TEODORA VASÂLCA: Căruţa numită România

Sigur, e mult mai simplu să cauţi să-ţi distrugi adversarul decât să-ţi baţi capul cu o strategie constructivă. În atâţia ani de libertate, nu am învăţat că nu moartea caprei vecinului o va face pe a noastră mai grasă, ci, dimpotrivă, dezvoltarea fiecăruia ne face mai puternici. Criza pe care o va declanşa întârzierea banilor de la FMI este doar vârful aisbergului. Dedesubt, e un monstru pe care noi l-am creat, şi nu „contextul internaţional”.
 
Timp de 20 de ani, am permis politicienilor să „ne mintă frumos”. Lipsa noastră de reacţie a ajuns atât de departe, încât candidaţii la fotoliul de preşedinte nu se mai obosesc să se prefacă interesaţi de salvarea ţării. Sau minciuna politică a ajuns atât de nesimţită încât am ajuns să ni se servească “autostrăzi suspendate”.

În ultimele luni, nu am văzut niciun partid să pregătească drept temă de campanie un plan rezonabil de a scoate România la liman. Am văzut doar declaraţii aruncate ici-colo de oameni care nu au nicio treabă cu economia. În spatele acestora stă doar o strategie de imagine.
 
Puse cap la cap, toate aceste discuţii n-au nicio logică. În plină campanie electorală, prilej de noi promisiuni, politicienii ne arată din nou că nu sunt în stare să respecte nici angajamentele luate deja. Or, FMI a spus-o clar: acordul nu este cu niciun partid politic sau cu un guvern, e cu România.

Unde sunt specialiştii fiecărui partid, care să se strângă la o masă pentru a găsi soluţii comune de a rezolva urgent problema? Într- o companie privată, la serviciu, nu ai voie să ai „orgolii” personale, pentru că trebuie să faci treaba să meargă lucrând cot la cot cu ceilalţi. Decât să vopsim gardurile cimitirelor iarna din banii publici, mai bine orientăm aceste fonduri acolo unde li se poate aduce valoare adăugată.

Parlamentarii n-au scos o vorbă despre diminuarea voluntară, temporară, a salariilor proprii, aşa cum au făcut mulţi manageri de companii private. Cureaua trebuie strânsă din toate părţile. Deocamdată, în sectorul privat s-a strâns cât s-a putut. Se mai poate strânge şi din altă parte? Cu siguranţă că da. Dar asta ar însemna să punem deoparte ambiţiile, să o lăsăm mai moale cu disputele politice - când ţi-e foame sau eşti bolnav nu îţi mai arde de palavre.

Încă s-ar mai putea salva ceva. Însă pentru asta specialiştii trebuie lăsaţi să-şi facă treaba, iar clasa politică ar putea să-şi retragă, măcar pentru o bucată de timp, neamurile din fruntea companiilor strategice din economie sau „sponsorii” de partid aflaţi în funcţii decizionale prin ministere!
 
E atât de penibilă dezbaterea politică în ultimul timp, încât nu mai am nicio opţiune pentru vreun candidat la preşedinţie. Voi vota însă cu cel care va întinde primul mâna celorlalţi. Sper să vină odată şi acest moment.