Tânărul Ceauşescu loveşte România interbelică din dosarele Siguranţei

Toate detaliile transpar în trei dosare (accesibile făcând click pe fotografiile de mai jos), întocmite de diverse instituţii ale ordinii legale din România interbelică, prezentate în exclusivitate de organizaţia civică Miliţia Spirituală. Cercetătorii Mihai Burcea şi Mihail Bumbeş spun că dosarele au fost utilizate, ulterior, de aparatul de propagandă al PCR pentru a glorifica trecutul revoluţionar al tânărului Ceauşescu.

Însă, mai degrabă decât să fie o mostră a patosului socialist dovedit de viitorul dictator, dosarele arată că, înainte de epoca Securităţii, în România a funcţionat un mecanism represiv similar. Siguranța nu evita să interogheze şi să aresteze minori, chiar Nicolae Ceauşescu fiind o victimă a acestei practici.

Pe de altă parte, în privinţa sa poliţia politică a lui Carol al II-lea nu s-a înşelat. Tânărul inofensiv şi speriat din 1933 avea să devină peste ani cel mai dur tiran din spatele Cortinei de Fier. Semnele începuseră oricum să apară încă din perioada în care agenţii Siguranţei îl filau zi şi noapte.

Iată o mostră de ceaușism timpuriu, din septembrie 1944: “Tovarăşi, ora eliberării a sosit! Eliberarea ne-a adus-o Rusia Sovietică, acele popoare libere şi fericite cărora banda lui Antonescu le-a declarat război. Nu trebuie să ne purtăm cu mănuşi cu aceşti criminali care ne-au supt 4 ani şi astăzi caută să boicoteze interesele noastre. Trebuie să terminăm odată cu aceşti criminali. Pentru aceasta trebuie să se înfiinţeze gărzi bine înarmate care să cureţe fără milă pe toți aceia ce sfidează lupta noastră”.

Metodele Siguranței, adoptate de Securitate

Prima sa arestare a avut loc în 1933, când avea doar 15 ani, acuzaţia fiind că răspândise manifeste cu ocazia unei greve şi îndemnase la acte de sabotaj. Condamnări succesive aveau să urmeze pentru Ceauşescu în 1936 şi 1939 pentru activităţi comuniste. Aşa cum rezultă din fişele de penitenciar aflate într-unul din dosare, acesta a fost condamnat în august 1939 la trei ani de închisoare pentru „uneltire contra ordinii sociale”.

Interesant este faptul că, în baza aceluiaşi articol din Codul Penal, au fost condamnate în anii ’50 şi ’60 câteva zeci de mii de cetăţeni care îşi exprimaseră opoziţia faţă de regimul comunist pe diferite căi: luptă armată, manifestaţii, bancuri, propagandă anticomunistă sau literatură interzisă.



Mai mult, aşa cum rezultă dintr-o adresă din august 1943 a Corpului detectivilor din Direcţia Generală a Poliţiei, Nicolae Ceauşescu urma să fie internat administrativ în baza unui ordin ministerial, deşi îşi ispăşise pedeapsa penală. Acelaşi procedeu al internării într-un lagăr aveau să-l folosească şi comuniştii în cazul deţinuţilor politici.

• Un raport al Siguranţei din 14 august 1939, referitor la o manifestaţie comunistă care a avut loc la o serbare a lucrătorilor din industria pielăriei, notează că pe stadionul Ministerului Muncii din Parcul Veseliei fusese aleasă ca „Regină a Muncii” Lenuța Petrescu, muncitoare la fabrica „Jaquard” din Bucureşti. Domnișoara era nimeni alta decât viitoarea soție a lui Nicolae Ceaușescu
  
  
• În martie 1943, dosarul de penitenciar a lui Ceauşescu include şi o ofertă de vânzare a uneltelor de cizmărie către administratorul penitenciarului Caransebeş. În anexa ofertei este prezentat un inventar cu sculele pe care viitorul preşedinte al României le oferea spre vânzare statului: o masă de brad, un dulap, un cleşte de cuie, două rigle. Preţul cerut de Ceauşescu pentru aceste scule era 5.925 lei
  
  
• Un raport al gardienilor Mihai Gheorghe, P. Vasile şi M. Ilie din închisoarea Doftana semnala faptul că „în dimineaţa zilei de 20 februarie 1937, pe la orele 8, deţinutul Ceauşescu Nicolae a început să strige cuvinte insultătoare la adresa Dvstră. (n.r. comandantul închisorii Doftana) şi pe noi făcându-ne călăi şi bătăuşi, spunând că nu ştim ce facem […] Vă rog să binevoiţi a lua măsuri şi ai pedepsi fiind cei mai instigatori din secţie”