Taxa de autostradă dublează drumul până la mare

Autor: Feri Predescu, Simona Diaconu

Decizia autorităţilor de a introduce de astăzi taxa de intrare pe Autostrada Soarelui a bulversat traficul în zona Cernavodă, cozile de maşini având câţiva kilometri lungime.

Distanţa dintre Feteşti şi Cernavodă, de doar 16 kilometri, a fost parcursă în mai mult de o oră. La ora 7.02, când au coborât barierele, şoferii au fost luaţi prin surprindere, iar o şoferiţă a trecut, „ca-n brânză”, şi a făcut praf o barieră. Cabinele de taxare sunt înalte, iar şoferii autoturismelor mici sunt nevoiţi să iasă din maşină pentru a da banii şi a primi bonul.


Nemulţumirea era generală, mai ales în rândul turiştilor supăraţi că autorităţile au introdus taxa în plin sezon estival. Un şofer de microbuz, care merge pe autostradă de 2-3 ori pe zi înjură fără nicio perdea, destinatarii cuvintelor de duh fiind preşedintele Băsescu, premierul Boc, dar şi alţi oficiali. „Dar ce să fac, trebuie să plătesc, ce să facem, să le dăm cu ranga în gură?”, spune revoltat şoferul de maxi-taxi.
 
Un pic mai încolo, un şofer de TIR obosit aşteaptă la rând cu milionul în mână şi dă din cap a lehamite. „Avem banii pregătiţi numai că vedeţi şi dumneavoastră ce încet merge, avem treburi urgente la Bucureşti”, se aude vocea unui bărbat indignat de la volanul unei Dacii.

Şeful secţiei Drumuri Naţionale Feteşti, inginerul Manuela Avram, nici nu îndrăzneşte să se gândească la ce va fi în weekend. „Sperăm că traficul se va desfăşura în condiţii normale, dăm drumul la toate casele de taxat”, spune Avram.

Pe de ală parte, introducerea taxei de barieră ridică şi alte probleme. „Pompierii, Salvarea, poliţia, coloanele oficiale, serviciile speciale aflate în misiuni merg pe acelaşi flux cu celelalte autovehicule. Aşteptăm ca această problemă să se rezolve”, atrage atenţia Ion Ilinca, şeful Poliţiei Autostrada Soarelui. În plus, nu au fost luaţi în calcul nici localnicii din Feteşti care fac naveta şi care acum sunt obligaţi să plătească 500 de lei lunar pentru a trece dincolo de bariere.

16 kilometri într-o oră

În scurt timp de-o parte şi de alta a barierelor se formează cozi de cel puţin patru-cinci kilometri, iar pe porţiunea de 16 kilometri de autostradă, între Feteşti şi Cernavodă, se circulă bară la bară timp de o oră. La ieşirea spre Cernavodă, pe DN 22C spre Constanţa, şirurile de maşini de pe ambele benzi au peste şapte kilometri lungime.

Astfel, durata drumului de la Bucureşti la Constanţa, pe Autostrada Soarelui, se dublează. Singura cale fără taxă de drum spre litoral rămâne pe ruta Autostrada Soarelui, Călăraşi, apoi cu bacul la Ostrov şi de acolo pe DN 3, spre Constanţa. Asta pentru că pe DN 2A, de la Slobozia spre Hârşova şi apoi Constanţa se plăteşte taxă la podul peste Dunăre de la Giurgeni Vadu Oii.

Biletele de maxi-taxi s-ar putea scumpi

Deocamdată, transportatorii care operează curse pe distanţe lungi şi care implică tranzitarea podului de la Feteşti-Cernavodă nu au scumpit biletele. Pentru o cursă de la Bucureşti la Mangalia, călătorul va scoate din buzunar aproximativ 57 de lei. Potrivit reprezentanţilor unei firme de transport din Capitală, taxa va fi plătită de firmă. O eventuală majorare a tarifelor nu a fost încă discutată şi este foarte probabil să nu fie aplicată în acest sezon, pentru a nu speria clienţii.

Secretarul Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), Radu Dinescu, a explicat pentru evz.ro că firmele care operează curse pe distanţe scurte ar putea fi primele care vor majora tarifele.

“Cu cât traseul e mai scurt, cu atât impactul va fi mai mare. Poate transportatorii care lucrează pe distanţe scurte  vor majora tarifele”, a declarat Radu Dinescu.

Reprezentantul UNTRR spune că asemenea taxe sunt aplicate şi în alte state europene, cu menţiunea că “noi nu avem drumuri”.

“Taxa este legală. Noi nu cerem decât să vedem că aceşti bani sunt folosiţi pentru infrastructură”, a conchis Radu Dinescu.

Augustin Hagiu, preşedintele Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT), a declarat că a depus azi o sesizare la Comisia Europeană privind taxa de trecere a podului peste Dunăre, Feteşti – Cernavodă. Potrivit reprezentantului FORT, CNADNR ar trebui să elimine rovinieta, dacă decide menţinerea taxei de pod, deoarece podul este parte integrantă a Autostrăzii Soarelui, iar taxa de pod poate fi percepută ca taxă pe autostradă.

Începând de astăzi, cei care tranzitează podul de la Cernavodă vor scoate din buzunar între 10 lei şi 68 de lei, astfel:

  • Motociclete -  7 lei
  • Autoturisme - 10 lei
  • Microbuze şi autovehicule cu masa totală maximă autorizată sub 12 tone - 35 de lei
  • Autobuze, autocare şi autovehicule cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 12,0 tone şi cu maximum trei axe (inclusiv) - 47 de lei
  • Camioane cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 12 tone şi cu minimum patru axe - 68 de lei

    ŞTIRE PUBLICATĂ LA ORA 12:00 ŞI ACTUALIZATĂ LA ORA 15:30

    CITIŢI ŞI:
    Aglomeraţie mare pe autostrăzi şi pe DN1
    Taxa de pod sabotează litoralul
    Cum ajungi în Mangalia
  • Spune-ţi părerea!

    • Nici un mesaj postat până acum

    Lasă un comentariu

     

    Trimite pe:

    • Yahoo! Messenger
    • Altele