„Tzara şi Lenin joacă şah” la Gaudeamus

Autor: Simona Chiţan

PROGRAM. Vor fi lansate volume ale unor mari autori, ca Goethe sau Eco, dar şi titluri comerciale, ale unor vedete autohtone.

În cadrul celui mai mare salon de carte din România, care îşi deschide porţile miercuri, de la ora 12.00, la Pavilionul Central al Romexpo, cele mai importante edituri vor lansa, timp de cinci zile, titluri de o calitate excepţională, ale unor mari autori clasici sau contemporani, alături de altele aflate la cealaltă extremă, ale unor autori-vedetă.

Astfel, pe lângă volumele din literatura clasică şi contemporană ale lui Miguel de Cervantes, J.W. Goethe, Umberto Eco şi Salman Rushdie, editurile pariază anul acesta şi pe bestselleruri internaţionale.


RAO mizează atât pe volumele „Vertigo lista infinită”, al lui Umberto Eco, „Opere alese”, al lui J.W. Goethe, cât şi pe titluri comerciale, ca „Simbolul pierdut”, al lui Dan Brown, sau „Saga Amurg: Luna nouă”, de Mark Cotta Vaz.

La categoria vedetelor care încearcă scrisul, divele Mihaela Rădulescu şi Andreea Marin Bănică „se vor bate” lansându-şi în aceeaşi zi cărţile, sâmbătă, 28 noiembrie, la o diferenţă de două ore: „Nişte răspunsuri” (ora 13.00, standul Polirom), respectiv, „Pretuieşte Viaţa” (ora 15.00, standul Tritonic).

Manolescu, sărbătorit la 70 de ani printr-o serie dedicată


La împlinirea vârstei de 70 de ani, vineri, pe 27 noiembrie, Nicolae Manolescu este sărbătorit de Editura Paralela 45 printr-un set special de cărţi: un volum aniversar, „Manolescu - 70”, cuprinzând un amplu dialog cu criticul devenit septuagenar, memoriile sale sub titlul „Viaţă şi cărţi. Amintirile unui cititor de cursă lungă”, alături de un volum consacrat operei lui de către criticul Ion Bogdan Lefter.

Cărţi despre Revoluţie


Nu mai puţin de trei cărţi importante despre Revoluţie vor fi lansate sâmbătă: „Cronologia evenimentelor din decembrie 1989”, de Alex Mihai Stoenescu (ora 12.00, la RAO) „Naufragiul utopiei: Despre anul revoluţiei”, de Vladimir Tismăneanu (ora 14.00, Humanitas) şi „Strada Revoluţiei Nr. 89”, coordonat de Dan Lungu şi Lucian Dan Teodorovici (ora 15.30, Polirom).



Curtea Veche va lansa „Ghidul Dada pentru postmoderni. Tzara şi Lenin joacă şah”, de Andrei Codrescu, iar Grupul Corint scoate „Dicţionarul Explicativ şi Enciclopedic de nume proprii” şi „Jurnal secret. Dezvăluiri complete 2003- 2009”, de Alex. Ştefănescu.

La cea de-a XVI-a ediţie a târgului, accesul vizitatorilor va fi permis pe baza biletelor de intrare, în valoare de 4 lei, sau a abonamentelor valabile pentru întreaga perioadă, în valoare de 10 lei. Elevii, studenţii, cadrele didactice, pensionarii, membrii uniunilor de scriitori şi jurnaliştii au acces gratuit. Programul de vizitare este de miercuri până vineri, între orele 11.00 şi 20.00. Sâmbătă va fi deschis între orele 10.00 şi 20.00, iar duminică, între 10.00 şi 16.00.

NOUTĂŢI

Romanul pornografic al lui Henry Miller, printre cele mai aşteptate la târg





1. „Memorii ale unui bătrân crocodil", de Tennessee Williams

Editura Minerva
Preţ: 25 de lei

Unul dintre cei mai importanti dramaturgi ai secolului al XX-lea, recunoaşte că este o persoană framantată de angoase şi vicii pe care nu le ascunde. Admiţând că este o persoană extrem de ciudată, el avertizează că pe parcursul cărtii va „vorbi mult despre dragoste, atât despre dragostea carnală, cât şi despre cea spirituală”.

2. Opus Pistorum, de Henry Miller
Editura Trei
Preţ: 35 de lei
Un roman inedit al lui Henry Miller, descoperit şi publicat pentru prima oară în Statele Unite, în 1983. Romanul a fost scris între 1941 şi1942 la Los Angeles pentru un  prieten librar aflat la anaghie. Textul a fost vândut pe  sub mână câtorva celebrităţi de la Hollywood din vremea aceea. Mult timp  nu s-a ştiut mai nimic despre el, fiind considerat secret datorită caracterului sau pornografic. Textul lui Miller a ieşit la  lumina mai târziu, devenind un clasic al literaturii libertine.

3. „Vertigo lista infinită”, de Umberto Eco
Editura RAO
Preţ 139.90
După ce a lansat „Istoria frumuseţii” şi „Istoria urâtului”, Eco dovedeşte în noua antologie bogăţia infinită a enumerărilor din istoria seculară a literaturii, de la Hesiod la Joyce, de la Iezechiel la Gadda.
Lucrarea nu are doar meritul de a dezvălui o formă literară, rar studiată, cea a enumerărilor, ci ilustrează meritul artelor figurative de a sugera enumerări nesfârşite.

„Tăiţei chinezeşti”

Curtea veche va continua seria apariţiilor din colecţia Daniel Goleman, ce s-a bucurat de un mare succes cu un nou volum: „Inteligenţa ecologică”. În noua carte semnată Ma Jian, „Tăiţei chinezeşti”, China comunistă e o bucătărie în care se amestecă ingredientele unor istorii crude, anecdotice, suprarealiste. „Lebedele sălbatice” a lui Jung Chang se numără printre puţinele volume care au avut un succes internaţional atât de răsunător de la prima sa apariţie, fiind tradusă în treizeci de limbi, cu vânzări ce au depăşit zece milioane de exemplare. 

Volumul lui Andrei Codrescu, „Ghidul Dada pentru postmoderni. Tzara şi Lenin joacă şah”, este „un eseu extrem de clarificator asupra istoriei intelectuale, cât şi o meditaţie tulburătoare asupra idealurilor absolute care se transformă în alibiuri pentru tiranie”, potrivit lui Vladmir Tismăneanu. „Amestecând în mod magic sarcasmul şi seriozitatea, Codrescu ne invită să ne alăturăm râsului său emancipator, ca antidot la morocăneala scolastică şi la obscurantismul dogmatic”, explică  Tismăneanu.

„From Russia with Love”

La Editura Art, se va lansa, pe lângă colecţia „Prima dată”,  o antologie de proză scurtă rusească, „From Russia with Love”, despre tema atât spinos şi dramatic „rusească”. Printre semnatari se numără: Ludmila Uliţkaia („O iubire în rezervă”), Victor Erofeev („Masajul chinezesc”), Vladimir Sorokin („Dragostea lui Sanka”). Editura mai lansează „Casa lui Dostoievski”, de Jorge Edwards ( în colecţia „Biblioteca ideală”), „Noile mitologii”, de Jerome Garcin (în colecţia Dulapul îndrăgostit) sau volumul trei din „Istoria corpului” ( în colecţia Cărţi cardinale).

Bărbatul şi moda

Pe lângă „Cuvinte rare”, de Cristian Tudor Popescu, Polirom mizează pe „Bărbatul şi moda”, de Ovidiu Buta şi Adina Nanu, „Pastorala americană” de Philip Roth, „Omul duplicat”, de José Saramago.

„Despre doliu. Un an din viaţa lui Leon W.”, de Mircea Mihăieş, „Şi Hams Şi Regretel”, de Matei Florian, „Ultimii eretici ai Imperiului”,  de Vasile Ernu sau „Povara libertăţii. Antiteze, paradigme şi biografii moderne”, de Mihail Neamţu, se numără, de asemenea, printre titlurile pe care mizăm în această toamnă.

„Eroare judiciară”, romanul unui fost ministru al justiţiei

Romanul , „Eroare Judiciara”, apărut la Editura Trei, este o continuare a epopeii „Millennium”, semnate de Stieg Larsson. Autoarea Anne Holt, fost Ministru al Justiţiei în Norvegia, a fost numită „regina romanului poliţist norvegian”, ea inspirându-se, în cărţile ei, din cazurile  reale de care s-a lovit pe parcursul experienţei de om al legii. Titlurile scrise de Anne Holt sunt traduse în peste 25 de limbi, autoarea fiind considerată cea mai importantă scriitoare poliţistă scandinavă.



Ioana Pârvulescu lansează „Viaţa începe vineri”. Pe lângă propria carte, Vladimir Tismăneanu va lansa la standul Humanitas: „Sinistra Doamnă. Văduva dictatorului albanez Enver Hoxha”, de Fahri Balliu, şi „Povestiri despre om”, de Constantin Noica.

Doi autori importanţi Humanitas, Radu Paraschivescu şi Ioana Pârvulescu îşi vor lansa, de asemenea, propriile cărţi. „Dintre sute de clişee. Aşchii dintr-o limbă tare”, de Radu Paraschivescu, va fi  lansată în prezenţa Andreei Esca, lui Cristian Tudor Popescu şi a Lidiei Bodea. Pe lângă cartea pe care a scris-o, „Viaţa incepe vineri”, autoarea Ioana Pârvulescu a coordonat noile apariţii din colecţia „Cartea de pe noptieră”: „Curtezana” de Colette, „Fiecare femeie este un roman”, de Alexandre Jardin.

Denisa Comănescu, alături de invitaţii săi, va lansa, la Humanitas Fiction, numeroase titluri, printre care: „Jurnalul unui an rău”, de JM Coetzee, „Barbatul din gară”, de  Jennifer Johnston, „Jurnalul unui bătrân amant”, de Marcel Mathiot.

Printre noutăţile Humanitas se mai numără: „Germanofilii. Elita intelectuala românească”, de Lucian Boia, „Istoria recenta 100%. Robert Turcescu in dialog Valeriu Stoica”,  „Amintiri şi povestiri mai deocheate”, de Neagu Djuvara, „Dumnezeu numără  lacrimile femeilor”, de ex-actriţa suedeză Pia Degermark.

Tânărul Matei Pleşu îşi va prezenta volumul „Piedica de pe munte şi alte piedici de ieri şi de azi”, iar  Humanitas Multimedia va lansa audiobookul „Profesioniştii”, o serie de zece emisiuni realizate de Eugenia Vodă şi TVR.

Religiile lumii

Volumul „Religiile lumii”, coordonat de profesorul Christopher Partridge, este editat de Mladinska. Manual elaborat de o echipă internaţională de peste 70 de experţi cu autoritate recunoscută în domeniul studiilor religioase, volumul este, de asemenea, o exegeză documentată şi vie a religiilor şi a practicilor religioase. Lucrarea face o incursiune în  universul lui Homo Religiosus, studiind religia şi sacrul din diverse perspective: fenomenologică, antropologică, sociologică, psihologică.

„Antologia Granta. Cei mai buni tineri romancieri americani”

La Leda, în cadrul Grupului Editorial Corint,  vor apărea „Antologia Granta. Cei mai buni tineri romancieri americani”, „Alteţa sa cititoare”, de Alan Bennett, „Atlasul continentelor înceţoşate”, de Ihsan Oktay Anar,  „Moştenitorii”, de William Golding, şi „Femeia-oracol”, de Margaret Atwood.

„Femeia- oracol” vine la târg

„Mi-am plănuit cu grijă moartea – ceea ce n-am făcut cu viaţa mea, pe care am lăsat-o să şerpuiască în meandre de colo până colo, în ciuda încercărilor mele firave de a o stăpâni…Îmi doream să dispar pur şi simplu, lăsând în urmă doar umbra unui leş pe care toată lumea s-o ia drept realitate. La început mi-a venit chiar să cred că reuşisem”, spunea autoarea, Margaret Atwood, una dintre cele mai valoroase scriitoare de limba engleză de azi, în volumul „Femeia-oracol”, editat de Leda.

De la adolescenta obeză la femeia suplă, de la părul de un roşu aprins la cel castaniu, de la Londra la Toronto, de la relaţia cu un conte polonez la un soţ rigid, personajul cărţii, Joan Foster, îşi trăieşte multiplele identităţi. Decide să se refugieze într-un orăşel italian pentru a-şi face bilanţul vieţii. Dar, mai întâi, ea trebuie să-şi regizeze propria moarte.

La Corint, pe lângă „Dicţionarul Explicativ al limbii romane şi Enciclopedic de nume proprii”, se vor lansa şi „Bolnavi la putere”, de David Owen, şi „Bolşevicii”, de Adam B. Ulam.



La Corint Junior se vor mai lansa:  „Tunele 3”, de Roderick Gordon şi Brian Williams, „Călătorie în a cincea dimensiune” – cartea întâi din „Cvartetul Timpului”, de Madeleine L’Engle, „Academia prinţeselor”, de Shannon Hale şi „Fableheaven. Ţinutul magic”, de Brandon Mull.

Bujor Nedelcovici analizează „Scriitorul, Cenzura  şi Securitatea”

La All,  Daniel Cristea – Enache şi Dan Silviu Boerescu vor lansa miercuri „Mafalda”,  de Ioana Drăgan, în prezenţa autoarei. Vineri, la standul editurii, se va lansa „Scriitorul, Cenzura  şi Securitatea”, tema fiind dezbătută de Bujor Nedelcovici şi invitaţii săi: Ana Blandiana, Ion Bălu, Liviu Ciocârlie, Stephane Courtois, Armand Goşu, Germina Nagâţ, Lucia Hossu-Longin, Nicolae Manolescu, Dan C. Mihăilescu, Victor Rebengiuc.

„Ghidul optimistului. Ghidul pesimistului”

La Nemira,  joi, de la ora 16:30, se va lansa „Ghidul optimistului. Ghidul pesimistului”, de Niall Edworty şi Petra Cramsie, iar cartea „oglindă întoarsă” a celor două stări va fi prezentată de Radu Paraschivescu şi de Marius Chivu.

Tot joi editura va lansa „Nimicul de temut”, de Julian Barnes, iar vineri va avea loc prezentarea cărţilor universitare: „Studii de mitologie”, de Mihai Coman, „TVR. Mărire şi decădere. Televiziunea publică în România şi modele europene”, de Valentin Nicolau, şi  „Mit şi publicitate”, de Mădălina Moraru.

Noutăţi SF şi fantasy

Sâmbătă, 28 noiembrie, de la ora 15.00, la Nemira va avea loc lansarea noutăţilor SF şi fantasy: „Blaze”, de Richard Bachman (Stephen King sub pseudonim) şi „Alegerea celor trei”, de acelaşi Stephen King. Vor mai putea fi găsite la stand „Festinul ciorilor”, de George R.R. Martin, „Tărâmurile pustiite. Poveşti ale Apocalipsei”, de John Joseph Adams, „Disfuncţia realităţii”, de Peter F. Hamilton,  sau „Ucenicul asasinului”, de Robin Hobb.

De asemenea, patru titluri noi apar în colecţia „Ficţiune fără frontiere”, de la Paralela 45: un roman al fraţilor Strugaţki (ale căror opere apar de câţiva ani în traducere românească la Paralela 45), o carte aflată la limita dintre eseu literar şi proză sofisticată –  „Tapiseriile” marelui scriitor modernist spaniol Ramón Gómez de la Serna, şi romanele unor tineri scriitori contemporani ajunşi de notorietate internaţională, precum autorul american Nathan Englander  sau australianul Richard Flanagan.

 „Jurnalul” lui Radu Petrescu

Vineri, 27 noiembrie, de la ora 17.00, la standul Editurii Paralela 45 se va lansa colecţia „Capodopere ale Literaturii Universale”, prin prezentarea a încă două volume din „Integrala Cervantes”, în traducerea lui Sorin Mărculescu:  „Muncile lui Persiles şi ale Sigismundei” şi  „Don Quijote de la Mancha”.

Şi aceste două noi volume din serie, asemenea precedentelor şi a celor care vor urma, sunt deopotrivă tălmăciri de excepţie şi veritabile opere exegetice, însoţite de studii, note şi explicaţii care îmbogăţesc şi nuanţează lectura marelui autor al lui Don Quijote.

Duminică va avea loc un eveniment literar remarcabil, un nou volum din „Jurnalul” lui Radu Petrescu, „Pentru buna întrebuinţare a timpului. Jurnal 1971-1976”, ediţie îngrijită de Adela Petrescu, alături de prima reeditare a romanului „Ce se vede”, o capodoperă nedreptăţită, aparută în 1979 şi nemaireeditată de atunci.


Editura Paralela 45, care a publicat numeroase cărţi ale prozatorilor „Şcolii de la Tîrgovişte” (Radu Petrescu, Mircea Horia Simionescu, Costache Olăreanu şi Tudor Ţopa), lansează aşadar penultimul volum din jurnalul lui Radu Petrescu. Probabil cel mai amplu şi mai important jurnal al literaturii române este astfel restituit aproape în întregime (ultimul volum al jurnalului urmează să apară tot la Paralela 45).

Vişniec şi „Despre senzaţia de elasticitate când călcăm peste cadavre”

Duminică,  29 noiembrie, de la ora 12.00,  tot la standul editurii Paralela 45, în colecţia „Biblioteca românească”, se vor lansa volumele lui Matei Vişniec, „Occident Express” şi „Despre senzaţia de elasticitate când călcăm peste cadavre”, în prezenţa lui Ion Bogdan Lefter şi a Gianinei Cărbunariu.

În ultimii ani, editura a publicat sistematic noile piese de teatru scrise de cel mai cunoscut şi jucat dramaturg român contemporan, în ţară şi în străinătate.

De asemenea, la Editura Vremea se va lansa  „Istoria Bucureştilor”, de  Constantin C. Giurescu -  lucrare monumentală, o temeinică sinteză, în care alcătuirile urbei şi analiza de detaliu se îmbină cu perspectiva de ansamblu şi cu evoluţia în timp.

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele