Pauză de relaxare de 10 minute
Evaluarea va avea loc în data de 9 mai la clasa a IV-a, în 16 mai, la clasa a VI-a, iar la clasa a II-a pe 22 şi 23 mai. Testarea va începe la aceeaşi oră în toate unităţile de învăţământ selectate. Elevii vor da testele chiar în sălile unde învaţă şi vor avea o pauză de 10 minute, după ce termină prima parte a lucrării.
Adică după 40, respectiv 45 de minute de minute, pentru cei mai mari. Şi, ca la orice test naţional, şcolarii nu vor putea avea la ei manuale, dicţionare, sau notiţe care ar putea să îi ajute la rezolvarea testelor. De asemenea, sunt interzise şi calculatoarele ori telefoanele mobile.
Elevii clasei a II-a vor fi testaţi la citire şi artimetică, în timp ce copiii din clasele a IV-a şi a VI-a vor susţine teste la limba română, matematică şi ştiinţe. Ei vor demonstra cât de pregătiţi sunt la aceste materii, cât de bine îşi dezvoltă în scris ideile sau cum reuşesc să facă introducerea şi cuprinsul unei compuneri.
"Ar trebui văzut cât putem din programă. Este cam încarcată. Am putea descoperi că jumătate din elevi nu pot să parcurgă întreaga materie. Ea se face la clasă, dar poate nu o reţin din cauza aglomerării. Pentru că ea cuprinde multe teme şi nu poate fi asimilată", crede Adrian Stoica, de la CNEE.
Strategii după rezultate
Rezultatele obţinute de elevi vor ajuta la realizarea unui scor mediu naţional al performanţelor elevilor şi vor fi folosite ca bază pentru realizarea unor cercetări a învăţământului primar. În cazul copiilor de clasa a II-a rezultatele testelor vor fi incluse într-un portofoliul educaţional al elevului, iar părinţii vor afla care este stadiul la care se află copilul lor.
"Elevii nu vor ştii cât au primit. Se vor lua lucrările, se corectează si se vor trage concluziile la modul global. Se va putea vedea, în general, unde sunt deficienţe, dacă sunt probleme la socotit, citit, dar nu pentru fiecare elev. Ideea e de a îmbunătăţi programele", mai explică Adrian Stoica. În cazul celor de clasa a VI-a, se va întocmi un plan individualizat de învăţare, precum şi preorientarea către un anumit tip de liceu.
"Elevii nu vor şti ce notă au primit. Se vor trage concluzii la nivel global."
ADRIAN STOICA, Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare









Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum