Vineri după-amiază, un trecător a văzut picioarele trupului său neîndufleţit ieşind din apă. Când l-au scos, pompierii au sesizat cu stupoare că avea în spate un ghiozdan plin cu pietre. Acum, poliţiştii încearcă să afle dacă este vreo legătură între moartea Ralucăi şi cea a lui Mihai şi să afle dacă băiatul s-a sinucis sau a fost victima unei agresiuni.
“Este total neobişnuit pentru România”
Modul în care Raluca Drăguşin a ales să moară este total neobişnuit pentru România a afirmat pentru EVZ doctorul Gabriel Diaconu, psihiatru la clinica Mindcare, din Capitală.
"Faptul că s-a legat la gât înainte să se arunce este o alegere care denotă o documentare prealabilă! Această metodă este caracteristică Chinei rurale. Acolo, femeile se sinucid astfel după o dezonoare remarcabilă şi nu neapărat că suferă de o depresie sau de alte boli psihice", explică psihoterapeutul, care s-a format ca suicidolog în Canada.
Băiatul era orfan
Conform celor declarate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj, Daniel Tică, elevul a dispărut în seara zilei de 22 mai. Tatăl său a anunţat poliţia abia a doua zi. Adolescentul mai avea o lună şi împlinea 17 ani. Poliţiştii au găsit asupra cadavrului descompus actele de identitate şi carnetul de note. Pe spate avea prins un rucsac care era plin cu pietre. Data aproximativă a decesului va fi stabilită de medicii legiştii după efectuarea necropsiei.
“Am fost informată. Păcat. Mihai avea probleme în familie, din câte ştiu are mulţi fraţi şi am înţeles că mama lui a murit. La şcoală nu se manifesta într-un anumit fel, nu era trist, iar la învăţătură era mediu. Dacă este sinucidere, cred că este posibil să fi fost o influenţă de la eleva Raluca Drăguşin, pentru că de cele mai multe ori, aceste cazuri le trezesc multe idei copiilor”, a spus, vineri, Dorina Popescu, directoarea Colegiului citată de Realitatea TV.
CITIŢI ŞI:
Adolescenta Raluca Drăguşin. Sinucidere "Made in China"
Spune-ţi părerea!
Articole de rahat, sportul preferat al ziaristilor.
VIATA ARE SI EA UN SCOP !!! TU CAUTA ACEL SCOP.... SINUCIDEREA NU ESTE O SOLUTIE !!!
STOT SINUCIDERILOR !!!! VIATA ARE PRIORITATE !!!
asta e tot ce ofera Romania tinerilor de azi cateva pieetre pe care sa le pui in rucsac si sa-ti ei zilele aruncandute in lac, unde sunt oameni care sa faca cu tineri diferite seminarii de viata si sanatate, unde sunt salile de sport care sa le ocupe timpul sa nu se m-ai gindeasca la prostii? stiti unde? in buzunarele parlamentarilor nostri pe care ii votam defiecare data.
Imi pare rau pentru copii astia dezaxati; pe de alta parte, daca si generatiile mature de azi ar fi procedat la fel cand erau adolescenti, probabil ca acum am avea mai putin im.becili in Romania.
Domnule, nu esti chemat sa judeci tragediile unor copii si in niciun caz nu ai dreptul sa-i jignesti in necunostinta de cauza. Iar Raluca era chiar o eleva eminenta, cu un IQ mult superior celui pe care-l ai dumneata.
Eu folosesc piatra la constructii nu inteleg cum sinucigasii o risipesc ca orzul pe gashte...Daca vor sa se sinucida dece atata chin si rucsac ! Eu le pot da injectie letala ca la cainii maidanezi.
Cunosc un dobobou, fost ateu convins din nastere si de catre cei care trebuiau sa-I deschida ochii in lumea asta asupra binelui si al raului si care zeci de ani a \"judecat\" exact ca si tine.
si Dumnezeu nu exista pentru el,iar diavolul era ceva de ras,de se tinea cu mainile de burta atunci cind cineva ii povestea de el.
apoi,intr-o buna zi,dupa zeci de ani de ateism infumurat si bine inradacinat in fibra prostiei lui si cind numai daca deschidea pleoapa ochiului ,rahatul in care era scufundat il si manjea,( gindeste-te ca daca ochiul era in rahat,unde se aflau gura si nasul sau!) si-a pus o intrebare simpla: de ce mi se intimpla toate aceste lucruri mie? de ce stau in rahat? Cum pot sa ies?
si a cautat raspuns.........si l-a cauta la dracu! Si a facut asta fara sa stie ce face! asa ca fata dracului a vazut-o intr-un mediu in care contemporanii astia simandicosi atei si care sunt descendenti din maimuta si care-i numesc pe credinciosii crestini ortodocsi medievali,nu stiu ca aceste locasuri exista chiar sub nasul lor si ca acest mediu este foarte des frecventat de catre oameni grei cu funcii importante,im marea lor majoritate cu studii superioare si cu functii de inalta raspundere si care nu duc lipsa de nimic!!! Dar cu totii cauta ajutorul diavolului !!!
dar sa lasam asta,problema este ca dupa ce dobiboul a vazut fata diavolului,cu ajutorul milei lui Dumnezeu,mintea i-a fost deschisa si tampitul ateu plin de trufie si de ingimfarea increderii numai in propriile forte si care nu avea frica de nimic pe lumea asta si-a pus o intrebare simpla : adica,daca diavolul exista,atunci cum sta treaba cu \"povestea\" despre \"Dumnezeu\" ?!?
si atunci ratatul ala si-a dat seama ca toata viata lui pina in acel moment a fost o auto-bataie de joc inchinata diavolului,fara voia lui desigur si fara sa stie cine-l conduce ca pe un orb,pentru ca el avea convingerea ca tot ce face face din “buna lui judecata de valoare” si ca are de recuperat foarte mult si are tare mult de ranit la noianul de de pacate cu care si-a manjit sufletul! Si uite asa a priceput ca mintuirea sufletului,adica spalarea lui de pacate nu este o glumita care se spune intr-un cerc de atei swingheri ce tocmai si-au minjit nasul cu o linie si s-au pus pe zbint…….
acuma tot ce pot sa spun este ca acel fost ateu cretin si plin de sine,fata lui Dumnezeu nu o s-o vada decit dupa moartea sa,dar bine era daca credea in El mergind la Biserica si fara sa cerceteze si sa stea la “vorbitor” cu diavolul,cel care si-a batut joc de el si cu voia lui o viata intreaga pina atunci,cu toate ca in Biblie scrie : sa cauti si vei gasi,sa bati si ti se va deschide si sa ceri si ti se va da, si ca nu trebuia sa vada fata diavolului pentru ca sa se convinga de existenta lui Dumnezeu!
Acum poti sa crezi ce vrei din aceasta relatare,atita doar ca este adevarata!
Dumnezeu sa ne deschida mintea la toti pina nu este prea tirziu !
Mai frate! Cum pot sa fie cre'tini care sa scrie pagini intregi de comentarii. Pstrati-va credintele voastre pentru voi. Nimeni nu v-a cerut sa scrieti prostii pe net. Eu sunt musulman dar nu-mi scriu citate din Coran pe net.
الذهاب إلى بلدي ديك مع كل من الاقتباسات من القرآن الكريم الخاص.
citeste postarea de mai sus.........
cauta pe YouTube reportajul: # 2012 si OZN-urile #
# Descoperiri_paleontologice__confirma_creatia_1
# Descoperiri_paleontologice__confirma_creatia_2
# Descoperiri_paleontologice__confirma_creatia_-3
# Evolutionismul__desfiintat_de_geologul_John_Morris_2
# Evolutionismul_nu_are_acoperire_stintifica
# Evolutionismul_o_mare_minciuna
# Harry_Potter_Exposed_1_6_-Pagan_Invasion-Romanian_Subtitle
# Harry_Potter_Exposed_2_6_-Pagan_Invasion-Romanian_Subtitle
# -Meditation_1_5_-Pagan_Invasion--_Romanian_Subtitle_
# Oameni_de_Stiinta_spun__Pamantul_a_fost_creat___Teoria_evolutiei_-_Un_basm___Partea_1___7
# Oameni_de_Stiinta_spun__Pamantul_a_fost_creat___Teoria_evolutiei_-_Un_basm___Partea_7___7
# Pagan_Invasion_-_The_New_Age_Movement__2_5__-_Romanian_Subtitle
# Pagan_Invasion_1_5_-Halloween_Exposed-Romanian_Subtitle
# Pagan_Invasion_2_5_-Halloween_Exposed-Romanian_Subtitle
# Prof._Roger_Oakland_demonteaza_teoria_evolutiei_-1.
# __1___5___ Religie_versus_Crestinism
# __2___5___Religie_versus_Crestinism
IAR PE DISCOVERY,AMERICANII AIA CARE NU SUNT MEDIEVALI ITI TOT PREZINTA REPORTAJE NUMITE :\" FENOMENE PARANORMALE\"
OARE SI AIA SUNT CRETINI,IAR UN TARANOI DE ROMAN CA TINE ESTE INTELEPT?!
cauta pe you tube:
Descoperire stiintifica socanta (iadul) 1
Descoperire stiintifica socanta (iadul) 2
Documentar socant ! Iadul este real. 5 - 9
Documentar socant ! Iadul este real. 6 - 9
Documentar socant ! Iadul este real. 8 - 9
Documentar socant ! Iadul este real. 9 - 9
Documentar socant ! Iadul este real. 1 - 9
Documentar socant ! Iadul este real. 2 - 9
Documentar socant ! Iadul este real. 3 - 9
Documentar socant ! Iadul este real. 4 - 9
Documentar socant ! Iadul este real. 7 - 9
Efectele Telefonului mobil....
Microcipurile- implanturile viitorului (tradus)
Despre pasapoartele biometrice si permisele de conducere cu cip-Maica Ecaterina Fermo
@salontan are dreptate, mantuirea este pentru toate popoarele si credintele caci suntem toti fii lui Avraam.
intolerantza a creat razboaie si popoarele dobitoace se urasc pentru ca nu citesc si-s prosti, multi mor tot in prostia lor.
ILIESCU trebuie aruncat din avion cu un rucsak plin cu nisip in spinare !
Omului i se deschid ochii, când i se apropie sfârşitul, şi vede lumea nevăzută care se află în jurul
nostru. Vede Îngerii care se luptă cu diavolii, căci în jurul lui se află atâţia draci, câte păcate a făcut, şi atâţia îngeri, câte fapte bune a făcut.
Dacă nu s-a îngrijit în viaţă să se spovedească şi să se împărtăşească, el are toată povara păcatelor. Şi pentru fiecare păcat, stă pe om, un diavol. Acesta vede venind asupra sa, mulţime de diavoli, unul mai hidos decât altul.
Şi omul este înfricoşat, se zbate în pat, ar vorbi dacă ar putea, dar i s-a legat limba. Acum nu mai poate vorbi.
Cei care reuşesc să vorbească, cer să vină preotul, ca să se spovedească. Unii se aruncă din patul de suferinţă, de frica diavolilor, alţii îţi zic: uite iese dracul de sub pernă, uite vine peste mine; se zbate, se învârteşte în pat, aruncă lucrurile, şi este asaltat de diavoli din toate părţile.
Cei din familie, văd toată neliniştea şi spaima, dar ei nu văd ceea ce vede cel care este pe moarte. Ca să-l ajute, rudele cheamă preotul, ca să-i citească rugăciuni, iar de poate vorbi, face spovedanie, şi primeşte Împărtăşanie, şi se linişteşte.
Face Sf.Maslu, pentru iertare de păcate. După Maslu, chinurile se mai uşurează. La cei cu păcate grele se face săptămânal Sfântul Maslu. Se pot face până la 9 masluri.
Unii, care au trăit toată viaţa fără cununie cer pe patul de moarte ca să-i cunune preotul. Le face preotul slujba Sfintei Cununii, acum pe patul de moarte. Vine cu cununiile acasă, şi îi cunună, dacă muribundul mai poate vorbi. Dacă nu mai poate vorbi, nu se poate face cununia.
-Cel care toată viaţa a trăit cu dreptate,împlinind cele plăcute Lui Dumnezeu, şi s-a spovedit şi împărtăşit în toate posturile rânduite de Sfânta Biserică, spre sfârşitul vieţii diavolii îl luptă, ca să-l prăbuşească măcar în ultimul moment.
1.-Diavolii caută să-ţi arate păcatele făcute în viaţă, cât munţii, ca să te ducă la deznădejde, şi să gândeşti că nu te poţi mântui. Tu să zici: prin spovedania făcută, şi prin canonul împlinit, prin Sfânta Împărtăşanie primită, prin mila Lui Dumnezeu, păcatele mele cele multe, au fost iertate.
2.-Îţi aduce satana suferinţe trupeşti, ca să te facă să deznădăjduieşti, şi să-L huleşti pe Dumnezeu. Tu să zici:- Doamne, pentru păcatele mele pătimesc eu aceasta.
3.-Poate îţi aduc în minte gânduri de mândrie: - Uite ce fapte bune am făcut, şi ce posturi am ţinut, şi ce multe rugăciuni am făcut… Tu să zici:
- Toată viaţa m-am străduit să fac cele plăcute Lui Dumnezeu, dar nu am împlinit decât puţine, şi chiar şi acelea împlinite, nu sunt desăvârşite. Nădăjduiesc însă la mila Lui Dumnezeu, că va privi cu îndurare, la mine nevrednicul.
Unul dintre sfinţi, pe care îl luptau dracii spre sfârşitul vieţii, îi ziceau dracii: ” ne-ai biruit pe noi”, el le răspundea,” nu v-am biruit”.Când a murit, şi trecea prin vămi, către tronul Dumnezeiesc, atunci, le-a zis:
-Acum v-a biruit Hristos, cu puterea Sa.
Deci omul nu este sigur de biruinţă asupra satanei, decât după ce a murit. Cât timp este în viaţă, el poate să cadă, dar are grijă să se ridice.
Călătoria sufletuluiam văzut-o în felul următor:
Din clipa când omul moare şi până când trupuleste înmormântat, iată cum petrece sufletul cele trei zile:
O zi: Prima zi.
Sufletul când a ieşit din trup, stă 24 ore la capul celui mort, stă în picioare, şi priveşte trupul din care a ieşit; vede şi aude ce vorbesc rudele rămase în viaţă.
Oricât de păcătos ar fi un om, până la judecată, sufletul este strălucitor ca un Înger, este luminos, are chipul slavei celei dintâi. Este frumos şi tânăr, chiar dacă cel mort este om în vârstă. Numai după Judecata particulară care are loc în a 40-a zi de la moarte, dacă este păcătos se va întuneca, şi devine asemenea îngerilor căzuţi, care au devenit diavoli. Îngerii cei căzuţi, peste haina albă a strălucirii, au îmbrăcat haina neagră a întunericului.
O zi: A doua zi.
Apoi iarăşi timp de 24 de ore, Îngerul Păzitor, poartă sufletul cu el peste tot pe unde a călătorit în viaţa pământească, îi arată faptele făcute în viaţă, bune şi rele, şi-i spune: aici ai băut şi te-ai certat şi ai înjurat; aici ai furat; aici cuvinte de ruşine ai spus; aici ai vorbit de rău pe altul; aici ai fost la ghicitoare; aici ai făcut milostenie; aici ai fost la Liturghie; aici ai făcut parastas pentru cei morţi ai tăi, ca să-i scoţi din iad; aici ai cheltuit salariul pe jocuri de noroc; aici ai făcut rugăciune; aici ai miluit un sărman; aici ai fost la o vrăjitoare şi i-ai cerut să-ţi lucreze vrăji; aici ţi-ai cumpărat podoabe şi tot felul de zorzoane cu care te-ai împodobit; aici ai venit martor mincinos; aici ai apăsat la serviciu viaţa salariaţilor şi i-ai pus să muncească peste putere; aici ai ajutat o bătrână să-şi sape grădina; aici ai mutat gardul şi te-ai întins pe pământul vecinului; aici ai cumpărat lumânări, tămâie, şi le-ai aprins şi te-ai rugat la Dumnezeu; aici ai bătut un cumnat pentru avere; aici cu o femeie te-ai întâlnit şi ai curvit, etc. Aceasta se perindă cu mare viteză, pentru că merge mai repede decât gândul, şi-ţi arată cu cine ai vorbit, şi cine mai era de faţă când ai făcut fapta, îţi arată şi cu ce haine erai îmbrăcat.
O zi : A treia zi.
Sufletul trebuie să plece la Tronul Dumnezeiesc ca să se închine Lui Dumnezeu, adică sfintei Treimi. Pentru această călătorie, Îngerul Păzitor, primeşte din cer încă şase îngeri, care împreună cu Îngerul Păzitor, însoţesc acel suflet, până la Tronul lui Dumnezeu. În această călătorie, sufletul trece prin cele 24 de vămi, şi la fiecare vamă, diavolii îi arată scris tot ce a făcut omul în viaţă. Îi arată, nu numai faptele, îi arată şi gândurile pe care le-a avut. Dacă în gândul tău ai dorit răul altuia, aceasta este fapta vrăjitorilor.
La fiecare vamă, diavolii se reped să smulgă acel suflet dintre îngeri, ca să-l ia cu ei, şi să-l chinuiască. De spaimă, sufletul se ascunde Sub aripile Îngerului Păzitor. Dar Îngerii de escortă, îl apără zicând :
- Da, adevărat, a păcătuit, dar nu voi sunteţi judecătorii. Noi trebuie să ducem sufletul acesta la Dreptul Judecător.
Şi aşa trec prin cele 24 de vămi, care se află sub cerul acesta pământesc, după care începe Cerul Dumnezeiesc. De unde începe Cerul Dumnezeiesc, drumul este luminos, şi este străjuit de îngeri, care cântă, şi dau slavă Lui Dumnzeu : » Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi » ; » Slavă întru Cei de Sus Lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire » (înţelegere, armonie) « Lăudaţi pe Domnul că este bun, că în veac este mila Lui. Aleluia ! » ; « Slavă Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin !
Când ajungi la Tronul Dumnezeiesc, pe care stă Sfânta Treime, sunt de faţă : Maica Domnului, Sfinţii, Îngerii, Heruvimii, şi Serafimii care cântă : » Sfânt, Sfânt, Sfânt, este Domnul Savaot, plin este Cerul şi pământul de Slava Sa ».
La Tronul Dumnezeiesc, Îngerul păzitor, rămâne lângă acel suflet la judecată. Cei şase îngeri de excortă, merg înapoi la ceata îngerească, din care fac parte.
Îngerul păzitor, va însoţi acel suflet, în toate locurile în care va fi trimis. După judecata particulară, îngerul păzitor, nu se desparte de acel suflet. Este trimis în Rai, sau merge în iad cu acel suflet, şi îl însoţeşte până la Judecata Universală, Judecata cea de Apoi, adică Ultima. Dacă sufletul va fi trimis în iad, Îngerul Păzitor îi aduce acolo, toate pomenile cu lumânare aprinsă, pe care le fac rudele de pe pământ, pentru uşurarea situaţiei acelui suflet.
Deci, a ieşit sufletul din trup şi petrece aici pe pământ trei zile, iar în ziua a treia, merge la Tronul Dumnezeiesc, ca să se închine înaintea Sfintei Treimi. De aceea în a treia zi de la moarte, ziua când are loc înmormântarea trupului, rudele fac pomană mare, parastas, şi preotul face slujba de înmormântare, care este cea mai puternică slujbă, care se face pentru iertarea şi deslegarea de păcate a celui mort. Cei din familie, prietenii, cunoştinţele, se roagă împreună cu preotul, pentru iertarea păcatelor acelui suflet. Rugăciunile acestea, lumânările aprinse, tămâia, milostenia, pomana făcută de cei de pe pământ pentru acel suflet, ajung ca jertfă înaintea Lui Dumnezeu.
Acum, în a treia zi, sufletul fiind în faţa Dreptului Judecător, a Mântuitorului Iisus Hristos, este întrebat despre toate faptele făcute în viaţă, şi despre gândurile avute. Ţi se arată şi cele bune ale tale, şi cele rele, despre banii care i-ai cheltuit în viaţă… I-ai cheltuit pe lucruri trupeşti, ca să-ţi împlineşti nişte pofte păcătoase ca lux, bijuterii, petreceri, beţii, desfrâu? I-ai cheltuit pentru cele sufleteşti, ca milostenie, liturghii, parastase, pentru cei morţi ai tăi, ca să-i scoţi din iad ; i-ai cheltuit pe lumânări tămâie, icoane sfinte, zidirea de biserici…După ce l-a cercetat, Dumnezeu, porunceşte :
- „Duceţi sufletul acesta, şase zile în Rai !„
Şi sufletul este trimis cu îngerul păzitor, ca să viziteze toate lăcaşurile Dumnezeieşti, în care locuiesc sufletele celor fericiţi şi a celor mântuiţi, care pe pământ s-au străduit pentru a dobândi acestea. Acum sufletul vede Sânul Lui Avraam- Raiul, cu cetele patriarhilor, ale proorocilor, ale sfinţilor, ceata apostolilor, a ucenicilor, ceata ierarhilor, cetele cuvioşilor, cetele mucenicilor care şi-au dat viaţa, pentru a mărturisi credinţa în Hristos.
Vede cetele fericiţilor : cei blânzi, cei curaţi cu inima, făcătorii de pace, cei care s-au jertfit pentru stabilirea adevărului şi a dreptăţii, se întâlneşte cu strămoşii, cu rudele, cu prietenii care au murit mai de mult, să se bucure că îi regăseşte.
Lăcaşurile Cereşti sunt vizitate nu numai de cei care se mântuiesc, sunt vizitate şi de cei care se vor osândi pentru păcatele lor, la muncile iadului. Aceştia, la chinurile iadului vor adăuga, şi suferinţa că au văzut, Lăcaşurile Cereşti ale celor sfinţi, care au ascultat şi au împlinit în viaţa pământească, poruncile lui Dumnezeu. Văzând frumuseţile şi fericirea din Rai, sufletul îl roagă pe îngerul păzitor, ca să-l lase acolo în această fericire. Dar Îngerul îi răspunde :
- Nu eu, ci Dreptul Judecător Iisus Hristos, judecă şi trimite sufletele, unele la fericire în Rai, iar altele la chin veşnic în iad. Fiecare merge în locul pentru care s-a străduit în viaţa pământească.
Pentru toate sufletele, atât pentru cele care se mântuiesc, cât şi pentru cele care se osândesc, vizitarea Raiului durează tot şase zile.
O altă zi: Ziua a noua
de la moarte, sau a şasea zi de la înmormântare, după ce a văzut Raiul, sufletul vine a doua oară la Tronul Dumnezeiescşi se închină înaintea Sfintei Treimi. Aici este cercetat a doua oară. De aceea rudele pe pământ fac pomană mare în a noua zi, ca jertfă înaintea Lui Dumnezeu, pentru a uşura situaţia acelui suflet prin milostenie şi prin rugăciunile făcute de preot. Acum, Dumnezeu, porunceşte :
- Du, acest suflet să vadă iadul.
Drumul către iad este înfricoşător şi întunecos. Acum sufletul însoţit de înger este trimis să viziteze iadul, cu toate locaşurile lui de chinuire.
Vizitarea iadului durează 30 de zile, atât pentru sufletele păcătoase, cât şi pentru sufletele care s-au mântuit. Acum sufletele doar vizitează, nu se muncesc (chinuiesc), nu se ard de dogoarea iadului.
Puterea Lui Dumnezeu le fereşte neatinse de foc şi de feluritele suferinţe din iad. Îngerul păzitor luminează ca un far, spre fiecare loc de suferinţă. Fără această lumină, sufletul nu ar putea să vadă nimic, pentru că este întuneric. Cei munciţi în iad, stau în întuneric, şi nu au mângâierea de a se vedea unii pe alţii.
Fiecare se chinuieşte în singurătate. În iad, sufletul vede dintre strămoşii săi şi dintre rudele sale şi prieteni care au murit mai de mult, şi au ajuns în acel loc de suferinţă. Şi văzându-i în chinuri, sufletul se întristează.
După vizitarea timp de 30 de zile a iadului, sufletul se întoarce înapoi la Tronul Dumnezeiesc.
de la moartea sufletului este cercetat a treia oară. Acum este cea mai importantă zi pentru acel suflet. Aceasta este Judecata Particulară a sufletului. Acum Dreptul Judecător, Mântuitorul Iisus Hristos, hotărăşte unde va merge acel suflet până la Judecata Universală : în Rai, sau în iad.
Deci, 3 zile înmormântarea, plus 6 zile în Rai, plus 30 zile în iad, fac 39 zile.
În a 40-a zi, rudele de pe pământ fac pomană mare, parastas şi milostenie, şi preotul face rugăciuni, pentru a uşura situaţia acelui suflet. Tămâiază în fiecare zi mormântul aprinzând lumânări şi rugându-se lui Dumnezeu pentru a ierta şi a mântui acel suflet.
Pomana de 40 zile se face cu 2-3 zile înainte de a 40-a zi, sau măcar cu o zi înainte, ca să ajungă la Dumnezeu jertfa, înainte de această Judecată.
Pentru sufletul celui mort, rudele plătesc Liturghii pentru morţi la mănăstire, unde se face zilnic timp de 40 de zile Sfânta Liturghie. Se plătesc pentru 40 zile, dar cine poate plăteşte pentru un an.
1).- Dacă cel mort s-a străduit pentru mântuire în viaţa pământească:
s-a spovedit s-a împărtăşit, a făcut canonul dat de duhovnic pentru păcate, dar au mai rămas anumite fapte pe care nu le-a spus, pentru că nu le-a socotit ca păcate, sau anumite păcate a uitat să le spună la spovedit, prin toate aceste pomeni, rugăciuni şi milostenii, la judecata din a 40-a zi, pe acel suflet Dumnezeu îl iartă, şi intră în Împărăţia Cerurilor. Îl aşează măcar la Cei Drepţi,acest loc se află la sud şi este primul loc din Rai.
Rudele, continuînd cu pomenile şi pomenirea la Sfânta Liturghie, făcând tot ce a rânduit Sfânta Biserică pentru cei morţi, poate muta acel suflet, către est, la Cei Sfinţi, este al doilea loc din Rai.
Dacă rudele nu au făcut pomenirile şi slujbele rânduite de Sfânta Biserică, atunci acel suflet, pentru acele păcate nespovedite, merge în iad.
Sufletul poate ieşi din iad în următoarele situaţii:
a) Când se hotărăsc rudele să-i facă parastase, şi cele rânduite pentru morţi.
b) Iese din iad prin pomenirea neîncetată pe care o face Sfânta Biserică pentru cei care nu au cine să-i pomenească. Deci până la Judecata Universală iese din iad prin pomenirea Sfintei Biserici.
c) Dacă pomenele făcute de rude sunt întinate, şi nu ajung înaintea Lui Dumnezeu, atunci acel suflet, nefiind ajutat prin aceste pomene, merge în iad, sau nu poate ieşi din iad.
Pomenele sunt întinate:
a) Dacă cei ce fac pomene sau praznic pentru cei morţi au furat din alimente sau bani şinu au fost făcute cu banii obţiniţi prin muncă cinstită, aceste pomene şi praznice sunt întinate.
b) Dacă cei ce fac pomene şi praznice în ziua când le fac, sunt întinaţi cu păcatul curviei sau au avut relaţii soţ-soţie, sau femeia este necurată de necurăţie trupească sau este lehuză, păcate de beţie, de fumat şi altele acestora, atunci tot ce fac în ziua aceea este întinat.
c) Dacă au fost făcute cu părere de rău pentru cheltuială şi pentru muncă, dacă s-au făcut cu ceartă, scandal, dacă s-a dat răului şi s-a pomenit numele diavolului, pomana merge la satana, nu merge la Dumnezeu.
d) Dacă au fost oferite de cei care trăiesc necununaţi, fiindcă trăiesc în curvie, opunându-se poruncii lui Dumnezeu, pomenile nu sunt primite înaintea lui Dumnezeu ; stau pe loc, până se cunună.
2) Dacă un suflet nu s-a străduit pentru a se mântui în viaţa pământească.
Dacă cel ce a murit nu s-a ostenit de a-şi curăţi sufletului prin spovedanie şi pocăinţă şi dacă a refuzat sau a fugit de Sfânta Împărtăşanie, atunci pomenele făcute de rude, nu reuşesc să acopere mulţimea păcatelor, şi acel suflet merge în iad. Rudele trebuie să facă toate pomenele rânduite de Sfânta Biserică : de 3 zile, de 9 zile, de 3 săptămâni, de 40 zile, de 3 luni, de 6 luni, de 9 luni, de un an şi în fiecare an până la 7 ani.
Apoi timp de 7 ani se fac parastasele rânduite de Sfânta Biserică, şi se pomeneşte la Sfânta Liturghie zilnic, în mănăstire. În felul acesta îi scoate treptat din iad, şi îi aduce măcar la Cei Drepţi. Această străduinţă continuă pe pământ, până la Judecata Universală, care va avea loc la sfârşitul lumii. Momentul sfârşitului lumii îl cunoaşte numai Tatăl Ceresc. După acea Judecată, nu se mai poate schimba situaţia unui suflet, pentru că va fi veşnică, fără de sfârşit.
Zice Sfantul Simeon al Tesalonicului ca \" mai mult decat orice alta slujba, sufletele raposatilor nostri sunt ajutate dupa moarte de Sfintele Liturghii si scoaterea de miride ( particele ) pentru ei \" ( Tratat asupra tuturor dogmelor ) . Rugaciunile pentru morti se intemeiaza pe credinta, pe binefacerile aproapelui si pe incredere in pocainta celor raposati, cu care cei vii se prezinta inaintea Domnului ca o implinire a poruncii de a se iubi unii pe altii.
De vor fi mici pacatele celui mort, atunci el se foloseste de liturghiile, rugaciunile si milosteniile ce se fac pentru el, adica il iarta Dumnezeu si-l scoate afara din iad.
Iar de vor fi pacate mari si grele, pe care nu le-a spovedit in viata, atunci nu se iarta, ci numai se usureaza, caci Dumnezeu a inchis poarta raiului pentru el si nu-i foloseste la nimic, dar foloseste celor vii care le aduc cu vrednicie ( Pravila Mare de la Targoviste, 158 ) .
\" Mirida care se scoate la Liturghie si pomenirea care se face pentru cel mort, il uneste pe cel mort cu Dumnezeu si-l impartaseste cu Dansul nevazut \" ( Sfantul Simeon al Tesalonicului, cap. 6, p. 375 ) .
Foloseste inca pentru sufletele celor raposati si pomenirile care se fac la 3, la 9 si la 40 de zile ( Ibidem 162 ) .
Pomenirea mortilor se face pana la un an si pana la sapte ani.
Cel ce a murit spovedit, dar nu si-a implinit canonul, este ajutat dupa moarte de slujbele Bisericii, de rugaciuni si de milostenii ce se fac pentru el.
Iar dintre rugaciunile ce se fac pentru raposati, cele mai de folos sunt Sfintele Liturghii ( Sfantul Simeon al Tesalonicului, IX, 72; Pravila bisericeasca de Arhim. Nicodim Sachelarie si Viata repausatilor ) .
Daca cineva a murit spovedit, dar nu si-a facut canonul pe pamant, il face dincolo, in iad, si apoi este scos la odihna raiului
.
S-au sinucis sau au fost \"ajutati\" sa se sinucida?
inca unu care s-a dus la dracu. asa patesc ateii astia care nici ei nu stiu de ce le-a dat Dumnezeu viata!
Dumnezeul tau de ce nu l-a ajutat daca este asa de atotputernic, milos si intelegator ? Ar fi salvat un om pe lumea asta si un suflet (pentru cei care cred). Viata este cel mai pretioasa valoare pentru un om.
erata: \"cea mai pretioasa\"
Dumnezeul meu si al tuturor crestinilor ortodocsi ne-a dat si i-a dat viata si liberul arbitru fiecarui om de pe pamint. asta inseamna ca ori il iubesti pe DUMNEZEU si-i urmezi calea pe care ti-a stabilit-o in viata asta si esti bun faci numai bine,ori prin propria vointa te duci la dracu pentru eternitate!
toti ateii si toti ateii indracit vrajitorii si vrajitoarele sectarii ticalosi,se inchina satanei si alaiului sau. iar rezultatul este la vedere,dispret fata de cei care ii sunt loiali si credinciosi lui Dumnezeu,dispret care duce pina la genocid,infaptuirea tuturor pacatelor posibile,interzicerea practicarii religiei in scoli si in societate,intoleranta fata de credinta stramoseasca si altele.
finalul este ca mai devreme sau mai tarziu,cei care au ales sa faca rau si sa se duca la dracu,acolo ajung,in iad !
atunci cind adam si eva au fost alungati din rai li s-a spus ca o sa aiba parte si de bine si de rau si ca au libertatea sa aleaga calea de urmat in viata asta,pentru ca dupa moartea trupului ,sufletul sa stea acolo unde a ales sa stea in timpul vietii in trup. tu spui ca :\"Viata este cel mai pretioasa valoare pentru un om.\",ei iata ca pentru acest sinucigas,viata nu a insemnat nimic !
Dumnezeul meu si al tuturor crestinilor ortodocsi ne-a dat si i-a dat viata si liberul arbitru fiecarui om de pe pamint. asta inseamna ca ori il iubesti pe DUMNEZEU si-i urmezi calea pe care ti-a stabilit-o in viata asta si esti bun faci numai bine,ori prin propria vointa te duci la dracu pentru eternitate!
toti ateii si toti ateii indracit vrajitorii si vrajitoarele sectarii ticalosi,se inchina satanei si alaiului sau. iar rezultatul este la vedere,dispret fata de cei care ii sunt loiali si credinciosi lui Dumnezeu,dispret care duce pina la genocid,infaptuirea tuturor pacatelor posibile,interzicerea practicarii religiei in scoli si in societate,intoleranta fata de credinta stramoseasca si altele.
finalul este ca mai devreme sau mai tarziu,cei care au ales sa faca rau si sa se duca la dracu,acolo ajung,in iad !
atunci cind adam si eva au fost alungati din rai li s-a spus ca o sa aiba parte si de bine si de rau si ca au libertatea sa aleaga calea de urmat in viata asta,pentru ca dupa moartea trupului ,sufletul sa stea acolo unde a ales sa stea in timpul vietii in trup. tu spui ca :\"Viata este cel mai pretioasa valoare pentru un om.\",ei iata ca pentru acest sinucigas,viata nu a insemnat nimic !
Cred ca la categoria \"vrajitori \" poti linistit sa-i incluzi pe popii ortodocsi care \"cauta'' in pravidla(adica citesc viitorul) , pe popii care blestema oamenii pt. bani , apoi alta categorie popii homosexuali care se f.t in c.r unu pe altu,pe cei care care iai spagi de mii de euro pt. ungere preotilor, s a m d.
A,uitasem de popii (tot din credinta \"stramoseasca\" ) care nu vor sa retrocedeze bisericile greco-catolicilor luate cu japca in anii 40-50.
De ce crezi ca credinta \"stramoseasca\"-plina de obiceiuri care mai degraba aduc a practici voodo -este credinta adevarata?
De ce catolicismul nu este bun?
Apropo,ai auzit de Marea Schisma din 1054??
vis a vis de \"Apropo,ai auzit de Marea Schisma din 1054??\",
am studiat-o spre deosebire de tine care vrei s-o postez doar ca sa-ti faci contor la forum...........
in alta ordine de idei,ce faci tu se cheama ca-ti murdaresti sufletul cu pacate,vezi ca raul pe care-l faci ti se intoarce aici pe pamant prima data si daca nu ti le cureti tot aici,ai sa le tragi in iad pentru vesnicie !
@ateii indraciti au sezon la cazanul cu smoala !
Pt. tine faptul de a transpune pe postari faptele popilor(homosexualitate,coruptie,lupta pt. putere) ortodocsi inseamna un lucru rau??adica mai bine tacem si ne facem ca nu vedem??si lasam lucrurile sa avanseze din rau in mai rau???
Ba baiatule,a trece cu vederea raul ,inseamna ca il accepti!
Fara a avea pretentia de mare crestin (cum se pare ca te pretinzi tu ,din moment ce aperi cu atita inversunare BOR),hai sa vedem ce a zis Isus catre biserici??-DATI AFARA RAUL DIN MIJLOCUL VOSTRU!
Face BOR asa ceva??-NICI POMENEALA!!
Ca fapt divers,am un cunoscut care este preot BOR ,si mi-a spus (jur ca asa este) -DACA STIA CA ASA CORUPTIE SI LUPTA PT. PUTERE SI INFLUENTA EXISTA IN BOR ,PT. NIMIC IN LUME NU SE FACEA PREOT!!!
mergi cu dumnezeul tau inainte si lasa'ne pe noi ateii sa ne vedem de viata
in ce fel nu te-am lasat sa-ti vezi de \"viata\" ?
Si de ce ne-a dat dumnezeu viata? Spune-mi si mie te rog!
tasteaza tu pe google: SFATURI ORTODOXE si ai sa vezi ca o sa gasesti raspunsul la foarte multe intrebari pe care ti le pui!
de asemenea daca tasetezi pe google: parintele Arsenie Boca sau parintele Ilie Cleopa ,de asemenea o sa gasesti raspunsuri la intrebari pe care in ziare n-ai sa le gasesti!
Dumnezeu i-a creat pe ingeri inaintea omului.un mare numar dintre acestia au ales sa considere ca Dumnezeu nu le mai este parinte si stapin si s-au razvratit prin neascultare si atunci pentru prima si ultima data au pacatuit in cerul dumnezeiesc.
in acel moment lucifer s-a transformat in satana,adica din cel mai luminos si mai frumos inger s-a transformat in raul demonic numit satana si impreuna cu el acelas lucru li s-a intimplat unui numar enorm de mare de alti ingeri care pacatuind prin neascultarea fata de Dumnezeu si au devenit diavoli.acestia au cazut din starea lor de indumnezeire si au fost aruncati in iad lasind goale acele locuri din cerul lui Dumnezeu,cer care nu are nimic comun cu cerul pe care-l vedem noi cu ochii fizici.
ei,omul primeste viata pe acest pamint de la Dumnezeu,pentru ca traind o viata intreaga in bunatate si in iubire de Dumnezeu,sa se sfinteasca ,sa-L inteleaga pe Dumnezeu,sa- urmeze poruncile si calea pe care ne-a aratat-o prin Domnul si Mantuirorul nostrum Iisus Hristos si sa completeze locurile in cer pe care acei ingeri deveniti demoni le-au eliberat. acest lucru nu se face drogindu-te,sinucigindu-te,pacatuind in toate felurile si facind cu mult mai mut rau decit diavolii care nu au trup fizic si care nu pot sa-si satisfaca poftele trupesti pacatuind asa cum o fac oamenii care nu au nici credinta si nici dragoste de Dumnezeu.
Asa zisele raspunsuri sunt pt. naivi, un om rational nu poate fi convins cu asfel de minciuni si argumente subtiri.
La fel cum un musulman este convis de iman ca a lor credinta este Ok la fel si tu.
Pleci de la convingerea ca Alah exista, ca mahomed este profetul, restul sunt doar reglari , incat Coranul, in cazul tau biblia sa intre cat mai putin in conflict cu realitatea si istoria.
In general refuzi sa-ti pui intrebari care ti-ar afecta credinta.
Stii care este cel mai destept sfat? \"NU fii prost!\"
tot e misto ca reclama facuta de EVZ primei sinucideri a avut un ecou...
este un sfat admirabil care tie ti se potriveste de minune,fara bascalie !
Da? Da de vorba piatra legata de gat ati auzit ? Ca este veche , veche ...
„Iată Eu astăzi ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binele şi răul [....] Ca martori înaintea voastră iau astăzi cerul şi pământul: viaţă şi moarte. Ţi-am pus Eu astăzi înainte, şi binecuvântare şi blestem. Alege viaţa ca să trăieşti tu şi urmaşii tăi. \" (Deut. XXX, 15,19)
Mintea şi inima omenească sunt universuri tainice în care se ascund posibilităţi şi puteri nebănuite. Uneori, datorită poverilor vieţii, în ele se declanşează mişcări uriaşe ale unor forţe iraţionale, care-l fac pe om capabil de fapte necugetate ale căror urmări nu mai pot fi reparate.
De-a lungul timpului actele de sinucidere au şocat fie prin brutalitatea cu care au fost comise, fie prin cauzele, uneori absurde, ce le-au determinat. Niciodata omenirea nu a putut înţelege pe deplin actele de sinucidere, arătând în mod aproape constant dezaprobare, dispreţ, teamă, milă sau indiferenţă faţă de acestea.
Unii oameni văd în actul sinuciderii unica şansă de a scăpa angoasa vieţii în care suntem prinşi cu toţii şi de care, cred ei, ne poate elibera doar moartea, văzută ca trecere într-o stare asemănătoare celei de nefiinţă. Pentru aceştia viaţa nu este decât un lung şir de suferinţă şi dezamăgiri, iar moartea pare singurul refugiu
Sinuciderea este o problemă socială gravă la nivel mondial, ea reprezentând o cauză importantă de mortalitate generală.
În România post-decembristă, flagelul suicidului a cuprins cu o repeziciune de neînchipuit poporul nostru creştin-ortodox. Din nefericire pentru viitorul neamului nostru, în ultima vreme, cazurile de suprimare a propriei vieţi s-au înregistrat cu precădere în rândurile copiilor şi tinerilor.
Sinuciderea adolescenţilor este un fenomen în creştere, un fenomen tragic, şi constituie a doua cauză a mortalităţii tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 19 ani, ţinând cont numai de sinuciderile declarate oficial. Suicidul în rândul adolescenţilor denotă prezenţa unei nelinişti profunde, este un strigăt de suferinţă, de disperare şi de ajutor. Dificultatea de a face faţă dezamăgirilor, conflictelor, golului interior, spiritual, lipsei de idealuri şi de planuri în viaţă, îi determină pe unii tineri să perceapă viaţa ca insuportabilă.
Lipsa de comunicare, gândul că nimeni nu-l înţelege, eşecurile îl izolează pe tânăr şi mai mult de societate şi realitate.
Instinctul agresiv creşte, iar instinctul de moarte ajunge şi el la o dezvoltare maximă.
Aici intervine momentul în care decade moral, în care vrea ca totul să se termine.
Toate aceste persoane sunt coplesite de disperare.
Şi pentru că nu întrevăd altă soluţie, suicidul devine soluţia pentru toată suferinţa lor.
Factorii care determină tentativa de sinucidere în rîndul adolescenţilor sînt: depresia, impulsivitatea, furia, supărarea, frustrările, anxietăţile, consumul de alcool şi drogurile.
Iată câteva statistici tragice:
la nivel mondial, se sinucid cca 500.000 de persoane pe an;
aproximativ 5.000 de persoane se sinucid în fiecare zi;
peste 800 de tentative de sinucidere la copii în fiecare an;
în anul 2005 s-au sinucis 2913, iar în anul 2006 şi-au luat viaţa 3187 de români;
numărul deceselor prin suicid este de patru ori mai mare în cazul bărbaţilor decât în cel al femeilor;
cei mai mulţi sinucigasi sunt bărbaţi, cu vârste cuprinse între 41 şi 50 de ani;
sinuciderea constituie a treia cauză a mortalităţii ( prima fiind accidentele rutiere );
în Capitală, în anul 2006, s-au înregistrat 256 de sinucideri;
în Franţa sunt aproximativ 12.000 de sinucideri pe an, adica mai mult de o sinucidere pe oră!!;
din punctul de vedere al statutului social, nu există nici o clasă care să fie absolvită de fenomen : îşi pun capăt zilelor şi săracii, şi bogatii;
conform specialiştilor, anul 2007 ar putea fi un an record la sinucideri în ţara noastră.( Surse: IML, Ziarul ZIUA,Nr. 3957 din 16 iunie 2007, Psychology Study Group )
Noi creştinii, ştim că viaţa este darul cel mai de preţ pe care Dumnezeu, Stăpânul universului l-a făcut omului din cea mai profundă iubire, pentru ca acesta să se poată bucura deplin şi să atingă fericirea supremă a veşniciei.
A respinge acest dar, care ni s-a făcut cu dragoste spre binele nostru, este cea mai mare umilinţă la care îl supunem pe dăruitor şi semnul supremei răutăţi.
A prefera moartea şi consecinţele sale în locul vieţii şi a bucuriilor sale, chiar dacă acestea vin uneori cu greu, este nu numai o imensă nesăbuinţă din partea unui om cu judecată, dar şi trăsătura profundă a nefericirii şi a eşecului.
Lăsând la o parte cazurile, extrem de numeroase ce-i drept, de sinucideri datorate unor cauze de natură psihică, Biserica Ortodoxă consideră sinuciderea un păcat capital şi nu-i admite nici o justificare.
Nimeni nu are dreptul de a-şi curma viaţa pentru că Însuşi Dumnezeu, Izvorul vieţii, o interzice. Credinciosul trebuie să accepte această poruncă dumnezeiască in mod definitiv şi, totodată, să i se supună.
Sinuciderea este condamnată şi de conştiinţa umană comună.
Ea poate fi definită ca acţiunea de suprimare a propriei vieţi pentru eliberarea de o nenorocire pe care nu ai curajul sau puterea să o suporţi.
Acest act este blamabil deoarece încalcă porunca divină : să nu ucizi! Dacă Dumnezeu ne dă viaţă, El este singurul îndreptăţit să ne-o ia.
Astfel, în Sfânta Scriptură a Vechiului Testament citim că siniciderea nu a fost niciodată îngăduită (a se vedea Judecători IX, 54 - 57 - sinuciderea lui Abimelec; I Regi XXXI, 4- 6 - sinuciderea lui Saul; 2 Samuel XVII,23 - sinuciderea lui Ahitofel; I Regi XVI, 18 - sinuciderea lui Zimri; Matei XXVII, 5 şi Fapte I, 18 - sinuciderea lui Iuda ).
În Noul Testament citim despre suicidul lui Iuda, survenit în urma vânzării Fiului lui Dumnezeu şi deznădejdii în care a căzut.
La Sfinţii Părinţi ai Bisericii aflăm aceeaşi învăţătură conform căreia păcatul sinuciderii este de neiertat.
In literatura patristică, sinuciderea este înfăţişată ca păcat mai mare decât omorul, iar Biserica nu săvârşeşte sinucigaşilor slujba înmormântării, cu excepţia cazurilor de bolnavi psihici.
Pentru un ortodox sinuciderea este, evident, un mare păcat, cel mai mare şi mai grav din câte pot exista, căci dacă în cazul celorlalte păcate există întotdeauna posibilitatea întoarcerii şi a refacerii vieţii, datorită milei lui Dumnezeu şi a capacităţii omului de schimbare, în cazul sinuciderii această posibilitate nu mai există.
Gravitatea acestui păcat constă tocmai în faptul că sinucigaşul renunţă de bunăvoie tocmai la şansa pocăinţei şi, spre nefericirea lui, la iubirea lui Dumnezeu care stă la baza existenţei.
Suicidul este, dacă se poate spune aşa, apogeul disperării, punctul maxim în care putem ajunge să săvârsim un păcat împotriva\" templului Duhului Sfânt \", atentând la darul sacru al vieţii.
Aşa cum nu ne-am ales momentul naşterii, în mod firesc, nu avem dreptul de a dispune de un moment anume al sfârşitului nostru.
Dumnezeu cunoaşte ceea ce noi nu putem vedea, El singur ştie ce e mai bine pentru a ajunge la desăvârşire, scopul pe care nu ar trebui să-l pierdem din vedere.
Sinucigaşul prin actul său nefericit i se substituie lui Dumnezeu şi se crede el stăpânul vieţii şi al morţii. Acesta este păcatul împotriva Duhului Sfânt despre care Hristos a spus că nu se va ierta nici în veacul acesta nici în cel viitor (Matei XII, 32), tocmai pentru faptul că nu mai există pocăinţă, producând revoltă împotriva lui Dumnezeu. De aceea moartea sinucigaşilor este cea mai tristă dintre toate morţile posibile.
Este un drum fără speranţă către Valea Plângerii....
Din punct de vedere creştin, sinuciderea nu este doar consecinţa unei stări de nefericire datorată unor suferinţe profunde, ci şi consecinta unei extrem de apăsătoare stări de păcătoşenie.
Iar păcatul perverteşte, degradează cunoaşterea.
Regretatul Părinte Galeriu spunea: \"Când faci abstracţie de Dumnezeu nu ai altă alternativă decât neantul\". Iar sfântul Nicolae Velimirovici zice: \"Fără Hristos, totul este întuneric şi nebunie\".
Când nu-L căutăm pe Dumnezeu ne simţim dezrădăcinaţi, uscaţi, trişti şi goi.
O lume care se depărtează din ce în ce mai mult de Dumnezeu, o lume care nu se raportează la Hristos este în agonie, în suferinţă, în boală, în pragul sinuciderii şi în umbra morţii.
Ca faptă a deznădejdii, sinuciderea dovedeşte şi necredinţă.
Punându-şi capăt vietii, omul neagă întreaga existenţă, refuză realitatea, îi neagă lui Dumnezeu însuşirea de Domn, manifestă necredinţă faţă de iubirea Lui şi purtarea Lui de grija.
Într-un cuvânt, neagă totul.
Disperarea vine din înstrăinarea de Dumnezeu.
Pentru că dacă duci o viaţă în Hristos nu poţi ajunge să te sinucizi.
Nu poţi ajunge la deprimare.
Sau, dacă ai gânduri de deprimare, te lupţi cu ele.
Te aştepţi să vină gânduri de deprimare, dar nu ţi-e teamă de ele.
Adică ştii că vor veni, crezi că Hristos te va ajuta să le depăşeşti.
Dar unii oameni ajung la sinucidere mai ales din cauza necredinţei, a mândriei, a deznădejdii, a fricii, a răzbunării şi a lipsei unui duhovnic bun.
Spre deosebire de disperarea sinucigaşului, starea creştinului aflat în suferinţă este plină de bucurie, speranţă, evlavie şi lacrimi de iubire.
Cărţile liturgice ale Bisericii sunt pline de asemenea experiente şi exprimări.
Ele amintesc, de asemenea, cuvântul lui Hristos către Sfântul Siluan Athonitul: \"Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui\".
Este aceeaşi trăire, cu o expresie diferită însă.
Creştinul adevărat crede că Dumnezeu îi poartă de grijă şi că nu îngăduie să fie ispitit \"mai mult decât poate\".
Nu doar ca îl poate izbăvi din orice rău venit asupra sa, dar îl poate şi ajuta să îl înfrunte pe acesta pentru folosul său real şi veşnic.
Indiferent însă cât de multe cunoştinţe am avea în psihologie, medicină, sociologie sau teologie, realitatea este crudă : din ce în ce mai mulţi oameni se sinucid.
Dincolo de toate explicaţiile pertinente, dincolo de cauze, motive, statistici sau analize, o tăcere adâncă şi o tristeţe dureroasă se aşterne în înimile noastre când auzim, din ce în ce mai des, de sinucideri. Încă o persoană care nu şi-a găsit sensul, încă un om care a încetat să lupte, încă un semen înfrânt pe drumul vieţii...
Oricât am încerca să înţelegem suferinţa acestor oameni poate că nu vom putea să o facem niciodată pe deplin.
Cu toate acestea, sinuciderea este o tragedie ce ne implică pe fiecare dintre noi ca mădulare ale unui singur Trup: Biserica lui Hristos.
Este important de ştiut că nu este niciodată prea târziu să intervenim.
Şi putem să o facem. Putem să ne rugăm pentru ei, putem să îi ascultăm, putem să le spunem că atunci când pare că nu-ţi mai rămâne nicio speranţă, atunci când nu-ţi mai rămâne nimic, nici o urmă de iubire, niciun lucru de care să te agăţi, nicio rază de lumină, atunci când cauţi cu disperare un semn în care să crezi şi nu reuşeşti să-l găseşti, trebuie să ştii că nu e totul pierdut, trebuie să ştii că totuşi mai există o şansă :
HRISTOS!
Şi, aşa cum frumos spune părintele Arsenie Papacioc : „ Nici o nenorocire nu înseamnă ceva şi nimic nu este pierdut atâta timp cât credinţa rămâne în picioare, cât capul se ridică din nou şi sufletul nu abdică.
Dumnezeu să trăiască în tine şi când eşti un păcătos, adică să nu te laşi pierdut de Dumnezeu.\"
Sinuciderea este deci şi drama noastră, nu doar a lor.
Şi cu siguranţă că ţine nu numai de Dumnezeu ci şi de noi toţi să schimbăm situaţia, să schimbăm lumea, şi nu o putem face altfel decât schimbându-ne mai întâi pe noi înşine şi apoi poate că vom putea să-i schimbăm şi pe ceilalţi.
În orice caz, este momentul să încercăm fiecare să fim mai apropiaţi de semenii noştri, este timpul să ieşim din universul nostru îngust şi egoist, care ne înstrăinează de cei de lângă noi şi pe ei de noi.
Destinul lor depinde de noi şi al nostru de ei, iar al lumii de noi toţi.....
Prot. Victor Mihalachi
Chinezii au copiat de la toata lumea - acum ii copiem noi pe chinezi- ce s-a intamplat cu metodele traditionale romanesti de sinucidere?
Sinuciderea, aceasta catastrofa duhovniceasca este o consecinta tra¬gica a unei crize personale acute. Sinucigasul cauta o te¬melie solida, insa nu o poate gasi nicaieri. Prin urmare, constient sau inconstient, el se lipseste de ultimul lui spri¬jin, care este viata. Printr-un asemenea gest, o astfel de persoana doreste sa nu se simta robul imprejurarilor, ci o personalitate care ia hotarari bine gandite si libere. Printre motivele care determina sinuciderea se evidentiaza motive existentiale si motive demonstrative.
Sinuciderea din motive existentiale este foarte \"ispititoa¬re\". Ea atrage prin posibilitatea de a-ti alege singur moartea, de a se simti liber, de a pune capat senzatiei de tristete chi¬nuitoare, chiar daca aceasta se face in detrimentul vietii pa¬mantesti. Cel ce sufera descopera pe neasteptate, uneori chiar inconstient, indepartarea lui de Dumnezeu. Aceasta constatare ii striveste sufletul si il face sa iasa de sub influen¬ta fatumului. Ultimul gest este de a gusta din viata in proce¬sul mortii. O astfel de persoana viseaza sa fie martorul care asista la propria moarte. El tremura in fata mortii si, ca sa in¬ceteze acest chin, incearca \"sa omoare\" moartea sufletului prin moartea trupului. Insa in zadar, pentru ca numai Hristos a fost cel care a calcat \"moartea cu moarte\".
Sinuciderea din motive demonstrative este gestul prin care omul mintit incearca sa scape de golul sufletesc, sa le demonstreze celor din jur si siesi ca este viu. Pentru aceas¬ta, el incearca sa faca ceva iremediabil: sa le descopere si sa le demonstreze oamenilor din jur propriul lui \"eu\", chiar cu pretul mortii. Logica este paradoxala: \"Eu sunt in viata si va voi demonstra aceasta chiar prin moartea mea. in ea se afla mantuirea si viata mea\".
Sinuciderea din motive existentiale si demonstrative este privita ca unica solutie a problemei complicate si de nerezolvat a sensului vietii. Iata de ce spunem ca pierderea acestui sens, care il desparte pe om de Dumnezeu, Care este Izvorul sensului (vezi Sirah 17, 5) si al vietii (vezi In. 11, 25-26), ocupa un loc de frunte printre cauzele incerca¬rii de sinucidere.
Numarul sinuciderilor creste tot mai mult, de la an la an. Sociologul Emile Durkheim mentiona ca, in a doua ju¬matate a secolului al XlX-lea, numarul sinuciderilor a crescut de 3 pana la 4, 5 ori, in functie de tara. Analizand aceste date, el a ajuns la concluzia ca motivele cele mai grave ale sinuciderilor sunt dezorientarea, slabirea relatii¬lor sociale, destramarea colectivismului, decaderea mora¬la, distrugerea religiozitatii. Iar motivele atribuite de obi¬cei sinuciderii (saracia, patologia psihica, gelozia, betia, suferintele trupesti etc.) nu sunt cele reale. Dupa Durk¬heim, radacinile sinuciderii nu sunt in dificultatile de via¬ta. Oamenii isi pun capat zilelor pentru ca ei nu stiu unde se opresc necesitatile lor si care este scopul activitatii lor. Numarul mare de sinucideri este un semn al unei nenoro¬ciri morale. in consecinta , a opri cresterea omorurilor be¬nevole nu consta numai in a usura viata oamenilor.
Savantul vedea o cale a profilaxiei sinuciderilor in reli¬gie. Dupa parerea lui, dogmele si ritualurile ii unesc pe oa¬meni. Teologia explica altfel rolul vietii. In religie se evi¬dentiaza sistemul simbolurilor, cu ajutorul carora societa¬tea ajunge la constiinta gandirii cu care este inzestrat omul ca fiinta colectiva si sociala. Este interesant de consemnat ca in cantoanele catolice elvetiene, indiferent de nationalitatea populatiei, numarul sinuciderilor este de 4-5 ori mai mic decat in alte regiuni ale tarii. \"Prin urmare, influenta religiei este atat de mare, incat intrece orice asteptare.\"
Cifra incercarilor de sinucidere, cu un final tragic este de 15 ori mai mare decat toate sinuciderile care s-au ter¬minat cu moartea. Intr-una din universitatile statului Idaho (SUA), la o consultare amanuntita a studentilor care au in¬cercat sa se sinucida, s-a constatat ca 85% nu aveau nici un scop in viata. Cu toate acestea, 93% din ei erau sana¬tosi fizic si psihic, aveau conditii bune de trai, se intele¬geau bine cu familia, participau activ la viata obsteasca si aveau toate motivele ca sa fie multumiti de rezultatele scolare. \"in tot cazul, spune Victor Frankl, nici nu se pu¬nea problema nevoilor nesatisfacute.\"
Psihologul ridica o problema serioasa: ce a putut sa de¬termine o persoana, multumita de viata, sa incerce sa se si¬nucida? V.Frankl crede ca unul din motive ar fi imposibi¬litatea de a gasi si de a realiza sensul vietii, insuficienta \"continutului de viata\" si \"eliberarea de golul sufletesc\", cu alte cuvinte, este vorba de o criza personala.
Cauza sinuciderii este atingerea nivelului maxim de sin¬guratate interioara, disperare, tristete si neajutorare. Dorin¬ta fireasca pentru viata este inlocuita cu atractia pentru moarte. Multor persoane le este greu sa traiasca jara Dum¬nezeu. Aceasta idee este clar demonstrata in Evanghelie. Dupa ce a pacatuit, Adam 1-a parasit pe Dumnezeu, din care cauza a murit mai intai sufleteste si apoi trupeste. De aceea, Hristos, rascumparand pacatul stramosului, a fost parasit de Dumnezeu in Omenitatea Sa (vezi Mt. 24, 46). Hristos a murit de bunavoie in starea de parasire de catre Dumnezeu, ca sa nu pierim noi din cauza ei. \"El a purtat pacatele noas¬tre, in trupul Sau, pe lemn, pentru ca noi, murind fata de pa¬cate, sa vietuim dreptatii: cu a Carui rana v-ati vindecat\", vesteste Apostolul Petru (1 Petru 2, 24). Sinucigasul uita si se incapataneaza sa nu-si aminteasca de Mantuitorul, de res¬ponsabilitatea pe care o are fata de El pentru darul pretios care este viata. Aceasta persoana, constient sau inconstient savarseste un pacat grav: distruge sufletul care este nemuri¬tor si il da in mainile diavolului.
In \"Jurnalul scriitorului din anul 1876\", F. M. Dostoievski prezinta monologul interior al \"sinucigasului din plicti¬seala\", al \"sinucigasului convins\", dezamagit de lume: \"Eu nu pot fi fericit, chiar si prin fericirea cea mai inalta si cea mai sincera a iubirii fata de aproapele si a iubirii lumii pentru mine, caci stiu ca maine toate acestea vor fi distruse: eu, feri¬cirea aceasta, iubirea si intreaga omenire se vor preface in pulbere, in haosul de dinainte... In calitatea mea de reclamant si de parat, de judecator si de acuzat, condamn aceasta natura care m-a creat atat de necuviincios si de obraznic pentru su¬ferinta, la nimicire impreuna cu mine... Dar, cum eu nu pot distruge natura, ma voi nimici doar pe mine, numai din plic¬tiseala de a mai indura tirania de care nu este nimeni vino¬vat\". Dostoievski a descris cu maiestrie senzatiile prin care a trecut tanarul Tolstoi in perioada cand era pasionat de Schopenhauer, - inlocuind \"realitatea vietii\" cu \"realitatea mor¬tii\". F. M. Dostoievski a sesizat ironic ca sinucigasul este \"un materialist\". Ideile acestui monolog au fost reluate mai tarziu in romanul \"Demonii\" (personajul Kirilov). Nimicirea \"omenirii, care este foarte omeneasca\" (F. Nietzsche) a reali¬zat-o ateul Kirilov cu ajutorul sinuciderii. El s-a razvratit im-potriva lui Dumnezeu, crezand ca prin moarte va dobandi asemanarea cu Dumnezeu. Ademenirea diavoleasca: \"Veti fi ca Dumnezeu, cunoscand binele si raul\" (Fac, 3, 5) a deve¬nit, sub o noua forma, simbolul civilizatiei contemporane.
In concluzie, Dostoievski afirma ca numai credinta evan¬ghelica in nemurirea sufletului umple viata de sens si prin aceasta il mantuieste. \"Taina existentei omenesti nu consta numai in faptul de a trai, ci si in pentru ce sa traim.\" Cu adevarat, \"nu numai cu paine va trai omul, ci cu ori¬ce cuvant al lui Dumnezeu\" (Lc. 4, 4).
Asadar, viata omeneasca este indreptata spre dobandirea scopului suprem pe care ni-l da Dumnezeu (vezi Sirah 17, 5) si care devine astfel centrul dumnezeiesc. Cautarea lui Dumnezeu exprima nevoia omului de a cauta sensul vietii, dorinta lui de a iesi din limitele existentei empirice, de a lupta cu pacatul si de a se forma in sensul duhovnicesc al cuvantului. Omul are nevoie de credinta in Dumnezeu, de sensul suprem si final al vietii, nu numai de cunoasterea scopurilor imediate. Sufletul nu se multumeste cu adevaru¬rile partiale, ci doreste plinatatea adevarului ceresc.
Staretul Paisie Aghioritul spunea ca oamenii \"sufera pentru ca nu inteleg sensul vietii. Atunci cand acest sens este inteles, toate lucrurile se indreapta\". Staretul iivsfatuia pe parinti sa-i ajute pe copii sa inteleaga ce este bniele, pentru ca el este \"sensul cel mai adanc al vietii\".
Nivelul sanatatii duhovnicesti este determinat de valori si sensuri, pe care le urmam in viata si in activitate. Inima noastra devine depozitul patimilor, pe masura ce ne indepar¬tam tot mai mult de Dumnezeu. Aceasta o marturisesc boli¬le, nascute din patimi, adica suferintele firii omenesti, care a cazut. Pacatul pangareste din punct de vedere moral, inde¬partand astfel harul lui Dumnezeu, asa cum fumul alunga al¬binele si mirosul greu, porumbeii. Si in concluzie: desparti¬rea de Dumnezeu, ruperea legaturii harice cu El stau la te¬melia nefericirii noastre fizice, psihice si duhovnicesti.
Daca parintii neglijeaza aceasta axioma a teologiei orto¬doxe, in mod sigur, copiii lor vor suferi de o anumita boala duhovniceasca. Desi, din punct de vedere psihologic, ei pot ramane sanatosi. Tendintele societatii contemporane sunt de asa natura, incat psihologul rus B. S. Bratusi pune diagnosti¬cul: \"Sanatos psihic, dar bolnav din punct de vedere duhov¬nicesc\". Din pacate, de cele mai multe ori, se intampla ca to¬tul sa inceapa de la golul sufletesc si de la plictiseala si se termina cu \"socul ontologic\" si cu sinuciderea. Desigur, nu exista o schema generala pentru toti. Totul este personal. Uneori, omul moare duhovniceste, ba chiar si fizic, fara sa mai ajunga la stadiul de sinucidere. Dar Dumnezeu ne scoate mereu, chiar si din incercarile de sinucidere. in numele Lui, Biblia ne propune libera alegere: viata si binele sau moar¬tea si raul, binecuvantarea sau blestemul. \"Alege viata, ne spune ea, ca sa traiesti tu si urmasii tai\" (Deut. 30, 19).
Noi preluam din invatatura lui Hristos acele idei si valori datorita carora avem posibilitatea si sansa irepetabila de a dobandi sensul vietii. Crestinismul este mantuitor, intrucat restaureaza legatura omului cu Dumnezeu. Aceasta este lu¬crul cel mai important in terapia bolilor duhovnicesti.
Vom rezuma cu un citat din Sfantul Teofan Zavoratul: \"Pacatul ataca nu doar sufletul, ci si trupul. in unele ca¬zuri, aceasta este evident, in altele, desi nu este atat de clar, totusi adevarul ramane adevar... Pacatul se savarseste in suflet si il face bolnav, dar, asa cum viata trupului vine de la suflet, bineinteles ca din cauza imbolnavirii sufletu¬lui se imbolnaveste si trupul. Singurul fapt ca pacatul adu¬ce intunericul si mahnirea ne face sa constatam ca el actio¬neaza negativ si asupra sangelui... insa cand realizam ca el ne indeparteaza de Dumnezeu, Care este Izvorul vietii, si ne pune in neintelegere cu toate poruncile, ne miram de ce pacatosul mai este inca in viata. Aceasta este mila lui Dumnezeu, Care asteapta sa ne pocaim si sa ne intoarcem la El. Prin urmare, inainte de toate, bolnavul sa se gra¬beasca sa se curete de pacate si sa se impace cu Dumnezeu. Acesta este primul pas spre insanatosire\" .
K.V. Zorin
Intr-o ROMANIE condusa de toti mediocrii \"emanati\" de ILIESCU si tziganii lui borfashi... cei destepti isi pun capat zilelor.
vad ca tu nu faci parte dintre cei destepti...!!!
Pey io mi-s securist de serviciu si-i sugestionez pe cei ca tine sa scapam de hazul vostru ca prea-i Romania plina de \"destepti\" si supradotati care ne-ncurca noua socotelile.
Pey tu esti total inutil
Eu i-as da un branci in Lacu' Tei lu ILIESCU cu un rucsak plin cu caramizi refractare ca-s mai grele si-i mai si inta-n coaste precum \"sula\" aia a lui proverbiala...
Molotov
nu te poti sinucide in jiu; s-a sinucis aruncandu-se in jiu; vai de voi
Viata se stinge ca o lumanare, mai devreme sau mai tarziu. E bine sa arda de tot, altfel, cata lumina se pierde!
Uneori ma gandesc ca oamenii tineri, buni, si nefericiti, mor pentru ca este nevoie de sufletul lor in alta parte.
Total rupt de subiect, as vrea sa vad un editorial indraznet despre Libia \"Inainte era dictatura, acum e razboi. Avantaje si Dezavantaje\"
Nu-mi place ca este tacere prea multa despre acest subiect. Nu cumva Presa slujeste Cunoasterea, Dreptatea, Adevarul, Progresul?...in visele mele
Sinuciderea este curmarea vieţii proprii. Animalele nu se pot sinucide deoarece ele nu sunt conştiente misiunea faţă de trupul în care trăiesc şi de rostul lor în această lume şi în viata viitoare. Sinuciderea este cel mai mare păcat fată de sine, căci prin ea omul îşi închide definitiv calea spre pocăinţă. Sinucigaşul dă dovadă de necredinţă sau o credinţă bolnavă (Judecători 9, 54 - 57 – sinuciderea lui Abimelec; 1 Regi 31, 4- 6 – sinuciderea lui Saul; Matei 27, 5 şi Fapte 1, 18 – sinuciderea lui Iuda); păcătuieşte contra trupului său care este biserica Duhului Sfânt (1 Corinteni 6,19; Romani 14, 8-12), şi deci nu mai are iertare nici în lumea aceasta, şi nici în cea viitoare. De aceea, sinucigaşului nu i se mai poate face nici un fel de slujbă şi nici nu se îngroapă în cimitir cu cei credincioşi.
Problema înmormântării sinucigaşilor s-a mai luat în discuţie de-a lungul timpului. În această privinţă, Biserica Ortodoxă are un punct de vedere bine precizat. Dacă în privinţa incinerării Biserica nu are un canon expres care să interzică acest lucru, faptul se datorează apariţiei sau, mai bine-zis, introducerii acestei practici în viaţa Bisericii mult mai târziu, adică după încheierea colecţiei oficiale canonice a Bisericii Ortodoxe. După cum se ştie, incinerarea a început să pătrundă în Biserica creştină abia din secolul al XVIII-lea, adică după Revoluţia franceză din 1789. În schimb, pentru sinucigaşi există un canon, din seria celor ale Sfinţilor Părinţi, care interzice oficierea slujbei înmormântării şi a oricărui fel de slujbă de pomenire pentru aceştia. Este vorba de canonul 14 al Sfântului Timotei al Alexandriei, care opreşte a se aduce jertfă, adică a face pomenire cu Liturghie, pentru sinucigaşi. Canonul este de altfel un răspuns la o întrebare care i-a fost adresată Sfântului Părinte:
\"Întrebare: Dacă cineva fiind ieşit din minte, se sinucide, sau se aruncă în prăpastie, se poate face Liturghie pentru el sau nu?
Răspuns: Cu privire la sinucigaşi clericii trebuie să se lămurească dacă s-a sinucis fiind cu adevărat ieşit din minţi (adică nu a avut intenţia, sau întâmplarea l-a dus la moarte). Rudele celui sinucis, mint şi spun că era ieşit din minţi, ca să se obţină pomenirea lui la rugăciune. Însă uneori sinucigaşii fac aceasta din pricina persecuţiei oamenilor sau Ia necaz mare, dar nici astfel nu trebuie să se pomenească, căci îşi este sinucigaş. Deci clericul trebuie să cerceteze cu băgare de seamă ca să nu cadă sub osândă (aruncă mărgăritarele înaintea porcilor; Matei 7,7).\" (Nicodim Miloş, Canoanele Bisericii Ortodoxe, însoţite de comentarii, voI. II, partea a II-a, Arad, 1936, p. 154-155).
Pe baza acestui canon, vechile pravile au interzis să se facă slujba înmormântării şi cele de pomenire pentru sinucigaşi.
În Pravila de la Govora din anul 1640, se spune: \"Cine se va ucide singur de bună voie, acestuia să nu i se cânte nici să i se facă pomenirea lui niciodată, iar de va cădea fără voia lui, şi va muri, acestuia să i se cânte şi să i se facă pomeniri.\" (glava 40)
\"Orice om de voia lui de se va arunca pe sine dintr-un loc înalt jos şi va muri, sau într-o apă, sau dintr-o piatră, sau se va junghia pe sine însuşi, sau în orice fel de moarte, sau cu o funie se va spânzura; unul ca acela să nu se îngroape ca creştin, nici să-l prohodească, ci să-l lepede pe dânsul ca pe un spurcat. Iar de va fi făcut aceasta pentru Dumnezeu să nu se cruţe, fiindcă nişte bunătăţi ca acelea şi fel de moarte n-a învăţat Dumnezeu pe nimenea. Iar de-i va fi făcut lui altcineva aceasta, pe acela să-l cânte şi să-l îngroape şi pomeniri să-i facă ca şi la tot creştinul\". (glava 143)
Pe baza acestor dispoziţii canonice şi legale s-a încetăţenit practica bisericească conform căreia sinucigaşilor să nu li se săvârşească slujba înmormântării ca şi cele ale soroace lor de pomenire. În cazul în care cineva s-a sinucis, preotul merge doar la groapă, care de obicei se sapă într-o margine a cimitirului, nu la rând cu ceilalţi parohieni, şi aici săvârşeşte doar un trisaghion (cântă „Sfinte Dumnezeule” de 3 ori). Această practică se aplică în toată Biserica noastră şi asupra ei Sfântul Sinod nu a mai luat vreo hotărâre, având la bază o dispoziţie canonică, dar din păcate ea nu este menţionată în Panihidă sau Molitfelnice ori Agheasmatare (Panihida, Molitfelnicul şi Agheasmatarul sunt cărţile care cuprind slujba înmormântării).
Unii sunt de părere că s-ar putea face o slujbă sumară cu aprobarea episcopului, numai la mormânt, fără a fi dus în biserică, celor sinucigaşi a căror moarte ar avea motive de îngăduinţă, cu condiţia, ca preotul să nu facă necrologul (slujba de înmormântare), ci numai să vorbească de păcatul sinuciderii cu scop moral şi pastoral („Mai bună este moartea decât viaţa amară sau decât boala necontenită” - Sirah 30,17; vezi şi Filipeni 1, 21-30).
În ceea ce priveşte însă aplicarea practicii de a nu se face slujba înmormântării celor sinucişi, trebuie să observăm că sunt două feluri de situaţii pe care preotul trebuie să le cunoască şi anume: sinuciderea cu bună ştiinţă sau cu mintea întreagă şi sinuciderea alienaţilor mintali, despre care şi canonul menţionat, 14 al Sfântului Timotei al Alexandriei, face pomenire şi distincţie. De altfel şi manualele de Liturgică fac această diferenţiere, pe când Molitfelnicele şi Agheasmatarele sau Panihida nu amintesc de nici una din ele şi nici despre vreo interdicţie pentru săvârşirea înmormântării sinucigaşilor.
În completarea acestui canon, Pravila de la Târgovişte sau Îndreptarea Legii din anul 1652 se spune: \"Sinucigaşul de bună voie nu trebuie să fie slujit sau pomenit la vreo slujbă, căci şi-a dat sufletul satanei ca şi luda Iscarioteanul. Cel ce s-a sinucis fiind bolnav şi ieşit din minţi poate fi slujit. Sinucigaşul care s-a omorât din împuţinarea sufletului, adică din frica de oameni, sau de persecuţii, sau de boală care nu i-a atins mintea, acela nu poate fi pomenit.\" (cap. 250) Când avem cazuri de sinucidere cu bună ştiinţă sau în integritatea facultăţilor mintale, atunci ne conformăm întru totul practicii îndătinate în Biserica Ortodoxă de a nu acorda asistenţă religioasă celor din această categorie. Aceasta, pentru că o asemenea faptă, de a-şi lua singur viaţa, presupune o atitudine potrivnică lui Dumnezeu, necredinţă sau ateism şi dispreţ faţă de credinţă şi rânduielile bisericeşti. Sinucigaşul se substituie lui Dumnezeu care este singurul Stăpân al vieţii oamenilor, Cel Care ne dă viaţa şi Cel Care ne-o ia atunci când EI socoteşte. Chiar dacă uneori suferinţa, mizeriile, bolile şi atitudinile ostile ale semenilor ating cote de nesuportat, nu avem voie să ne luăm viaţa pe care nu ne-am dat-o noi, păcatul deznădejdii fiind unul din cele mai grave pe care le săvârşim, păcat împotriva Duhului Sfânt şi fără de iertare. \"Cine pierde nădejdea în mila lui Dumnezeu, zice Fericitul Augustin, îl necinsteşte la fel cu cel ce se îndoieşte de existenţa Lui\". \"Iuda a jignit pe Domnul mai puţin vânzându-L, decât îndoindu-se de bunătatea Lui; el a pierdut nu atât din pricina nelegiuirii sale, cât din pricina deznădejdii sale\", zice Fericitul leronim. Iată de ce celor care se sinucid, din necredinţă sau deznădejde, nu li se săvârşeşte slujba înmormântării. Cum însă această categorie este foarte redusă şi datorită în general instinctului de conservare, chiar şi necredincioşii sau deznădăjduiţii îşi iau cu greu viaţa şi rămâne să credem că majoritatea sinucigaşilor fac acest gest necugetat tocmai fiindcă nu sunt în deplinătatea facultăţilor mintale. Pentru aceştia, canonul menţionat ca şi manualele de Liturgică Iasă a se înţelege că trebuie să avem altă atitudine. Mai întâi, canonul ne îndeamnă la o cercetare a cazurilor în speţă spre a-i deosebi de sinucigaşii de bunăvoie sau cu ştiinţă. Aşa cum se proceda odinioară, la cercetările care se fac de către organele de procuratură şi cele medicale, ar trebui să participe şi păstorul sufletesc al enoriaşilor. Dacă se constată că sinuciderea a avut loc ca urmare a tulburărilor minţii, deci cel în cauză nu a fost în deplinătatea facultăţilor mintale, cum se întâmplă în marea majoritate a cazurilor, socotim că în asemenea situaţii preotul poate săvârşi înmormântarea după rânduiala obişnuită, dar cu mult mai multă sobrietate şi temperanţă, ca un fel de pogorământ. În caz contrar, când argumentele pledează pentru o sinucidere cu bună ştiinţă şi cu mintea întreagă, preotul poate şi trebuie să refuze săvârşirea înmormântării. Cum însă până în prezent, nu avem o hotărâre expresă a Sfântului Sinod privitoare la aceste două situaţii şi dacă în cazul al doilea este îngăduită înmormântarea sinucigaşilor, pentru a nu greşi, calea cea mai bună de urmat este aceea de a cere sfatul şi binecuvântarea ierarhului locului, cu documentaţie bine argumentată.
Bibliografie
Preot profesor doctor Nicolae D. Necula: „Tradiţie şi înnoire în slujirea liturgică”, ed. Episcopiei Dunării de Jos, Galaţi, 1996, pag. 269 – 272;
Arhimandrit Nicodim Sachelarie, „Pravila bisericească”, ediţia a II-a, 1996, pag. 182 – 183;
Arhidiacon profesor doctor Ioan N. Floca: „Canoanele bisericii ortodoxe – note şi comentarii”, ed. Polisib S.A. Sibiu.
unealta transformata in artefact. pacat cand credinta nu ti-e indoita de dragoste. atunci credinta e mai mult rea decat buna.