În privinţa portavocelor aduse ieri în Parlament de opoziţie, Vosganian a declarat că în acest fel s-a dorit crearea unei "stări de veghe, de alarmă pentru popor".
Fostul ministru al finanţelor a mai adăugat că depunerea mandatelor parlamentarilor, o soluţie vehiculată de opoziţie înainte de greva parlamentară nu ar fi fost o idee bună.
"Eu am învăţat un lucru în politică. Niciodată să nu laşi o redută părăsită, pentru că ai să pierzi", a mai spus Varujan Vosganian.
Miercuri, 22 Februarie 2012. 600 vizualizări, 33 comentarii, 1 vot
Varujan Vosganian justifică protestul parlamentar: Am făcut asta ca să salvăm democraţia
Invitat într-o emisiune la Realitatea TV, senatorul PNL Varujan Vosganian a susţinut că greva parlamentară are drept scop \"salvarea democraţiei\".
"Nu puteam să ne prefacem că nu s-a întâmplat nimic în România în ultimele luni. Pur şi simplu să continuăm să mergem la Parlament, să discutăm proceduri, să votăm.(...) Deci noi ca să salvăm democraţia am făcut asta. În România există un democid. E o tendinţă sistematică de a discredita toate instituţiile democraţiei. Iar Parlamentul şi partidele politice au fost principala ţintă", a justificat Vosganian protestul parlamentar.
- Recomandă
- Dimensiune text
- Tipareste
- Comenteaza
- Conversie PDF
Trimite pe:








Spune-ţi părerea!
Sa va fie rusine nemernicilor ca sati pe bani poporului puturosi ce sunteti ,si veniti cu minciuni ca faceti totul pentru binele oamenilor CARE OAMENI? pentru voi nesimtitilor,nu va e frica de bunul dumnezeu ca o asa va bata luind bani ne munciti si mineri trebuie sa faca greva ca sa peimeasca 100 de lei si voi puturosi luati 100,000 de milioane pe luna fara munca
Care democratie,gozganiane,a mascaricilor pnl-isti,in frunte cu Bidonul,crin chiulaul? Nu isi este rusine sa vorbesti,idiotenia ta,dupa ce voi ati lasat tara in dezastru,de trag bugetarii si pensionarii din greu?Mai si latrati.nemernicilor?
Mars,javrelor,ca ne-ati facut de rusinea Europei.
DECI ASA NE INVATATI SA PROCEDAM?
URAT DIN PARTEA TA,
SI NOI VA VOM SCUIPA CA SA NU ADORMITI -E DEMOCRATIC, NU?ORI PORTAVOCE ORI SCUIPAT E TOTUNA
În privinţa portavocelor aduse ieri în Parlament de opoziţie, Vosganian a declarat că în acest fel s-a dorit crearea unei \"stări de veghe, de alarmă pentru popor\".
Pe vremea Aliantei D.A. PNL-PD, la un dineu, Vosganian ii tot dadea cu glumitze si intzepaturi, invartindu-se in jurul lui Traina Basescu. \"Bai, Varujane, zice Basescu la un moment dat, eu am auzit ca tu n-ai fi armean, ci mai degraba romulan...\" Rasete cu gura pana la urechi, ha-ha-ha si hi-hi-hi, da' romulanul tot ...!
DEMOCID?! Varujane, Varujane, iar ai trecut pe literatura?! Iar batzi campii cu cizme si camasa neagra?!
Sunt doua variante :
Vosganian crede ce spune si vai de partidele cu asemenea penibili sfatuitori !
Vosganian nu crede ce spune si atunci intelegem demagogia dar sa ne lase sa judecam cu mintea noastra actiunile lor - nu suntem prostii nimanui .
Concluzie , omul acesta este mai prost decat destinatarii judecatilor lui .
Nu stiam ca democratia se salveaza prin chiulul parlamentarilor aflati in greva si prin incasarea unor bani nemunciti!Asta este democratia USL-ului?Multumesc,NU!
Este adevarat ca parlamentarii sunt platiti din banii nostri... Insa constetizez faptul ca in momentul de fata democratia in Romania este incalcata cu fiecare lege sau propunere care se face in Parlament...Vi-i se pare normal ca trebuie sa platim taxe si impozite la stat de peste 50% din venit?? iar cei de la putere sa airme public ca Romania nu are bani si ca trebuie sa faca IAR si IAR imprumuturi la FMI???? Pai imprumuturile care se fac tot noi le platim, nu cei de la guvernare..tot noi trebuie sa strangem cureaua pentru datoriile care le fac ei.. Majoritatea dintre voi comentati atitudinea opozitiei fara a lua in calcul DE CE nu se prezinta la sedinte, DE CE boicoteaza puterea..DE CE NU voteaza??? Trageti concluzii pripite si spuneti ca USL-ul este indatorat....indatorat cui..PDL-ului??? FMI-ului??? habar nu aveti ce este aia politica!!
Si eu constetizez ca tu constetizezi, dar nu inteleg de unde ai tras concluzia ca democratia este incalcata. Ca baietii aleg sa chiuleasca e o problema majora. Cand ei aveau majoritatea (si vorbesc aici de majoritate serioasa, nu la limita) ii durea in pix de ce voiau ceilalti. Intr-una din camere opozitia chiar are control, daca nu ma insel, deci chiulul e doar chiul si atat. Oricum ai lua-o, ei afirma ca lipsesc pt. ca \"puterea\" nu e de acord cu punctele lor. Puncte care nu au de-a face cu solutii la probleme economice, ci doar ceva de genul \"hai, luati-va jucariile si plecati acasa, ca vrem sa conducem si noi trenuletul\". Acum te intreb si eu, tu in locul \"puterii\" ti-ai lua jucariile si ai pleca acasa? Ma indoiesc. Ma indoiesc si ca USL ar face miscarea daca s-ar inversa rolurile. Asta nu e dialog, e o cerere impertinenta. USL sunt flamanzi ca au stat pe tusa atata vreme si vor mai repede la ciolan. Ghici, de ce? Ca sa puna economia pe picioare? Ha, ha, ha.
eu nu pot sa cred cat pot minti unele persoane cum sa ne faca noua romanilor un bine cand anumite legi numai sunt votate dansi isi iau salariile degeaba.
Cum te poţi înşela în privinţa oamenilor!
In mintea mea Vosganian figura printre deştepţi. Deştept şi cult. Nu are niciun habar de economie, finanţe şamd.A fost economist la o fabrică de bere dacă e adevărat ce scrie CV-ul dar asta e altă socoteală.
Auzindu-l pe Vosganian spund idi'oţeniile astea., îmi dau seama că l-am supraevaluat.
Asemenea ziceri mi se păreau demne de Olguţa Vasilescu, Zgonea,Ghişe sau actorul Mircea Diaconu.,..
Economist îi una, contabil îi alta.............
Și Remeș a fost contabil la nu știu câte fabrici pe care le-a băgat în faliment!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
D-le Vozganian, stiti cum ati procedat? cam asa cum e zicala: \"Tara arde si baba se piaptana!\" Nu este momentul sa ne gandim doar la democratie daca nu facem ceea ce trebuie pentru a o mentine.
asemenea persoane au condus si vor din nou sa conduca Romania!
dupa ce au furat ca n-u a mai romas pentru altii acuza lipsa de democratie?
Eu cred ca fac pe ei de frica si singura salvare este sa ajunga urgent la putere.
Nu mai au timp pina in septembrie.
Ghici cine vine mine dimineata?
DNA cu mascatii.
care democratie bai nene? aia in care daca nu votezi cum zicem noi zbori? sau aia in care zbori daca nu esti de acord cu liderul partidului?
l-a rugat cineva p-asta in mod expres sa salveze democratia in Romania? Eu stiu ca majoritatea populatiei l-au votat pe Basescu pentru asta. Nu-i e rusine sa foloseasca vorbe mari cand el e amestecat intr-un simplu joc politic de adunare de voturi? Flacaul asta ne insulta pe toti.
Omul sfinteste locul...Voi ce loc ati sfintit dle Vosganian.?Voi ati facut parlamentul de rusine. Prosti sfatuitori ati avut. Noi o sa va taxam al naibii de aspru sa va invatam noi DEMOCRATIA... Vreti sa castigati alegerile...sunteti slabi manageri...
Domnule Vozganian, Sunteti prea vocal... Ati fost la putere si ati facut numai gafe... N-ati platit voi, am platit noi... noi am fost dati afara din servici, noua ni s-a luat din salarii si din pensii. Am platit banii cu care ati aruncat voi in caini, nu v-ati gandit niciodata ca va veni scadenta? Dar ce va interesa pe voi, aveati buzunarele pline, conturile asisderea... Ce mai conteaza! Acum sunteti cei care chipurile suferiti cu poporul...RUSINE!!! Suferiti ca nu sunteti la putere sa mai sUGETI SI ULTIMA SUFLARE A NOASTRA> Dupa mine voi sunteti adevaratii TRADATORI DE TARA SI DE NEAM. UITE SI ACUM FACETI GREVA si luati banii. RUSINE!!!
Nu stiu ce ati vrut voi sa salvati dar, cu siguranta, ati compromis parlamentul, definitiv.
Alt tacnit!!! Unde ai vazut, nene, ca opozitia sa conduca o tara? Numai PSD a condus din opozitie, cu voi, derbedeilor PNListi. Mi-e rusine sa explic, in tara in care traiesc, de ce opozitia nu vine in parlament. Acum cateva zile a aparut in articol din care nu se poate intelege cum opozitia dintr-o tara EU nu vrea sa vina in parlament. Gunoaie USListe, faceti de rusine Ro, peste tot.
Va spun eu care e tactica uslasilor comunisti.
Aceasta greva va dura pana la alegeri.
În caz ca la alegeri vor pierde, de a doa zi dupa alegeri vor reincepe din nou greva.
Si stiti dece vor face greva ?
simplu.
USLasii n-au bani si sunt indatorati.
Ei doar vor sa vina o singura legislatura la putere, sa goleasca visteria tarii si apoi iar vor sta 3-4 ani pe tusa, ca cei de dupa ei sa stranga cureaua, sa reumple visteria, dupa care da-i cu greva pana la noua legislatura.
Ce-o sa rad de uslasi cand revin comunistii iliesceni la putere !
Si ce fetze lungi, deznadajduite si neajutorate vor face votacii USLasi inselati din nou, si din nou, si din nou ...
Oranjada Portocalie !
Justificarile uslasilor pentru greva lor sunt pura demagogie ! Ce-i recomanda pe ei, in comparatie cu guvernantii de acum ? Cu ce sunt ei \"mai democratici\" ?! De ce atata tevatura, devreme ce-i cunoastem pe toti ca pe un cal breaz ? Sloganul lor este unul singur: Vrem sa fim noi la putere, pentru ca ne e foame de putere ! Cu orice pret !!! Atat. Restul sunt vorbe goale.
Varujane,dacă comportanentul vostru îl consideri''salvator al democraţiei'',cred că eşti purtător clandestin de creier.Mandix.
Si eu care credeam ca greva voastra serveste la cresterea PIB-ului.
Aia o mai intelegeam, dar ce zici tu ca salvam democratia daca stam deoparte?
Poate o salvati numai in cazul prezenta voastra in Parlament ar dauna grav democratiei.
cred ca asta ai vrut sa zici!
Daca suntem noi la Parlament este jale cu democratia, daca nu ne prezentam la parlament atunci democratie infloreste ca un boboc de trandafiri.
Ar fi cazul ca sa-ti inregistrezi gandurile la ISIM (sau cum s-o numii institutia aia cu inventiii).
Nu se stie, poate ca americanii iti vor fura ideea si ramai fara bacsis!
ziua se ocupa de afaceri murdare, ce sa stea in parlament , doar leafa merge si cand nu faci nimic,pe urma il atrag femeile si pentru astea are nevoie de timp.Un golan smecher aste e armeanul .Ii place sa fie invitat la tv . isi aranjeaza barbuta si spera sa faca imagine. ce vorbeste stie si el ca sunt aiureli ,de ametit pe fraieri. La munca armene nu la stat la taifas .
armeanule, eu zic sa te retragi in moldova, ai facut mult rau tarii, istoria si economia nu te va ierta
eu, ca simplu observator al politicii, consider ca usl a ingropat democratia, printr-o condita neadecvata, un fel grosolan de a comunica. Dupa ce te exprimi seara la tvuri cu\"micinos,circar,hot, etc. cei de la putere nu pot colabora cu tine politicos, ci au si ei o atitudine de respingere. Astfel s-a ajuns in situatia in care colaborarea dintre parlamentari nu mai are loc. Acest \"protest\" din banii nostrii, este o noua josnicie pe care o suportam, noi cei ce platim taxe. Anticipatele astea pe care le doriti voi, cred ca sunt inutile, tot asa va fi si dupa alegeri. Nu cred in sondaje, am primit telefon si pentru ca nu le-a placut pe cine as alege, mi-au trantit telefonul.
Acest animal nici nu stie cand soarecii ii mananca coada,de nesimtit ce este.Am auzit ca are paduchi lati in barba.
Daca e genocid sau democid, de ce isi permite opozitia sa faca cu Basescu si cu Boc ce vor ei? Ii injura si ii spurca pe la toate ziarele si televiziunile si nu li se intampla nimic.Daca Basescu chiar era dictator, sia-r fi permis ei asa ceva? Problema e ca li s-a facut dor de putere si nu mai rezista pana la alegeri.Ba mai mult, incepe Justitia sa isi arate coltii si multi se simt incoltiti. Daca Basescu e asa de rau, de ce nu l-a scapat de puscarie pe Berce Mondialu`? Nu l-a scapat pentru ca nu are nici o legatura cu el chair daca a participat la acel botez.
Justitia din Romania a inceput incet sa se miste si daca vor reveni cei din Opozitie la putere, o sa dormim linistiti ca nu vor mai fi parlamentari hoti, ministri corupti sau judecatori lacomi in tara asta.
Sa lasam Justitita sa isi faca treaba!
Pai, sigur!
Este de preferat sa stai in greva si sa primesti indemnizatia decat sa depui mandatul.
De v-ar lua Aghiuta pe toti!
... nenea ... ce zisasi e ca menta ... racoreste? ...
Care democratie idiotule ?De democratie duce lipsa Ro ?! Tot circul care-l faceti este ca sa salvati HOTIA in Ro,golanule ce esti !
Si sa salveze c....ul celor din spate...de-l imping la RELE !
...Golan si cetatean de rangul 2 sant EU ... , Varujan e altceva...PE BAT ...