Vineri, 10 Septembrie 2010. 4363 vizualizări, 216 comentarii, 4 voturi
Vîntu, arestat: "Asistaţi la cea mai cumplită perioadă din istoria României de după 1989"
Sorin Ovidiu Vîntu, Octavian Ţurcan şi Alexandru Stoian vor rămâne în arest preventiv pentru 29 de zile, în ancheta privind fuga din România a lui Nicolae Popa şi favorizarea acestuia. Aşa au decis, în această noapte, judecătorii de la Tribunalul Bucureşti, care au prelungit astfel mandatele de reţinere de 24 de ore emise ieri pe numele celor trei.
Potrivit Mediafax, la auzul deciziei instanţei, Vîntu a strigat spre judecătoare: "Ruşine doamnă, ruşine!".
Mandatele de arestare preventivă pentru 29 de zile, emise pe numele celor trei inculpaţi, sunt valabile până pe 8 octombrie, dar avocaţii au anunţat că vor face recurs.
Vezi şi referatul întocmit de procurori în cazul Sorin Ovidiu Vîntu
SONDAJ
Consideraţi îndreptăţită decizia judecătorilor de a-l aresta preventiv pentru 29 de zile pe omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu?
"Asistaţi la cea mai cumplită perioadă din istoria României de după 1989"
Vîntu, înainte de a fi scos din boxa acuzaţilor
Inculpaţii au anunţat că vor face recurs la Curte.
Anchetatorii subliniază în propunerea de arestare a lui Sorin Ovidiu Vîntu "aroganţa şi sfidarea" acestuia faţă de sistemul judiciar, ceea ce "explică" demersurile sale în favoarea condamnatului Nicolae Popa, în sensul de a îngreuna înfăptuirea justiţiei.
Vîntu îl finanţa pe Popa
Procurorii Parchetului General au înaintat joi seară magistraţilor Tribunalului Bucureşti propunerile de arestare preventivă pentru 29 de zile inculpaţilor Sorin Ovidiu Vîntu, Octavian Ţurcan, şi Stoian Alexandru sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizarea infractorului.
Potrivit anchetatorilor, Vîntu i-a trimis sume de bani lui Nicolae Popa în perioada în care acesta era căutat pentru a fi închis. Fost director al grupului de firme Gelsor şi membru al Consiliului de Încredere al Sov Invest, societatea de administrare a FNI, Nicolae Popa, a fugit din ţară din 2000, după prăbuşirea FNI.
Popa este acuzat şi a fost judecat în lipsă pentru delapidare şi complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice. Condamnarea definitivă a venit în iunie 2009: 15 ani de închisoare. Considerat mâna dreaptă a omului de afaceri în megaescrocheria FNI, Popa fost arestat în Indonezia, în decembrie anul trecut, urmând să fie extrădat în România.
Citiţi şi:
- SOV, reţinut de procurori
- Sorin Ovidiu Vîntu, în arestul "VIP" al Poliţiei
- Sute de mii de dolari trimise fugarului Nicolae Popa la ordinele lui Sorin Ovidiu Vîntu
- Ministerul Justiţiei: Preşedintele Indoneziei a semnat decretul de extrădare a lui Nicolae Popa
- Dosarul "FNI" ar putea renaşte cu Vîntu pe post de inculpat
- MESAJ DE LA JAKARTA: "Popa este aici, tot în detenţie"
- Sorin Ovidiu Vîntu: "Distinse Popa Nicolae, banii ţi i-am trimis, trebuie să sosească". Vezi referatul procurorilor
- Sorin Ovidiu Vîntu şi Traian Băsescu, războiul declaraţiilor
- Dragnea: "Reţinerea lui Vîntu poate fi începutul justiţiei televizate"
- Recomandă
- Dimensiune text
- Tipareste
- Comenteaza
- Conversie PDF
Trimite pe:


Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum