Un englez despre Dacia: „N-aş da-o pentru nimic în lume!”

„Experienţa românească” a lui Stuart explică, cel puţin în parte, succesul fenomenal pe care îl are Dacia pe piaţa germană.

Zâmbeşte de lângă prima sa maşină românească, într-o fotografie de vacanţă. „E o maşină foarte bună şi ieftină, pe care o am de două luni. Am mers deja cu ea până în Marea Britanie şi a consumat 6,4 litri de benzină la suta de kilometri, ceea ce e foarte bine pentru o maşină în care încap cinci persoane", spune britanicul., cu mult spaţiu în spate. Şi cu un portbagaj imens”, după cum zicea în explicaţia alăturată fotografiei, pe blogul dedicat de Stuart noii sale achiziţii, în august 2006.

Acum, Stuart are un Logan nou, roşu, pe care spune, pentru EVZ, că nu l-ar da pe nimic în lume. „Experienţa românească” a lui Stuart explică, cel puţin în parte, succesul fenomenal pe care îl are Dacia pe piaţa germană. În urmă cu câţiva ani ar fi părut o poantă: Germania, patria automobilelor, ticsită de „românisme”.
 
A devenit realitate, după ce criza a lovit crunt, iar guvernul federal a introdus o variantă a programului „Rabla”, prin care oferă câte 2.500 de euro pentru schimbarea unei maşini de peste nouă ani cu una nouă.

Autorităţile aveau de gând să stimuleze în primul rând industria auto germană, dar n-a prea fost să fie. Aşa că, în această vară, vânzările Dacia pe piaţa germană le-au întrecut pentru prima oară pe cele din România. Neamţul, fire pragmatică, n-are ochi pentru fiţe.

ŞCOALA DE PRAGMATISM AUTO

„Pentru o familie care nu vrea să dea o avere pe prostii”

Apetitul lui Stuart Martin pentru mişcări ciudate nu se limitează la maşini. În 1979, el lăsa milităria - fusese soldat britanic pe Valea Rinului - pentru a deveni şofer de TIR.

A lucrat apoi pentru armata americană, timp de patru ani. A lăsat iar uniforma ca să muncească la o firmă mare, care se ocupă de mâncare congelată. Să revenim însă la maşini. După ce a schimbat zeci de maşini, Stuart, care locuieşte în Waldbronn, a devenit unul dintre primii posesori de Dacia din Germania, din câte-şi aminteşte.

A fost un fel de dragoste la prima vedere între un englez germanizat şi o româncă franţuzită, sărăcuţă de felul ei. Imediat ce şi-a luat maşina, a fost cuprins de revelaţii, şi-a dat seama ce frumoasă e viaţa simplă.

Oglinzile electrice au devenit mofturi, la fel şi aerul condiţionat. „E o maşină făcută pentru o familie care nu vrea să cheltuiască o avere pe prostii. Am cumpărat-o pe a mea cu oglinzi electrice, le-am reglat pentru mine şi aşa o s-o vând! Cine are nevoie de aşa ceva? N-am luat-o cu aer condiţionat, pentru că geamurile sunt electrice şi se deschid uşor”, zicea Stuart în 2006.
 
În rest, spaţiu destul pentru pasageri - „n-am avut până acum niciun fel de plângeri”, la care se adaugă un portbagaj încăpător pentru cumpărăturile duminicale. „N-o să-l umpli, iar dacă o faci, poţi să urci o treaptă şi să-ţi iei un Mercedes!”.

O singură problemă, după 6.500 de kilometri, cât arăta la momentul respectiv contorul maşinii, şurubul unui mâner de la portieră nu era bine înfiletat şi a trebuit strâns puţin. Dar Stuart a trecut peste asta cu ochii închişi, e la capitolul „şi altele”.

„N-a trebuit să schimb nici măcar un bec la ea”

Recent, Stuart şi-a luat maşină nouă, roşie, iar motorul care respectă standardele Euro 4 l-a înlocuit pe cel Euro 3. „Am acum Dacia mea Logan 1.4 MPI şi n-aş schimba-o pentru nimic în lume! Am condus cu ea, până în acest moment, peste 38.000 km şi n-a trebuit să schimb măcar un bec. Are un consum foarte eficient, ţine ritmul cu celelalte maşini pe autostradă. Am mers cu ea de cinci ori în Marea Britanie şi am avut doar călătorii relaxante. Singurul lucru de care pot să mă plâng este nivelul zgomotului în interiorul maşinii, la viteze mai mari de 110 km/oră. Dacia este aici pentru a rămâne, având în vedere că vorbim despre o maşină care s-a dovedit fiabilă şi economică”, explică acum englezul, pentru EVZ.

Listă de aşteptare

Entuziasmul de acum al nemţilor ar fi fost greu de prevăzut acum câţiva ani. Începuturile Dacia au fost mai dificile prin locurile acestea, explică Stuart: „Preţul mic a provocat temerea că siguranţa a fost neglijată. Dar maşina a trecut cu bine testele şi, încet-încet, publicul german a înţeles că nu poate fi vorba despre o maşină proastă, iar vânzările au început să crească. A venit apoi lansarea modelului MCV, care a dus la explozia vânzărilor şi la liste de aşteptare de jumătate de an pentru o maşină”.
 
În prezent, în Germania există un club al posesorilor de Dacia. Unul plin de entuziaşti, apreciază Stuart, „oameni care fac lucruri minunate cu maşinile lor”. Cluburi similare există peste tot în Europa, de-alde Stuart mai sunt destui.

GARAJUL LUI STUART

BMW-ul, „cea mai proastă maşină pe care am cumpărat-o”

Nu mai puţin de 24 de tipuri de maşini au încăput, de-a lungul vremii, pe mâna lui Stuart Martin. Din cele mai multe au rămas doar câte o fotografie şi două-trei vorbe.
 
Prima dintre ele – un Opel Olympia Rekord: „O rablă!”. Au urmat aşa: un Auto Union DKW F12, viitorul Audi, două Ford Taunus („maşini de încredere”), un Fiat Neckar („n-am scos-o niciodată la drum”), un Volkswagen („am mers cu ea spre Bavaria şi am lovit-o la Baden Baden”, oraş în sud-vestul Germaniei - n.r.), un MG Roadster („l-am luat pe 100 de mărci”), un Chrysler Windsor, în vremuri canadiene, un Renault 4 („am iubit fiecare părticică din el”).

După ce-a terminat-o cu armata, Stuart şi-a cumpărat un alt Chrysler, a ezitat apoi între un monstru pe patru roţi cu nume uitat, care înghiţea motorină întruna, şi micuţul Beetle („o maşină bună de distracţie”).

Au vizitat apoi garajul lui Stuart un Mercedes 220D („o plictiseală”), un Fiat 128 („o maşină destul de rapidă”), un Opel Rekord („luată extrem de ieftin”), un Volkswagen Golf Diesel („un mic cal de povară”), un Datsun Laurel („o bestie”), un Subaru („vândut după ce am intrat cu el într-o vitrină”), un Volkswagen Passat („ne-a dus peste tot”), un Mini („unul din trei”), un BMW 320 („cea mai proastă maşină pe care am cumpărat-o”), un Rover 825 („o maşină cu adevărat de clasă”), un Renault Twingo („am avut doi pitici din aceştia încăpători”).

Şi, într-un final, în garajul britanicului stabilit în Germania a poposit Loganul cel verde, apoi următoarea Dacie, cea roşie. O poveste de dragoste ca-n telenovele se încheie mereu cu o nuntă.
 
LA ADĂPOST DE CRIZĂ

Germania, o gură de aer pentru Dacia

De oftică, presa germană a scris despre Dacia că este „simbolul ironic al crizei” şi „beneficiarul obraznic” al programului „Rabla”, în variantă nemţească.

Pe scurt şi fără răutăţi, vânzările mărcii româno-franceze au crescut de la 80 de unităţi pe săptămână, la începutul anului, la peste 1.000 de comenzi în prezent. Pentru a face faţă cererii, maşinile intrate pe stoc în Rusia sau în România au fost direcţionate spre Germania.

ISTORIC

Nicolae Ceauşescu a fost primul proprietar de Dacia al ţării

Statul comunist român avea nevoie de o marcă auto proprie, dădea bine. Aşa că, în 1966, începe construcţia Uzinei de Autoturisme Mioveni, încheiată într-un timp-record: un an şi jumătate.
 
Autoturismele aveau să fie produse în baza unui acord între autorităţile comuniste şi producătorul francez Renault. Modelul avea să fie la bază unul francez, vândut însă sub marca Dacia.
 
Piesele veneau de la constructorul din Hexagon, fiind doar asamblate în România. Pe 20 august 1968 începea producţia modelului Dacia 1100, o berlină cu tracţiune şi motor pe spate.

Prima maşină i-a fost făcută cadou tovarăşului Nicolae Ceauşescu. Timp de patru ani, pe poarta fabricii au ieşit aproximativ 44.000 de maşini de acest tip.
 
În august 1969 intra în producţie Dacia 1300, un model sub licenţă R12. Timp de zece ani, au fost create tot soiul de modele, între care şi 1300 LS (lux super), destinat membrilor importanţi ai PCR.

La salonul de la Bucureşti, din 1979, era prezentată varianta restilizată a lui 1300: modelul 1310. După 1989 au intrat în producţie Dacia 1325 Liberta şi primul model 100% românesc: Dacia Nova.

Marea mutare a fost făcută în 1999: Renault a cumpărat 51% din capitalul Dacia. A lansat, pe rând, Super- Nova, echipat cu un motor Renault de 1.4 litri, şi Solenza.

În 2004 a fost lansat modelul Logan, un autoturism complet nou. Doi ani mai târziu începea producţia Logan MCV, iar în 2007 - a autoutilitarei Logan Van.

Cel mai nou produs Dacia, modelul Sandero, a fost lansat anul trecut, în iunie.

CITIŢI ŞI:

Băsescu a lăudat Dacia la Pro Motor