Vineri, 16 Iulie 2010. 449 vizualizări, 10 comentarii, 4 voturi
Românul Liviu Taloş a salvat o fetiţă de nouă ani dintr-un incendiu, devenind un adevărat erou în Detroit.
Potrivit presei locale, bărbatul, căruia apropiaţii îi spun Lee, nu a stat pe gânduri şi a intrat în flăcări pentru a o salva pe copila care rămăsese blocată în casă.
Starea micuţei este în continuare critică, fiind susţinută de aparate.
Pentru a intra în casa cuprinsă de flăcări, românul a spart o fereastră cu o bâtă, apoi a folosit o pătură şi o mască pentru a se proteja.
"M-am târât, ştiam că fereastra era în spatele meu. Am întins mâna şi am găsit un picior. Când am ajuns, a făcut zgomot. Mi-am dat seama că trăieşte şi am fost fericit să o iau de acolo", a spus Taloş, citat de myFOXdetroit.com.
Vecinii îl laudă pentru fapta sa, spunând că eroul român a reuşit să o salveze pe micuţă în câteva secunde. Liviu Taloş locuieşte de mai mulţi ani în SUA şi lucrează în domeniul construcţiilor.
Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum