Miss Crăciuniţa, eveniment aşteptat
În restul zilelor, vor fi spectacole ale grupurilor de copii de la şcolile din Braşov. Vor fi organizate şi alte evenimente, de tipul „Serii felinarelor“ (6 decembrie), Miss Crăciuniţa - în care doamnele şi domnişoarele trebuie să arate că ştiu să împacheteze cât mai frumos un cadou, să aibă un costum cât mai frumos şi să ştie să colinde – sau concursul în care copiii vor primi premii pentru cel mai frumos zâmbet către Moş Crăciun.
Organizatorii şi-au propus şi o acţiune de binefacere şi chiar omologarea recordului mondial pentru cel mai mare număr de „Moşi Crăciun“ pe gheaţa unui patinoar, record pe care speră să-l stabilească şi cu ajutorul braşovenilor. „Am vrut să aducem şi la Braşov o tradiţie veche de sute de ani în Germania, care apoi a devenit celebră în întreaga lume. Târgul din Nurnberg este cel mai cunoscut, el fiind copiat de-a lungul timpului din Statele Unite până în Japonia“, a declarat Christian Macedonschi, unul dintre organizatorii de la Clubul Economic German.
„Braşov, oraş de poveste”
Târgul de Crăciun se desfăşoară în perioada 5 decembrie 2009 - 5 ianuarie 2010 la Arenele Olimpia, fiind organizat de Food Bar Consult Braşov, în parteneriat cu DWK - Clubul Economic German şi Consiliul Judeţean Braşov.
Problema braşovenilor va fi să aleagă între prima seară de Târg de Crăciun la Olimpia şi prima seară de „Braşov - Oraş din Poveste“, eveniment organizat de primărie şi inaugurat la aceeaşi oră, tot pe 5 decembrie, odată cu aprinderea luminilor din bradul aşezat în Piaţa Sfatului.
Miercuri, 02 Decembrie 2009. 0 vizualizări, 0 comentarii, 0 voturi
Târg de Crăciun după model nemţesc, la Braşov
După Oktoberfest, Braşovul va avea şi un Târg de Crăciun după model german. Începând din 5 decembrie, 42 de căsuţe din lemn, pe modelul celor de la celebrul Târg de Crăciun de la Nurnberg, vor fi la dispoziţia celor care mai caută cadouri şi care pot găsi acolo o mulţime de produse specifice Crăciunului.
Târgul va putea fi şi o atracţie pentru petrecerea timpului liber, pentru că se vor găsi şi preparate culinare specific româneşti, nemţeşti, elveţiene sau ungureşti, dar şi trei reni de care să se bucure copiii. În fiecare sâmbătă, participanţii vor avea parte de concerte (prima sâmbătă fiind rezervată Band-ului lui Horia Brenciu), urmate de „discotecă pe gheaţă“ la patinoarul Olimpia.
- Recomandă
- Dimensiune text
- Tipareste
- Comenteaza
- Conversie PDF
Trimite pe:








Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum