Victima unui accident rutier îşi caută de 12 ani dreptatea

Acum se teme însă, că s-ar putea să rămână şi fără aceştia. Dumitru Ion vrea să dovedească în justiţie că nu mai are de ce să îi plătească această prestaţie lunară, motivând că starea actuală de sănătate a femeii nu mai are legătură cu accidentul de acum 12 ani.

Pentru familia Galavan ultimii 12 ani au însemnat 20 de procese care au costat-o o casă.

Lupta în justiţie

An de an, Cornelia Galavan se prezintă la comisia medicală care verifică starea ei de sănătate pentru a decide dacă să primească în continuare pensia de invaliditate.

Primul proces şoferul s-a încheiat cu neînceperea urmăririi penale, după ce un expert auto a stabilit că accidentul s-a produs din vina femeii, care alerga cu 14 kilometri la oră pe trecerea de pietoni.

„Instituţiile statului, care aveau rolul de a ne apăra, au făcut exact contrariul”, se plânge soţul Corneliei, Ioachim. Cei doi au făcut plângere împotriva expertului. Parchetul nu a mai găsit un caz similar în ultimii 50 de ani şi i-a schimbat acestuia încadrarea de la fals în justiţie, la mărturie mincinoasă. „El a făcut o expertiză în care o scotea pe soţia mea vinovată, în care calculase că se deplasa cu 14 kilometri la oră, or asta nu e mărturie mincinoasă, e ceva mult mai grav”, spune Ioachim.

Lupta cu expertul Teodor Haidu le-a mai adus şi alte neplăceri: ameninţări cu moartea. Până la urmă justiţia şi-a făcut treaba, dar blând. Expertul a fost condamnat, dar un an cu suspendare. Acum profesează din nou.

Au urmat apoi alte două expertize. În final, una corectă a fost acceptată în justiţie şi vecinul i-a plătit Corneliei Galavan despăgubiri de 1.000 de lei. La acestea s-a adăugat o plată compensatorie, diferenţa dintre salariul pe care l-ar fi încasat femeia dacă ar fi continuat să muncească şi pensia de invaliditate de la stat.

Protecţie pentru autorul accidentul

Suma însă, nu trebuie să depăşească o treime din venitul celui care o plăteşte. Iar şoferul nu şi-a declarat veniturile exacte la Fisc şi nu s-a putut dovedi că are salariu mai mare decât pretindea. Dumitru Ion a adus o adeverinţă că are salariul minim pe economie. Astfel, Cornelia Galavan a ajuns să primească aproape 200 de lei pe lună. „Judecătorul a concluzionat că şoferul, având un salariu aşa de mic, are dreptul la protecţie socială, pe când victima, infirmă, nu are acest drept”, spune cu amărăciune soţul Corneliei. Ea are o pensie de 400 de lei.

„Dacă s-au făcut greşeli, de ce să nu răspundă şi magistraţii care au greşit? Noi ne-am luptat cu Dumitru, cu procurorii, cu expertul, cu întregul sistem care a fost împotriva noastră, în loc să ne susţină”, mai spune soţul.

Pentru a acoperi cheltuielile de judecată, cei doi şi-au vândut casa, fiind siguri că o decizie justă i-ar fi despăgubit. Dar, la 12 ani după accident, ei stau cu chirie şi cu greu se descurcă de pe o zi pe alta.

Vrea să nu mai plătească

Dumitru Ion consideră că bolile de care suferă femeia nu mai au legătură cu accidentul. Prin avocatul său a atacat în instanţă decizia prin care este obligat să plătească o prestaţie lunară victimei accidentului.

„Este vorba de o sumă mică, adăugată la o pensie de mizerie. Dar infirmitatea rămâne”, mai spune Ioachim, precizând că au putut beneficia de bani abia după cinci ani de la accident.

„Situaţia ei actuală nu ne permite să ştim dacă persistă vătămarea rezultată în urma accidentului şi nu avem cunoştinţă dacă bolile de care suferă doamna acum sunt rezultatul acelui accident”, potrivit avocatului lui Dumitru Ion, Edward Aleonte. Acesta susţine că suma lunară pe care o plăteşte clientul său este de peste 300 de lei, în timp ce Cornelia Galavan spune că primeşte doar 190 de lei.

„El spune că îi plăteşte pensia degeaba, pentru că bolile de care suferă soţia nu au legătura cu accidentul”, spune Ioachim. Soţia lui explică faptul că din cauza acelui accident are un picior cu opt centimetri mai scurt, ceea ce îi afectează şoldul.

„Dacă analizau şi soluţionau cazul corect, noi nu ajungeam pe străzi. Dacă procurorul cerea o altă expertiză, nici Haidu nu era condamnat”, potrivit lui Ioachim Galavan, care adaugă trist: „mă întreb cum s-ar fi soluţionat dosarul dacă soţia era magistrat”.

Lacrima rutieră

Prin tribunale cei doi au cunoscut zeci de cazuri similare. În multe, expert era acelaşi Haidu. Aşa le-a venit ideea, în 2001, să înceapă proiectul Lacrima Rutieră, prin care să tragă un semnal de alarmă asupra numărului mare de victime în accidentele rutiere.

În 2008, din 340 de „asasini” ai şoselelor, au fost condamnaţi cu executarea pedepsei vreo 20. „Nici 10%, restul au fost condamnaţi la libertate”, spune Ioachim, adăugând că „pentru prima dată o victimă infirmă are curajul şi luptă cu sistemul”.



Condamnând pasivitatea statului, Cornelia comemorează, anual, în a treia duminică din noiembrie, Ziua Victimelor Accidentelor Rutiere.
În primăvară, ea a mers la Bruxelles, la un congres mondial despre siguranţa rutieră la care au participat organizaţii nonguvernamentale. A primit scrisori de încurajare şi felicitare, de la numeroase personalităţi, inclusiv de la preşedintele Băsescu şi Principesa Margareta. În 2006 a obţinut o menţiune specială la Gala Societăţii Civile din 2006 pentru proiectul Lacrima Rutieră.

Rafturile garsonierei familiei Galavan s-au umplut cu dosare cu hârtii de la procese şi scrisori. „Atâtea hârtii, oare cu ce mă ajută”, se întreabă Cornelia cu tristeţe.