Tipuri de văl islamic care îi deranjează pe europeni | FOTO

Parlamentul francez va dezbate proiectul de lege care solicită interzicerea purtării în public a vălurilor islamice care acoperă întrega faţă, scrie BBC.

Noua legislaţie ar interzice purtarea niqab şi burka (burqa), două dintre tipurile de văl islamic. Dacă primul lasă liberă zona ochilor, al doilea acoperă toată faţă, vederea fiind asigurată de mici orificii în văl.

Amenzi de 150 de euro

Dacă se adoptă, femeile care vor încălca legea vor primi amenzi de 150 de euro. Amenzi şi mai mari îi aşteaptă pe bărbaţii care îşi forţează soţiile sau surorile să poarte cele două tipuri de văl.

Un prim vot asupra proiectului va fi organizat săptămâna viitoare, dar votul decisiv, al Senatului, este programat pentru luna septembrie. Franţa nu ar fi primul stat european care interzice vălul islamic în public: camera inferioară a Belgiei a interzis deja vălul, iar, în Spania, numeroşi parlamentari susţin măsura.

După inaugurarea unei moschei în Paris, premierul Francois Fillon a spus că purtătorii de burka "deturnează Islamul", motivând că occidentalii asociază ascunderea feţei cu apartenenţa la o sectă. În Franţa, circa 2.000 de femei poartă niqab sau burka (burqa).

FOTO: Cele şapte tipuri de văl islamic

Iată cele şapte tipuri de văl islamic. Începem cu burka şi nikab, cele care ar putea fi interzise în câteva state europene în viitorul apropiat.



Burka (burqa)
este cel mai restrictiv dintre vălurile islamice. Acoperă întreaga faţă şi întreg corpul. Femeia vede doar prin intermediul unor orificii în material, realizate în zona ochilor. FOTO: Steve Ecans, Flickr



Niqab
este un văl pentru faţă, care lasă liberă doar o mică zonă a feţei, cea din jurul ochilor. La aceasta, poate fi adăugat un văl doar pentru ochi, astfel încât devine aproape o burka. Niqab este purtat împreună cu un accesoriu care acoperă părul, asemănător unei năframe. FOTO: Steve Evans



Hijab
ul lasă liberă întreaga faţă, dar acoperă părul şi zona gâtului. Aceste năframe sunt produse în diverse culori şi în diferite modele.



Al-Amira
este un văl din două piese. Una dintre piese este strânsă pe cap, iar a doua, mai largă, o acoperă parţial pe prima şi lasă liberă doar faţa.



Shayla
este o năframă lungă şi de dreptunghiulară, foarte populară în regiunea Golfului. Este petrecută pe creştet şi înfăşurată în jurul umerilor. Bărbia şi gâtul femeii pot rămâne neacoperite. FOTO: captură Youtube



Khimar
este un văl lung, care atârnă până la talie sau chiar până la genunchi. Acoperă complet părul, gâtul şi umerii, dar lasă liberă întreaga faţă (inclusiv bărbia).



Chador
, purtat în public de femeile iraniene, este o mantie care acoperă întregul corp, lăsând liberă doar faţa. Sursa descrierilor - BBC News

Taguri:val islamic

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele