„Ar fi un lucru foarte bun pentru România. Câştigând premii rămânem în discuţie, pe linia de plutire. Filmul românesc e în vogă acum. Iar un premiu este o bună publicitate, pe care altfel nu ne-am permite să o plătim”, spune Paul care, la numai 25 de ani, este singurul regizor român invitat pentru a treia oară consecutiv la Festivalul de la Berlin.
27 de filme concurente
La ediţia a 60-a a Berlinalei, Paul Negoescu şi-a prezentat scurtmetrajul „Derby”, selectat în competiţia pentru Ursul de Aur, unde a concurat cu un alt film românesc, „Colivia” lui Adrian Sitaru şi cu alte 25 de filme din întreaga lume.
Cele două producţii din categoria scurtmetraj sunt nişte ta blouri de familie, iar după cum spune Paul, unul este „mai uşor”, al său, iar celălalt, al colegului Adrian Sitaru, mai profund.
Amândouă filmele au o lungime aproximativ egală, de 15, respectiv 17 minute, la fel cum amândouă au fost foarte bine primite de publicul festivalului. „Derby” a reuşit să smulgă hohote de râs sălii, iar regizorul, însoţit de actorii Bogdan Vodă, Maria Mitu şi Nicolas Teodorescu, aplauze îndelungate.
„Sitaru are şanse mai mari”
Chiar dacă Paul spune amuzat că, bineînţeles, îşi doreşte să câştige un premiu cu propriul film, el crede că şansele „concurentului” Sitaru sunt mai mari. „Din punctul meu de vedere, îmi apăr propriul film şi mi-aş dori să câştige ceva, doar el este copilul meu, deci e cel mai frumos, cel mai deştept, nu?”, spune Paul amuzat. „Dar filmul lui Adrian Sitaru are un subiect mai puternic decât cel al filmului meu. Al meu este mai uşurel. Eu cred că, dacă unul dintre filmele româneşti va lua un premiu, va fi cel al lui Adrian”.
În filmul lui Adrian Sitaru, „Colivia”, avem o scenă de familie: mama (Clara Vodă), tata (Adrian Titieni) şi copilul (Vlad Vodă) dezbat soarta unui porumbel rănit pe care băiatul l-a găsit pe stradă. Acesta vrea să-l păstreze. Tatăl se opune, mama nu spune nimic. Părinţii încep discuţii, aproape paralele, legate de situaţia păsării, iar rolurile se inversează.
Tatăl insistă ca pasărea să rămână, mama spunând că e o prostie. Agitaţia stârnită în jurul acelei colivii pe care o cere copilul pentru porumbelul de pe balcon e pretextul lui Sitaru pentru a ilustra viaţa unei familii simple, a cărei dinamică este marcată de comunicarea „paralelă” dintre membrii săi. Şi filmul lui Sitaru a fost bine primit de public, la fel şi de critică. Potrivit „rivalului” Paul Negoescu, „juriul unui festival ca acela de la Berlin preferă filme cu subiecte mai profunde, ceea ce «Colivia» are”.
„Meci” la cină
În filmul lui Paul Negoescu, „Derby”, vedem o seară tipică într-o familie: mama (Clara Vodă) pregăteşte masa, fiica (Maria Mitu), de 15 ani, primeşte vizita prietenului (Nicolas Teodorescu), cu care se retrage în camera ei, iar tatăl, interpretat de Bogdan Vodă, citeşte ziarul, se uită la televizor, apoi trage cu urechea la uşa fetei.
Interpretând sunetele auzite prin uşă drept gemete, discută cam neajutorat cu soţia despre cei doi, iar la cină îl provoacă pe prietenul fiicei la o discuţie despre fotbal. Tatăl e fan Steaua, băiatul fan Dinamo şi mult mai priceput într-ale fotbalului. Acest „Derby” este câştigat de adolescent.
Dialogurile create de Negoescu sunt comice, interpretările celor patru actori excelente, iar imaginile realiste şi clare, tipice pentru regia lui Negoescu. Pentru Paul, relaţiile între oameni sunt temele principale. „Când creez un personaj, îmi aduc aportul biografic. Scriind replicile, construiesc personajele după modelul unor experienţe proprii”, spune regizorul.
„Faptul că sunt soţ şi soţie a fost un mare avantaj”
Pentru rolul feminin el s-a decis, în al doilea film consecutiv, pentru Clara Vodă, de data aceasta chiar pentru familia Vodă. „Când am scris scenariul la «Derby» aveam în minte personajele din «Renovare», Clara Vodă şi Mircea Rusu. Apoi l-am întâlnit pe Bogdan Vodă şi am realizat că s-ar potrivi mai bine in rolul tatălui din «Derby», fiind un bărbat mai musculos, fiind prin asta un clar dezechilbru de forţe în confruntarea lui cu prietenul fiicei. Şi faptul că sunt soţ şi soţie a fost un mare avantaj, ei înţelegându-se foarte uşor. E important să apreciezi şi omul, nu numai actorul”, spune Paul.
Fiind a treia oară la Berlin, Negoescu are experienţă şi cu succesul de a fi selectat în competiţie şi cu ratarea trofeului. „Am mai trecut prin asta acum doi ani, atunci nu eram în competiţie pentru Ursul de Aur, ci pentru alte două premii. În acel an a câştigat Bogdan Mustaţă, cu «O zi bună de plajă», Ursul de Aur. După decernarea premiilor am avut un gust amar, pentru că nu am luat vreun premiu, dar gustul acela s-a spălat şi m-am bucurat că Bogdan a luat trofeul, că acesta a mers în România, ceea ce ajută cinematografia românească.”
„Ar fi un lucru foarte bun pentru România să avem un premiu. Câştigând premii rămânem în discuţie, pe linia de plutire. Filmul românesc e în vogă acum. Iar un premiu este o bună publicitate, pe care nu ne-am permite să o plătim.“,
PAUL NEGOESCU, regizorul scurtmetrajului „Derby”
GENURI
Scurtmetrajul este ca nuvela în literatură
Tânărul regizor Paul Negoescu, care este şi directorul fetivalului de scurtmetraj Timishort, crede în genul acesta de film. „Eu nu cred că scurtmetrajul e o specie minoră. Este ca şi în literatură, unde avem romanul şi nuvela, ambele la fel de importante”.
Organizarea şi conducerea festivalului, precum şi postul de asistent universitar, la Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică, este pentru Paul Negoescu o metodă de a rămâne „treaz”.
„Sunt tineri care vin cu idei noi, cu altă energie. Există regizori care termină facultatea şi nu mai fac nimic. În mediul şcolii te împing alţii de la spate, te obligă să te mobilizezi”, spune tânărul cineast.
„Pentru Timishort aleg genul de filme care îmi plac mie, care reprezintă viziunea mea. Iar asta mă ajută mult, să rămân «treaz», procesul de selecţie a unor filme, e asemănător cu procesul de facere a unui film”, spune Paul. „Mie-mi place să organizez festivaluri. Mi se pare însă inechitabil când concurează filme care se disting cert, iar juriul decide între filme care nici nu se compară între ele”.




Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum