Un loc la o şcoală bună, obţinut prin mutaţie ori divorţ

Autor: Cristina Olivia Moldovan

ÎNSCRIERE ÎN CLASA I. Ca să fie siguri că prind loc pentru copil într-o instituţie prestigioasă, părinţii recurg la gesturi tragi-comice. Şpaga nu mai e o soluţie.

Schimbarea legii privind înscrierea copiilor în clasa I (valabilă şi pentru clasa pregătitoare) i-a pus pe jar pe directorii de instituţii şi pe părinţi. Noile reguli îi favorizează pe cei care doresc înscrierea la şcoala de circumscripţie şi reduc considerabil şansele celor ce doresc să studieze în unităţi şcolare din afara circumscripţiei.

Directorii de şcoli şi implicit părinţii primesc mesaje contradictorii: ba că şcolilor le va fi alocat un număr de locuri egal sau puţin mai mare decât cel al elevilor din circumscripţie, ba că, dacă au spaţiu şi cadre didactice, şcolile pot organiza clase la capacitate maximă. La sfârşitul lunii, inspectoratele vor comunica numărul de clase alocat fiecărei instituţii.


"Nu vă interesează ce fac eu cu copilul meu!"


"Dacă primim locuri doar în funcţie de numărul copiilor din zonă, suntem terminaţi ca şcoală", constată Gabriel Silvăşanu, directorul Şcolii 280 "Mihail Sebastian", una din cele mai bune din Sectorul 5 al Capitalei.

Directorul se plânge că recensământul elevilor se desfăşoară anevoios, ceea ce face ca cifra elevilor din circumscripţie să fie greu de stabilit. "Oamenii nu deschid uşa, deşi se aude că sunt acasă, ori îi repezesc pe profesori cu «Nu vă interesează ce fac eu cu copilul meu!»".

Pericol pentru cadrele didactice


Gabriel Silvăşanu se teme că, în situaţia în care va primi de la inspectorat clase mai puţine, va fi obligat să renunţe la câţiva profesori. Aceleaşi temeri şi la Şcoala 194 "Marin Sorescu" din Sectorul 4 al Capitalei. Directorul Florica Băluţă spune că totul depinde de numărul de clase pe care le va acorda inspectoratul.

"Nu aş vrea să mă pronunţ înainte de a şti câte clase ne sunt alocate. Dacă se ţine cont de cererea mare care există pentru această şcoală, atunci va fi bine pentru noi. Dacă nu....să tragă fiecare concluziile".

"Divorţăm sau ne mutăm"


Pe forumuri, părinţii îşi cer reciproc sfaturi şi caută soluţii pentru a-şi asigura un loc la o şcoală bună. Metoda identificată până acum: mutaţia.

Directorul adjunct al Şcolii Centrale, Maria Lef, spune că a auzit şi despre o altă variantă discutată de părinţi: divorţul. Conform legii, sunt privilegiaţi la înscrierea în altă şcoală decât cea de circumscripţie elevii din familiile monoparentale. Maria Lef apreciază că informatizarea înscrierii este un lucru bun, pentru că nu permite înscrierea la mai multe şcoli, însă condamnă limitarea numărului de locuri la copiii din circumscripţie.

Confuzii


Deşi metodologia şi mesajele transmise directorilor de şcoli arată clar că au motive de îngrijorare, inspectorul şcolar general al Capitalei, Cristian Alexandrescu, spune că lucrurile nu sunt atât de grave. El precizează că planurile de şcolarizare se fac în funcţie de rezultatele obţinute la recensământul copiilor, dar că şcolile care au suficient spaţiu şi personal pot organiza mai multe clase decât cele rezultate din recensământ.

"Dacă primim locuri doar în funcţie de numărul copiilor din zonă, suntem terminaţi ca şcoală. Va trebui să dăm afară din cadrele didactice.“
GABRIEL SILVEŞEANU, directorul Şcolii 280 "Mihail Sebastian"

PATRU ETAPE

Fraudele, evitate prin informatizare


Conform metodologiei, înscrierea în clasa I şi cea pregătitoare se face în patru etape şi este informatizată, în aşa fel încât părinţii să nu poată depune solicitări în mai multe locuri. În prima etapă sunt înscrişi copiii care doresc să înveţe la şcoala de circumscripţie, iar în următoarele se depun dosarele pentru micuţii care optează pentru alte şcoli. În situaţia în care numărul cererilor de înscriere de la părinţi din afara circumscripţiei şcolare este mai mare decât numărul de locuri libere, vor avea prioritate următorii: copiii cu handicap, cei orfani de ambii părinţi sau care provin de la case de copii, cei orfani de un părinte, cei care provin din familie monoparentală, cei cu un părinte care lucrează în şcoală ori cu fraţi care învaţă acolo.

Citiţi şi:

Taguri:clasa I, clasa pregatitoare, ministerul educatiei, legea educatiei

Spune-ţi părerea!

  • andreea
    14 februarie, 17:25. andreea

    Daca eu vreau sa-mi inscriu copilul la scoala Jean Monet, si alti 6.000 de parinti vor acelasi lucru-pai faceti 6.001 de locuri la acea scoala.
    Daca la scoala 1372 din Ferentari sunt 16 inscrisi si 600 de locuri, desfiintati scoala. Se numeste principiul cerere-oferta.

  • ich
    14 februarie, 16:54. ich

    ..astia-s prosti? Mi se pare discriminatoriu faptul ca elevilor si parintilor li se ingradeste libera alegere a scolii ! De ce sa fii obligat sa iti dai copilul la scoala de cartier?! Ce reforma e asta? Marea majoritate a elevilor circula cu ratb-ul. Sa taie gratuitatea la pensionari, daca vor sa elibereze transportul public.

  • dasd
    14 februarie, 13:00. dasd

    Si ce daca dati prof afara?
    Vreti sa trecem elevii ca pana acuma?
    Nu lasam corijenti, nu dam note mici ca sa avem posturi!
    Ajunge ca toti analfabetii au facut un liceu si o facultate!
    Sa invete cei care vor nu sa ii impingem de la spate pe lenesi!

  • costas pandu
    14 februarie, 10:22. costas pandu

    Cred ca prestigiul unei scoli este dat de competenta cadrelor didactice .

  • toma
    14 februarie, 10:17. toma

    Asta cu divortul e buna ! Mai taiati fratilor,mai taiati !

  • Marian Radulescu
    14 februarie, 09:06. Marian Radulescu

    Aceasta este noua Lege a invatamantului care face reforma in invatamant. Cel putin pe vremea lui Ceausescu mai fentai sistemul. Sunt curios cum este legata finantarea de elev si cum sunt incurajate scolile cu profesori buni.

    • kramer
      14 februarie, 12:39. kramer

      acelasi lucru doream si eu sa il afirm: pana acum basescu si cu feneriu se laudau ca fac marea reforma in invatamant, ca vor face finantarea pe cap de elev, ca o scoala buna va avea copii iar o scoala proasta ori se va inchide ori va cauta sa creasca nivelul actului educational. Noile reglementari cu inscrierea la scoala de care apartii geografic arata degringolada totala din invatamant. Sunt multe de zis/scris. Un alt exemplu de mizerie a legii funeriu.
      O scoala, pentru a fi buna, trebuie sa aiba profesori buni. Profesorii buni sunt cei ce au ceva vechime si experienta, ori astia au grade didactice si salarii mai mari decat debutantii. Un director de scoala cu profesori buni nu va putea sa si-i plateasca pentru ca finantarea pe elev nu include si salarii mai mari pentru profesori.

    • crina
      14 februarie, 13:07. crina

      Marian, cati prof buni mai sunt?
      Absolventii de Universitati (de la distanta -trec examenele cu a, b ,c invatate pe net) sunt in mare majoritate catastrofe.
      Vor mai trece ani buni pana cand scolile vor avea absolventi care sa se dedice scolii.
      Pentru ce trebuie incurajati actualii absolventi?

    • tare
      14 februarie, 14:23. tare

      ,,Cel putin pe vremea lui Ceausescu mai fentai sistemul'' Asta-i tare de tot!

  • ana
    14 februarie, 06:21. ana

    Cum sa nu mearga anevoios recensamantul pe frigul si vijelia de afara. Faceti dvs.recensamantul pe strazile Bucurestiului pe frigul acesta sa vedem va place?Sigur se vrea reducerea pe cale naturala a profesorilor din Romania.

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele