Transplantaţii au regim special: primesc gratuit medicamente scumpe. Restul - doar ce e ieftin

Transplantaţii au regim special: primesc gratuit medicamente scumpe. Restul - doar ce e ieftin

Pacienţii care au suferit un transplant vor primi de acum şi medicamentele scumpe, gratuit, după ce normele privind costurile şi prescipţia medicației de imunosupresie au fost modificate.

Noua reglementare prevede ca  prescrierea medicației pentru pacienții care au beneficiat de o asemenea  procedură trebuie făcută numai de medicii specialiști, în centrele acreditate pentru transplant.

De altfel, în adresa semnată de Ministrul Sănătății, președintele CNAS, precum şi de  directorul executiv al Agenției Naționale de Transplant  este menţionat că “unul dintre criteriile de compensare ale medicamentelor acordate bolnavilor incluși în programele naționale de sănătate este raportul cost-beneficiu.”

De asemenea, aceealaşi document spune că ”prescrierea unui medicament cu raportul cost-beneficiu maxim este condiția esențială care permite accesul echitabil și nediscriminatoriu al bolnavilor la tratamente finanțate din bugetul alocat programelor naționale de sănătate”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Întreruperea aprovizionării de medicamente a pacieţilor cu transplant poate duce şi la deces

„Se mergea pe premisa că dacă pe piaţă există mai multe medicamente cu aceeşi substanţă, se recomandă cel mai mic preţ, iar pacientul trebuia să acopere diferenţele de preţ dintre generice si medicamentele originale. Cei mai mulţi nu îşi permit. Medicaţia de imunosupresie trebuie luată zi de zi. Întreruperea  aprovizionării are consecinţe dezastruoase, care pot duce şi la deces”, a declarat pentru Evz, primvicepreşedintele Asociației Transplantaților din România(ATR), Ghorghe Tache.

Execpţia de la Ordinul 1275/2011, intrat în vigoare la 1 septembrie, se aplică doar pentru pacienţii care au suferit un transplant, indiferent de organul la care au suferit intervenţia.

Astfel, începând cu săptămâna viitoare, diferenţele de cost pentru medicaţia de imunosupresie vor fi acoperite în totalitate de Casa Naţională de Asigurări.