Taximetrist ucis în Capitală

Un bărbat în vârstă de 51 de ani, care îşi plimba câinele în sectorul 6 a luat la bătaie un taximestrist al companiei Tess Taxi pentru că nu i-a acordat prioritate, potrivit comisarului Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, citat de Mediafax. Taximetristul agresat a murit la spital.

"Un pieton i-a dat cu palma, cu pumnul în parbriz. Şoferul nostru a deschis portiera să întrebe de ce dă cu pumnul în geam. Acel pieton i-a smuls portiera. De aici a început un întreg scandal", a declarat preşedintele companiei de Taxi, Remus Nedelcu, potrivit Realitatea TV.

"Am ajuns la un minut acolo. L-am văzut pe coleg foarte afectat cu dureri toracice, bătut pur şi simplu. Bătut de mai multe persoane", a declarat un martor, citat de aceeaşi sursă.


La scurt timp, la locul incidentului a ajuns şi un echipaj al Secţiei 20 de Poliţie. Oamenii legii le-au spus celor doi că pot face plângere. După stingerea conflictului şi plecarea poliţiştilor, taximeristului i s-a făcut rău. A fost dus la spital, însă medicii nu l-au mai putut salva.

Taximetristul Alexandru Mihai în vârstă de 41 de ani a suferit un traumatism toracic, urmat de un stopt cardio-respirator.

Agresorul riscă între 2 şi 7 ani de închisoare.

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele