Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), deoarece temperaturile demne de luna martie, anunţate pentru zilele următoare, vor duce la topirea rapidă a zăpezii, există pericol de viituri pe principalele râuri din 13 judeţe (Maramureş, Satu-Mare, Sălaj, Bihor, Cluj, Hunedoara, Arad, Alba, Caraş-Se verin, Timiş, Gorj, Dolj şi Mehedinţi).
În plus, susţin specialiştii, în aceste zone vor cădea şi precipitaţii. „Sperăm că nu vor fi pagube importante. Autorităţile locale trebuie să fie însă vigilente şi să monitorizeze zonele vizate”, au precizat reprezentanţii INHGA.
De altfel, după cum au anunţat meteorologii, primele zile ale lui 2010 ar putea fi considerate mai mult decât primăvăratice. Vremea va începe să se încălzească în toate regiunile, chiar de astăzi, temperaturile maxime fiind cuprinse între 1 şi 13 grade Celsius, iar cele minime, între -3 şi 7 grade C. Cel mai cald ar putea fi mâine în Moldova şi în Transilvania, unde mercurul termometrelor ar putea urca şi până la 14 grade C. Temperaturile ridicate vor aduce însă cu ele şi ploi în majoritatea regiunilor ţării.
PROGNOZA METEO
Vremea va deveni caldă pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile maxime vor fi de la 2 grade C, în nordul extrem al Moldovei, până la 15 grade C în sudul Banatului, Munteniei şi Dobrogei. Temperaturile minime vor fi cuprinse între - 2 şi 8 grade C.
01 ianuarie
Vremea se va menţine caldă pentru această perioadă. Temperaturile maxime vor fi de 3-13 grade C, iar cele minime de -3 grade C.
02 ianuarie
Vremea va intra într-un proces de răcire. Temperaturile maxime vor fi de până la 9 grade C, iar cele minime de -7 Celsius.
Bucureşti
Vremea va fi caldă pentru această perioadă din an. Temperaturile maxime vor fi de 10-12 grade C, iar cele minime de 3-4 grade C.









Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum