Foto: Adi Pîclişan
Concurs de bogracs
Participanţii la „Târgul internaţional de toamnă” de la Jimbolia vor putea asista şi la un inedit concurs de gătit, la care a fost invitat şi primarul oraşului, Kaba Gabor, cel care a câştigat, recent, premiul cel mare la „Festivalul papricaşului şi al vinului” de la Buziaş. Bucătarii vor găti „bogracs”, o mâncare tradiţională maghiară, asemănătoare gulaşului, preparată la ceaun.
Organizatorii vor lansa în cadrul târgului mai multe produse tradiţionale care vor fi reunite, în viitor, sub acelaşi brand regional, “Banaticum”.
Zilele Dovleacului, la Kikinda
La 40 de kilometri de Jimbolia, în Serbia, de vineri până duminică au loc „Zilele Dovleacului”. Leguma portocalie sau verde pal este simbolul oraşului Kikinda, astfel că în acest sfârşit de săptămână, producători de dovleac din toată Serbia se adună pentru a se lăuda cu producţia din acest an. La final, promit organizatorii, se va premia producătorul celui mai greu dovleac şi al celui mai lung, iar pe toată durata sărbătorii, femeile vor pregăti pentru vizitatorii festivalului prăjituri, dulceaţă şi alte bunătăţi care au ca materie primă miez de dovleac.
Potrivit reprezentenaţilor Consulatului General al Serbiei la Timişoara, sărbătoarea cu dovleci de la kikinda împlineşte în acesta an un sfert de veac de existenţă. „Zilele Dovleacului reprezintă o manifestare cu tradiţie pentru Kikinda, o legătură între trecut şi viitor. Organizatorii aşteaptă participanţi şi vizitatori din România, Ungaria, Slovenia, din toata Serbia şi din Bosnia-Herţegovina, ceea ce, de multă vreme, îi conferă acestei manifestari un caracter internaţional”, a declarat Dragomir Radenkovic, consulul Serbiei.
Cel mai apropiat punct de trecere a frontierei dinspre România spre Kikinda este la Jimbolia. Acesta e deschis permanent, iar accesul în ţara vecină se poate face prezentând paşaportul sau cartea de identitate.







Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum