Prin urmare, unii jurnalişti şi politicieni din Regat au o întrebare: care sunt planurile oligarhului din autocratica Rusie cu presa din democratica Mare Britanie?
Portret de mogul
Fostul spion KGB şi-a construit averea în domeniul bancar, dar a avut sau are investiţii şi în alte domenii, inclusiv energie (Gazprom). Recent, el a vândut înapoi statului rus pachetul de acţiuni deţinut la Aeroflot, pentru suma de 300 de milioane de euro, într-o afacere binecuvântată de premierul Vladimir Putin. A fost şi parlamentar, din 2003 până în 2007, pe listele partidului Rodina.
În ciuda afacerilor cu statul rus, Lebedev încearcă să îşi construiască o figură de opozant al guvernării ruse. El deţine de altfel, în parteneriat cu Mihail Gorbaciov, jumătate din ziarul de opoziţie „Novaia Gazeta”, unde a scris reputata jurnalistă Anna Politkovskaia, ucisă în 2006.
Despre imaginea Rusiei
Unii oameni de la Londra, scrie revista germană „Der Spiegel”, cred acum că Lebedev ar fi un cal troian al Kremlinului, cu misiunea de a spăla imaginea Rusiei. Există premisele unei conspiraţii - un alt oligarh rus, apropiat al lui Putin, Serghei Pugacev, a cumpărat anul trecut un alt ziar european - „France Soir”.
Alţii speculează că oligarhul doreşte pur şi simplu să îşi susţină proiectele de afaceri, precum şi pe cele politice, unul dintre acestea fiind o posibilă candidatură la primăria Moscovei. Un politician britanic conservator a solicitat chiar ca Lebedev să apară în faţa unei comisii parlamentare pentru a vorbi despre intenţiile sale privind presa din Albion.
Lebedev spune, pentru „Der Spiegel”, că este, într-adevăr preocupat de imaginea proastă a Rusiei peste hotare, dar că nu are vreun ordin de la Putin.
„Vreau să susţin o instituţie democratică din Anglia. Presa liberă este la fel de importantă precum parlamentul sau partidele politice”, adaugă omul de afaceri, pentru publicaţia germană.
Studiu de caz: cotidianul „The Evening Standard”
Anunţul vânzării „Evening Standard”, pentru suma nominală de o liră, a picat greu, anul trecut, pentru jurnaliştii care lucrau la ziarul cu o vechime de 182 de ani. Vânzarea către Lebedev a însemnat însă salvarea pentru cotidianul care avea pierderi financiare importante.
În octombrie 2009, ziarul a devenit gratuit, iar tirajul a crescut de la 250.000 la 600.000, reuşind să scoată de pe piaţă alte publicaţii gratuite din Londra. Un editor al ziarului spune că patronul nu se amestecă în politica editorială, iar alţi jurnalişti consideră că publicaţia are un conţinut îmbunătăţit.
Stephen Brook, jurnalist la „The Guardian”, spune pentru „Der Spiegel” că „The Evening Standard” este mai echilibrat pe partea politică, în vreme ce a făcut loc pentru mai multe materiale pe partea de life-style.
Ziare cu probleme
Este un moment bun pentru oamenii de afaceri dispuşi să investească bani în media, în condiţiile în care valoarea ziarelor a scăzut. Presa scrisă din Regat se confruntă cu pierderi de tiraj şi de venituri, iar „The Independent” nu face excepţie.
- Ziarul are pierderi de un milion de euro pe lună şi un tiraj de doar 200.000 de exemplare, în continuă scădere.
- Potrivit cifrelor date publicităţii de actualii patroni (Independent News and Media) veniturile din publicitate au scăzut cu 30% în 2009, comparativ cu 2008. Cu toate acestea, publicaţia, cunoscută pentru stilul său inteligent şi implicat, are în continuare o voce importantă în Marea Britanie.
"Presa liberă este la fel de importantă precum parlamentul sau partidele politice.”
ALEXANDER LEBEDEV, om de afaceri din Rusia








Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum