TISMĂNEANU:Un mesaj pentru Valentin Ceauşescu: Revoluţia nu a fost o mizerie

Acum câţiva ani, am stat de vorbă cu Sergo Mikoian, fiul lui Anastas Mikoian, ani de zile membru al Biroului Politic al CC al PCUS. Sunt amic cu Nina Khrushcheva, nepoata lui N. S. Hruşciov, care predă acum la New York University. Ar fi o aberaţie de tip stalino-fascist să legăm destinul copiilor de acela al părinţilor ori al bunicilor. Dar, am mai spus-o, biografiile contează şi trebuie cunoscute.

Valentin a făcut eroarea de a accepta să devină membru supleant al CC al PCR la Congresul al XIV-lea din noiembrie 1989, sinistrul conclav pe care l-am numit atunci congresul ruşinii şi disperării. Valentin Ceauşescu nu este politolog, nu cred că a citit cărţile clasice despre teoria şi practica revoluţiilor moderne.

Este un fiu afectat, lucru absolut normal, de asasinarea părinţilor săi în urma unei farse judiciare, un pseudo-tiranicid, de fapt ultimul show-trial stalinist din Europa. Este evident revoltat, din nou pe bună dreptate, de cinismul nomenklaturiştilor care au orchestrat şi au profitat de lichidarea fizică a părinţilor săi.

Am însă câteva probleme cu ceea ce spune el în interviul din Irish Times, reluat pe Hotnews. În primul rând, Nicolae Ceauşescu însuşi a creat condiţiile pentru revolta civică anticomunistă care a izbucnit la Timişoara pe 16 decembrie 1989. Nu Gorbaciov, ci Ceauşescu împreună cu clica sa, a constrâns românii, indiferent de originea etnică, să trăiască în mizerie morală şi materială.

Revoluţia care a demarat la Timişoara nu a fost o mizerie, ci o renaştere spirituală şi morală a unei naţiuni batjocorite. Mizeria a constat în deturnarea, confiscarea, manipularea acestei mişcări revoluţionar-civice anticomuniste de către junta condusă de Ion Iliescu, Petre Roman, Victor Atanasie Stanculescu, Silviu Brucan, N. S. Dumitru, Gelu Voican Voiculescu şi ceilalţi uzurpatori ai revoluţiei.

În al doilea rând, revoluţia a fost paşnică. Violenţa a venit din partea regimului comunist condus de Ceauşescu, soţia sa (şefa cadrelor partidului) şi locotenenţii lor: Manea Mănescu, C. Dăscălescu, Ion Dincă, Gh. Rădulescu, Iulian Vlad, Emil Bobu, Ion Coman, Const. Olteanu. Faza următoare a violenţei a fost direct legată de provocările organizate de succesorii lui Ceauşescu, probabil în colaborare cu sovieticii.

Deci, revoluţia nu putea fi calmă, paşnică, de catifea, pentru că staliniştii români erau diferiţi ca formulă ideologică de colegii lor din celelalte state din Est. Ceauşescu (aici cred că Valentin îmi va da dreptate) credea cu ardoare în miturile comuniste. Un Jivkov ori un Honecker erau de mult lămuriţi. Nicolae şi Elena Ceauşescu au murit cântând imnul solemn al proletariatului revoluţionar, Internaţionala.

Ion Iliescu, principalul responsabil de suprimarea gangsterească a cuplului Ceauşescu, este un nostalgic al metodelor bolşevice, dar nu mai crede în obositele dogme utopice. Împreună cu ciracii săi, a pornit pe calea capitalismului de pradă, a corporatismului oligarhic.

L-am cunoscut bine pe fratele lui Valentin, Nicu. Ştiu istoria acestei familii, comparabilă în fond cu aceea a familei Shehu ori Hoxha din Albania (poate ar merita să se uite peste cartea Sinistră doamnă de Fahri Balliou apărută la Humanitas), ori a familei Honecker. Aş dori să-i sugerez aşadar fiului ultimului dictator comunist al României să admită că cei peste o mie de oameni care s-au jerfit în şi pentru Revoluţie, au făcut-o cu simţăminte nobile, sperând că mizeria comunistă se va termina defintiv.