Miercuri, 01 Septembrie 2010. 1736 vizualizări, 23 comentarii, 0 voturi
Un conaţional, şofer de camion, a uitat că se află în Marea Britanie şi a circulat mai bine de un kilometru pe contrasens, scrie Daily Mail.
Florentin Humeniuc, în vârstă de 54 de ani, a fost condamnat ieri la doi ani de închisoare după ce a provocat un accident mortal, rulând pe partea opusă a autostrăzii. Nouă minute a mers fără să-şi dea seama că e pe contrasens.
Şoferul a intrat în plin într-un automobilul care conducea regulamentar. Bărbatul care se afla la volan a murit pe loc.
Avocatul românului spune că a fost o regretabilă eroare care a avut consecinţe tragice.
"Este clar că a condus pe banda dreapta, ca în Europa. Toată lumea acceptă că aceasta a fost o lipsă de concentrare şi că, până când nu a văzut maşina lui Bryan apropiindu-se, nu şi-a dat seama de greşeală", a spus judecătorul, Paul Dugdale.
Românul era şofer profesionist. Are permis de mai bine de 30 de ani şi a condus mii de kilometri în toată Europa înainte de accident. În plus, n-a avut niciodată probleme cu legea. Şi mai ciudat e că în Marea Britanie mai fusese de 20 de ori.
Acidentul a avut loc în luna martie.
Florentin Humeniuc este căsătorit şi are două fiice. Soţia sa lucrează în Spania.
Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum