Liderii PD-L se aşteaptă ca Traian Băsescu să nominalieze un premier din rândul partidului lor, bazându-se şi pe declaraţia acestuia conform căreia următoarea propunere va fi din partea partidului cu cel mai mare număr de mandate.
Cabinetul propus de Lucian Croitoru a fost respins astăzi de Parlament, fără niciun fel de emoţii. Majoritatea Johannis a probat, din nou, prin vot că funcţionează, cel puţin în această perioadă. Liderii PSD şi PNL au declarat că îi cer lui Traian Băsescu să îl nominalizeze pe primarul Sibiului pentru conducerea Executivului.
CITIŢI ŞI:
Croitoru, respins. Boc rămâne premier
Miercuri, 04 Noiembrie 2009. 0 vizualizări, 18 comentarii, 0 voturi
Vasile Blaga, următoarea nominalizare a preşedintelui
Preşedintele Traian Băsescu l-ar putea desemna ca premier pe Vasile Blaga, secretarul general al PD-L şi ministrul interimar de Interne, după ce echipa lui Croitoru a fost respinsă de Parlament.
Potrivit unor surse democrat-liberale, citate de Mediafax, Vasile Blaga are cele mai mari şanse de a fi propus drept candidat pentru postul de premier. El este şi singurul dintre miniştrii PD-L desemnaţi să facă parte din echipa Croitoru care a primit aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate, în cadrul audierilor de săptămâna trecută.
Democrat-liberalii pledează pentru această variantă invocând expertiza lui Vasile Blaga pe partea administrativă, dar şi experienţa în calitate de ministru de Interne.
- Recomandă
- Dimensiune text
- Tipareste
- Comenteaza
- Conversie PDF
Trimite pe:








Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum