Un belgian, preşedintele tuturor europenilor

Autor: Adrian Cochino

Doi politicieni fără greutate au primit funcţiile de preşedinte şi de şef al diplomaţiei UE. Marile state membre rămân astfel în control.

Numirea unor politicieni fără anvergură în două posturicheie ale UE asigură menţinerea influenţei marilor state membre asupra afacerilor blocului comunitar, au spus ieri diplomaţi şi comentatori citaţi de AFP. Acesta e şi motivul pentru care Franţa, Germania şi Marea Britanie au susţinut decisiv, joi, la Bruxelles, alegerea belgianului Herman Van Rompuy în funcţia de preşedinte al Consiliului European şi a actualului comisar UE pentru Comerţ, britanica Catherine Ashton, în funcţia de Înalt reprezentant pentru afaceri externe.


Arta compromisului marilor puteri a fost desăvârşită de numirea francezului Pierre de Boissieu în postul de secretar general al Consiliului. Mesaje de felicitare au venit de la Washington, Beijing şi Moscova. Criticii au avertizat însă că, prin alegerea făcută, UE nu va reuşi să se ridice la nivelul SUA sau al Chinei pe plan extern.
 
„Consternarea” Europei

„După ce au numit un preşedinte slab al Comisiei, acum au numit un preşedinte şters al Consiliului şi un Înalt Reprezentant nesemnificativ”, a sintetizat preşedintele Verzilor din europarlament, Daniel Cohn-Bendit, opiniile criticilor. Desemnarea celor doi „le convine lui Nicolas Sarkozy, Angelei Merkel sau lui Gordon Brown, care vor putea continua să dea tonul în Europa”, a apreciat un alt înalt funcţionar UE, citat de AFP. Critici au apărut şi în presă. Cotidianul „Financial Times” a evidenţiat „consternarea” celor ce voiau să dea mai multă greutate UE pe scena mondială.
 
Experienţă limitată
 
C.V.-ul celor doi e subţire. Catherine Ashton, care a fost membră a guvernului laburist britanic înainte de a intra, în 2008, în Comisia UE, a obţinut in-extremis susţinerea socialiştilor, devenind alegerea-surpriză pentru postul de Înalt Reprezentant. Ashton, care îşi începe mandatul la 1 decembrie, a respins ieri criticile, promiţând că va arăta că este „cea mai bună persoană” pentru job.

Creştin-democratul flamand Herman Van Rompuy, premier al Belgiei de un an, adept al dialogului şi al discreţiei, a preferat să vorbească mai concret despre agenda sa, pe care o va pune în practică din ianuarie. El a anunţat că susţine extinderea UE şi a precizat că Europa trebuie să joace „un rol important” pe plan extern. E neclar însă cine va vorbi în numele UE în lume. Întrebaţi, joi, dacă ştiu pe cine ar putea să sune Barack Obama, mai-marii UE au răspuns iniţial prin tăcere, a observat AFP. „Aştept cu nerăbdare primul telefon”, a spus, în cele din urmă, Van Rompuy.

UN COMISAR PENTRU ROMÂNIA

Severin, varianta post-factum

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la finalul summitului, că România l-ar fi preferat pe Adrian Severin în funcţia de Înalt Reprezentant pentru politică externă al UE. „Sigur că noi l-am preferat pe Adrian Severin Înalt Reprezentant, şi a fost o muncă, dar în momentul în care prim-miniştrii socialişti au ajuns la un consens privind numele pe care îl propun Consiliului, lucrurile nu mai puteau fi întoarse. Dar de încercat am încercat”, a precizat preşedintele, citat de Mediafax.
 
Este pentru prima oară când Băsescu vorbeşte despre susţinerea lui Severin, care a candidat, informal şi fără multe şanse, pentru postul negociat de „greii” UE. Susţinerea anunţată de Băsescu este cu atât mai surprinzătoare cu cât persoana nominalizată oficial de guvernul român pentru un portofoliu în viitoarea Comisie e Dacian Cioloş, fost ministru al agriculturii, lansat de săptămâni bune într-un turneu de autopromovare prin capitalele europene. Întrebat dacă s-a discutat despre postul de comisar european al României, şeful statului a fost evaziv. „Sigur că am discutat, dar nu discut public pentru că nu vreau să ratez şansele noastre la un portofoliu bun”, a precizat el.

Echipa Comisiei UE va fi aflată săptămâna viitoare
 
După discuţii cu liderii statelor membre şi cu grupurile politice din parlament, şeful Comisiei UE, Jose Manuel Barroso, va anunţa, săptămâna viitoare, noua echipă, comisarii urmând să fie audiaţi în europarlament în ianuarie. Un lucru e cert. Franţa va obţine un important portofoliu economic - al Pieţei Interne sau al Competiţiei. Surse europene au precizat repetat că România are şanse minime să obţină portofoliul dorit - Agricultura.

Astfel Dacian Cioloş, propunerea României pentru acest post, a rămas doar cu statutul de candidat pentru un portofoliu în viitoarea Comisie. Surse diplomatice au precizat ieri, pentru EVZ, că nu exclud totuşi o schim bare a candidatului României. Numele Ancăi Boagiu a fost vehiculat ca posibil înlocuitor. Printre portofoliile dorite de Bucureşti se mai află Extinderea, Dezvoltarea regională sau Cercetarea.

PREROGATIVE

Ce fac preşedintele şi şeful diplomaţiei UE

  • Preşedintele permanent al Consiliului European are un mandat de doi ani şi jumătate. El „prezidează şi coordonează lucrările Consiliului european”, „asigură pregătirea şi continuitatea lucrărilor, în cooperare cu preşedintele Comisiei Europene” şi facilitează „coeziunea şi consensul” între statele membre. Preşedintele asigură „reprezentarea externă a UE pentru dosare ce ţin de politica externă şi de securitate comună”.

  •  Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe şi politică de securitate este şi vicepreşedintele Comisiei. Acesta prezidează Consiliul miniştrilor de externe, „conduce politica externă şi de securitate comună, contribuie, prin propunerile sale, la elaborarea acestei politici şi o pune în aplicare”, conducând dialogul politic cu ţările terţe. Înaltul Reprezentant dispune de „un birou european pentru acţiunea externă”, format din funcţionari veniţi din instituţiile UE şi statele membre.

 

Spune-ţi părerea!

  • Unul Satul
    23 noiembrie, 07:55. Unul Satul

    Foarte pertinent comentariul, doar ca ai stricat orzul pe gashte daca ti-ai inchipuit ca Tractoristu' o sa te inteleaga...Este greu de crezut ca pana si acum poti gasi unul care sa jure ca GWBush a fost bun - si sa si creada!!Tractoristu' poate ocupa aceeasi rezerva cu CVTudor - cred ca s-ar intelege de minune: amandoi baieti fini, diplomati desavarsiti, cu opinii pertinente si explicatii logice, acceptand ideile celor care nu sunt de parerea lor (dupa pilula de Ativan si alte alea).Eu am renuntat de multa vreme sa-i citesc comentariile - acum am dat peste el din greseala...

  • Tractoristu'
    21 noiembrie, 03:28. Tractoristu'

    Cind stateam la camin, am luat o foaie de la decanat care avea sus semnele, etc si am scris pt unu din noi, stampilat cu o moneda de 5 lei de aluminiu, unu mai putzintel la minte, ca e avansat ca sef de camera. sEful de camera avea doar obligatii.- Sa mature--sa faca paturile-sa goleasca scrumierele-sa duca gunoiulCam asa si seful asta de Piata Comuna !Al nostru si-a luat misiunea in serios si chiar facea treaba, spre surprinderea noastra.Presedinte UE e o gluma proasta oricum. Ca UE nu este o federatie, si doar o uniune economica.

    • MDD
      21 noiembrie, 13:52. MDD

      Si daca e piatza comuna, care e problema Tractoristuke betziv, te-a intrebat cineva pe tine daca vrei sau nu presedinte al UE ? Nu vezi ca esti defect la minte si numai prostii, mizerii si aberatzii postezi din creierul de perciunat ? Pai asta si este UE, o Piatza comuna, in care fiecare isi aduce aportul sau, ca de-aia Europa o duce bine in timp ce america ta cea draga se prabuseste in neantul din care , sper, sa nu se mai recupereze niciodata si sa lase planeta in pace, sa nu mai faca ei "ordine" ,mai ceva ca mineri dupa Revolutzie, in fantasmagorice razboaie "impotriva terorismului" care exista numai in mintzile lor abrutizate de alcool. Lumea s-a saturat pina-n git de imbecilitatea amerlocilor, de violentza si brutalitaea inutila, lansata in razboaie fara sens si logoca, impotriva unor nevinovatzi carora le fura tot ce se gaseste !!!

  • Spartacus
    21 noiembrie, 02:03. Spartacus

    Deranjeaza cum-vax UE??Cred ca da!!

  • mario
    20 noiembrie, 23:52. mario

    Europa unita ...!

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele