TABLETA TV: A opta întrebare a Elenei Udrea

Autor: Călin Hera

Mult-iubita şi stimata doamnă Elena Udrea (om politic ambiţios, ministru, preşedinte PDL Bucureşti) a reuşit să-şi impună referendumul privind legea Capitalei (idee şi conţinut).

Am văzut la televizor: vor fi şapte întrebări retorice, ca într-un sondaj de opinie în care respondentul e condus către concluzia la care vrea să se ajungă acela care plăteşte "cercetarea".

Dacă tot a optat pentru o colecţie de şapte întrebări, doamna Udrea putea foarte bine s-o adauge şi pe a opta (scuzaţi jocul de cuvinte!). Astfel, intransigenţii simpatizanţi ai PDL (partidul reper moral al societăţii), ar fi putut fi întrebaţi: Cum vă place PRM (partidul cu ajutorul căruia a fost promovat referendumulbroşură al Elenei Udrea)?

Taguri:referendum, legea capitalei, elena udrea

Spune-ţi părerea!

  • Piticul Prono
    15 aprilie, 21:38. Piticul Prono

    Pe mine ce m-a deranjat este ca totul a devenit o chestie personala. Apara Bucuerstiul de Udrea! Pai Elena Udrea e nimic fara Traian Basescu, asta o stie toata lumea, deci o lozinca proasta. Iar raspunsul Dnei da apa la moara celor care sustin ca Elena Udrea face politica cu sexul: s-au luat de mine ca sunt femeie! Nu doamna, se iau de tine ca stai pe milioanele din banii publici, nu de minijupurile si decolteurile dumitale, care sunt chiar reusite !
    In rest, respect pentru Piedone si Chiliman, a culege semnaturi e cat se poate de democratic, ma bucura sa vad astfel de initative.

  • cezar
    15 aprilie, 20:45. cezar

    bai ce scandal s-a mai iscat si cu referendumu asta! se vede ca udrea le da probleme serioase opozantilor. de ce credeti ca se ataca atata? caci au sume importante de pierdut....isi pierd concediile tari in caraibe sau tre sa vinda ML lu fiu-sau....cam deasta a intrat in panica chiliman si restu.iar voi aveti impresia ca le pasa de voi....prostii, grow up!!!!

  • Rat
    15 aprilie, 18:39. Rat

    La urma urmei vorbim de borrfeta lu Basescu.

  • thomas
    15 aprilie, 18:37. thomas

    Nu inteleg de ce se dau de ceasul mortii primari de sector gen Chiliman si Piedone? Ce apara domniile lor? Spaga pentru daramarea unor cladiri patrimoniale vs parcuri amenajate cu tam-tam? Flori cu ghiotura plantate ca sa se ofileasca, pe banii contribuabililor? Scuze, in frunte cu Oprescu, mari realizari au facut... Oprescu nu trebuie criticat, lasati-l sa fure, sa ia spaga, ca e d-al nostru USL, adica endependent.

  • Garfield*motanu
    15 aprilie, 15:43. Garfield*motanu

    Daca se accepta un referendum cu astfel de intrebari, inseamna ca ne meritam soarta! Suntem (sunteti!) imbecili incurabili!
    ''De ce le e frica, nu scapa!'' Intr-adevar, n-am scapat! hehe!
    Iesi afara, J avra ordinara! ♫ hehehe! ♫ Garfield, motanu (incurabilu de sus de pe acoperis) ♫

    • sanki
      15 aprilie, 18:06. sanki

      8. Credeti ca fac toate astea ca sa FUR si dela Capitala ?

  • rodica
    15 aprilie, 15:16. rodica

    A 8 a intrebare era obligatorie in contextul in care idioata ne cheama prin telefon sa mergem intr-un loc anume pt a ne arunca peste stricat dintr-o masina si noi ca prostii ne ducem : Udrea este blonda ?

  • kiddu
    15 aprilie, 14:07. kiddu

    Nu pot sa cred ca cineva de la evz a scris un articol in care face misto de Udrea , sau scrie un articol \"negativ\" despre Udrea. Astia isi bat joc de noi cu intrebarile astea... Ne insulta nivelul de inteligenta , si in plus , intrebarile aste nu cred ca isi au rostu' ...

  • Nostromul
    15 aprilie, 13:06. Nostromul

    Eu cred ca pana la urma romanii vor avea grija de duduia Udrea. Ii vor da o moeee, chiar mai multa decat a luat ea in toata \"cariera\" ei de politicianca.

    • serban
      15 aprilie, 19:32. serban

      esti un simplu misogin retardat ..

  • Recunoaste personaju'
    15 aprilie, 12:55. Recunoaste personaju'

    @ Oranjada Portocalie !©...Draga postaca portocalie...Mai ieri, fiind de fata, [povesteai]...A lesinat...N-a lesinat...Si ai nesimtita cerinta ca LUMEA MEDICALA, SA SE PRONUNTE...sA FI FOST DE LA MANDULE,,,SA FI FOST CORASONU'...sAU POATE ROTULA BAT-O VINA DE URETRA OVARIANA...Stiu ca e alt subiect, dar sint departe, si am vrut sa...lamurim.com

  • daniela
    15 aprilie, 12:34. daniela

    este clar ca pe ea nu o intereseaza populatia si parerea acesteia...noi vrem o singura intrebare simpla si clara asa cum au formulat o piedone si chiliman....

  • Tache
    15 aprilie, 12:33. Tache

    E o vorba batraneasca: ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, ...... mai departe vor vedea nenorocitii din mafia Basescu-Udrea.

  • Metternik
    15 aprilie, 12:31. Metternik

    Despre care \"doamna\" Udrea este vorba? Eu o stiu pe una care s-a dat in barci cu Basescu ca sa ajunga ministra. In nici un caz o doamna.

    • zomby
      15 aprilie, 15:29. zomby

      de unde stii ca s-a dat in barci? erai sub barci?

  • fan B B
    15 aprilie, 12:10. fan B B

    ERONAT, cei ce au dorit REFERENDUM au fost USLLLL......Dar se pare ca ei si- au dorit ceva si a iesit altceva. Acum o scalda si vor sa decredibilizeze ideea lor....Ce au cautat au gasit asa ca altadata sa nu mai faca socoteli in targ si vulpea'n cring!!!....

  • LAUR
    15 aprilie, 11:12. LAUR

    BASESCU-UDREA….POEM
    . SCRISOAREA a III-a
    La un semn, deschisă-i calea şi coboară din maşină,
    Împărţind bezele-n dreapta şi în stânga, o blondină
    - Tu eşti, şefu? - Da, frumoaso. - Am venit să te mai văd
    Şi să stăm la sfat, Traiane, că în ţară e prăpăd.
    - Orice gând ai, păpuşico, şi-orice inima-ţi dictează,
    Ai ales corect momentul, şezi colea şi croşetează!
    Sau, cât scot la sticla asta nenorocitul de dop,
    Vezi că, după draperie, ai o mătură şi-un mop!
    După ce ştergi bine praful, deapănă-ţi în tihnă sculul,
    Însă ia aminte bine la tot ce-ţi zice masculul!
    Noaptea asta petrecută la Palat n-ai s-o regreţi
    Şi-o să vrei şi altădată experienţa s-o repeţi.
    Hă, hă, hă, n-ai vrea, frumoaso, să ne şi distrăm puţin
    Şi s-o punem de-o scenetă cu... biletul lui Călin?
    Mi-amintesc, cam vag, din şcoală, c-a scris unul o scrisoare
    Despre Baiazid şi Mircea. N-o fi fost Vlahuţă, oare?
    Chiar de nu sunt eu prea sigur cum stă treaba în scrisoare
    Şi cam ce-o fi zis poetul, hai să facem o-ncercare!
    Chiar cu riscul de-a mă pune opozanţii mei la zid,
    Fii tu Mircea, dar nu Geoană, iar eu fi-voi Baiazid
    Şi-o să-ţi demonstrez, drăguţo, că nu este nicio bârfă
    Când se spune, de când lumea, că politica-i o târfă!
    Aşadar, să bată gongul şi da capo cu scrisoarea,
    Eu sunt turcul, tu eşti Mircea, iată mi-am făcut intrarea:
    - Tu eşti Mircea? - Da-Împărate. - Am venit să mi te-nchini,
    De nu, schimb a ta parcare într-un câmp plin de ciulini!
    - Orice gând ai, Împărate, şi orice pofteşti a face,
    Să lăsăm ameninţarea şi să discutăm în pace!
    Despre treaba cu parcarea, însă, Doamne, să ne ierţi,
    Căci, fiind la Primărie, pentru ea primit-ai şperţ,
    Ţi-a adus Cocoş, Mărite, sarsanale cu parale,
    Să ne dai ceva şi nouă din moşia dumitale.
    De-o fi una, de-o fi alta, pentru noi ce este scris,
    Bucuroşi le-om face toate, Împărate, cum ai zis...
    Dar, când eu ţi-am stat alături la bucurii şi necaz,
    Tu te-mpiedici de-o parcare şi faci azi atâta caz?
    - O, tu nici visezi, frumoaso, câţi în calea mea s-au pus,
    Toată floarea ce vestită a regimului apus,
    Mafioţi de pretutindeni, oligarhi, moguli s-adună
    Să dea piept cu marinarul suspendat pentru o lună.
    Pesedişti pe care ţara nu putea a-i mai încape
    Începură, pe la spate şi prin faţă, să mă sape,
    Hotărâţi să mă doboare, năvăliră toţi, ca chiorii,
    Liberalii lui Patriciu, ungurii, consevatorii,
    Oastea lui Vadim Tribunul, risipită pe coclauri,
    Ar fi vrut şi ea să smulgă, de pe frunte-mi, mândrii lauri,
    Şarpele crescut la sânu-mi, ajuns mare pe la PIN,
    Mă-mproşca, de pe ecrane, Guşă, cu al lui venin.
    Adunaţi pe Dealul Spirii, vreo treisute douăjdoi,
    În a lor nesăbuinţă, îmi declarară război,
    Ca bezmeticii, porniră, de la Parlament, asaltul,
    Nea Ion, cu trei mandate puse unul peste altul,
    Agita, deasupra hoardei, ca pe un stindard, toiagul
    Şi, punându-mi sula-n coaste, m-ar fi vrut răpus - moşneagul.
    Când văzui a lor mulţime, câtă frunză au copacii,
    M-apucară, dintr-o dată, păsărica mea, toţi dracii
    Şi-am jurat ca, peste dânşii, să trec falnic, fără păs,
    Cum trecui odinioară peste Roman şi Duvăz.
    N-am avut decât cu mâna sau cu ochiu-a face semn,
    Şi-apăru Boc, la comandă, pe căluţul lui de lemn,
    Stolojan, cu mercenarii, a picat şi el la ţanc,
    Lovind hoardele din spate şi-mpungându-le din flanc,
    Vorbă mi-a trimis Becali că-i şi el la Golden Blitz
    Şi m-aşteaptă, după luptă, să ne răcorim c-un şpriţ.
    El, \"războinicul luminii\"? Hahalera de la Steaua
    Se gândea la băutură, când mie-mi crăpa măseaua!
    La referendum, văzut-ai gloatele cum au venit,
    Ca să steie împrejuru-mi, ca un zid de neclintit?
    Explicaţia e simplă, căci acest stupid norod
    M-a văzut, cu muncitorii, la Mărăcineni, pe pod,
    M-a văzut cum, în mulţime, baie fac mai des ca-n cadă
    Şi să fac cu dânşii poze, puradeii vin grămadă,
    Iar ţăranii, peste care a trecut din nou potopul,
    Îşi pun voturile-n urnă, cum scot eu, la sticlă, dopul.
    Chiar de-aş da şi foc Cetăţii, precum legendarul Nero,
    S-or găsi să mă aclame mulţi la kilometrul zero,
    De-asta n-am eu a mă teme de aceste mici lichele
    Ce se pun de-a curmezişul la ambiţiile mele.
    Dumitrescu şi o haită (cum să zic?) de... piţifelnici,
    Prin studiouri mă latră zi de zi. Nişte nemernici
    Ce-şi închipuie că, poate, mă apucă tremuriciul
    Dacă vor da iar pe sticlă filmuleţul lui Patriciu.
    Analişti cu ochii umezi şi cerniţi în cerul gurii,
    Pe la cele trei Antene, zilnic, îşi tocesc condurii
    Şi încearcă, în talk-sow-ul nu ştiu cărui găozar,
    Toţi să scormone trecutu-mi de ministru şi primar.
    Între noi rămână vorba, fără foc nici fum nu iese,
    Dar nu ai fi vrut, păpuşă, de-ale lor vorbe să-mi pese,
    C-am semnat, la Capitală, precum primarul (pardon!)
    Şi terenuri, vile, parcuri le-am dat unora plocon.
    Multe am făcut în viaţă, dar cea mai de preţ ispravă
    E că, din întreaga flotă, n-am păstrat nicio epavă,
    Dar, când nu petrec prin crâşme, nopţile dorm fără frică,
    Pentru c-am urmat întocmai strategia lui Petrică
    Şi, văzând şi eu în nave un morman de fiare vechi,
    Am vândut, pe mai nimica, vasele, perechi, perechi.
    Dar, văd că nu stai degeaba şi croşetezi cu mult sârg,
    Până termini căciuliţa, toarnă-mi ce mai e prin târg!
    - Doamne, n-aş vrea să te supăr sub niciun motiv, parol,
    Dar să ştii că în sondaje am ajuns să stăm nasol,
    A luat-o Boc la vale, ca purtat de avalanşă,
    Şi, dacă-l mai ţii în braţe, nu mai avem nicio şansă
    Nici în Parlament, în toamnă, la putere nici atât,
    C-a ajuns piticu' ăsta să le stea la mulţi în gât.
    Dascălii îşi pierd răbdarea, nu mai stau în banca lor,
    Iar funcţionarii publici ne cam iau peste picior,
    Cântăreţii şi actorii nu vor să-şi plătească birul
    Pus pe capul lor, Mărite, de Mihai Şeitan, vizirul,
    Medicii-şi găsesc de lucru prin întreaga Europă,
    De-or să rămână-n spitale doar bolnavii şi vreun popă
    Care să le fie-aproape când aceştia îşi dau duhul,
    Despre pruncii arşi în august ni s-a dus în lume buhul,
    Rezerviştii lui Dogaru încep şi ei să se-agite
    Căci nu vor să li se taie pensiile nesimţite.
    Cică au răbdat în viaţă tot felul de servituţi,
    Iar tu îi tratezi, Mărite, ca pe ultimii recruţi,
    Ba, vor, de Ziua Armatei, să vină cu toţi, în păr,
    Şi să-ţi strige, sub ferestre, zic ei, crudul adevăr.
    - Uite ce e, păpuşico, te-aş ruga să nu insişti,
    Că simt că m-apucă greaţa, când aud de apevişti!
    Nu i-am pus eu să devină, ca tâmpiţii, militari,
    Când ţara avea nevoie de frezori şi ospătari.
    Îţi zic eu, păpuşă scumpă, c-aveau drepturi căcălău,
    Ca activi, chiar şi-n rezervă. Ia să mă scutească, zău!
    După câte ţin eu minte, primeau gratis şi izmene,
    Chiar din mâinile lui Oprea, cel cu clipitul din gene.
    Cât au stat prin aplicaţii, n-au avut nimic a pierde,
    Căci au stat, pe banii ţării, la aer şi iarbă verde,
    Dac-au mers, când a fost cazul, şi la niscai inundaţii,
    Au primit mâncare gratis, la gamelă, ca soldaţii,
    Au primit grade la termen, unii chiar şi decoraţii,
    Aşa că s-o lase moale cu tot felul de-aberaţii!
    Fesul ăla tot nu-i gata, ca să pot să îl probez?
    Dă din andrele mai iute, că-ncep să mă enervez!
    Cât împleteşti tu acolo, unul pe dos, trei pe faţă,
    Ia să-mi chem aghiotantul, că-n pahar mai am doar gheaţă
    Şi-aş avea, după aceea, o dorinţă, dar expresă,
    Vreau să aflu de la tine ce mai zic ăia prin presă!
    - Să nu-ţi dea prin gând, Mărite, c-aş fi eu prăpăstioasă,
    Dar să ştii că treaba asta cu imaginea e groasă,
    Ziariştii şi-analiştii au înebunit cu toţii
    Şi strigă prin studiouri, zi şi noapte, \"Hoţii, hoţii...\",
    Alta neavând ce face, stau cu toţii la taclale
    Şi se iau, fără ruşine, de neamul Măriei Tale.
    Ca să vezi ce îndrăzneală la unul ciufut, Ciuvică,
    Să se ia de armamentul traficat de Mirciulică,
    Ca să nu mai zic de faptul că ziariştii, în goana
    După câte-o ştire-bombă, s-au legat şi de Ioana,
    Cum că ar fi primit casa şi biroul de serviciu,
    Drept plocon pentru matale, de la Puiu Popoviciu.
    Bârfe, Doamne, numai bârfe, doar asta ţi-i dat s-auzi,
    Bine-ar fi să ieşi pe sticlă, la B-1, să-i acuzi
    Pe nemernicii aceştia care nu mai ştiu de frică
    Şi-au luat-o în tărbacă până şi pe aia mică,
    De-a ajuns, biata, s-o lase cât mai moale şi cu clubul
    Şi cu casele de modă, fiindcă s-a cam strâns şurubul
    Şi netrebnicii din presă dau tot felul de-nţelesuri
    Năzuinţei ei, ca-n viaţă, să aibă numai succesuri.
    - Vezi că ţi-au scăpat trei ochiuri, ai grijă să le repari!
    Dă-i în mă-sa de nemernici, de moguli şi găozari!
    Dacă văd că latră-ntruna şi nu înţeleg să tacă,
    Le dau, ca lu' ăla micu', una scurtă peste moacă
    Şi-o să ştie toţi rataţii şi tâmpiţii ce e frica,
    Să nu se mai ia de mine, ca Chitic, la Cireşica.
    Şi cu astea fiind zise, lecţia e încheiată!
    Sper c-ai înţeles destule din a mele vorbe, fată.
    Apropos, de-o fi să fie să avem remaniere,
    Eşti dispusă, păpuşico, să-ţi mai dau trei ministere?
    Şi abia tăcu-Împăratul, ce mai zbucium, ce mai freamăt,
    Se-auzeau prelungi suspine şi un mult prea dulce geamăt.
    SPP-işti, copii de suflet ai jandarmului Pahonţu,
    Alergau pe coridoare ca, scăpat din puşcă, glonţu'.Neştiind acele
    stranii zgomote de unde vin,
    Nici nu bănuiau sărmanii că biletul lui Călin,
    Bine pitulat la sânu-i de pârdalnica Elenă,
    Penetrase obiectivul şi-acum, fără pic de jenă,
    Fostul comandant al navei botezată \"Biruinţa\",
    Din sutienul blondinei, să-l scoată îşi da silinţa.
    Când, într-un târziu, spahii pricepură cum stă treaba,
    O lăsară pe-altădată cu-alergatul lor degeaba,
    Revenind, tăcuţi, la posturi, negândind la vreo Isoldă,
    Ci la banii de chirie şi la ciopârţita soldă...
    Popor român, nu te-ai săturat să stai pe
    locul mortului şi să fii condus de toţi tampiţii?

    • lulu
      15 aprilie, 11:17. lulu

      suuperb ! ! !
      SA RIDEM CU TALMACEAN SI CU L.GHIORGHI-OOOFFF ! ! !

    • FAN B B
      15 aprilie, 11:58. FAN B B

      -LAUR NU AM REUSIT SA CITESC ACEASTA SCRISOARE,DAR SIGUR EXISTA SI O VARIANTA IN CARE PARSONAJELE SA FIE INLOCUITE CU USLASI...si crede-ma ca ar da mai multa greutate si culoare decit acestei poezii transfoemate de tine in fabula!....

      • FAN B B
        15 aprilie, 12:01. FAN B B

        sc erata; transformata ..

  • baciu
    15 aprilie, 11:05. baciu

    Interesant este faptul ca partidul lui Becali si a lui Vadim, care tot spun ei pe la tv de rau despre Baselu, acum ii sustin partidul. Daca nu ar fi fost lichenele astea mici, am fi avut o intrebare pentru referendum si lumea ar fi stiut pentru ce voteaza.

  • Referendum de Manipulare
    15 aprilie, 10:52. Referendum de Manipulare

    O greseala din start produsa de isteria lui Chiliman si desavarsita in laboratoarele de diversiuni jenibile talmaceano-udriste...
    Sa fim calmi, mai e doar un an si scapam, de data asta definitiv si de pedele si de prm, png si alte p...e!!!
    bulakov, grohioff et. co, bagati mare, mai e putin si ..ufff, GATA!
    Cooperativa BolnaviPsihici.ro

  • localnic
    15 aprilie, 09:32. localnic

    \" Franchetea \" domnului JIJI FECALI

    Intr-un acces de franchete , domnul Gigi Becali a declarat :
    \" Ce vreti bai , am 3 procese PENALE , normal ca m-am dat cu Basescu \" !!!!!!!!!!!!!!!?????????.
    Domnul Vaccin Tudor , s-a dat si el cu Basescu . Ca si el are procese Penale pe ROL .
    Ce rost are sa te lupti in Justitie ????. Mai bine iti vinzi voturile lui n Basescu si esti facut scapat .

    Toata lumea stie ca in Romania Justitia este endepandanta , nu ????? .

    • ?????????
      15 aprilie, 10:45. ?????????

      Esti un idiot de comunist cu neuronii spalati de ponta mongoloidu' si crin prorumbacu'! Sictir! Oricum, nici 'hautoru'\" nu e mai breaz!

      • dsa@apo.ro
        15 aprilie, 11:08. dsa@apo.ro

        bai CRETINE ,
        Eu doar am redat afirmatia lui Gigi Becali .
        Intreaba-l pe el ce a vrut sa spuna .
        Sau ti-e frica sa nu fie si asta vreun COMUNIST ????
        Voi vorbiti ba , de comunisti ???
        Voi , kakanii , niste bolshevici - legionar - fascisti ????

      • johnny
        15 aprilie, 11:35. johnny

        Tu esti un idiot pe care-l folosesc manipulatorii, de orice orientare politica! Tie nu ti-e clar ca DD, VCT, ciobanul si altii ca ei sunt doar unelte ale fostilor si actualilor securisti? Dau din gura ca melitele, dar cand Zeus are nevoie, sunt gata sa-i sara in ajutor! Asta-i stilul \"cartita\" (mole, in English) folosit de toate serviciile secrete!

        • localnic
          15 aprilie, 12:20. localnic

          alt CRETIN ,
          bai jeavra , nu intelegi ca eu DOAR am preluat ce a declarat Gigi Becali ????
          N-am spus-o eu , a spus-o Becali .
          Intelegi , IDIOTULE ?????

  • Liana Ghiorghioff
    15 aprilie, 09:22. Liana Ghiorghioff

    Domnule Hera, ia fa te rog niste \"sapaturi\" si vezi cine a vrut \"referendum\"? Udrea a propus o \"Lege a capitalei\" primarii uslashi care se vad scosi de la butoane (Chiliman si fostul viitor obez Piedone) au inceput sa falfaie ideea referendumului. Idem primarul Oprescu. Zau ca numai mata si colegul Stoicescu scrieti \"Grigore dupa Ureche\"!
    Si bancul cu \"a opta\" intrebare ... ti se pare ca are haz?

    • Fana lu  Bese
      15 aprilie, 09:47. Fana lu Bese

      alo , madam !!!!
      Una e sa propui un Referendum CINSTIT in care sa intrebi cetatenii daca mai VOR primari de Sector sau NU , si alta e sa vii cu NISTE INTREBARI CRETINE , bune de Abureala pedelista , cu care madama Hudrea vrea sa incalece Bucurestiul .
      Uite colea Propaganda pro Referendum :
      \" TU faci Legea Capitalei , nu Oprescu \" !!!!
      Ai recunoscut autorul ???
      Sigur ca da , nimeni nu este atat de JEGOS de populist si demagog ca P.D.- L -ul .
      ( Legile le fac politicienii , nu le fac \" TU \" )

      • LianaGhiorghioff
        15 aprilie, 10:00. LianaGhiorghioff

        Mare pacat ca nu cititi si articolele cand va apucati sa postati! Valabil pentru muuuuulta lume de pe aici.
        Dl.Hera isi incepe articolul cu \"Udrea a reusit sa-si impuna referendumul\" Enunt gresit! Postarea mea la asta se referea in caz ca nu ai inteles. Comentariului tau nu am ce sa-i raspund ca se vede ca-i \"propaganda \" in limbaj adecvat \"abureala pedelista, sa incalece Bucurestiul,jegos, populist, demagog\" Parole, parole, parole....

        • demigeo
          15 aprilie, 10:16. demigeo

          O fi enuntul gresit, dar este cat se poate de adevarat. Madam Udrea si-a impus intrebarile idioate pentru referendum si cu ajutorul prm. Interesul ei e clar: are consiliul, nu are toti primarii de sector. Avand consiliul care ii numeste pe primari, are bucurestiul, chiar si fara primarul general. Asta e miza. Iar la alegeri, intampla-se orice s-ar intampla: pana una alta, ea e la putere si ea numara voturile...

      • curios
        15 aprilie, 10:01. curios

        pana in 2002, Bucurestiul a avut sectoare, dar un singur buget. Rezolva intrebarea ta aceasta situatie? evident ca nu! deci NU E SIMPLU (ca scrierea de aberatii pe forum). Azi nu avem o Capitala ci SASE orase diferite, in care primarul de sector isi face propria politica economica si sociala (compara numai sectorul 1 cu sectorul 5). Asta vrem? Marii primari ai Bucurestiului (incep cu DObrescu si cu Protopopescu..) au avut UN SINGUR BUGET, indiferent cate sectoare/despartituri sau arondismente existau atunci.

        • localnic
          15 aprilie, 11:03. localnic

          Curios , pana in 2002 , DESI primarul General a avut un SINGUR buget , in Bucuresti NU s-a facut NIMIC - era plin de gropi .
          Deabia dupa 2002 se vede ceva : strazi si bulevarde asfaltate , malluri , etc.
          In sectorul 5 , NU s-a facut NIMIC pana in 2002 . Dupa 2002 sectorul 5 s-a ridicat destul de bine . Vezi dar , ca desi Bugetul era unic , in sectorul 5 nu venea nimic .

    • Călin Hera
      15 aprilie, 10:15. Călin Hera

      Stimată doamnă Liana Ghiorghioff,
      mentionez că în, sedinta de ieri a Consiliului General al Municipiului Bucuresti, consilierii au votat varianta cu sapte întrebări (propusă de PDL-PRM-PNG = referendumul „Udrea”). Mai exista o propunere, referendum cu o întrebare, varianta „Oprescu”. Fix la această situatie m-am referit (lucru pe care, desigur, îl stiti).
      Al dumneavoastră,
      Călin Hera

  • Alex
    15 aprilie, 08:41. Alex

    Se va duce la referendum 10-15% din electorat (pe caldura din in iulie tot bucuresteanul iese la iarba verde). Apoi dna Udrea va compune legea organizarii Bucurestiului in varianta in care si-o doreste, care va trece prin parlament in modul de acum uzual al asumarii raspunderii. Legat de asumarea raspunderii, ma mir ca nu este desfintat Senatul tot in acest mod, pentru a se pune in practica rezultatul referendului din toamna lui 2009.

    • demigeo
      15 aprilie, 10:09. demigeo

      Faza cu desfiintarea senatului prin asumarea raspunderii e super tare! Bai, nu le mai da idei dobitocilor astora de basisti, ca s-ar putea sa nu se stie (sic!)...

  • Bulakov
    15 aprilie, 08:05. Bulakov

    Dl Hera si conducerea bicefala uslasha si-ar dori o singura intrebare ,gen latrina TV :
    \" Nu-i asa ca sunteti nemultumiti de situatia economica a tarii , de criza financiara, ca ii considerati unici responsabili de aceste lucruri pe basescu ,Boc si Udrea si, ca urmare , nu sunteti in principiu de acord cu nici o propunere venita de la acestia deoarece se stie ca toti banii ii va fura Elena Udrea ca sa-si cumpere genti si pantofi, in vreme ce voi muriti de foame iar spitalele si scolile se inchid ,deci nu este asa ca sunteti impotriva desfiintarii sectoarelor ?\"

    Raspunsuri tiparite pe buletinul de vot :

    DA nu

    Asa e bine , dlor uslashi ?

    • gigi contra
      15 aprilie, 08:18. gigi contra

      mai bula,esti idiot portocaliu cu acte!aceasta corveta manevrata de talharul chiomb si betiv,a ajuns mai ceva ca coana leana a regretatului impuscat.e un fel de sfantulet de la maglavit care,vezi doamne,le stie pe toate.pacat ca vede numai privind prin ocheanul tiitorului vanzator de flote!!!!

      • Bulakov
        15 aprilie, 09:06. Bulakov

        Stii sigur toate astea ?Daca da, ma bucur pentru tine , esti un om cu convingeri ferme , nebantuit de nici o intrebare sau indoiala .Un uslash adevarat !!
        Pana la urma ,daca ai urmarit cat de cat subiectul, in afara de faptul ca propunerea cu desfiintarea sectoarelor vine de la , ca sa te citez \" corveta chiombului betiv si vanzator de flota\" ce argumente mai ai impotriva ?
        Ti se pare normal ca bugetul unui sector sa fie aproape egal cu cel al Bucurestiului si de 5-6 ori mai mare decat al celorlalte?Tocmai voi , uslashii, care va opuneti descentralizarii si autonomiei locale , va gasiti sustinatorii autonomiei pe sectoarele sau cartierele unui oras ?
        Adica nu sunt de acord ca localitatea x sau regiunea y sa fie autonoma si sa-si gestioneze singura veniturile si incasarile dar sunt de acord ca ,in acelasi oras , un primar al unui sector ,doar pentru ca e de-al nostru, sa gestioneze bani cat ceilalti la un loc.
        Si ar mai fi multe altele, in primul rand conceptia unitara de conducere a unui oras , atentie este vorba de o singura localitate nu de orase sau regiuni diferite , o localitate care are nevoie de un program unitar de investitii , de modernizare , de abordare in general a tuturor problemelor ...
        Sunteti orbiti de ura , o sa va imbolnaveasca ura asta pana la urma...

        • unu
          15 aprilie, 09:29. unu

          Bai nea B
          Eu nu suport javrele aste rosii galbejite, dar nici nu consider ca ar trebui egalizat (ca in armata): toti o apa si-un pamant. Pai e un fel de haiducie ce propui -iei banii de la astia din Sectorul 1 unde muncesc toti si platesc taxe si le dai la boschetarii din Ferentari care ciordesc, mananca seminte si baga manele la greu... daca asta e conceptia unitara de a conduce un oras... atunci, scuza-ma!

        • pragmatic
          15 aprilie, 10:04. pragmatic

          azi, la bugetul NATIONAL, Banatul da bani si Moldova isi mai carpeste din saracie. La Bucuresti, sectorul 1 retine toti banii iar sect.5 nu primeste nimic. Dupa care, punem poze frumoase cu realizarile lui Chiliman si plangem ca nu exista canalizare in sect.5! Asta vrem?

    • Oranjada Portocalie !©
      15 aprilie, 10:34. Oranjada Portocalie !©

      Bulakov, ca de obicei, faina postarea.

      La intrebari cu \"asa-i ca...? sa raspunzi cu DA si NU e tipic USLas.
      Ei ar deveni automat \"democratici\" daca ar ar exista si o a treia casuta cu \"MA ABTIN\" dar a nu avea parere sau a te abtine nu exista in gandirea si constitutia USLasa.
      Ori \"esti cu noi\", ori \"saracul om, n-a mai avut zile\".

      La ei exista doar: \"sa mi se dea\" ,
      respectiv:
      \"deschid usa doar cu piciorul sau cu capul, ca am mainile pline cu sacoshe. De spaga\"

      Bacsisul si spaga ne-au adus-o turcii.
      Dar noi am devenit de mii de ori mai \"rai\" ca turcii !

      Oranjada Portocalie !©

  • Baloo
    15 aprilie, 07:53. Baloo

    Udrea face si ea ceea ce face prea-iubitul ei sef Basescu :REFERENDUM ! Basescu nu a facut referendum pe tema reducerii numarului de parlamentari?Si care a fost rezultatul?.....ZERO !....Ce daca toate aceste \"capricii\" costa bani?....Sunt din bani publici,asa ca ce le pasa lor! Daca tot se fac astfel de \"referendumuri\",poate ca ar fi bine ca cei care le doresc sa o faca pe bani proprii.

    • mizeru/ndoo
      15 aprilie, 09:04. mizeru/ndoo

      Bai ursache, esti din Ferentari sau de unde?!
      Pai in Sectorul 1 e plin de afise marca Chiliman (de galben) cu indemnuri la referendum...
      De unde i-o pui in carca cucoanei?

    • Gabi M
      15 aprilie, 11:18. Gabi M

      Propunerea referendumului a venit dela libidinosul Oprescu si Chiliman.Si mai lasati-o pe Dna Udrea in pace,misoginilor!

  • mysebi
    15 aprilie, 07:01. mysebi

    Se pare ca ,atacind mereu subiectul Elena Udrea ,ziarul face raiting ,provocind userii cu frustrari,sa faca postari necuviimcioase .E clar ca aceasta categorie plina cu barbati ramoliti ,expirati si femei uritele devine o minoritate .Oamenii sanatosi ,la minte si la trup ,saluta aparitia unui politician curat ,bine intentionat ,inteligent cu o infatisare foarte agreabila si care face diferenta in favoarea fortelor binelui ,care doresc numai bine acestei tari .

  • ion pandele
    15 aprilie, 02:46. ion pandele

    Bai nikos, eu habar nu am cine e udrea aia si de basescu stiu numai ca e presedinte si il injura lumea. Retine ca eu sunt american si mai cunosc cate ceva despre Romanica, dar ceilalti americani nici nu stiu unde e tara noastra, daramite de udrea si anturajul ei. Deci nu mai face afirmatii in numele americanilor, pastreaz-te pentru romani.

    • Timofte
      15 aprilie, 03:08. Timofte

      Era vorba de ambasada americana, bai loaza. Normal ca mo'fo's din Mobile, AL habar n-au unde vine Romania.

  • Nikos
    15 aprilie, 02:10. Nikos

    Hai bai sa fim seriosi. Toata lumea stie, pana si americanii, ca Udrea a fost in barci cu Basescu. La PMB prin 2002 erau de notorietate dupa-amiezile in care se inchideau in cabinetul primarului. E o boorfeta si atat.

    • Mihai
      15 aprilie, 03:10. Mihai

      E boorfeta cu trecere la Cotro si la servicii bai tata. Am mai avut noi in Romania o boorfeta din asta acum vreo 80 de ani. Si tot Elena o chema ....

      • Moşu - crescător de boi
        15 aprilie, 05:56. Moşu - crescător de boi

        @Nikos @Mihai

        Bravi şi falnici bărbaţi mai sunteţi flăcăilor!!! Bravos! Voi sunteţi Românii etalon din diaspora, voi ne reprezentaţi cu cinste şi mândrie ţara!
        Vorbind de etalon, da, voi reprezentaţi prototipul şi etalonul standard românesc: incult, dar ştie tot!

    • Gabi M
      15 aprilie, 11:21. Gabi M

      Ati stat voi cu lumanarea ca sa stiti?Ura pe dmna. Udrea vi se trage de cand cu biletelul lui Tariceanu catre Basescu in favoarea lui Patriciu!De atunci o urati asa de tare!

    • Gabi M
      15 aprilie, 11:24. Gabi M

      Mi se par foarte corecte intrebarile.Este normal sa avem un singur buget in Bucuresti.In plus propagandistii USLasi au dezinformat si manipulat prostii!Nu se desfiinteaza primarii de sector ci doar nu mai au buget propriu!Mai cititi,mai cititi!

  • Limberalul
    15 aprilie, 01:35. Limberalul

    Mai, Hera! Voi, uslasii, sunteti de coma, domnule! Ati ajuns sa va mintiti si pe voi insiva. In primul rand ca Udrea nu a vrut niciun referendum. Ea a propus o lege a capitalei cu un singur primar si 6 administratori si cu asta basta (miza pe trecerea prin Parlament a legii, eventual asumarea raspunderii). Cei care au intrat in panica au fost ai vostri: Chiliman si Piedone. Ei au preferat sa cheltuiasca bani aiurea platind niste frecatori de menta, care sa stea in niste \"corturi\" (unul chiar in statia de metrou Titan cu sigla PNL) si sa stranga semnaturi de la bucuresteni ca sa se organizeze referendumul (nu-i baga nimeni in seama). Bun ! Se face referendum, asa cum ati vrut voi (daca se vor prezenta 20% mare minune), Se vor cheltui niste bani aiurea. Acum tot voi sunteti nemultumiti? Basca voi sunteti cu initiativa referendumului si acum dati vina pe altii? Ce dracu stil aveti, ba, de-i credeti pe toti tampiti? Chiar credeti ca toti \"pun botul\" la \"adevarurile absolute\" neargumentate pe care le emiteti voi?

  • faust
    15 aprilie, 01:35. faust

    caa aii ,, numaii ,, cariii in gura taa mereuu ,, gen observatii sa fiii santoss dar putii a usll.

  • Cioara Portocalie
    15 aprilie, 01:33. Cioara Portocalie

    Pai lor le place punctual orice le vine in sprijin pe moment dupa care redevin antisecuristi si anticomunisti...vreo 3 ore si un sfert pana cand au nevoie de alt sprijin...

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele