O gală regală, într-un decor ieftin
Principesa Margareta şi Principele Radu ai României au participat în aseară la Gală alături de principele Jean de Luxembourg şi Principele Nicolae al Muntenegrului, deoarece premiul „Piesa anului” este oferit în fiecare an sub egida şi cu sprijinul Casei Regale a României. Piesa anului 2008 a fost desemnată „Ziua perfectă”, de Antoaneta Zaharia, iar câştigătoarea a primit trofeul din partea principelui Nicolae al Muntenegrului.
Juriul final, care a acordat premiile, a fost format din scenograful Ştefan Caragiu, criticii de teatru Ileana Lucaciu şi Ion Cocora, actorul Mircea Rusu, regizorul Cornel Todea. Premiile acordate au o valoare medie de 5.000 de lei, totalul fondului pentru trofee fiind de 107.000 de lei.
Gala Premiilor UNITER a durat trei ore, cu o pauză de 15 minute şi a fost transmisă în direct, atât de TVR1, cât şi de Radio România Cultural, iar decorul a fost sărăcăcios şi improvizat ieftin, pentru vremuri de criză.
Cea de-a XVII-a ediţie a Premiilor Uniunii Teatrale a avut loc, în premieră, într-un studio al Televiziunii Române: decizia a fost luată pentru a reduce costurile galei de premiere, bugetul pentru eveniment, de aproximativ 320.000 de lei, fiind aproape înjumătăţit anul acesta.
PREMIILE UNITER
Cel mai bun spectacol
„Trei surori” – producţie a Teatrului Maghiar de Stat, Cluj-Napoca
Cel mai bun regizor
Tompa Gábor pentru regia spectacolului „Trei surori” la Teatrul Maghiar de Stat, Cluj-Napoca
Cea mai bună actriţă în rol principal
Mariana Mihuţ pentru rolul titular din spectacolul „Lear” la Teatrul Bulandra, Bucureşti
Cel mai bun actor în rol principal
Victor Rebengiuc pentru rolul Willy Loman din spectacolul „Moartea unui comis voiajor” la Teatrul Bulandra, Bucureşti
Cea mai bună actriţă în rol secundar
Valeria Seciu pentru rolul Gloucester din spectacolul „Lear” la Teatrul Bulandra, Bucureşti
Cel mai bun actor în rol secundar
Sorin Leoveanu pentru rolul Lucio din spectacolul „Măsură pentru măsură” la Teatrul Naţional „Marin Sorescu”, Craiova
Cea mai bună scenografie
Velica Panduru pentru decorul spectacolului „Boala familei M” la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”, Timişoara
Debut
Ioana Anastasia Anton pentru rolul Ofelia din spectacolul „Hamlet” la Teatrul Metropolis, Bucureşti
Teatru radiofonic
„Ionesco, cinci piese scurte” de Eugen Ionesco, regia Alexandru Dabija, la SRR Bucureşti
Premiul de Excelenţă - Olga Tudorache
Premiul pentru întreaga activitate
- Actriţă: Margareta Pogonat
- Actor: Mitică Popescu
- Scenografie: Dan Nemţeanu
- Regie: Gelu Colceag
- Critică: Alice Georgescu
Premiul special pentru muzică de teatru - Vlaicu Golcea
Premiul special pentru coregrafie în arta spectacolului - Păstorel Ionescu
CITIŢI ŞI:
UN CUPLU DE GALĂ




Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum