Unde Adriatica întâlneşte italienii „verro”

Vacanţă în Manfredonia

Italia nu are inima împietrită de scandaluri care ţin capul de ziar şi nici nu-şi cercetează străinii ca să le umfle nota de plată. Ţară turistică prin excelenţă, oazele de linişte s-au aliniat ca nişte puncte negre pe hârtie la malul mărilor care o înconjoară din toate părţile. Lipsită de apărare, a capitulat frumosului.

Italia se supără cu adevărat doar când o înnegresc norii de ploaie ce alungă turiştii în camerele închiriate, când marea nu mai are stare şi se războieşte cu şezlongurile de la mal, gata să le înghită.

În ciuda a ceea ce se crede, există colţişoare în Italia unde românii sunt muncitori cinstiţi, unde nu îţi este teamă că-ţi vor fi golite buzunarele, aşa că locuitorii îşi lasă hainele la uscat chiar pe aleile din inima oraşului. O localitate cu picioarele în Marea Adriatică, unde turiştii de altă naţionalitate decât cea italiană sunt o raritate şi un de prânzul pustieşte oraşul alungând orice trecător, de parcă o molimă apăsătoare ar fi coborât dintr-odată peste toată suflarea.

„Molima” vinovată este de fapt cultul mâncatului, ce se întinde pe câteva ore. Tocmai de aceea, de la ora 13.00 la 17.00, nu mai poţi nici să mergi la baie. Nu de alta, dar nu ai unde. Aleile care înainte erau înţesate de oameni grăbiţi se ascund acum ca în faţa unei furtuni îngrozitoare, care însă nu mai apare.

Oraşul ăsta, parcă sculptat în piatră albă, ascuns de muşuroiul de turişti din metropole, se numeşte Manfredonia. Un orăşel cochet, împărţit în două zone: una pentru cei care deţin minunate case de vacanţă aliniate ca rufele la uscat pe ţărmul mării şi zona cu locuitorii deprinşi cu soarele şi marea precum pescăruşii cu peştele. Îi uneşte o trăsătură parcă strecurată în tiparul italienilor la începutul lumii - relaxarea.

Căsuţe cu stuf şi palmieri
 
Lângă Manfredonia se întind alte staţiuni frecventate mai mult de localnici. Sunt localităţi părăsite de suflare iarna, care aduc cu melancolia staţiunii Mamaia în luna mai.

Una dintre ele este Ippocampo. Aici, la fiecare colţ de stradă răsare, colorată, câte o braserie sau o gelaterie. Pe lângă casele de vacanţă care-şi primesc stăpânii abia în luna august, turiştii nu au hoteluri pentru cazare, ci căsuţe mici, acoperite de stuf, în jur de o sută, fiecare cu câte patru camere, adunate de un gard înalt.

LA SOARE

Relaxare totală, dar cu grijă la buzunare

Ca să te convingi că italienii nu au vreo problemă cu românii, mai ales când sunt în vacanţă, poţi vedea cum genţile de plajă sunt lăsate ore întregi pe plajă şi recuperate cu plictis după ce plimbarea s-a terminat. Să nu te supere însă dacă vreo bătrânică îţi sugerează totuşi să-ţi păzeşti buzunarele, a văzut ea la televizor.
 
Nu ai parte de vânzători ambulanţi, dar, din când în când, africanii, recunoscuţi pentru produsele lor, imitaţii ale mărcilor celebre, te îmbie la vreo geantă sau vreo bluză, fără însă să insiste după primul „nu”. Au şi o zi în săptămână când îşi întind tarabele de unde îţi poţi lua cu „încredere” o geantă marca „D&G” sau „Fendi”, la doar 20 de euro. Mai costisitor decât şederea şi masa pe malurile Mării Adriatice este însă drumul, care poate ajunge şi la 250 de euro pentru o persoană, dus-întors.

Dacă poţi să treci peste neplăcerea drumului parcă prea lung, atunci îţi meriţi din plin vacanţa. Trebuie doar să mai faci presiuni la meteorologi, să prinzi şi soare.

„MANGIARE” PE SĂTURATE

Vin şi pizza de la mama ei

Un grup de animatori, puşti de 14-16 ani, se plimbă prin staţiune mereu, gata-gata să-ţi dea o mână de ajutor la orice, chiar la a-ţi fi coechipier la vreun joc cu mingea. „Ciao!”, ţipă ei de la distanţă şi-ţi aruncă un zâmbet larg.

Seara, îi poţi vedea pe scena pentru spectacole cum repetă pentru programul de discotecă. Acolo au misiunea de a-i face pe toţi cei prezenţi să se „dezbrace” de inhibiţii şi să se îndemne la dans. Nu există însă mofturoşi, aşa că majoritatea se ridică de la mesele unde au poposit pentru o cină lungă şi grea şi se mişcă pe orice ritm.

Am ajuns şi la capitolul mâncare: dacă la micul dejun nu se întind la mai mult de cornuri cu unt şi cafea, prânzurile şi cinele sunt recunoscute pentru bogăţia lor. Cu zece euro poţi să mănânci nelipsitele paste şi un grătar generos. Porţiile făcute ca pentru uriaşi par să-i satisfacă pe gurmanzi. Pizza nu se serveşte decât seara şi nu ajunge la mai mult de şase euro. Nicio masă fără vin, băutura lor preferată.
 
Dacă vii, obişnuit de pe litoralul românesc, să goleşti un butoi cu bere, s-ar putea să ai ceva socoteli cu propriul buzunar: la restaurant, o sticluţă cu licoarea din hamei ajunge la 3 euro.

Aceste „vilaggio” îţi oferă tot ce ţi-ai putea dori în vacanţă: o cameră cu bucătărie unde îţi poţi chiar găti, plajă cu şezlonguri incluse în preţ, sală de forţă, piscină, un mic magazin pentru aprovizionare, restaurant, terenuri de sport, mese de ping-pong, spaţii de joacă, parcare şi, bineînţeles, discotecă.