Hoaţa care negociază cu păgubitul
Relevant pentru felul în care legea acţionează în România, dar şi pentru felul în care companiile locale de asigurări înţeleg să îşi selecteze partenerii, este cazul "doamnei Luiza". Supranumele pe care l-am folosit este şi cel sub care este cunoscută această persoană în lumea specialiştilor antifraudă din companiile de asigurări. Această femeie, care la un moment dat vindea poliţe RCA false, în apropierea sediului Poliţiei Rutiere, a reuşit să fraudeze mai multe companii de asigurări fără să fie măcar cercetată penal.
Mai mult, după ce a fost descoperită ca fraudatoare de către angajaţii companiilor şi şi-a pierdut dreptul de a mai vinde direct poliţe, ea şi-a continuat activitatea prin diverşi intermediari şi nu fără ajutorul unor angajaţi din companii. Doamna Luiza a reuşit să păgubească companiile de cel puţin 2-3 milioane de euro, după cum estimeză o persoană din interiorul firmei care a avut cel mai mult de suferit. Femeia a recunoscut faptele chiar în faţa companiilor de asigurare şi chiar a încercat să negocieze cu acestea condiţiile unor alte parteneriate.
Brokeri cu sediul în canale
Un caz aparte este cel şi cel al lui Ion Gherase, un om al străzii. Fără să ştie exact ce face, acesta a ajuns patronul a 54 de firme care au reuşit să obţină, din partea unor companii mari de asigurări, dreptul de a vinde poliţe de asigurare Casco şi RCA. Evident, banii nu au mai ajuns în conturile companiilor emitente ci direct în buzunarele celor care au gândit afacerea. Doar în acest caz vorbim de pagube de peste 1 milion de euro.
Chiar şi numele "conglomeratului" cu sediul din acte într-o casă părăsită, este unul menit să inducă în eroare. Toate cele 54 de firme conţin şi titlul "Gherasig". Pus de poliţie în faţa documentelor firmei, omul şi-a recunoscut semnătura însă a mărturisit cu nu ştia că "a ajuns patron". Cum a reuşit această "performanţă"? "Periodic I.G. (n.r.: boschetarul) era contactat de un anume A, iar împreună cu acesta şi cu alte persoane mergeau la o terasă în zona Sfântul Gheorghe din Capitală, unde con sumau alcool şi unde «un anume domn aducea câte un dosar cu foarte multe documente» (n.r.: exprimarea aparţine lui I.G.) pe care persoana fără locuinţă le semna", după cum arată o înştiinţare aflată pe masa Poliţiei. Mai departe, afacerea era preluată de persoane "serioase", avocaţi sau foşti angajaţi ai companiilor de asigurări.
"Reprezentanţii brokerului prezentau firmele respective la sucursalele societăţilor de asigurare, încheiau con tracte de mandat cu acestea, după care ridicau poliţele. În fapt, poliţele erau vândute de agenţii brokerului, iar primele de asigurare nu erau depuse", arată documentul citat mai sus.
2-3 de milioane de euro
este suma cu care "doamna Luiza" a reuşlt să păcălească mai multe firme de asigurări, potrivit estimării unei persoane din companie
Joi, 24 Noiembrie 2011. 5391 vizualizări, 21 comentarii, 8 voturi
Un nou job: ţepar în asigurări
Numărul tentativelor de fraudare a asiguratorilor a crescut semnificativ în ultimii ani.
"În ultima perioadă au apărut dese situaţii în care anumite persoane au încercat, şi unele chiar au reuşit, să fraudeze compania de asigurări. Principalele metode pe care le-am identificat sunt emiterea de poliţe RCA false şi însuşirea primelor încasate, nedepunerea de către brokeri sau agenţi a primelor de asigurare încasate, folosirea de către persoane neautorizate a userelor ce au fost legal încredinţate unor intermediari", arată o notă elaborată de către departamentul antifraudă al unei mari companii de asigurări şi aflată în posesia Capital.
- Recomandă
- Dimensiune text
- Tipareste
- Comenteaza
- Conversie PDF
Trimite pe:



Spune-ţi părerea!
Eu lucrez intr-o companie foarte serioasa de asigurari cam de 3 ani. Cred ca mi s-a intamplat de zeci de ori sa explic care sunt avantajele de a incheia o polita la o companie de renume ( sunt putin mai scumpe) si clientul sa incheie asigurarea tot la Carpatica. Oamenii vor continua sa ia tepe din cauza ca in momentul in care vad un pret mic uita de tot si de toate. Nu rateaza nici o oferta (buna, rea, ce mai conteaza e ieftina...merita). O companie te poate despagubi atunci cand pretul contine o prima de risc calculata corect, daca pretul este mic compania nu te poate despagubi si trebuie sa astepti sa faca noi incasari. Si astepti in functie de cati mai erau inaintea ta.... si poate dura cateva luni bune. Ce vreau sa zic este ca in asigurari brand-ul nu se platestea degeaba ca la alte produse, ci este chiar un element important.
CEL MAI MARI TEPARI SUNT: LACRARU IONUT ADRIAN ,LACRARU IONELA CORNELIA (NEVASTA-SA),MOCANU VASILE (SOCRU) DIN PIATA VETERANILOR DE LA CHIOSCUL DE LANGA GSM,BRANZA SI ALTE PRODUSE ALIMENTARE,VIZAVI DE COLTUL PIETII UNDE ERA SAORMA .
AU FOST DATI AFARA DIN BIROUL CARE ERA IN BLOCUL DE VIZAVI DE PIATA PENTRU CA FURAU ,FRAUDAU,INSELAU CLIENTII.
SUNT PATIT ..MI-AU PUS UN PRET MARE PE POLITA MEA ,EU PLATIND SUMA CEA MARE IAR CAND AU PREDAT LA COMPANIE AU PREDAT SUMA CEA MICA. SUNT MANA IN MANA CU TOATA POLITIA DE LA SECTIA 21 DIN STR.DESROBIRII CA-I PLATESTE FOARTE BINE DACA FURA ATATA. DOMNILOR POLITAI CUM VA PERMITETI SA LASATI SARLATANII SI HOTII SA VA ADEMENEASCA CU ATATA BANET SI SA NE INSELE PE NOI CEI NEPUTINCIOSI SI SARACI ?
CE INSTITUTIE MAI ESTE POLITIA DACA ESTE MANA IN MANA CU ACESTI HOTI LA DRUMUL MARE?NU-I VEDE NIMENI ACOLO CUM STAU CU ATATEA PANOURI PUBLICITARE SI CU SCAUNELE IN TRECEREA OAMENILOR ? NU-I POZEAZA NIMENI CA SA-I DEA MAI DEPARTE LA POLITIA MARE SI SA SE IA MASURI , SA-I INCHIDA PE ACESTI NEMERNICI CARE JEFUIESC LA DRUMUL MARE IMPREUNA CU PLOLITIA ASA CUM FURA CEI DIN UDRISTE ,DIN PIPERA ,DIN AUTOVIT SI RAMAN OAMENII CU BUZA UMFLATA SI PAGUBITI?!!! HALAL POLITIE CARE SE CONSIDERA NECORUPTA CAND EA ESTE CORUPTA DE LA VARF SI PANA JOS....sI VOI CE FACETI COMPANII DE ASIGURARI DE NU VERIFICATI POLITELE LA BROKERII CU CARE LUCRATI?
MIE MI-A INCADRAT ASTIA O AUTOUTILITARA PE INSTITUTII ALE STATULUI LA OMNIASIG ,EU SUNT PAGUBIT CA MI-A LUAT SUMA CEA MARE DE PESTE 1000 RONI SI EI MI-AU PREDAT POLITA LA O MIE SI CEVA DE RONI. ASA ATI LASAT-O SI PE \" DOAMNA LUIZA \" , CARE A FURAT ATATA SI ACUM FACETI UN ARTICOL DE RAHAT.CE ATI FACUT TOTI PANA ACUM ?
ESTE POSIBIL? HOTILOR.......
stati linistiti, au inceput si astra cu motive penibile sa nu plateasca
EU ZIC SA VA FERITI DE CEI CARE AU AFISAT MARE CA FAC REDUCERI DE 50%,DRAGI MEI CREDETIMA CA NU AU DE UNDE SA FACA ASTFEL DE REDUCERI DECATDACA SUNT FALSE ,RUGATI CA ATUNCI CAND VA FACE SIMULAREA SA VA UITATI SI VOI PE ECRANUL MONITORULUI,NU VA INCREDETI DOAR CEACE VA SPUNE EI,ASTA VA SPUNE UNUL CARE FACE ASIGURARI SI A VRUT SA VADA CU AJUNG ACESTI SARLATANI LA ACESTE PRETURI ,LA UNI PRETURILE SUNT MAI MARI DECAT IN REALITATE ,INJURATIMA DAR FITI CU BAGARE DE SEAMA NU VA MAI LASATI PACALITI.
In primul rind cea mai mare vina o au tot companii-le de asigurari ca umbla dupa cistiguri usoare rapid....o parte intentionat chiar din interior emit asigurari false...pentru a avea pretext...sa nu platesca daune...alti brokeri marunti sau prins si-si trag ei bani....firmele din cauza concurentei si avari dupa bani...angajeza si pun la dispozitie unor hoti marunti aceste polite...iar astia vad ca nu primesc bonusurile promise si fura....solutia este simpla un singur cont la 3-4 banci...platesti acolo si vii la cel care emite
polita cu chitanta originala...reprezentantul se uita pe chitanta si verifica in banca online daca s-a efectuat plata
daca totul este ok elibereaza polita....nu vor sa faca asta chiar firmele de asigurari pentru ca cistiga mult de tot din
afacerea asta...iar cind un broker isi trage partea este oricum mai putin decit ar plati ei taxe la stat si daune la clenti....noi cei asigurati avem o problema daca avem evenimente...in rest ramine cum am stabilit...
Ma intereseaza mai putin fraudarea asiguratorilor; nu au decat sa-si cumpere caine! Dar ma intereseaza faptul ca as putea sa platesc o polita RCA care, in caz ca sunt nevoit sa platesc daune unuia pe care l-am lovit din vina mea, sa se dovedeasca a fi falsa si sa ajung sa platesc din buzunar.
Asa ca mi-am facut chiar zilele astea o asigurare RCA, ca cea veche urma sa expire, pe net. Nu m-a costat nimic, o s-o platesc de fapt abia luna viitoare, ca am platit cu cardul de credit, am primit-o imediat pe net si, pe hartie, peste alte doua zile.
Asa ca, daca nu aveti internet, rugati un prieten, ruda, vecin, etc. sa va faca acest serviciu. Nu-l costa nimic, chiar il avantajeaza fiindca de fapt, platindu-i cash, ii dati un imprumut pe o luna de valoarea politei.
PE NET SE DAU CELE MAI MARI,DAR SI \"
care va fi urmatoare ocupatie \"cinstita\" in tara asta?
Stimate redactor, poate ai vrut sa scrii \"tepar fara acte in asigurari\".
Intr-adevar, in afara de cei cu acte, respectiv societatile de asigurare, mai sunt unii fara acte.
TEAPA e deja brevetata de mult de compania carpatica din sibiu,controlata de cel mai mare TEPAR,carabulea,care nciodata nu da bani celor afectati de accidente,invocind tot felul de motive.
Esti un bou, probabil ai incercat si tu sa tepuiesti compania si nu ti-a mers!
nu, nu e bou..din pacate
Nuuu, nu-i bou, din pacate. Este catar, verisor primar cu magaru. Sant o sumedenie de asiguratori care nu platesc sau dau banii dupa N termene. Macar Carpatica vireaza banii in maxim10 zile.
@valimar, @Nelu V.: Despre ce naiba vorbiti? Ati cazut in cap, sau ce?! Carpatica este NOTORIE pt. neplata daunelor! Toata lumea stie asta deja. Nici nu e nevoie sa activezi in domeniu ca sa o stii. Aceasta societate este o rusine pt. domeniul asigurarilor. Sa vireze banii in 10 zile, auzi! Pff!!! Sper sa n-aveti norocul sa va loveasca masina vreunul \"asigurat\" de Carpatica, ca o sa beneficiati un timp indelungat de confortul mijloacelor de transport in comun.
M-a izbit f usor unul din Ialomita, care saracu' prin traficul asta haotic diin Bucuresti s-o fi speriat...Am facut amiabilul si m-am bucurat initial ca uite domne' nu e la Euroins sau Ardaf..e la Carpatica Asig....
Am aflat ulterior ca tocmai astia sunt cei mai mari tepari dintre toti...
Au sediul petnru constat pe sos Alexandriei langa autogara...Au un singur centru in tot Bucurestiul...
Ma rog, au pus masinile ca la reconstituire si logic ca in masina aia care m-a izbise erau 5 insi, la reconstituire era mai sus...Uite domne cum incerci tu sa ne faci pe noi...NU dam banii, tantativa de frauda...
Facut reclamatie la CSA, aia mi-au zis ca singura solutie e sa ii dau in judecata....
Deci judecati voi cat de buni sunt Carpatica Asig...si aviz celor care o sa o pateasca...Mergeti naibii la politie cu ala cu Carpatica, ca asa macar poate va luati banii...
Atentie mare la Carpatica.
Cei mai mari TEPARI.
NU MAI FACETI AMIABIL!!!!
Mergeti la POlitie, cu orice risc!!!!
poti merge tu la mama politiei........ ei nu cerceteaza accidentul, elibereaza un pv in baza la ce declara 2 indivizi; acum stiu f clar toate firmele de asig ca cele mai mari fraude se fac cu pv de la politie.
trebuia sa-nceapa cineva sa opreasca hotii. bv celor de la carpatica... ii admir