Pot fi recunoscute prin faptul că oferă la vânzare/cumpărare cotaţii foarte apropiate de nivelul oficial, indicat de Banca Naţională a României.
Astfel, instituţiile de credit cu cele mai bune cotaţii au un nivel al marjei între cotaţia de vânzare şi cea de cumpărare de circa 5-6 bani. Cât câştigi dacă alegi să schimbi leii sau valuta la aceste case de schimb şi nu la o bancă aleasă la întâmplare?
Spre exemplu, vineri, cea mai bună cotaţie la cumpărare pentru euro era oferită de Carpatica: 4,37 lei pentru un euro. Diferenţa dintre aceasta şi cel mai scump euro oferit de o casă de schimb bancară era de nu mai puţin de 1,2%.
Licitaţii pentru sume mari
Clienţilor care au de schimbat sume mai mari de 5.000 sau 10.000 de euro (echivalent în lei) banca le va propune de regulă să facă vânzarea pe piaţa interbancară. Verificaţi însă dacă este vorba de un curs care vă avantajează.
Dacă nu, apelaţi la o altă variantă. Puteţi împărţi suma iniţială în unele mai mici, pe care să le schimbaţi apelând la varianta clasică.
CELE MAI BUNE SERVICII
Operatorii non-bancari
Dacă apelaţi la anumite case de schimb independente, deci neafiliate unei bănci, beneficiaţi de cele mai bune cotaţii. În Bucureşti, de exemplu, există "vaduri" cu cotaţii avantajoase, cum ar fi zona Unirii şi Bulevardul Magheru.
Este vorba de case de schimb unde marja dintre vânzare şi cumpărare ajunge şi la 1,5 bani, ceea ce înseamnă că aveţi o cotaţie de cum părare euro, de exemplu, cu doar o 0,75 de bani peste cursul BNR.
Vineri, cotaţia BNR a fost de 4,3529 lei/euro, iar la aceste case de schimb euro se vindea cu 4,36 – 4,365 lei/euro. Deşi au servicii mai avan tajoase decât ale băncilor, casele independente implică un grad mai ridicat de risc.
Astfel, unele practică comisioane pi perate. Atraşi de un curs de schimb avantajos, clienţii pot să nu bage de seamă că, undeva, scris mărunt, casa a specificat şi că percepe un comision usturător pentru tranzacţii.
Un risc, ce-i drept, destul de puţin probabil în ultimul timp, este şi acela de a cumpăra o bancnotă falsă, mai ales dacă este vorba de o bancnotă de hârtie, mai uşor de falsificat decât polimerul din care sunt confecţionaţi leii.
Aşa că nu uitaţi să cereţi bon. Veţi avea o dovadă că aţi cumpărat valută de la casa respectivă, dacă va trebui să o reclamaţi.
Citiţi şi:








Spune-ţi părerea!
Cum puteti scrie asa ceva: \"spre exemplu, vineri, cea mai bună cotaţie la cumpărare pentru euro era oferită de Carpatica: 4,37 lei\" Daca te uiti chiar in tabelul publicat vezi ca de fapt la Carpatica era cel mai mic pret de cumparare. Eu am insa mari dubii ca acel tabel ar fi corect eu cred ca prostana asta care a scris articolul a inversat cursurile.