Emil Boc ar fi dat asigurări că legatura feroviară rapidă Munchen-Viena-Bratislava-Budapesta va putea fi continuată în România, până la Constanţa, prin Bucureşti, datorită proiectelor pe care ţara noastră le va include în strategia UE în Regiunea Dunării.
Zsolt Nemeth s-a adresat apoi ministrului de externe Teodor Baconski şi ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, căroroa le-a amintit că în mai puţin de un an, România va trebui să îndeplinească cerinţele pentru intrarea în spaţiul Schengen, tot sub preşedinţia Ungariei a UE.
„Dar ce se va întâmpla dacă deveniţi legal şi formal membri Schengen şi noi nu putem să trecem graniţa din cauza lipsei fizice a infrastructurii, cred de aceea că strategia Dunării se va concentra decisiv pe dezvoltarea zonelor de graniţă. Aceste probleme au creat în ultima decadă destulă suferinţă şi sper că sub această strategie vom fi în stare să le uşurăm gradual, să depăşim acest impas”, a arătat Nemeth.
Transporturile pe cale ferată, o problemă
Oficialul maghiar a adus vorba şi despre co-implicarea României în protejarea mediului şi a resurselor naturale, menţionând că sub Dunăre se află cel mai mare rezervor de apă dulce al Europei.
Secretarul de stat al afacerilor externe din Ungaria a amintit şi de modernizarea transportului fluvial de marfuri pe Dunăre şi de dezvoltarea transportului de mărfuri pe cale ferată.
„Ar trebui să ajungă la nivelul reţelelor de transport feroviar din Europa de Vest. Republica Serbia este un spaţiu multietnic care şi-a exprimat interesul pentru dezvoltarea bunelor relaţii cu vecinii, în promovarea diversităţii culturale şi respectarea drepturilor minorităţilor. Sunt 100% de acord cu colegii sârbi care au trecut printr-o decadă de naţionalism cu mintea îngustă, care sper că va fi depăşită în proiectele privind strategia UE în Regiunea Dunării”, a conchis Zsolt Nemeth.








Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum