Potrivit de cuvânt al IPJ Olt, comisar Claudia Radu, arma era deţinută legal şi era ascunsă de tatăl adolescentului într-o ladă.
"Nu cunoaştem dacă ea a fost lăsată încărcată sau a fost încărcată de către tânăr. Se fac cercetări la faţa locului pentru a se stabili cu exactitate cum s-a întâmplat tragedia", a declarat pentru RTV Claudia Radu.
Poliţiştii continuă ancheta pentru a elucida contextul în care s-a produs nefericitul incident.
Filmul bate viaţa
În octombrie 2006, un copil de 5 ani din localitatea Merei din judeţul Buzău, a fost împuşcat accidental de o fată de 9 ani. Aceasta a luat din maşina părinţilor o armă cu aer comprimat şi le-a arătat-o celorlalţi copii cu care se juca. Arma s-a descărcat din greşeală şi un fragment de plumb s-a oprit la numai câţiva milimetri de plămânul băieţelului de 5 ani. Posesorului armei i s-a făcut dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Acum un an, un băiat de 13 ani a fost împuşcat din greşeală în coapsă de prietenul său de 29 de ani. Incidentul s-a petrecut pe un teren viran din Giurgiu, unde tinerii doreau să încerce arma cu aer comprimat care aparţinea tatălui copilului. Tânărul de 29 de ani a încercat să-şi stabilească ţinta, însă, din greşeală, a apăsat pe trăgaci şi l-a rănit pe copil.
Un alt incident, a cărui victimă a fost tot un adolescent de 13 ani s-a petrecut în ianuarie 2008. Atunci o ceartă pe messenger a degenerat într-o tenativă de crimă. Tânărul de 13 ani din Galaţi comunica pe chat-ul Yahoo de mai mult timp cu un alt adolescent cu un an mai mic. Cei doi nu se înţelegeau deloc şi îşi aduceau frecvent injurii. Într-una din seri, cei doi s-au întâlnit, iar băiatul de 12 ani l-a înjunghiat cu un cuţit pe rivalul său.
Tânărul nu a fost reţinut deoarece era minor.
Ştire actualizată la ora 17:08
Joi, 26 Februarie 2009. 0 vizualizări, 7 comentarii, 0 voturi
Un adolescent a împuşcat mortal un copil de 6 ani
Un copil în vârstă de 6 ani a fost împuşcat mortal de partenerul său de joacă, un copil de 14 ani. Familia acestuia, din Piteşti, venise în vizită la rudele din comuna Tătuleşti, judeţul Olt.
Copilul piteştenilor a plecat în curtea vecină să se joace cu prietenul său de 14 ani. Adolescentul a vrut să îi arate acestuia puşca de vânătoare a tatălui său, însă, din joacă, a îndreptat arma spre copil, l-a ameninţat în glumă că îl împuşcă şi a apăsat pe trăgaci.
Pentru că arma nu era asigurată, s-a descărcat, iar copilul de 6 ani a fost împuşcat în cap şi a murit în numai câteva minute. Puşca de vânătoare intră la categoria armelor letale, iar proprietarul, tatăl unuia dintre copii, riscă pedeapsa cu închisoarea pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
- Recomandă
- Dimensiune text
- Tipareste
- Comenteaza
- Conversie PDF
Trimite pe:









Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum