The Economist subliniază că ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a fost înlocuit cu fostul ministru pentru Integrare Europeană, în încercarea de a mări absorbţia fondurilor europene, pe care Berceanu a recunoscut că îi este "prea greu" să le obţină. "În majoritatea ţărilor foste comunistem fondurile europene sunt cheltuite în special pe drumuri şi aeroporturi", comentează publicaţia, amintind că reţeaua de căi ferate a României este într-o stare "îngrozitoare", iar construcţia de autostrăzi a fost oprită.
Sâmbătă, 04 Septembrie 2010. 976 vizualizări, 11 comentarii, 2 voturi
The Economist: Remanierea Guvernului român, o gală a premiilor Oscar
Remanierea Guvernului român este comparată cu o gală a premiilor Oscar pe blogul săptămânalului britanic The Economist. Publicaţia comentează că principalul motiv al acestei schimbări este moţiunea de cenzură cu care Guvernul este ameninţat de opoziţie, informează Mediafax.
"A fost ca o ceremonie de Oscar. Unii dintre câştigători au fost surprinşi, chiar emoţionaţi până la lacrimi, dar foarte bucuroşi că au fost consideraţi merituoşi", se poate citi pe blogul publicaţiei britanice.
Este puţin probabil însă ca această remaniere să rezolve lupta internă din interiorul Partidului Democrat Liberal, susţine publicaţia. Principalul motiv pentru care premierul Emil Boc a efectuat aceste schimbări a fost evitarea votării unei moţiuni de cenzură cu care Guvernul său este ameninţat de opoziţie.
- Recomandă
- Dimensiune text
- Tipareste
- Comenteaza
- Conversie PDF
Trimite pe:








Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum