege, peste noapte.

  • c8ie
    28 March, 11:50. c8ie

    DIRECTIVE NKVD - VALABILE SI ACUM , PT. CA SI ACUM SUNTEM SUB TALPA LOR - CU PRIVIRE LA EDUCATIE ! CITITI VA ROG -------1. Trebuie ca la facultăți să ajungă cu prioritate sau în mod exclusiv, cei ce provin din cele mai joase categorii sociale, cei care nu sunt interesați să se perfecționeze la nivel înalt, ci doar să obțină o diplomă
    2.Din școlile elementare, de specialitate, dar mai ales din licee și facultăți trebuie să fie înlăturați profesorii de valoare care se bucură de popularitate. Locurile lor trebuie să fie ocupate de oameni numiți de noi, având un nivel de pregătire slab sau mediocru. Să se analizeze diferențele dintre materii, să fie redusă cantitatea de material documentar, iar la licee să se opească predarea limbilor latină și greacă veche, a filozofiei generale, a logicii și geneticii. În manualele de istorie nu trebuie amintit care dintre domnitori a servit sau a vrut să servească binele țării. Se va insista pe lăcomia și răutatea oricărui rege, pe efectul nefast al monarhiei și pe lupta poporului asuprit. In școlile de specialitate trebuie introdusă specialitatea îngustă.

  • un elev in clasa a XII a
    28 March, 11:13. un elev in clasa a XII a

    Mi se pare incredibil cum decade invatamantul romanesc. Nu poti anunta o schimbare majora ca aceasta cu doar trei luni inainte.

    Teoretic, mi se pare corect sa se dea examen de admitere (atata timp cat nu este anuntat cu trei luni inainte), insa daca notele din liceu nu se vor mai lua deloc in considerare, atunci multi nu vor mai invata absolut NIMIC.

    Si apoi se mai intreaba de ce toti copiii buni pleaca la studii in strainatate.

    Pot spune sincer ca ma bucur nespus ca termin anul acesta liceul si ca nu voi mai avea ocazia de a fi un cobai pentru experimentele lor inedite.

  • un elev in clasa a XII a
    28 March, 11:09. un elev in clasa a XII a

    Mi se pare incredibil

  • Cutuhan Ionel
    28 March, 09:54. Cutuhan Ionel

    Este dureros că la condicerea Ministerului Invățământului sunt oameni care nu au nimic în comun cu educația și cu elevii, cum de altfel nu cred că sunt părinți de copii. Fac experimente fără pic de fundament științific, economic sau social de pe o zi pe alta cum ar fi „clasa zero”, total nepregătiți și fără studiu de impact al eficienței, iar acum altă idee trăsnită venită în vis astă noapte la vreun somnambul dintre specialiștii în dezacorduri portocalii, examen de admitere fără metodologie, fără timp de pregătire fără o gândire cât de cât.
    Foarte bun era un examen de admitere pregătit cu o metodologie bine gândită măcar din toamna anului 2011, să fi avut timp și universitățile să pregătească tematica de de concurs, să fi fost informați din timp și elevii și mai ales să fie luată în calcul și munca elevului din cei patru ani de liceu.
    Este revoltător că niște habarniști duc învățământul românesc la faliment.

  • Nicu
    28 March, 06:58. Nicu

    E foarte frumos, dar se incalca legea educatiei. Orice modificare se poate face dor cu sase luni inainte. Admiterea este in iulie.
    Legea e buna si se respecta doar cand vrem noi.

    • Nico
      28 March, 07:07. Nico

      Asa este, legea e buna,dar e prea din scurt. Elevii nu au timp sa se pregateasca pentru un examen de admitere. Mai ales acum,cand ei trebuie sa se pregateasca si pentru bacalaureat. Sunt elevi a caror admitere in facultate era 100% pe baza mediei anilor de liceu.

  • Elene
    28 March, 01:35. Elene

    Sunt de parere ca nu este o decizie tocmai buna deoarece majoritatea elevilor nu vor mai munci atat de mult in timpul anilor de liceu pentru a avea medii mari. Se vor multumi cu o \"nota de trecere\". Ar trebui sa conteze, putin, dar sa fie totusi luata in calcul. Sa nu mai vorbim de elevii care s-au chinuit 4 ani de zile sa aiba note mari, sa exceleze. Si sa fim seriosi, nu este normal sa se anunte acest lucru cu 3 luni inainte.

  • JOITICA
    28 March, 00:13. JOITICA

    Dragii mei,
    Daca se va face reforma in Romania cu actualii profi universitari,amin si Doamne ajuta!
    La Timisoara, la FAC> de MEDICINA 99 la suta din profesori iau spaga ,desi unii studenti sunt semialfabetizati!Si asta de ani de zile .Se plateste din greu pt. examene si asa ies maaarii specialisti...Domnul fost ministru Dragulescu se numeste Dolarescu....
    Ce sa mai vb. de facultatile particulare CRIMAAAAA......
    Sa se verifice prin sondaj daca STUDENTII stiu sa scrie !!!!!
    Are dreptate Trahanache ,dar sa nu uitam ca totdeauna ca dreptul umbla cu capul spart !!!!
    Totul e o mare bascalie. Asta e!!!

  • kokalarultiganascultmuinele
    27 March, 23:18. kokalarultiganascultmuinele

    53 % din absolventii de bacalaureat sunt analfabeti functionali , un simplu examen de admitere la universitate nu va rezolva problema

    • universitatea Ciorroi din CiorogirLaprodus
      28 March, 00:34. universitatea Ciorroi din CiorogirLaprodus

      depinde de UNIVERSITATE

  • fricoshii tranzitzei - mama, ce zmei mai eram noi cand toate se schmbau din mers nici nu carteam. strangeam din dinti si SALT INAINTE!
    27 March, 23:14. fricoshii tranzitzei - mama, ce zmei mai eram noi cand toate se schmbau din mers nici nu carteam. strangeam din dinti si SALT INAINTE!

    n-am inteles mare lucru...
    de ce-ai pus titlul asta?
    daca era stipulat in Lege..., de ce nu s-a pus in aplicare de anul trecut?
    era la latitudinea Ministrului?

    oricum, au 3 luni de pregateala pana in Septembrie - scoala incepe in Octombrie.

    Admiterea s-a mai dat in SEPTEMBRIE!

  • puicutza
    27 March, 22:27. puicutza

    Concursul de admitere e cea mai corecta forma de selectie, atat la liceu, cat si la facultate. Astfel, adio cadouri si spagi pentru note...

  • Tavi
    27 March, 22:20. Tavi

    DIRECTIVE NKVD - VALABILE SI ACUM , PT. CA SI ACUM SUNTEM SUB TALPA LOR - CU PRIVIRE LA EDUCATIE ! CITITI VA ROG -------1. Trebuie ca la facultăți să ajungă cu prioritate sau în mod exclusiv, cei ce provin din cele mai joase categorii sociale, cei care nu sunt interesați să se perfecționeze la nivel înalt, ci doar să obțină o diplomă
    2.Din școlile elementare, de specialitate, dar mai ales din licee și facultăți trebuie să fie înlăturați profesorii de valoare care se bucură de popularitate. Locurile lor trebuie să fie ocupate de oameni numiți de noi, având un nivel de pregătire slab sau mediocru. Să se analizeze diferențele dintre materii, să fie redusă cantitatea de material documentar, iar la licee să se opească predarea limbilor latină și greacă veche, a filozofiei generale, a logicii și geneticii. În manualele de istorie nu trebuie amintit care dintre domnitori a servit sau a vrut să servească binele țării. Se va insista pe lăcomia și răutatea oricărui rege, pe efectul nefast al monarhiei și pe lupta poporului asuprit. In școlile de specialitate trebuie introdusă specialitatea îngustă.

    DIN TESTAMENTUL MARESALULUI ION ANTONESCU - Patriotul , omul elitei si al cinstei a fost inlocuit in viata publica prin demagogi superficiali si inselatori . Ne-am frant puterea , ne-am slabit cugetul si ne-am sleit mintile in lupte fratricide pentru ideologii , in desbinari stupide , in barfeli odioase in vrajbe dureroase si in apucaturi neomenoase . De aceea , stiu ca tu , satean trudit n-ai plug si n-ai haine , ca fierul plugului e scump , pentru punga ta goala si bumbacul nu-ti ajunge ca sa-ti imbraci copiii , ca pamantul ti-a rodit putin si gurile casei tale sunt multe . Stiu ca tu , mestesugar chinuit nu-ti poti indestula nevoile cu greul muncii tale , ca ravnesti sa nu-ti mai vezi copiii ofiliti si sati vezi fruntea despovarata de griji si saracie . Stiu ca tu bogatule , esti turburat fiindca ai voi pace si liniste , pentru ca sa ai siguranta bunurilor tale si multumirea averii pentru urmasii tai . Caci sa stii bogatule ca averea ta ne e scumpa --daca este curata -- fiindca e a tarii , ca lucrurile casei tale , pe care altii nu le au , ne incredinteaza ca din propria ta constiinta si intelegere ne vei ajuta sa facem din bucuria ta , bucuria altora . Si tu carturarule , care ai tacut ieri si taci si astazi , stiu ca astepti ceasul cand Tara sa-ti cinsteasca mintea , Neamul sa-ti pretuiasca sufletul si Statul sa-si intemeieze soarta pe rostul tau de carmaci al cugetelor si sa nu te umileasca izgonindu-te de la lupta sau trudindu-ti viata in umilirea saraciei . Greutatile in care se sbate neamul sunt mari si incurcate . Neamul romanesc -- popor de munca si nu parazitar , vrea innoire , vrea libertate si vrea sa-si traiasca adevaratul Nationalism , pravalind pe toti cei care -- constient sau inconstient ii impiedica drumul viitorului .

    • Doran, kurdul din Iran
      27 March, 22:50. Doran, kurdul din Iran

      Bine mai Orwell-Bozgan, de chilie BOR bizon dromader, chiar trebuia sa torni toata zoaia-zerul lui Bekali si Vadim peste tot net-ul? Nu-ti mai ajunge din staulul de la 'palat\" mozaicul si parchetul? Iar ti-au stricat zionistii ziua cu internetul? Iar dai cu copita sa darimi grinda ca sa-ti sfarmi oglinda? Bai losere creatura de bizon cu dromader clonat, Bekali ti-a facut un bine cand de grinda te-a legat. El Supremul stie, ca tu ca sinucigas dromader arab incrucisat cu legionar bizon basarabean-makedon, esti complet nepriceput la arat, prea slab in coloana pentru pancarde steliste in desert la carat, doar bun de tinut la menajerie pentru makedoni la pozat. Ai vazut ce fericire ti s-a intamplat daca mama-ta a intarziat sa te nasca dupa ce Maresalul a fost executat? Pai daca te nastea pe vremea lui n-ajungeati voi toti buni la Bug de deportat? Noroc cu trimisul lui Arafat care dintr-un impuls antizionist reciproc, la ordinul sefului cu mama-ta s-a insurat, desi mai avea pe-acasa vreo trei babornite la fel de batrane de hranit si adapat. Dar pentru tine e mai bine. Decat liber si fara de stapan, mai bine in menajerie unde-un span iti aduce o data pe zi, un sac de uruiala si unu de fan.
      Doran, kurdul din Iran

  • tavi
    27 March, 22:03. tavi

    DIRECTIVE NKVD - VALABILE SI ACUM , PT. CA SI ACUM SUNTEM SUB TALPA LOR - CU PRIVIRE LA EDUCATIE ! CITITI VA ROG -------1. Trebuie ca la facultăți să ajungă cu prioritate sau în mod exclusiv, cei ce provin din cele mai joase categorii sociale, cei care nu sunt interesați să se perfecționeze la nivel înalt, ci doar să obțină o diplomă
    2.Din școlile elementare, de specialitate, dar mai ales din licee și facultăți trebuie să fie înlăturați profesorii de valoare care se bucură de popularitate. Locurile lor trebuie să fie ocupate de oameni numiți de noi, având un nivel de pregătire slab sau mediocru. Să se analizeze diferențele dintre materii, să fie redusă cantitatea de material documentar, iar la licee să se opească predarea limbilor latină și greacă veche, a filozofiei generale, a logicii și geneticii. În manualele de istorie nu trebuie amintit care dintre domnitori a servit sau a vrut să servească binele țării. Se va insista pe lăcomia și răutatea oricărui rege, pe efectul nefast al monarhiei și pe lupta poporului asuprit. In școlile de specialitate trebuie introdusă specialitatea îngustă.
    SCRIETI PE YOUTUBE - Maresalul Antonescu-Testament

  • tavi
    27 March, 22:01. tavi

    DIRECTIVE NKVD - VALABILE SI ACUM , PT. CA SI ACUM SUNTEM SUB TALPA LOR - CU PRIVIRE LA EDUCATIE ! CITITI VA ROG -------1. Trebuie ca la facultăți să ajungă cu prioritate sau în mod exclusiv, cei ce provin din cele mai joase categorii sociale, cei care nu sunt interesați să se perfecționeze la nivel înalt, ci doar să obțină o diplomă
    2.Din școlile elementare, de specialitate, dar mai ales din licee și facultăți trebuie să fie înlăturați profesorii de valoare care se bucură de popularitate. Locurile lor trebuie să fie ocupate de oameni numiți de noi, având un nivel de pregătire slab sau mediocru. Să se analizeze diferențele dintre materii, să fie redusă cantitatea de material documentar, iar la licee să se opească predarea limbilor latină și greacă veche, a filozofiei generale, a logicii și geneticii. În manualele de istorie nu trebuie amintit care dintre domnitori a servit sau a vrut să servească binele țării. Se va insista pe lăcomia și răutatea oricărui rege, pe efectul nefast al monarhiei și pe lupta poporului asuprit. In școlile de specialitate trebuie introdusă specialitatea îngustă.
    TESTAMENT ION ANTONESCU - Patriotul, omul elitei
    ş
    i al cinstei, a fost înlocuit în via
    ţ
    a public
    ă
    prin demagogi superficiali
    ş
    i în
    ş
    el
    ă
    tori.Ne-am frânt puterea, ne-am

    sl
    ă
    bit cugetul
    ş
    i ne-am sleit min
    ţ
    ile în lupte fratricide pentru ideologii, în desbin
    ă
    ri stupide, în bârfeli odioase, în vrajbe dureroase
    ş
    i în apuc
    ă
    turi neomenoase.De aceea,
    ş
    tiu c
    ă
    tu, s
    ă
    tean trudit n-ai plug
    ş
    i n-ai haine; c
    ă
    fierul plugului e scump pentru punga ta goal
    ă

    ş
    i bumbacul nu-
    ţ
    i ajunge ca s
    ă
    -
    ţ
    i îmbraci copiii, c
    ă
    p
    ă
    mântul
    ţ
    i-a rodit pu
    ţ
    in
    ş
    i gurile casei tale sunt multe.
    Ş
    tiu c
    ă
    tu me
    ş
    te
    ş
    ugar chinuit nu-
    ţ
    i po
    ţ
    i îndestula nevoile cu greul muncii tale; c
    ă
    râvne
    ş
    ti s
    ă
    nu-
    ţ
    i mai vezi copiii ofili
    ţ
    i
    ş
    i s
    ă
    -
    ţ
    i vezi fruntea despov
    ă
    rat
    ă
    de griji
    ş
    i s
    ă
    r
    ă
    cie.
    Ş
    tiu c
    ă
    tu, bogatule, e
    ş
    ti turburat fiindc
    ă
    ai voi pace
    ş
    i lini
    ş
    te, pentru ca s
    ă
    ai siguran
    ţ
    a bunurilor tale
    ş
    i mul
    ţ
    umirea averii pentru urma
    ş
    ii t
    ă
    i
    1
    .
    Ş
    i tu, c
    ă
    rturarule, care ai t
    ă
    cut ieri
    ş
    i taci
    ş
    i ast
    ă
    zi,
    ş
    tiu c
    ă
    a
    ş
    tep
    ţ
    i ceasul când
    Ţ
    ara s
    ă
    -
    ţ
    i cinsteasc
    ă
    mintea, Neamul s
    ă
    -
    ţ
    i

  • Andreea Stoica
    27 March, 21:58. Andreea Stoica

    Sunt pentru admiterea pe baza de examen nu numai la faculttae, ci si la liceu. Notele nu ar trebui sa conteze!!! In momentul de fata notele se cumpara (profesorii sunt sensibilizati de catre parinti in acest sens) plus ca exista diferente mari intre modul in care sunt notati si evaluati elevii din orasele mari fata de cei din provincie etc.

  • ANTIZIONIST88
    27 March, 21:35. ANTIZIONIST88

    DIRECTIVE NKVD - VALABILE SI ACUM , PT. CA SI ACUM SUNTEM SUB TALPA LOR - CU PRIVIRE LA EDUCATIE ! CITITI VA ROG -------1. Trebuie ca la facultăți să ajungă cu prioritate sau în mod exclusiv, cei ce provin din cele mai joase categorii sociale, cei care nu sunt interesați să se perfecționeze la nivel înalt, ci doar să obțină o diplomă
    2.Din școlile elementare, de specialitate, dar mai ales din licee și facultăți trebuie să fie înlăturați profesorii de valoare care se bucură de popularitate. Locurile lor trebuie să fie ocupate de oameni numiți de noi, având un nivel de pregătire slab sau mediocru. Să se analizeze diferențele dintre materii, să fie redusă cantitatea de material documentar, iar la licee să se opească predarea limbilor latină și greacă veche, a filozofiei generale, a logicii și geneticii. În manualele de istorie nu trebuie amintit care dintre domnitori a servit sau a vrut să servească binele țării. Se va insista pe lăcomia și răutatea oricărui rege, pe efectul nefast al monarhiei și pe lupta poporului asuprit. In școlile de specialitate trebuie introdusă specialitatea îngustă.

    • marcel
      27 March, 21:55. marcel

      trebuie inlaturati numai cei ce iau spaga sau le pretind fetelor sa faca sex ca sa le dea ex. Cei care in loc sa formeze caractere ii obliga si pe cei cu caracter sa fie partasi la crima,la minciuna la faradelege.II obliga sa dea spaga Deci sa incalce legea

  • Roxana
    27 March, 20:55. Roxana

    Si eu sunt de acord ca este o decizie corecta,insa sa nu exageram! Nu anunti mii de elevi de clasa a 12a cu 3 luni inainte ca s-au schimbat planurile si ca trebuie sa dea examen de admitere acolo unde se anuntase ca se intra pe baza mediilor de la bac si mediile claselor de liceu. Cand sa se apuce sa invete materia pentru admitere si sa isi recapituleze si pentru examenul de bacalaureat? Pai la ce bun sa se mai chinuie elevul de liceu sa invete sa aiba numai note mari cand nu tine nimeni cont de ele dupa ce termina liceul. Asa invata fiecare doar la cele 3 materii pentru bac admiterea si la restul materiilor poate fii corigent, nu?

    • mama
      27 March, 21:47. mama

      Sistemul cu admitere la facultate a functionat foarte bine si studentii erau mult mai bine pregatiti decit cei de acuma, care cghipurile invata 12 ani dar sunt prosti bita. O dovedeste bac-ul real de anul trecut. Notele se iau pe baza de cadouri la profesori si meditatii cu aceesi profesori cu care faci cursuri la scoala. Ar trebui ca nmici media la bac sa nu conteze.

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele